4,526 matches
-
a se întoarce în sat a fost uitată imediat. Să vă mai spun cine a fost vinovat?... Nu cred că mai este cazul. Ilinca îi ajută pe rînd, atît pe Bărzăun cît și pe Nuțu, să-și șteargă petele de noroi, rîzînd tot timpul. După ce totul reveni la normal, mai luară cîte un măr din plasa lui Nuțu și porniră mai departe, parcă mai veseli ca înainte. Merseseră deja aproape două ore și nu ajunseră nici măcar la Piatra Domniței. Se hotărîră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și peștera Mu-Mu-Muierii, luă și Nuțu cuvîntul, povestind apoi, pentru a-și face mai mult curaj, cum a fost el odată într-o excursie cu școala și cum un coleg de-al său a căzut într-o băltoacă umplîndu-se de noroi din cap pînă-n picioare. Povestirea lui fu însă întreruptă de alt liliac, care trecu fulgerător pe lîngă grup, făcînd-o pe Ilinca să scoată un țipăt de spaimă. Undeva, nu departe de ei, se auziră căzînd mai multe pietre trezind ecouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lăfăia în toată urîțenia ei și de unde nu ar fi reușit să-i mai scoată pe calea cea bună nici cel mai încercat explorator. Oriunde te uitai nu întîlneai decît smîrcuri cu umbră deasă, bălării, stuf, răchiți uriașe, ochiuri de noroi care bolborosea și-n care, de se întîmpla să calci, te cufundai cel puțin pînă la brîu, fără să mai vorbesc de multe alte pericole pe care nimeni nu le-ar fi bănuit. Unde ne-ai adus, bă caltaboș? strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
suporta un arin ca acela. Așa că la un moment dat vîrful se îndoi din ce în ce mai tare, pînă se rupse, iar Nuțu se prăbuși cu tot cu vîrf în bahnă. Ce-a fost răgetul leului? Fleac pe lîngă urletul lui Nuțu! Se cufundă în noroi pînă la brîu, iar strigătele sale nu mai conteneau. Urcă-te într-o răchită, prostule și nu mai zbiera! strigă la el doctorul. Nuțu se smulse cu greu din nămol și reuși, după eforturi supraomenești, să se urce într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
strigătele sale nu mai conteneau. Urcă-te într-o răchită, prostule și nu mai zbiera! strigă la el doctorul. Nuțu se smulse cu greu din nămol și reuși, după eforturi supraomenești, să se urce într-o răchită. Așa mînjit de noroi cum era pe tot corpul și chiar pe față, părea un monstru mai de temut ca fiarele junglei. O vreme nu mai scoase nimeni nici o vorbă. Pădurea părea moartă. Nici măcar păsările nu mai ciripeau, ori nu mai avea nimeni urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
stîrni iar fiarele junglei și porniră tiptil pe urmele care se mai cunoșteau. Cum însă frica îi grăbea, nu se mai țineau exact de urmele pe care veniseră pînă acolo. Treceau de-a dreptul prin mlaștină. Toți se umplură de noroiul acela negru și puturos din cap pînă-n picioare. Cînd ajunseră la marginea pădurii și zăriră iar satul scăldat în soare, mașini și oameni trecînd pe șoseaua din depărtare, tractoare pe cîmp, crezură că se află în paradis. Nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
se întoarcă în pădure pentru așa ceva. Ș-apoi... nu-l aveau pe moș Lazăr Brusture aproape? Mai discutară puțin despre faptul că fiecare era zgîriat pe față și pe mîini de spini, își mai atraseră atenția asupra unor pete de noroi rămase pe haine, apoi Iancu Răgălie interveni cu întrebarea care sta pe buzele fiecăruia: Totuși ce-a putut fi acolo, dom'le? Nimeni nu se putea împăca cu gîndul că ceea ce trăiseră în pădure era adevărat și nu un coșmar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
liliac în păr și nu aude decît pîrîitul pietrelor care cădeau din tavanul peșterii. Pe Nuțu lui Răstoacă l-a exclus definitiv din gîndurile sale. Phii, ce momîie! zise Bărzăunul cînd își aminti de făptura lui Nuțu, plină toată de noroi și tremurînd de groază. Dar cînd șezu totuși să judece mai la rece, eliminînd orice urmă de aversiune față de însoțitorii lui la peșteră, parcă tot l-ar fi acceptat și pe Nuțu numai să mai poată organiza o expediție... în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în sat, precum și a Ilincăi, a lui Virgil, Vlad, Tomiță, și bineînțeles, a Bărzăunului. Erau, așadar, 10 persoane. Toți se îmbrăcaseră cît mai sumar, pentru a avea posibilități mai mari de mișcare și pentru a nu-și murdări hainele de noroi. Drumul pînă la marginea pădurii se scurse repede, fără nimic deosebit. Cei mari mergeau în urmă, discutînd despre desene rupestre, filoane de aur, pastramă de mistreț și Băbească, despre schelete de mamuți și vampiri, iar cei mai tineri mergeau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pentru care în crearea operei de artă este nevoie de participare indistinctă a sensibilității și a intelectului. Arta gânditoare este cea care constituie o plimbare filozofică prin semnificațiile existenței. Poetul imaginează și suprapune o altă lume "pe-astă lume de noroi", scrie Eminescu, "Înger palid cu priviri curate, ...Strai de purpură și aur peste țărâna cea grea." (Epigonii). Geniul "vede o altă lume decât tot restul oamenilor și se comportă ca și cum ar fi venit din afară", afirmă Schopenhauer. Or, Eminescu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
printr-o "grădină prejmuită... în care paște un mânz". De pe Muntele Măslinilor, suit cu piscul "în tărie și azur" și aflat "în hotarul marilor mistere", poetul își îndreaptă privirile în jos către nădejdea noastră cu spițele de aur cufundate în noroi. În larga înserare, sufletul se face mic și se închide "în foi, ca o zăloagă". Vântul atârnă de sânul unei femei, țara toată încape la fereastră, steaua se face așa de mică încât poate să treacă prin veriga unui lacăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
În creația eminesciană, chiar străbătută de cea mai profundă neliniște poezia este o bucurie. În ce constă această bucurie, această jubilare ? Când Leopardi a scris poezia A se stesso "Către sine însuși" cu profundul dispreț aruncat vieții fango e noia noroi și urât, infinită zădărnicie este totul, "nimic altceva", iar Eminescu, în Rugăciunea unui dac aruncă "blestem mișcării prime, al vieții primul colț" care a fost motivația de a pune în versuri, în jocul sublim al formelor prozodice cât mai perfecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în piatră a maiestuoaselor terține dedicate iubitei sale de autorul Divinei Comedii. Și iată orgoliul disprețuitor al lui Baudelaire adresându-se Parisului: "Tu m'a donné ta boue/ Et j'en ai fait de l'or" "Tu mi-ai dat noroiul tău,/ Iar eu am făcut din ele aur". Bucuria poetului era să se înalțe deasupra miasmelor morbide din valea teluricului pentru a înțelege "Le langage des fleurs et des choses muettes "graiul florilor și al lucrurilor mute". Lirica lui Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
astrală" trebuind să fie afirmarea vieții aici în imanent, înțelegând că marea realitate este Devenirea autocreatoare, ca o voință a Naturii de a perfecta mereu și mereu viața acționând prin fapta noastră vizionară. "Căci Supraomul este sensul pe pământ, depășirea noroiului, a mizeriei, a jalnicei suficiențe. Omul este o coardă întinsă între bestie și Supraom, o coardă deasupra prăpastiei. Măreția omului este de a fi o punte, și nu un capăt". Artistul, Poetul (orice artist este poet) este înainte de toate voință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
eticul, kalokaghatia, este sensul poeziei vieții, iar pentru Novalis, cufundarea mistică în misterul infinit al nopții. Baudelaire consideră că sensul vieții este confundarea cu natura prin multiplele corespunderi ale senzațiilor culori, cânt, parfumuri, voci tainice. Poezia purifică o lume de noroi precum cea a Parisului Tu m'a donné ta boue et j'en ai fait de l'or. Într-o primă perioadă, Arthur Rimbaud află sensul în a locui în turnul cel mai înalt al poeziei, transfigurat de toate iluminările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
E funesto à chi nasce il di natale", își află antidotul în dizolvarea senină a sufletului în pacea nemărginirii din poemul emblematic, Infinitul poezie care semnează un moment de depășire senină a suferinței și mizeriei acestei existențe unde absurditate și "noroi este totul". Astfel, refugiul în natură îl face pe poet să uite nu numai lumea, dar și pe sine însuși, pierzându-și identitatea într-o nesfârșire devenită o pură încântare fără nume: "În necuprins se-neacă al meu gând. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mon coeur et mon corps sans dégoût ! În Epilogue, Baudelaire evocă dezgustul provocat de nenumăratele mizerii și racile ale Parisului și încheie "Tu m'a donné ta boue et j'en ai fait de l'or" "Tu mi-ai dat noroiul tău, iar eu am făcut din el aur" aceeași idee a poeziei ca fiind marea purificatoare. Căci dacă fiecare poem al Florilor răului este o voce a angoasei, două poeme înainte de toate, fac oficiul sublim al catharsis-ului Harmonie du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Iliada. Absurditatea vieții a fost blamată profund dureros și sever de Georg Trakl și mai ales de Giacomo Leopardi: Amara e noia la vita, altra mai nulla; e fang la terra ("Amară și urât este viața/ și nimic altceva; și noroi este pământul") proclamă acesta din urmă și, din acest motiv, "E funesto à chi nasce il di natale" nefericită este ziua sa de naștere, pentru cel care s-a născut cu concluzie în Eminescu: "...Mai fericiți aceia ce n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
flăcări". Morala poeziei: iartă totul și nu iartă nimic. Iartă suferința, rănirile, imperfecțiunile, moartea. Dar nu iartă înjosirea omului, înjosirea celor trei magi: inima, sufletul spiritul. Și mai ales nu iartă pe cei care o desfigurează și o poartă în noroi. Eliberarea poetică Poemul: realitate absolută, prezent eternizat, eliberare metafizică ultimă. Dar el își trăiește adevărata viață, își manifestă energiile spirituale eliberatoare numai în interacțiune cu cititorul, în fenomenologia activă a receptării; a unei receptări iluminate. Iar marea poezie, cea deschizătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din lume, Voltaire avea să afirme completeze concluziv: "Și acum când plec, am să las lumea asta tot atât de proastă și de rea, pe cât am găsit-o când am venit într-însa." "Amară și plicticoasă este viața, și nimic altceva: și noroi este lumea... De acum, inima mea obosită, disprețuiește infinita zădărnicie a tot ce există", va clama Leopardi, astfel că "E funesto à chi nasce il di natale. Lirica lui Eminescu este un vast compendiu al imposibilului, dar și al încercării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
crede-mă, fiule, că, în atîta amar de vreme, mi-a răsunat în suflet de mult mai multe ori decît și-ar putea cineva imagina... Am aruncat prada; am alergat, tăind pădurea de-a dreptul, zgîriindu-mi fața, afundîndu-mi picioarele în noroaie, rostogolindu-mă în hăuri adînci și urcînd apoi, dintr-o suflare, dealuri nesfîrșite. Nu simțeam pămîntul sub picioare, nu vedeam pe unde trec; nu vroiam decît să ajung la mama ta, care mă chema, mă chema disperată! ... Fiule, aceea a
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
crăpi, că facultatea e pentru niște deștepți oarecare, că îl așteaptă o viață atât de imbecil de asemănătoare cu a lui ta-su și că nimic din ce a pus deo parte nu-l va scoate niciodată din lupta în noroi din care nu se vede ieșind învingător, în care se minte și în care se convinge din toate puterile că el, Lache, este totuși un om special, care merită cu siguranță mai mult, cât de mult, nici el nu știa
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
nume?te criticul literar Eugen Simion) . Exist?, de altfel, dup? cum observa George ?? linescu, În opera eminesciana, o adev?rât? „obsesie a imaginii cristalului': „Acolo unde, ca În lumea anorganic?, ochiul este speriat de analogia materiei, descoper? Îndat? ?? acest mizerabil noroi e capabil a se organiza Într-o form? geometric?, splendid?, rezonabil?? ?i luminoas? Chiar firul de praf cel mai dezesperant, îra?ional, pus sub un puternic microscop, apare că o aglomerare de pietre pre?ioase ?i atomii materiei celei mai
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
că sînt nespălați? PATROANA: Păi dacă nu erau nu te alegeau pe tine. MINISTRUL: Nu m-au ales. Știi bine că nu m-au ales, nespălații dracului. Dacă nu deveneam ministru rămîneam acolo, cu ei, să-mi înfund viața în noroiul lor. Iar acum, cînd am ajuns ministru, vii și mă vinzi. Asmuți purcelușii asupra mea. Secretele mele ajung în presă... PATROANA: Aoleu! Secretele! Mamă! Faceți voi politica a mare! Cine te crezi? Napoleon? Ce secrete ai tu? MINISTRUL: Sssttt. Secrete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
-i poți compromite... — Ce naiba, scoate și tu mâinile alea din buzunare, i-a spus Într-o zi când au fost nevoiți să meargă Împreună la piață, parcă ești nebun. Să ți fi șters și tu pantofii ăia, sunt plini de noroi... Și ce dacă e noroi peste tot, mă faci de râs pe stradă. — Nu e noroi, i-a răspuns Vasile, e balega urba ni zării... — Mai du-te-n... l-a apostrofat cu dezgust taică-său. Ce vrei să fie
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]