1,702 matches
-
Nu voi cere să-mi dați, picurând, un pahar, Tot eșecul ce-am fost va trăi, refractar, Voi privi lumânări ce vor arde apus Și voi ști că am fost răzvrătit și supus. Nu voi râde atunci. Am să tac, obsedant, Iar în voi se va zbate un dor, trepidant, Doar așa mă veți ști, doar așa mă veți vrea, Preluând, prin priveghi, toată liniștea mea. Și veți sta, alipiți, unei ultime vreri, Unor mari remușcări, unor simple dureri, Unor vise
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
Parisul, Londra, Roma... o Europă fascinantă pentru ea, îngrijorătoare pentru proaspătul ei soț, ai cărui ochi, obosiți de studiu mai tot timpul, se pierdeau în zbuciumul gîndului după fiecare lectură a ziarului de dimineață. Dar de dincolo de voința ei revine obsedant în amintire seara cu viscol, vizita bărbatului în haine de șiac, orele dimineții cu nămeți cît gardurile, prin care s-a pierdut bărbatul, gîndul nebun că a făcut un gest necugetat, apoi obsesia că trebuie să-l revadă, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o stare de confuzie, iar dorințele mele contradictorii sporiseră în intensitate. Pe de-o parte, gândul la Antonia mă acapara din ce în ce mai mult. Îmi doream să mă gândesc tot timpul la ea, deși lucrul acesta îmi producea numai durere. În chip obsedant, singurul lucru pe care mi-l doream era să discut situația cu Antonia și Palmer și, dacă vreunul dintre ei și-ar fi găsit timp să-mi facă pe plac, asta aș fi făcut de dimineață până seara. Pe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
erau un adevărat reproș. — Răspunde. Poate e mami, spuse Camilla Înțeleaptă. Poate e tatăl lui Kevin. Poate e Aris. Dar nu era nici unul dintre ei. Când Îl scoase În sfârșit din buzunar, pe ecran apăruse numărul pe care Îl formase obsedant toată ziua aceea. Numărul particular al președintelui. — Da, spuse. Stelele continuau să răsară și să apună pe tavan. Un aeroplan decolă brutal și probabil că se prăbuși imediat după aceea, Într-o derizorie flatulență. — Elio, spunea președintele, scuză ora târzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
care se afla un haos de bâte de baseball și piese de șah, un talmeș-balmeș de lucruri băiețești. Dar camera lui Connolly nu semăna deloc cu a lui Eddie. Era perfect pătrată și albă și era marcată de acceași ordine obsedantă ca și restul casei. Draperiile și pilota erau din nailon foșnitor, cu imprimeu din imagini de la curse de mașini Grand Prix. Pe peretele din fața patului, era un poster foarte mare, aproape în mărime naturală al unei actrițe americane pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
prima săptămână a anului. De fiecare dată mi s-a părut a fi în pragul unei crize de isterie. Connolly în continuare nu-i răspunde la apeluri, iar ea se confrunta în sfârșit cu ideea că a fost părăsită. Specula obsedant pe marginea eventualelor motive din cauza cărora Connolly își pierduse interesul. Îi era oare silă de ea? Sau avea o nouă iubită? Oare mica conversație pe care o auzise afară avea legătură cu asta? Cum eu nu aveam nici o posibilitate s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
ai politicii preconizate • Ibidem. • Ibidem. • Ibidem. • R. V. Bossy, L’Autriche et les Principautés Unies, București, 1938, p. 360. 35 C. P. Russie, vol. 233, f. 113-114. • Ibidem, f. 169-169 v. de Al. I. Cuza. În aceeași măsură, Tillos revine obsedant cu sfatul său de a se „evita extremitatea unei lovituri de stat“37. Iată răspunsul domnitorului: „recunosc întreaga forță a raționamentelor pe care mi le dați, dar trebuie, înainte de toate, să nu compromit poziția pe care am dobândit-o în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
trecându-l, dobândim izbăvirea? Este întrebarea pe care și-o pune Cioran în Scrisoare către un prieten îndepărtat, la 20 de ani de la Schimbarea la față a României. Răzvrătirea generației lui eșuase, iar România supraviețuia sub tirania bolșevică, în anii „obsedantului deceniu“, adică ai preaplinului umilințelor. Se acumulaseră, între timp, atâtea umilințe și atâtea lașități. Zestrea noastră istorică se „îmbogățise“ cu aceste noi achiziții. Mai puteam spera în „tresăriri“ istorice, altele decât cele efemere? Nu, credea Cioran, la sfârșitul anilor ’50
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
intelighenției a generat adaptarea în registru meschin și minor la rigorile comunismului. Fundamentarea discursului public pe valorile etniciste și autohtoniste tradiționale a predispus intelighenția la o carieră de obediență față de regimurile autoritare. Când regimul comunist, după interludiul internaționalist din anii „obsedantului deceniu“, a reabilitat, parțial și trunchiat, naționalismul, la sfârșitul anilor ’50, iar ulterior l-a metamorfozat în doctrină legitimatoare, în anii ’70, intelighenția s-a aruncat cu arme și bagaje în brațele falșilor profeți. Ea s-a repliat în interstițiu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
prin aceste jocuri bizantine subtile, în vreme ce societatea a rămas aproape imună la mesajul lor. Cei care au deschis calea compromisului, în anii ’50, au fost scribii. Ei sunt exponenții modelului cultural jdanovist și au consacrat dependența culturală față de regim. În „obsedantul deceniu“ ei au creat realismul socialist, iar în anii ’80 hagiografia oficială. La sfârșitul anilor ’50, atunci când Gheorghiu-Dej a arătat primele semne ale independenței față de Moscova, rezistența elitelor intelectuale față de regim era la fel de modestă cum va fi și cea din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
suprapunerea cu textul din interviul-manifest, apare limpede că trenul (locomotivă) conotează o tipologie puternică. Mai dificilă e simbolistica omizii. Pentru psihologia colectivă, aceasta scoate în evidență o condiție larvară, nedesprinsă de sinele universal, mai concret o prelungire a devenirii. Secvența obsedantă, în întregul ei, este de o tulburătoare complexitate și desemnează două concepte fundamentale din psihanaliza lui C.G. Jung: sinele și individuația. Vom încerca să surprindem doar câteva repere ale acestor noțiuni, asupra cărora cercetătorul elvețian a revenit în nenumărate rânduri
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
în evoluție și creatul. În linii mari, aceasta este și prima etapă recomandată de Ch. Mauron într-un demers psihocritic: prin suprapunerea unor texte aparținând aceluiași autor apar, probabil involuntar, o serie de rețele asociative sau grupuri de imagini contigui obsedante.45 Noutatea constă doar în intercalarea și aplicarea unor termeni fundamentali ai psihanalizei jungiene în corpusul de texte al autorului. Sinele (în care, repetăm, inconștientul coexistă cu conștiința) se închide către subconștientul creator (inconștient obiectivat prin situarea sub tutela aceleiași
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
va fi tranșată de țara care va reuși să-și impună superioritatea aeriană. Bucureștiul nu poate fi salvat, în opinia lui, decât camuflându-l la modul absolut. Spre stupoarea lui Sebastian, timpul i-a dat dreptate. Aerul și Pământul revin obsedant ca elemente ce îi definesc personalitatea. Nu ar fi exclus ca tot în Anima constelată să se afle originea erorii pe care am mai amintit-o în legătură cu entuziasmul lui E. Lovinescu la apariția schițelor semnate "D-na T." Complexitatea eroinei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
identică mărturisește Camil Petrescu în jurnalul său ("Sau mai bine sub influența unei lecturi recente: om aruncat de viu în templul ploșnițelor.") 277, imaginea transferându-se prin izotopie în versul rimbaudian "Des serpents géants dévorés par des punaises", adevărată metaforă obsedantă pentru poetul Ladima. La Eminescu, asemenea banalități și amănunte insignifiante, care converg spre birocrație și îl copleșesc vor deveni ideea-pivot a articolului Icoane vechi și icoane nouă. În România epocii sale, constată gazetarul, singura clasă producătoare de bunuri este țărănimea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
prezintă "în succesiunea textului și nu în simultaneitatea datului pictural."339 Într-adevăr, semnul verbal se constituie în absența oricărei exemplificări in praesentia. Dar una din diferențele majore dintre limbajul verbal și cel vizual rezidă în caracterul supracodificat și protecția obsedantă a canalului de comunicare în cazul celui dintâi 340. Imbricarea hiperbatică a "corpului" romanului, aproape ca într-o pictură cubistă, impune o "citire" în ansamblu (la care obligă, de altfel, și structura circulară), ceea ce presupune vizualizarea textului, concentrarea asupra paginilor
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Petrescu. Câmpul eminescian se conturează în opera scriitorului interbelic prin decelarea unor mituri comune: Pygmalion, Golemul și, în special, mitul procustian, care este liantul cel mai intim între poezia lui Eminescu și creația camilpetresciană. Extincția solară este o altă metaforă obsedantă la cei doi scriitori. Ultimul capitol este o încercare de a ranforsa câteva idei expuse anterior, acum din perspectiva naratologiei și stilisticii. În contextul câmpului mitic al Meșterului Manole, constatasem că narațiunea la Camil Petrescu, precum și construcția personajelor se bazează
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
a părinților (cel mai adesea a celor care au un singur copil) este sufocarea acestuia cu o dragoste nemăsurată. Intensitatea acesteia crește direct proporțional cu dorința egoistă a părinților de a obține măcar o picătură de dragoste din partea copilului. Întrebarea obsedantă pe cine iubești? survine ca o trebuință afectivă din partea părinților. Cucerirea acestei mici redute pentru obținerea dovezilor de iubire se face prin săvârșirea unei suite de greșeli: asaltarea cu daruri, acceptarea unor manifestări nepotrivite, considerate drăgălășenii nevinovate sau chiar dovezi
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
cu fel de fel de formule înțesate cu franțuzisme, și se bârfeau reciproc la întâlnirile cu alte surate. Cred că are dreptate amicul meu... Azi nu mai are nimeni nici vreme, nici chef pentru astfel de dulcegării lingvistice. Nesfârșita și obsedanta tranziție românească a generat și proliferează un limbaj de tinichea, cu atacuri violente și demolatoare, cu expresii dure, lipsite de sensibilitate și umanism. Într-o luptă pentru existență caracteristică junglei, principiul care pe care tinde să se generalizeze în toate
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
produse alimentare se mai găseau, și nu numai pe piața neagră. Comerțul de stat le punea în vânzare, periodic - avea această obligație, căci se reintroduseseră cartelele alimentare1. Dar cumpărarea presupunea ore întregi de coadă, acceptate cu resemnare pe fondul preocupării obsedante de a avea ce pune în farfurie. Evident că familiile cu copii mici, bătrâni sau persoane suferinde erau cu atât mai marcate de această preocupare. Căci de obicei era mai simplu când te puteai mulțumi cu ceea ce găseai și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
al vieții cotidiene. Hrana și căldura răspund unor trebuințe umane fundamentale, de natură biologică. Este deci firesc să fie tratate cu cea mai mare importanță. Dificultatea găsirii produselor necesare satisfacerii lor nu putea să aibă alt efect decât preocuparea permanentă, obsedantă uneori, pentru a le procura. În pofida coeziunii care exista în familii, între prieteni și colegi de serviciu pentru rezolvarea acestui tip de problemă, nimeni nu avea „siguranța zilei de mâine”. De fapt, toată lumea se confrunta cu o anumită doză de
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
un asemenea caz avem de-a face cu un colaborator involuntar, creat de ofițer prin „exploatare în orb”, adică prin una dintre cele mai uzitate metode ale muncii operative. O altă situație foarte des întâlnită, în mod greșit restrânsă la „obsedantul deceniu”, este cea a informatorului recrutat prin șantaj. Diferența dintre șantajul practicat în anii de debut ai Securității și cel din epoca sa „profesionistă” este doar de natură scriptică: în primii ani, recrutarea „prin mijloace compromițătoare” era consemnată fără nici o
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
numind această tendință a regimului „de expropriere a specificității câmpului”2. Riscul cel mai mare este de destructurare a câmpului, trecând prin faza alterării activității specifice. În literatură se produce o criză de proporții în producerea valorilor estetice (vezi perioada „obsedantului deceniu”) și chiar o criză a funcției propagandistice cu care este învestită oficial literatura (vezi discuțiile asupra „schematismului în literatură”). În economie, consecințele sunt mult mai directe și mai grave - scăderea producției, penuria etc. -, drept pentru care se iau mult
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
România se modificase prea puțin sau deloc față de așa-zisul stil stalinist care fusese criticat în anii de liberalizare (1965-1970). Dimpotrivă, torționarii din 1987 erau frații - dacă nu cumva gemenii - celor care practicaseră schingiuiri și agresiuni pe deținuți politici în timpul obsedantului deceniu: „Pe vremea aceea, la miliție, în orice birou din miliția română, la înălțimea de un metru se afla în zid un piron, prins în beton, cu un belciug la capăt, de care erau legați infractorii cu ajutorul cătușelor. Nu te
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
fiind poza retușată pe care Ceaușescu pedala pentru a-și autoglorifica imaginea. Destul de fragilizate în urma anchetei dure, victimele și-au asumat culpele, interpretând rolul care le fusese repartizat. De menționat că avocații nu s-au comportat precum cei din anii obsedantului deceniu, care reclamau ei înșiși pedepsirea victimelor, ci i-au apărat pe protestatarii apelând la diferite forme de captatio benevolentiae în proces, invocând, de pildă, tinerețea inculpaților, lipsa lor de experiență ori căința acestora. Procesul a fost înregistrat, filmat și
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
formă, evenimentul poate fi păstrat literal, astfel că un segment tragic al trecutului individului sau al grupului din care face parte este păstrat în literalitatea sa. Este, desigur, o sarcină doliul, însă cel care nu reușește să scape de comemorarea obsedantă a unui trecut dureros refuză trăirea prezentului. În acest caz, adevărul rămâne un fapt intranzitiv care nu duce dincolo de el însuși. Într-o a doua formă, durerea marginalizată, amintirea îmblânzită a faptului dureros din trecut devine un exemplu de viață
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]