835 matches
-
lui Lovinescu însuși, cele ale lui Mihail Dragomirescu, Ibrăileanu, Călinescu, cum și ale lui Eugen Relgis, Mircea Eliade, Anton Holban și Octav Șuluțiu. Criticul apreciază că, spre deosebire de literatura memorialistică (tributară afectivității, moldovenismului "liric" și "subiectiv"), epica autobiografică ar reflecta efortul obiectivării, prin două modalități predilecte de prelucrare literară a materialului diegetic: 1. reconstituirea memorialistică "ușor romanțată"; 2. proiectarea propriei psihologii "într-un șirag de eroi ce se pot reduce ușor la aceeași unitate sufletească"5. În concluzie, pentru prozatorul Lovinescu "amintirile
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de la "subiectiv" la "obiectiv" nu impune, după cum se crede îndeobște, o modificare de ordin tematic-conținutistic, și cu atât mai puțin trecerea de la narațiunea homodiegetică la narațiunea heterodiegetică sau, încă mai simplist înțeles, înlocuirea persoanei întâi cu persoana a treia 6. Obiectivarea avută în vedere de criticul modernist e de altă natură și se realizează, pe de o parte, prin teatralizarea narațiunii (id est prin "romanțare"), iar pe de alta, prin autoproiecția empatică într-un personaj delegat să joace pe scena romanului
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu memorialistica, semn că Lovinescu s-a ținut de cuvânt și a izbutit să-și reprime "moldovenismul" temperamental. Dar asta nu era de ajuns pentru a consacra un romancier. Autorul lui Bizu trebuia să mai facă dovada capacității sale de obiectivare și de invenție epică, astfel încât "ficțiunile" din textele anterioare (amintiri, documente etc.), într-o primă fază "romanțate" involuntar (după spusa lui Lovinescu), să intre într-o configurație narativă complexă (romanul-melodramă), ca niște "episoade" sau "scene-pivot" aparent autonome, legate însă între
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
femeia din ea pare să se trezească în sfârșit la viață. Iar primul contact cu realitatea e dureros, pentru că, privindu-se în oglindă (gest simbolic, ce se va repeta obsesiv până la sfârșitul ciclului romanesc, marcând ipostazierea eului ca alteritate, tentativa obiectivării propriilor trăiri interioare), Mili interpretează altfel decât în seara cu pricina scena de la hotel: "[...] în oglindă se văzu subțirică, trasă la față de nesomn, și palidă. Bizu nu i se aruncase la picioare în poziție de adorare; nu-i sărutase ciorapul
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de gr. față de creierul bărbatului, precum și un număr mai mic de circumvoluțiuni"148 . Romancierul, în schimb, relativizează un pic lucrurile, și concede femeii o anumită capacitate creatoare una limitată, e drept, la orizontul îngust al propriei sensibilități, fără putință de obiectivare. Până la un punct, așadar, creativitatea poetică urmează, dacă se poate spune așa, un tipar "feminin". Nu întâmplător, în romanele criticului lirica eminesciană e apreciată mai mult de femei, și tot femeile sunt cele care plăsmuiesc "mitul poetului tragic", al "tânărului
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și practica literară stricto sensu? Dar oare e vorba cu adevărat despre o discrepanță? Refuzând pactul mimetic, literatura lui Lovinescu rămâne obligatoriu îndatorată sămănătorismului și ratează "obiectivitatea"? Nu cumva "romanțarea" lovinesciană e o metodă mai subtilă și mai modernă de "obiectivare", ce reclamă depășirea practicilor obișnuite ale mimesis-ului? Răspunsul cred că l-am dat deja, atât cât mi-a fost cu putință, în capitolele anterioare. Recapitulând argumentele formulate pe parcurs, trebuie reținut că foarte aproape de adevăr pare să fi ajuns, spre
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
permite totuși accesul la o umanitate abstractă, un compendiu al lumii, adică la spațiul de desfășurare adecvat pentru o gândire doritoare de cuprindere vastă și explicație definitivă. În fond, afirmă criticul ieșean, tiparul rigid al melodramei este o formă de "obiectivare" care satisface imperativele programatice neobișnuite (evoluția de la "subiectiv" la "obiectiv") din teoria romanului modern a lui Lovinescu. Romanul lovinescian nu poate fi redus însă la o banală "revalorificare" pozitivă a melodramei, fapt care nu ar fi avut nevoie de o
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în sistem" a romanului lovinescian", în op. cit., p. 29. Criticul clujean consideră că recursul la tehnica desuet-romantică a "manuscrisului găsit" nu reprezintă o formă de inadecvare candidă, ci reflectă atât dorința de confesiune a lui Lovinescu, cât și tendința de obiectivare și de impersonalizare ambele, elemente constitutiv-modelatoare ale scrisului său. 30 Idei interesante, care m-au ajutat să înțeleg resorturile adânci ale propensiunii lui Lovinescu către confesiune, am găsit în Laurent Mattiussi, Fiction de l'ipséité. Essai sur l'invention narrative
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o privire de ansamblu. Ea se apropie de text pentru a-i lămuri semnificațiile, pentru a stabili și explica la ce se referă. Dar pentru a explica, interpreta trebuie mai întâi să înțeleagă. Înțelegerea este o condiție subiectivă, explicarea e obiectivarea pentru celălalt ascultătorul și cititorul. Subiectivitatea interpretei este mereu adusă în discuție. Faptul că Monica Lovinescu a fost rănită, la propriu și la figurat, de către reprezentanții regimului comunist, este folosit de adversari ca să-i nege imparțialitatea. Poate au dreptate: autoarea
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
primăvara. - I. Slavici, Moara cu noroc; Patru ani trecuseră de la scena aceasta, în vremea cărora Alexandruvodă, credincios făgăduinței ce dase doamnei Ruxandei, nu mai tăiese niciun boier. - C. Negruzzi, Ale xandru Lăpușneanul). Reperele spațiale se conformează, în general, tendinței de obiectivare, accentuând senzația de verosimilitate. Personajele sunt puternic conturate, fiecare dintre episoadele narative contribuind la reliefarea trăsăturilor morale sau psihice, la detalierea comportamentului și a evoluției eroilor. Nuvela se deosebește astfel de povestire, care nu este focalizată asupra personajelor, ci asupra
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nu un „limbaj al tuturor, ci al unuia singur“ - Carlos Bousoño). Prin această caracteristică definitorie a limbajului poetic se realizează funcția cognitivă, fiindcă „Arta [...] nu e o distracție, ci un mijloc de cunoaștere. Un formidabil mijloc de pătrundere și de obiectivare a sufletelor omenești, acolo unde știința nu poate ajunge și cu rezultatele exprimate așa cum știința nu lear putea în nici un caz exprima“ (Camil Petrescu, Teze și antiteze). Lirismul reflexiv este focalizat asupra unor idei filozofice, surse ale tensiunii semantice și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
expresia dramatică, devenind „un lirism repre zentabil, o poezie teatrală“ (G. Călinescu). Este prezentă în idilele lui Coșbuc, în poeme barbiene precum Domnișoara Hus ori în cele soresciene din volumul La lilieci etc. - Lirismul impersonal reprezintă o altă formă de obiectivare a stării lirice, în care discursul este formulat la persoana a IIIa, fără a desemna o prezență intermediară, un „personaj“, ca în lirica măștilor ori a rolurilor. Cultivat mai ales de poeții parnasieni, acest tip de lirism pare a ignora
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Urmărind evoluția poeziei în veacul XX, teoriile moderne au constatat că exigența primară a lirismului - explorarea unui teritoriu al interiorității și comunicarea nemijlocită a subiectivității interioare - poate avea alternative, așa cum discursul eului liric poate fi suspendat prin modalități diferite de obiectivare. „În secolul nostru - afirmă unul dintre teoreticienii postmodernismului românesc, Gheorghe Crăciun - o bună parte a poeziei începe să și piardă aproape toate caracteristicile cunoscute din romantism, simbolism și modernism. Ea nu mai este magică, idealistă, cantabilă, ermetică, imperso nală, narcisistă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ca Scrisoarea să realizeze pasul necesar spre relativizarea gustului care va deschide drumul spre o critică de tip impresionist. De altfel, încercând să definească rolul autorului și al cititorului în mecanismul complex al creației, Fénelon dezvoltă ideea depersonalizării creatorului, a obiectivării implicite a discursului literar, ce are ca scop evidențierea operei propriu-zise, dar și eliberarea cititorului de viziunea dogmatică a eului auctorial: În sfârșit, pentru ca o operă să fie cu adevărat frumoasă, trebuie ca autorul să uite de sine și să
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
din primele rânduri prin care se surprinde problematica abordării unui scriitor din perspectiva timpului. Pe de o parte, se accentuează ideea clasică potrivit căreia stabilitatea în timp a unei opere echivalează cu valoarea acesteia, trecerea anilor aducând totodată beneficiul unei obiectivări a receptării operei care poate fi privită în coordonatele ei reale și nu prin prisma deformatoare a subiectivității contemporanilor.165 Pe de altă parte, se atrage totuși atenția că uneori factorul cronologic a fost asociat norocului în creșterea valorii unui
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
este considerată o formă a rațiunii și trebuie să se realizeze în baza unor principii riguroase și mai ales obiective: "...critica nu trebuie să considereze ca reguli în judecata sa nici gustul său particular, nici ideile sale proprie." Tocmai această obiectivare rece va fi contestată mai târziu de adepții impresionismului critic. Articolul lui Radu Ionescu coagulează într-o mare măsură idei logice, argumentate cu vitalitate, trasând pe de altă parte încă o dată contururile unei viziuni de sorginte clasică. IV.9. Concluzii
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mod oarecum asemănător, cu receptarea unui tablou apropierea scoate în evidență urmele pensulelor, individualitatea culorilor, în timp ce distanțarea recompune întregul. Cu toate acestea, dincolo de orice apropieri sau distanțări sau de faptul că desprinderea recentă de această epocă nu permite încă o obiectivare a perspectivei, prin raportare la alte perioade, lipsa de omogenitate a secolului al XX-lea rămâne o realitate de necontestat. "Niciodată istoria culturii nu a fost străbătută de curente atât de diverse, mărturisind atitudini filosofice adesea greu a fi definite
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
discutată anterior, poemul este asemănat și cu un balon cu aer cald, legat mai întâi cu sfori de spiritul poetului, pentru ca ulterior să fie eliberat, detașându-se, astfel, drept un obiect de sine stătător. Se observă aici sugestia unei anumite obiectivări, a unei impersonalizări a actului artistic care, odată concretizat într-o formă definitivă, capătă autonomie. Este o idee pe care și T. S. Eliot o va dezvolta în numeroase rânduri accentuând desprinderea creației de trunchiul care a generat-o, căpătând
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
e de fapt un receptacol care captează și înmagazinează nenumărate sentimente, formulări, imagini, păstrate acolo până ce toate particulele susceptibile de a se uni într-o combinație nouă se află laolaltă."278 Sunt idei care accentuează impersonalizarea actului artistic, asemănătoare cu obiectivarea promovată de poeticile clasice, în sensul "dispariției" eului empiric, a purificării discursului de accentele personale. Teoria lui Eliot implică însă aspecte mai complexe vizând procesul creativ în sine, nu numai rezultatul acestuia: "părerea mea este că poetul nu are de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
îl disting de ceilalți; numai cel care are atât de mult de dat încât poate uita de sine în opera sa își poate îngădui să colaboreze, să dea și să ia, să pună de la el." Această apologie a impersonalizării, a obiectivării este desigur un semn clar al viziunii clasice a lui T. S. Eliot, după cum am mai sugerat și prin analiza anterioară a articolului Tradiția și talentul individual. Trecând la definirea conceptului de critică, așa cum o percepe autorul, se sugerează că
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
că principalele elemente pe care aceasta trebuie construită sunt comparația și analiza, folosite însă într-o manieră fertilă care să evidențieze aspectele importante ale operei și să educe gustul. În această cheie se coagulează și finalul articolului reluându-se ideea obiectivării actului critic care nu trebuie să impună opinii gata formulate, ci să formeze opinii și nu trebuie să devină o simplă manieră de reflectare a criticului, ci "o cercetare onestă în limita datelor existente"285 Sunt principii care s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
exprimată direct -, dar și o clarificare, o aprofundare în măsura în care inefabilul sentimentelor capătă concretețe. Echivalarea obiectivă a liniilor interioare este considerată necesară de către critic la un dublu nivel al realității personajului și al realității operei. Din punct de vedere al personajului, obiectivarea ar presupune o purificare datorată unei mai bune percepții a sentimentelor Hamlet nu reușește să conștientizeze că sila lui este cauzată de propria-i mamă, depășind-o în același timp, iar această confuzie, imposibilitatea de înțelegere a propriului mecanism interior
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mai bune percepții a sentimentelor Hamlet nu reușește să conștientizeze că sila lui este cauzată de propria-i mamă, depășind-o în același timp, iar această confuzie, imposibilitatea de înțelegere a propriului mecanism interior, îi otrăvește existența. În ceea ce privește opera propriu-zisă, obiectivarea ar fi eliminat din echivocul care planează asupra acesteia, echivoc pe care Eliot îl consideră un defect major al piesei, concluzionând (în mod șocant poate) că Hamlet nu este una din reușitele lui Shakespeare: În cazul personajului Hamlet avem de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de la origini până în prezent. Cultul grandiosului este perceput drept o trăsătură mai degrabă romantică, venind în consonanță, de altfel, cu personalitatea complexă a autorului, cu plăcerea pentru paradoxuri și formulări oxi-moronice. În acest sens, Dimitrie Micu observa faptul că "toate obiectivările scriitorului sunt o expresie a dionisiacului visând la apolinic"314, sugerând că alegerea canoanelor clasice este expresia lucidă a dorinței de a ordona într-un fel frenezia interioară. Se face, astfel, o raportare la Eugen Lovinescu, a cărui fire înclinată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
actelor lor."318 Această viziune asupra personajelor ține, de fapt, de o trăsătură pe care Călinescu o atribuie clasicului în general și anume plăcerea de a introduce faptele în categorii. Vocația normării este asociată de autor și cu abilitatea de obiectivare prin asumarea unui punct de vedere nu în mijlocul realității, ci oarecum în afara acesteia, deasupra acesteia "...un clasic nu e absorbit de evenimente, nu e surprins de ele și în momentul chiar când le trăiește, le contemplă cu un ochi străin
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]