185,541 matches
-
am lamentat eu, - cine și-ar pune copilului său numele Lembit? E arhaic, e din folclor... - Așa să-l cheme. Nu le e totuna? Lembit sună bine, viril și simbolic... în numărul jubiliar o să facă impresie. Dacă refuză să-l numească Lembit, momește-i cu bani. - Cât? - Vreo douăzeci și cinci de ruble. Îți trimit fotograful. Care e numele de familie al nou-născutului? - Kuzin. Salonul șase. - Lembit Kuzin. Sună superb. Dă-i bătaie. L-am întrebat pe Teppe: - Cum pot să-l găsesc
Compromisurile by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/14448_a_15773]
-
Ce nume să-i pui unui căcăcios - e și asta o problemă. Uite, mie mi-au spus Grișa, și ce-a ieșit? M-am făcut mare, și ce-a ieșit? Sunt un alcoolic, un pilangiu... Mai bine m-ar fi numit chiar așa - Pilangică... Încă o dușcă? Acuma beam fără să mai mâncăm ceva. - Îi spui Volodia, - se întinse Kuzin la vorbă, - și iese un bețivan... Depinde mult, bineînțeles, de educație... - Ascultă, - zic, - spune-i Lembit temporar. Redactorul nostru a promis
Compromisurile by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/14448_a_15773]
-
rosti Turonok. - Telefonul e de vină... Ghenrih Franțevici, trimiteți-l urgent pe Hubert cu banii. - Ce bani? - Pentru a-l stimula... Ca să-i pună copilului numele Lembit... Tatăl a fost de acord, contra douăzeci și cinci de ruble... Altminteri, spune el, îl numesc Adolf... *) E invenția mea. Goethe n-a scris așa ceva.
Compromisurile by Margareta Șipoș () [Corola-journal/Journalistic/14448_a_15773]
-
a trăit-o Nietzsche înaintea colapsului său mental din ianuarie 1889. O altă trăsătură interesantă a cărții lui Safranski e, cred, faptul că pare să povestească "biografia filosofică" a lui Nietzsche cumva dinăuntru. Drept rezultat a ceea ce-ar putea numi o adâncă empatie spirituală (Einfühlung), Safranski reușește să transmită cititorului impresia că povestea ce o spune el despre devenirea intelectuală a lui Nietzsche este una pe care ar fi putut-o spune numai un nevăzut martor ocular ce ar fi
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
privită nu drept o, să zicem, încercare de a câștiga o poziție sigură în establishment-ul învățământului umanist german de atunci, ci drept o formă sofisticată de deghizare, drept o mască prin intermediul căreia el căuta să obțină ceea ce Unamuno va numi mai mai târziu la seguridad de la consciencia: o minimală protecție existentială împotriva acelei devastatoare "disperări negre" pe care faptul de a privi abisul drept în față o atrage numaidecât după sine. Cum spune Safranski, "el alesese filologia ca un mijloc
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
un gest ale cărui curaj și măreție nu sunt, mă tem, moneda cea mai curentă în lumea academică. După ce cartea a fost publicată, Ritschl, unul din foștii lui mentori, unul dintre aceia care îl sprijiniseră pe Nietzsche "fără rezervă", a numit lucrarea o "spirituală pălăvrăgeală la beție" (p. 83). Cu toate acestea, cea mai simptomatică reacție a venit de la Ulrich Wilamowitz-Moellendorf, faimosul filolog clasic. De fapt, Wilamowitz-Moellendorf a funcționat, în acest caz, ca un fel de purtator de cuvânt al întregului
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
dacă nici un acord nu-mi mai iese ca lumea, e clar că ceva nu-i în regulă. De-ar fi fost altminteri, aș mai fi ținut oare să fiu, neapărat, poet suprarealist și să mă declar romancier umorist? - Cum se numește cartea pe care nu ați scris-o, sau pe care nu ați publicat-o? - Scurt și simplu: Apocalipsa douăzeci! Dar care-i visul vieții mele de autor umoristic... - Ce șanse îi acordați literaturii umoristice românești în contextul economiei de piață
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
mai ales umorist, e bine să "practice" concomitent, mai multe stiluri literare. Astfel va obține cititori din toate taberele. Ce, eu n-am făcut suprarealism, când am scris poemul trăsnit Balada pasagerului... de care am amintit mai înainte? - Cum se numește cartea scrisă de dumneavoastră, la care țineți cel mai mult? - Totdeauna este cartea la care lucrez și care urmează să apară. Iar, mai mult și mai mult, la Apocalipsa douăzeci, dacă o voi termina vreodată... la etatea mea, nu știu
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
mult se pune problema cum trăiește matur, format și recunoscut, de vreme ce nu-l mai editează nimeni. Ce să-i faci, dacă nu s-a născut cu numele de Sandra Brown... - Cât v-a costat și cât ați... beneficiat pentru că vă numiți Mușatescu? - Absolut nimic. Tot așa cum nea Tudorică Mușatescu își făcea iluzii că suntem neam de Mușatini, la fel și-a închipuit lumea că-s urmașul direct, în materie de dramaturgie al titanicului meu unchi. Ei, bine, teatrul m-a atras
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
înainte de 1989, dată după care am asistat la intempestivul salut adresat minerilor vandali și la furibunda ieșire împotriva soților Ierunca, amfitrioni ai săi în capitala Franței): "Întîlnire cu Valeriu Cristea și soția sa. (...) V.C. devine spre final intransigent față de ceea ce numește el falsa opoziție ce face concesii tactice: Paler în discursuri, Manolescu scriind despre Dumitru Popescu, Iorgulescu care a facut și a dres, Hăulică etc. ...V.C. e pentru cei care-și scriu, fără nici o concesie, cărțile (presupus el, Raicu etc.) (...) Care
Un jurnal est-etic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14463_a_15788]
-
pe mâinile poeților nu s-ar "transforma brusc într-un poem". Dar mai știe că nu merită să trăiești într-o lume fără poeți. (Păunescu, stai liniștit: nu la tine se gândea!) A, și încă ceva: conferința lui Havel se numește "Bun-rămas politicii". Măcar titlul acestui testament de-ar ajunge sub ochii guvernanților români! Pentru că nu doar râia, dar și gesturile pot fi uneori molipsitoare! P.S. Prin acest articol, îi mulțumesc d-lui Havel pentru contribuția sa la primirea României în
Omagiu lui Václav H. by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14482_a_15807]
-
că s-a născut în 1720, la Totoi, în județul Alba. A studiat, ca și Inochentie Micu Klein, la Tyrnavia; după terminarea studiilor vine la mănăstirea din Blaj, printre primii trei călugări. În anul 1753, episcopul Petru Pavel Aron îl numește vicar general. Se opune în 1756 alegerii ca episcop a lui Atanasie Rednic și din această cauză va fi trimis într-un fel de penitență la mănăstirea Strâmba, din nordul Ardealului. După ispășirea pedepsei este o vreme paroh la Gherla
Precursori ai Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/14468_a_15793]
-
Micu, va avea ocazia să-l întâlnească pe mentorul său în ultimii ani de studii la Roma, unde vlădicul martir se afla într-un exil forțat. A rămas toată viața un admirator al lui Inochentie Micu. Reîntors la Blaj este numit în 1754 la deschiderea școlilor blăjene "învățător limbilor și după vreme și putință a științelor". În același timp era încredințat și cu "paza bibliotecii". Crezând cu tărie că episcopului Inochentie Micu i s-a făcut o mare nedreptate prin scoaterea
Precursori ai Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/14468_a_15793]
-
care îl consideră "expresia unei practici literare irepetabile". Sintagma este de mai multe ori semnificativă; ea cuprinde sensul experienței literare (și existențiale, aș spune) a lui Bacovia și, în același timp, explică de ce lirica acestuia nu a făcut ceea ce se numește îndeobște "școală", în ciuda mulțimii imitatorilor de ieri și de azi. Critica de întîmpinare remarcă frecvent "influențe" bucoviene la cutare poet, dar acestea se reduc cel mai adesea la "atmosferă" (un termen atît de vag!), la un anume joc cromatic, la
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
fost, în timp, modelele estetice (eufonice), cu seturile lor specifice de valori, orientate către expresivitate și efecte retorice. Propagate și banalizate prin școală, judecățile de evaluare asupra limbii au o istorie persistentă, deși subterană: ele funcționează fără a mai fi numite, căci toată lumea le știe și nimeni nu consideră că mai merită să fie discutate sau analizate. Modelele raționaliste apără unele forme și construcții pentru presupusa lor raționalitate, economie - după cum condamnă altele pentru lipsa de logică sau eficiență. De obicei sînt
"Pleonasmul legiuit" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14495_a_15820]
-
descrie, în plus, și în secțiunea dedicată pleonasmului ca figură retorică: "ca să dea mai multă putere frasului, sau pentru însușirea limbii, una din părțile ei se repetește", ca de exemplu în "ție-ți aducem Dumnezeule rugăciunile noastre". E ceea ce Heliade numește "pleonasm legiuit", arătîndu-se clar favorabil trăsăturii lingvistice, despre care consideră că "face frasul mai cu putere și mai frumos". Acestei judecăți i s-ar putea alătura comentariile la fel de pozitive ale lui Iordache Golescu (Băgări de seamă asupra canoanelor grămăticești, 1840
"Pleonasmul legiuit" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14495_a_15820]
-
retoric, concepând o lucrare a perspectivei: "această ochire ne va da înțelegerea revoluțiilor ei de față și a revoluțiilor ei viitoare", scrie, cu gândul la țară, în slujba căreia se pune. Comentatorii operei lui Nicolae Bălcescu, dacă ar fi să numesc doar pe cei ale căror texte au fost reproduse în ediția de față, V. Alecsandri, Al. I. Odobescu, M. Eminescu, N. Iorga, Ovid Densușianu, T. Vianu, Șerban Cioculescu, Paul Cornea, N. Manolescu recunosc în etape și în registre diferite de
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
lui, transfigurează realitatea în legendă. Istoria concepută de Nicolae Bălcescu este o carte divers populată. Deși în centrul acțiunilor este Mihai, el nu este unicul protagonist interesant. Alexandru Vodă, Murad al III-lea, Rudolf al II-lea, Sigismund Bathori, ca să numesc doar o infimă participare la viața epocii, se constituie într-un amalgam subtil de mit și adevăr. Dar să nu pierdem din vedere, luați de vârtejul evenimentelor și de vitalitatea oamenilor care le transfigurează în artă, cuceritor, că, de fapt
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
armatei turcești, tătare, al oștenilor lui Mihai, până și al morților din mormintele de lângă Aiud citând analiști turci, italieni, maghiari, germani; verifică numele lui Mustafa-Pașa, cum apare la Walther (Ahmed-Pașa), la Istvanfi (Hafis-Pașa) în timp ce cronicile românești, turcești și italienești îl numesc Mustafa. Pune față în față comentariile diferite asupra aceluiași subiect: Esprinchardt, Montreux, Frachetta și D'Ambry, fiecare cu pagina la care poate fi consultat. Transcrie documentele în original, în franceză, greacă, latină, italiană. Reproduce, în note, portretul făcut de Sagrado
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
unor Radu G. Țeposu sau Gianni Vattimo, Lucia Țurcanu stabilește repede, fără a rămâne prea mult în teorie, cadrele postmodernismului și integrează livrescul ca unitate ontologică în noua paradigmă literară. Cu toate acestea, autoarea nu forțează lucrurile și nu-i numește pe poeții aleși spre analiză postmoderni, însă mai mult dintr-o anume nesiguranță metodologică, conceptuală, căci motivul invocat, anume selecția cronologică, este superfluu. Având la bază antologia lui Sorin Alexandrescu Une antologie de la poèsie moldave, Lucia Țurcanu selectează cei opt
Livrescul la optzeciștii basarabeni by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14488_a_15813]
-
despre teatru. Dincolo de cîteva decepții - lipsa reflexelor de civilizație, faptul că am așteptat, mult peste o oră, să înceapă spectacolul Othello?! și nimeni n-a catadicsit să ne spună că există niște probleme (inerente într-un festival, oricum s-ar numi el) și că se amînă, o vreme, reprezentația, brambureala - dincolo de stilul românesc și absolut original de a organiza un festival de proporțiile acestuia (fără să ai coordonatori tehnici pentru fiecare sală sau, mă rog, dacă au existat, numele lor nu
Spectacole și spectacole by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14476_a_15801]
-
Bob Wilson. Felul în care sînt dezvoltate și urmărite propriile obsesii în teme cu variațiune, plecînd de la personajele binecunoscute din piesă, m-a îndemnat la adîncă meditație. un spectacol cu o respirație specială, cu un anumit tip de anvergură, se numește Exact în același timp, o piesă scrisă în 1945 de Gellu Naum, revăzută (după cum mărturisește Simona Popescu în Caietul-program) și pusă anul acesta în scenă de Mihai Măniuțiu la Teatrul Național din Cluj. Toată parodia, ludicul, ironia și oniricul din
Spectacole și spectacole by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14476_a_15801]
-
Ioana Diaconescu Se numește Carol Berindei. Născut sub alte ceruri, mai blînde, și nu în România, s-ar fi putut numi Smith, Dupont sau Marquez. Într-o vreme, ca să rămână total necunoscut, se gândise să se împopoțoneze cu astfel de porecle, dar se potolise
Constantin Stoiciu - Fugarul by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/14477_a_15802]
-
Ioana Diaconescu Se numește Carol Berindei. Născut sub alte ceruri, mai blînde, și nu în România, s-ar fi putut numi Smith, Dupont sau Marquez. Într-o vreme, ca să rămână total necunoscut, se gândise să se împopoțoneze cu astfel de porecle, dar se potolise la timp. Acum preferă să i se spună pur și simplu, domnul Carol. Așteaptă o femeie, Ana-Maria
Constantin Stoiciu - Fugarul by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/14477_a_15802]
-
lui slăbiciune cunoscută. În clipele de rătăcire se temea - vag, de altfel - că va veni odată ceasul său și una din aceste ibovnice l-ar putea face să plătească, într-o bună zi, pentru toate celelalte. Ultima pe tapet se numea Rosalie. Avea o față și un zâmbet de rozătoare, lucra la biroul de cumpărări, nu purta niciodată fustă și nu se încălța niciodată decât cu cizme. Înainte s-o posede, cu pantalonul colorat rulat în grabă peste pulpe, cu mâinile
Constantin Stoiciu - Fugarul by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/14477_a_15802]