2,731 matches
-
joc practicat de copii francezi ai secolului al XVII-lea, care trăgeau cu praștia după oamenii legii, si care apoi fugeau pentru a nu fi pedepsiți. Asemeni jocului copiilor, primii protestatari și-au manifestat nemulțumirea aruncând cu pietre în geamurile nobilimii, fugind apoi de la locul faptei. Au existat două mișcări populare: prima poartă numele de Fronda Parlamentului, iar cea de-a doua se numește Fronda Prinților. Fronda Parlamentului a avut loc între anii 1648 și 1649. Cauzele principale care au declanșat
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
de-a doua se numește Fronda Prinților. Fronda Parlamentului a avut loc între anii 1648 și 1649. Cauzele principale care au declanșat prima mișcare de protest au fost: încercările parlamentului parizian de a limita puterea lui Ludovic al XIV-lea. Nobilimea se simțea amenințată de absolutismul monarhic. Oamenii simplii, din popor erau nemulțumiți de sistemul greu de taxare impus de Richelieu și îngreunat și mai mult de taxele care creșteau tot mai mult sub legile lui Mazarin. Fronda a început când
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
și, conform tratatului încheiat anterior, C., împreună cu familia și un grup de compatrioți, se refugiază în Rusia. I se oferă o moșie lângă Harkov. Locuiește la Moscova și devine consilier de taină al țarului, atrăgându-și ostilitatea unei părți a nobilimii ruse. În 1714 primește diploma și inelul de doctor al Academiei din Berlin. După moartea Casandrei (1713), se recăsătorește cu Anastasia Trubețkoi, descendentă a unei familii aristocrate. Din această căsătorie a mai avut o fiică, Smaragda, numită astfel în amintirea
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
fără pălărie împarătească; afară de aceasta ghicitorul acela îl trată c-un dispreț ce era aproape mojicie. Tăcuta proorocie simbolică a icoanei se-mplini prea curând. Într-adevăr, propriul său frate Alexios se conjură contra lui, îi plănui căderea, câștigă armata, nobilimea înaltă și pe demnitarii cei mai-nalți pentru sine, se sui pe tron, prinse pe-mpăratul, care apucase să fugă, îi scoase ochii și-l aruncă într-o mănăstire, care de astă dată ținu locul închisorii. Astfel Nemesis răzbună c-
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
totuși lăsară deschisă posibilitatea pentru viitor a unei asemenea recunoașteri. Titlul ce și-l luase cuprindea în el un program de politică eventuală față cu puternicele state vecine. B. Alături și sub voievod factorul cel mai influent în stat era nobilimea pământeană sau starea boierească, împărțită în boieriile vredniciilor statului și în boieriile în slujba curții domnesti. Administrația politică, jurisdicțiunea și conducerea oștirii erau esclusiv pe mâna boierilor, cari-n virtutea acestei împreunări a întregii puteri executive cumulate asupră-le, câștigară
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sale, reginei văduve Elisabetha și episcopului din Oradea-Mare, iar pe de altă parte trimetea pe cale confidențială, prin mijlocirea unor misonari minoriți petrecători în acele țări, energice scrisori de recunoaștere și de admoniare cătră persoane convertite deja cari făceau parte din nobilimea înaltă sau din clasele cu influență, între care anume Alexandru Bassaraba, domnul Țării Românești, principele Nicolae de Remecha, Zopus voievod de aprozi (gardă de sateliți) și în fine voievodul Nicolae de Auginas, iar toate scrisorile acestea le trimitea cu scopul
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cu speculațiunile și camăta ei, un rol mai mare decât în districtele mai bogate, populate de maghiari; dar și în acestea întîlnim alt tip: marele arendaș evreu care s-a făcut stăpân boierănașilor după ce, au fost împrumutătorul lor. Boierănașii, mica nobilime maghiară dispare - nu cercetăm cauzele, ci constatăm numai faptul - iar în posesiunea moșiilor ei intră evreul, adecă un arendaș evreu, negustor din Pesta sau bancher din Viena. Se 'nțelege așadar că și pătura de mijloc a țării, din care se
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
în legătură cu Ungaria, românii n-au avut a mulțumi inferioritatea lor politică inegalității de condiții sociale, ci religiei lor, ritului care, în tot timpul atotputerniciei papale în Europa, 269 {EminescuOpXIII 270} era persecutat. O dovadă despre asta e că aproape toată nobilimea actuală a Transilvaniei - escepție făcând de două, trei familii secuiești - e de rasă română și datorește titlurile ei originare ducilor Făgărașului, domnilor Țării Românești, iar maghiarizarea ei o datorește catolizării ulterioare. Încă la 1511 Stoe de Bethlen nu era decât
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Un funcționar austriac din Cernăuți îi caracterizează pe nobilii de țară de acolo într-un mod care s-ar părea că e mai degrabă un simptom patologic al unor stări sufletești dereglate decât o informație serioasă, obiectivă. Cum se știe nobilimea de țară din Bucovina este elementul cult și cel mai lipsit de prejudecăți care există, în toată țara. Și pe astfel de aforisme nicidecum spirituale se construiesc acuzații împotriva unei națiuni! Luptele între partide în România sunt expresia cea mai
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
proprie? Am rămas la țăran și n-am știu că satul nu a intrat niciodată în lume" (Cioran, 1990: 88). Identificarea coordonatelor sufletului românesc este o întreprindere dificilă în condițiile în care trecutul nostru ne indică diferențe sociale accentuate. Între nobilime și țărănime nu s-a intercalat burghezia, cele două rămânând nu doar diferite, ci și în tensiune deschisă. Ar fi astfel două suflete, nu unul. În privința conceperii problemelor naționale, existau două curente la începutul secolului trecut în rândurile noii generații
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
specialitate, în loc să consolideze universitățile existente, tendință continuată și în perioada republicană și napoleoniană. În 1794 a fost înființată École Polytechnique, iar în 1795 École Normale Supérieure. Odată cu Napoleon are loc consacrarea „marilor școli” din Paris ca sursă a așa-zisei „nobilimi de stat” (Bourdieu, 1989), alcătuită din experți tehnici, ofițeri de carieră și profesori. Marile școli au un rol important în producerea elitei sociale, politice, economice și științifice franceze, dar și în reproducerea inegalităților sociale. Pierre Bourdieu a arătat că, deși
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
Raportate la acesta, perspectivele opuse sau alternative par adevărate „erezii”, iar purtătorii lor sunt tratați ca atare. Specifică sistemului universitar francez este opoziția dintre „marile școli” de elită și universitățile de masă, a cărei analiză în La Noblesse d’État (Nobilimea de stat) (Bourdieu, 1989) îi permite autorului să descifreze modul de reproducere a dominației sociale care se ascunde sub masca producerii unei aristocrații a inteligenței. Elita intelectuală (din care Bourdieu însuși a făcut parte), economică și birocratică franceză provine într-
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
în generație și n-au încetat să-i caracterizeze pe moștenitori. Când realitatea acestei transmiteri a excelenței este pusă la îndoială, se pune în discuție însăși legitimitatea poziției preeminente. Referitor la aceeași chestiune, Tocqueville considera ca fiind instructivă comparația dintre nobilimea franceză și cea engleză. Nobilimea engleză continua să participe efectiv la exercitarea puterii. În Franța, nobilimea se crampona de privilegiile sale, dar dispunea de tot mai puțină putere reală. Acest fapt antrena o diferență importantă la nivelul atitudinilor și al
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
încetat să-i caracterizeze pe moștenitori. Când realitatea acestei transmiteri a excelenței este pusă la îndoială, se pune în discuție însăși legitimitatea poziției preeminente. Referitor la aceeași chestiune, Tocqueville considera ca fiind instructivă comparația dintre nobilimea franceză și cea engleză. Nobilimea engleză continua să participe efectiv la exercitarea puterii. În Franța, nobilimea se crampona de privilegiile sale, dar dispunea de tot mai puțină putere reală. Acest fapt antrena o diferență importantă la nivelul atitudinilor și al percepțiilor. În Anglia, nobilimea, preocupată
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
excelenței este pusă la îndoială, se pune în discuție însăși legitimitatea poziției preeminente. Referitor la aceeași chestiune, Tocqueville considera ca fiind instructivă comparația dintre nobilimea franceză și cea engleză. Nobilimea engleză continua să participe efectiv la exercitarea puterii. În Franța, nobilimea se crampona de privilegiile sale, dar dispunea de tot mai puțină putere reală. Acest fapt antrena o diferență importantă la nivelul atitudinilor și al percepțiilor. În Anglia, nobilimea, preocupată de păstrarea unei puteri efective, și nu de aparența puterii, a
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
engleză. Nobilimea engleză continua să participe efectiv la exercitarea puterii. În Franța, nobilimea se crampona de privilegiile sale, dar dispunea de tot mai puțină putere reală. Acest fapt antrena o diferență importantă la nivelul atitudinilor și al percepțiilor. În Anglia, nobilimea, preocupată de păstrarea unei puteri efective, și nu de aparența puterii, a fost nevoită să adopte strategii de acomodare cu celelalte clase. A rezultat mai ales o împărțire mai echitabilă a obligațiilor fiscale. Acolo, aristocrația a luat asupra ei sarcinile
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
i se permite să guverneze; aici [în Franța, n. tr.], i-a ținut cu dinții până la capăt de imunitatea fiscală pentru a se consola, neplătind impozite, că a pierdut guvernarea (Tocqueville, 1856, pp. 159-160). Tocqueville conchide că pierderea credibilității de către nobilimea franceză ca elită purtătoare a unei anumite forme de excelență a fost cea care a contribuit la angajarea țării pe calea schimbărilor sociale printr-o revoluție violentă, decât printr-o evoluție treptată. Așadar, caracteristicile care fundamentează pretenția la un statut
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
18). Realitatea relațiilor dintre sociologia elitelor și cea a claselor sociale este totuși mai complexă, chiar în măsura în care noțiunea de clasă ieșită din tradiția inițiată de Marx este plină de ambiguități. În scrierile lui Marx, termenul clasă desemnează atât minoritățile privilegiate (nobilime, burghezie), cât și masele dominate: muncitorii și țăranii (Aron, 1960, pp. 279-280). Apoi, găsim la Marx schița unei teorii a claselor de factură universală, cea conținută în formula abruptă din Manifestul partidului comunist: „Istoria tuturor societăților până în zilele noastre este
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
guvernului” (ibidem, p. 11). Această evoluție trebuie înțeleasă în contextul unei societăți care n-a cunoscut orânduirea feudală. Elita americană modernă a fost de la început una burgheză. Viteza de dezvoltare a capitalismului n-a permis constituirea în Statele Unite „a unei nobilimi ereditare durabile”. Așadar, nu a existat „o clasă dominantă fixă”, în stare „să reziste presiunii istorice a comerțului și a industriei (ibidem, pp. 16-17). Alți teoreticieni pun mai mult în evidență autonomia politicului. Astfel, Alain Touraine se arată critic la adresa
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
socială de o și mai mare anvergură. Este cazul legiștilor, categorie socială ascendentă a cărei importanță s-a manifestat încă din secolului al XIV-lea, sub Filip al IV-lea cel Frumos. Legiștii au intrat în competiție cu elitele tradiționale, nobilimea și clerul, și vor sfârși prin a ocupa, în serviciul regelui, un loc preponderent în stat. În opinia lui Kolabinska, este vorba despre „o colectivitate nouă, care vine să ia loc în elită”. Membrii ei erau, în general, de origine
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
regelui, un loc preponderent în stat. În opinia lui Kolabinska, este vorba despre „o colectivitate nouă, care vine să ia loc în elită”. Membrii ei erau, în general, de origine modestă, dar aveau calități eminente și, „dacă regalitatea îi susținea, nobilimea războinică, ba chiar și clerul îi combăteau din toate puterile” (Kolabinska, 1912, pp. 36-38). Așa au apărut noi criterii de justificare a preeminenței: laicitatea, competența juridică și serviciul statului. Dincolo de luptele pentru putere din sânul elitei, când o mișcare de
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
lui Tocqueville în privința Revoluției franceze, chiar dacă termenii diferă. Într-adevăr, pentru Tocqueville, ruptura revoluționară nu face decât să traducă în termeni politici și instituționali o schimbare faptică operată deja cu mult timp în urmă. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, nobilimea se mai bucura de aparența puterii, dar, în realitate, aceasta îi scăpase din pricina alianței monarhiei cu burghezia în ascensiune: În secolul al XVIII-lea existau încă mari seniori ce purtau titlul de guvernatori ai unor provincii”, însă partea reală aparținea
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
termenii lui Pareto, „elementele superioare” (adică elementele elitei) „se acumulaseră în straturile inferioare ale societății”, iar tendințele ascensionale manifestate în secolele precedente deveniseră insuficiente pentru a asigura în continuare echilibrul social. Dimpotrivă, acumularea de elemente inferioare în rândurile vechii elite (nobilimea era) demonstrată prin decăderea unui mare număr ai membrilor ei reduși la o viață de lipsuri, la calicie sau nemaisusținându-și rangul decât datorită pomenilor venite din partea regelui: niște indivizi care ar fi căzut în rândurile claselor inferioare, dacă n-
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
și-a lovit niciodată copilul... - femeile din castel nu există în Eseuri, în vreme ce tatăl apare recurent, pus întotdeauna în cea mai bună lumină. în afara tăcerilor menționate, această carte majoră conține și câteva minciuni confirmate ca atare. Astfel pretinsa apartenență la nobilime a lui Montaigne. Numeroase pagini ridiculizează gestul pentru onoruri, deșertăciunea apartenenței la un anume neam care-i scutesc pe atâția să mai aibă și valoare personală, derizoriul anumitor pretenții sociale. De altfel, Montaigne afirmă sus și tare, în mai multe
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
un anume neam care-i scutesc pe atâția să mai aibă și valoare personală, derizoriul anumitor pretenții sociale. De altfel, Montaigne afirmă sus și tare, în mai multe rânduri, că aparține unei familii care n-a fost primită în rândurile nobilimii decât cu paisprezece ani înainte de nașterea lui! N-are așadar de ce să se umple în pene scriind - o dată în Eseuri, o altă dată în Efemeride, în care consemnează fapte și gesturi familiale -că domeniul Montaigne este al strămoșilor săi, cel
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]