57,101 matches
-
Sfântul Constantin. Țin minte că Mița mă pupase cu foc, făcându-mi urări. În sat ajungând, trăseserăm la neamurile ei. Garabet, care le adusese rahat și cafea într-o legăturică neagră de pulberea râșnită, mă prezentase tuturor zicând ca de obicei despre mine că ajungeam om mare la imperfectul lui caraghios. Tot în ziua aceea, armeanul, plictisindu-se probabil de acei, totuși, țărănoi, mă luase la plimbare prin sat, discutând între noi. Ajungând în dreptul școlii, care nu se compara cu a
La gârlă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15247_a_16572]
-
din corul Virgen del Carmen. Eram șapte sau opt copii. Eu cântam la vioară, un prieten cânta la contrabas, iar directorul unei instituții religioase din Alcañiz (los Escolapios - piariștii), cânta la violoncel. Am cântat de vreo douăzeci de ori. De obicei, eram invitați la Mănăstirea Carmelitelor - mai târziu a dominicanilor - care se afla la ieșirea din sat și fusese fondată la sfârșitul secolului al XIX-lea de un oarecare Forton, locuitor din Calanda, soțul unei aristocrate din familia Cascajares. Era o
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
exploziei demografice. Eu am avut norocul să-mi petrec copilăria în Evul Mediu, în acea epocă "dureroasă și rafinată", cum zice Hauysmans. Material - dureroasă, spiritual, rafinată. Exact invers decât azi. Tobele din Calanda Există în câteva sate din Aragón un obicei probabil unic în lume, cel al tobelor din Vinerea Mare. Se bat tobele și la Alcañiz și Hijár. Dar nicăieri cu forța aceea, misterioasă și irezistibilă, din Calanda. Obiceiul acesta, care datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, se pierduse spre
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
decât azi. Tobele din Calanda Există în câteva sate din Aragón un obicei probabil unic în lume, cel al tobelor din Vinerea Mare. Se bat tobele și la Alcañiz și Hijár. Dar nicăieri cu forța aceea, misterioasă și irezistibilă, din Calanda. Obiceiul acesta, care datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, se pierduse spre 1900. Unul dintre preoții din Calanda, clericul Vicente Allanegui, l-a reînviat. Tobele din Calanda bat aproape neîntrerupt din Vinerea Mare de la prânz până sâmbăta următoare, la aceeași oră
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
În același număr, de semnalat mai multe interviuiri (între care unul cu dl Pavel Șușară, colaboratorul nostru permanent) și un editorial al redactorului șef, prozatorul Radu Ciobanu, care ar merita citat pe de-a-ntregul. E vorba în el de un "obicei al pămîntului" în politica românească, aceea dintotdeauna, de a face loc clientelei de partid după fiecare schimbare de guvern. Pornind de la o scrisoare a dnei Anamaria Pop, pe care am citit-o și noi în Observatorul cultural nr. 77, dl.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15257_a_16582]
-
vina părinților, a bunicilor care au pactizat sau au acceptat pasivi nazismul, o vină pe care generațiile actuale o mai resimt. Păstrând proporțiile, ce spun generațiile tinere din Japonia despre ororile făcute în timpul războiului de japonezi? D.F.: În Germania de obicei părinții și bunicii vorbesc despre război și le spun copiilor adevărul; ce s-a întâmplat e un subiect liber, deschis. Însă în Japonia subiectul războiului, al atrocităților din trecut, e un subiect tabu. Nu se vorbește absolut deloc despre asta
Un japonez la București by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15251_a_16576]
-
M-am simțit descendentul și moștenitorul unei culturi demne de interes, întrucît e așezată între două lumi: cea occidentală, complet europeană, și cea răsăriteană. Am luat parte la cele două universuri. Occidentul prin limba latină și prin moștenirea Romei, în obiceiuri. Însă am luat parte și la o cultură influențată de Orient și împămîntenită în neolitic. Am înțeles asta ca român, dar cred că înseamnă același lucru pentru un bulgar, un sîrbo-croat, în concluzie pentru Balcani, Europa de sud-est și pentru
Despre Nae Ionescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15244_a_16569]
-
Rodica Zafiu Onomastica - în accepția largă, de studiu al numelor proprii - e îndreptățită să se ocupe de tot ceea ce intră în sfera obiceiului omenesc de a da nume unor entități individuale: copiilor, animalelor, caselor, trenurilor, firmelor, stelelor... Tradițiile, moda culturală, dorința de diferențiere și nevoia de expresivitate fac din activitatea de atribuire de nume un domeniu în genere instructiv și adesea amuzant. Dacă
Nume de jucării by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13418_a_14743]
-
către boiari, semnalând problemele cu cenzura, menționate de Kogălniceanu, când intenționase a-l publica în „Arhiva românească”. La fel și în Epistola către Evagoras pentru cinste, publicată doar de Kogălniceanu, sub același semn al cenzurii. Corespondenție între doi streini asupra obiceiurilor Moldovei și a Țării Muntenești este un text care prilejuiește Adrianei Mitu identificări de personaje și verificarea originalității celor cinci cărți de înțelepciune, „poate prima din literatura noastră scrisă după modelul celor din Occident” și care „nu pot fi abordate
Vitalitatea textelor vechi by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13401_a_14726]
-
din prima este diversitatea tematică și stilistică a acestei antologii: texte așa-zis realiste, altele fantastice sau de-a dreptul S.F., unele în ton grav, altele amuzante ș.a.m.d. Din păcate, diversitatea nu suplinește calitatea. Cum se întâmplă de obicei, prozele sunt extrem de inegale, unele excelente, cum sunt cele semnate de Adina Dabija, Florin Lăzărescu, Ioan Es. Pop, Bogdan Suceavă sau Paul Doru Mugur, câteva (foarte puține) sunt ok, în vreme ce altele (cele mai multe) irelevante sau chiar nereușite. Nu reproșez nimic antologatoarei
Antologia prozatorilor internauți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13411_a_14736]
-
ceșcuță de ceai chinezească/ Pictată cu scene naive din viața fîntînilor pe porțelanu-i subțire/ Dar sufletul meu neștiind îndeajuns s-o uimească,/ M-a părăsit, alegîndu-și dulapul cel sumbru drept mire.// Apoi m-am îndrăgostit de un blînd șifonier./ De-obicei dup-amiaza, cînd hainele dorm, mă duceam lîngă dînsul/ Și mîngîindu-i furnirul, duios și stingher,/ Îl sărutam și simțeam că mă-nnăbușe plînsul.// Pe urmă-am ținut pătimaș la o bilă de fildeș lucioasă/ Cu pîntece mic, ce-mi sărea uneori
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]
-
schimbări este vehiculat, cam tezist câteodată, în discuțiile lor de-a lungul întregului roman. Subiectele predilecte o demonstrează: statutul și condiția intelectualului/creatorului, forța compensatorie a universului fucțional, fetișizarea carților prin utopia unui spațiu paradiziac format exclusiv din cărți. De obicei, tonul este dat de Tehur. Acesta exersează paradoxul și ambiguitatea cu o siguranța debordantă: „Când întâlnești la miezul nopții, în plin oraș, un camion încărcat cu cerbi împușcați exact în locul unde în timpul zilei vânduse semințe o bătrână e limpede că
Ce merită Ion D. Sârbu by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13432_a_14757]
-
exemplarele romanului său Alchimistul, tradus în 52 de limbi. În schimb, discursul scriitoarei americane Susan Sontag, laureată a Premiului Păcii, un text critic la adresa politicii actuale a Casei Albe și a situației în lume, nu a fost publicat integral, conform obiceiului, imediat după ce a fost rostit. La ceremonia decernării premiului, găzduită ca de obicei în istorica Paulskirche din Frankfurt pe Main, contrar uzanțelor, au lipsit atît ambasadorul Statelor Unite în Germania cît și numeroși înalți demnitari politici autohtoni. Dar, surpriză: cu totul
Tîrgul de Carte de la Frankfurt by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13425_a_14750]
-
americane Susan Sontag, laureată a Premiului Păcii, un text critic la adresa politicii actuale a Casei Albe și a situației în lume, nu a fost publicat integral, conform obiceiului, imediat după ce a fost rostit. La ceremonia decernării premiului, găzduită ca de obicei în istorica Paulskirche din Frankfurt pe Main, contrar uzanțelor, au lipsit atît ambasadorul Statelor Unite în Germania cît și numeroși înalți demnitari politici autohtoni. Dar, surpriză: cu totul „spontan”, flancat de bodiguarzi vigilenți, ministrul german de Externe Joschka Fischer s-a
Tîrgul de Carte de la Frankfurt by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13425_a_14750]
-
standul românesc la cel mai mare salon de carte din lume a fost dintre cele mai dezamăgitoare. După ce, în urmă cu doi-trei ani, standul românesc ajunsese competitiv, printr-o benefică sinergie a eforturilor Ministerului Culturii și Asociației Editorilor - acum proastele obiceiuri de demult par a fi recidivat. Este inexplicabil faptul că responsabilii politici atît de preocupați de „imagine” nu pricep că, tocmai la manifestările de acest fel, literatura și expunerea corespunzătoare a ofertei de carte, conformă legitimelor ambiții și aspirații de
Tîrgul de Carte de la Frankfurt by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13425_a_14750]
-
conservă unicitatea și prestigiul unui original exemplar, pe cînd copia multiplică un original uitat pe care-l lipsește de orice însemnătate, reală ori simbolică. Și mai este un lucru, la care nu m-am gîndit înainte: plagiatorul n-are de obicei conștiința culpei lui intelectuale. E, așa- zicînd, inocent. Nu știe că nu se face să copiezi fără să indici sursa. Asta nu scoate din discuție latura juridică a plagiatului, care este o infracțiune, nici sancțiunile de rigoare. Explică doar de ce
Despre plagiat by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13476_a_14801]
-
Sărăcia lui Diamantu se combina cu sărăcia Minodorei, iar nunta avea loc cu batista pusă pe țambal. Dar asemenea nunți, m-a asigurat dna Speranța Rădulescu, au loc și printre români, în Oaș cu siguranță, dar și în alte regiuni. Obiceiul are vechime, nu a fost inventat în tranziția noastră de azi. Nu sînt suporterul unor asemenea căsătorii. Iar tradițiile care le impun nu mi se par de perpetuat. Dar nici să te repezi asupra unor oameni care erau convinși că
Nuntă cu amintiri de la Michi by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13463_a_14788]
-
s-au desprins mintal și comportamental de satul de baștină. Prima generație de coloniști s-a familiarizat doar cu rutina și accesoriile pe care le presupune viața urbană, dar nu și-a putut însuși și caracterul ei. S-au conservat obiceiurile rurale, dar ele au fost treptat adaptate vieții de la oraș. Iar formulele bastarde s-au perpetuat, cu mici modificări, prin generații“. Un colonialism întors pe dos s-ar zice, în care primitivul, aici perifericul, e cel care învinge și își
La margine de București by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13451_a_14776]
-
și o veselie bruscă, cu chicoteli, de tip “școlar puber căruia i se șoptește un banc deocheat în timpul orei”. Tonul este cînd scorțos-academic, cînd de băiat de cartier, cu alunecări derutante dintr-un registru în altul. Dar cel mai supărător obicei al moderatorilor noștri este acela că nu ascultă răspunsul interlocutorului după ce pun o întrebare. (Excepția este H-R. Patapievici, care ar putea da lecții despre ce înseamnă să știi să asculți, să arăți că te interesează). Mă miră cum de bieții
Moderatorii by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13421_a_14746]
-
nu te mai uita la telejurnale; bea ceai de cucută și fă plimbări în loc cu verdeață... - ... și fără scrâșnire de dinți, nu?, am completat eu rețeta. Evident că l-am declart pe loc persona non grata. Moștenind de la o mătușă obiceiul de a visa pe episoade (la ea continua visul câte o săptămână), următorul vis a fost cu botezul celor doi prunci - un băiat și o fată; feții erau deja mărișori: el avea mustață, iar fătuca ținea în mână un cântar
Visuri telefilice by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13499_a_14824]
-
revistele culturale din Capitală și din Provincie. l Splendid ilustrat cu uleiurile pe lemn și pe marmură ale arădanului Julian Chiu nr. 7-8-9 din Arca se deschide cu o inteligentă Vitrină a revistelor culturale: De prin presă adunate. Ca de obicei, bune recenzii la cărți apărute în ultimul timp (nu numai de literatură) l Din Ziua literar| nr. 62, reproducem un plin de haz poem al lui Mihai Ursachi consacrat scriitorului: „Acesta e autorul; el duce pe umăr un crin ca
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13481_a_14806]
-
să meargă drept la inima dramaturgului - înalt dregător - acolo n-am ocazia să admir... un Apus de soare...” Autorul piesei - povestește Al Cazaban - nici n-a clipit din ochi. „Hait, m-am curățat” mi-am zis, nemulțumit de prostul meu obicei de a mă ține de glume. Leul și-a lăsat în jos coama, rozându-și încet mustața și a scris apăsat pe petiție: se aprobă”. Era cea mai lungă masă a cafenelei Kübler - continuă Alexandru Cazaban - și la ea se
Masa intelectualilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13513_a_14838]
-
a oamenilor și pentru igiena pe termen lung a orașului, a fost însuși primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, deja cunoscut pe o arie mai largă pentru spiritul său gospodăresc și pentru eficiența administrativă. Și această ediție a simpozionului, coordonată, ca de obicei, de directorul Centrului cultural Pitești, istoricul Liviu Martin, a reunit un număr de șase artiști din generații diferite, cu preocupări formale diferite și, ceea ce este cel mai important, din tradiții culturale diferite. Pentru că, spre deosebire de ultimele două ediții în care participarea
Pitești, 2003 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13516_a_14841]
-
Sîc, sîc biscuit!, unde, întocmai ca în Însemnările motanului Murr, narator (sau mai precis naratoare!) este o pisică (Myu, alias Bast), ușor mitomană, dar evident cu un simț al umorului foarte bine dezvoltat. Și în povestiri mecanismele textuale sînt de obicei destul de sofisticate, dar cu toate acestea discursul rămîne dezinhibat, alert și accesibil oricărui tip de cititor. Ștefan Agopian - Fric, Editura Polirom, Iași, 2003, 168 pag.
Cronica unui roman îndelung așteptat… by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/13543_a_14868]
-
Rodica Zafiu Domeniul formulelor de salut e probabil mai dinamic decît se crede de obicei, dar vorbitorii înșiși îi percep mai greu transformările: pentru că elementele de bază se conservă, iar cele care nu mai sînt la modă nu dispar imediat. Ca și în cazul numelor de persoană, moda decide frecvența de uz, dar nu elimină
Saluturi noi by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13550_a_14875]