404 matches
-
prin dreptul camerei noastre: " Iar s-au cățărat nebunii pe acoperiș să ne facă muzică, parcă de muzică ne arde nouă acum", ni se păru cât se poate de amuzantă și am râs cu poftă. Concertiștii coborâseră de mult în odăițele lor, iar mansarda se cufundase într-o liniște de planetă stinsă. Numai noi, treji, stăteam în întuneric întinși la vorbă. Mihaela îmi povestea crâmpeie din viața ei. Avusese parte de o copilărie senină, încălzită de dragostea părinților care o adorau
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Nu era vorba de o cameră obișnuită (îmi repugna așa ceva), ci de un cuib cald, intim, în care faptul iubirii să afle condiții cât xnai optime. Am găsit-o pe strada Triumfului, cu trudă puțină și noroc mult. Era o odăiță așa cum dorisem, cu mobilă nouă, scoarțe, tablouri și, mai ales, perdele care făceau noapte chiar ziua-n amiaza mare. În fața casei un tei al cărui frunziș acoperea curtea ca o umbrelă, iar ceva mai departe o grădină cu pomi roditori
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
amar: "nu, nu pot. Eu sânt marea vinovată! Din cauza mea a murit! Și n-am liniște până nu voi fi lângă el". Trăiam aceste scene imaginare cu atâta forță, încît m-am pomenit plângând în hohote. Ca și odinioară, în odăița scundă de la mansardă, când o cucerisem întîia dată tot cu ajutorul lacrimilor, am simțit și acum pașii ei care se apropiau șovăielnici, o mână care îmi mângâia părul. Apoi șoaptele ei îmi sunară în urechi, încet, ca o adiere! ― Taci... nu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
se potrivesc lui cel mai bine. Așa mi se pare mie - autorului - corect. Suflet paralel e un fundal tomnatic, în zorii unei obișnuite zile de octombrie, soarele risipi întunericul în colțuri și împinse lumea spre o nouă zi. Într-o odăiță strâmtă, în clădirea de locuințe de pe strada P., Anton se deșteptă după un somn lung, ca de obicei și, cu pași mici și repezi, parcurse calm mult iubitul său traseu, ce îi aducea atâta fericire. Itinerariul cuprindea sufrageria, holul, bucătăria
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că ele există, totuși. Zilele nu conteneau să treacă, și toate o făceau în chip diferit, căci, în viața unui nebun, nicio zi nu seamănă cu alta. Când nu stătea în delir la pat, femeia se preocupa de curățenia din odăița ei, inspectând toate lucrurile și așezându-le atent la locul lor. Astfel, acolo mereu domnea o ordine amănunțită și strategică. Câteodată, Victor îi mai aducea în dar și câte o carte, carte a cărei lectură era destinată pentru momentele de
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
ai fi, oricât de tare ți-ar putea străluci talentul la lumina viitoarelor tale mari opere, nu este niciun dubiu că ai să fii sărac. Zău așa, chiar dorești să-ți petreci toată viața în genunchi, cu hainele roase, în odăița ta modestă, scriind? Uite, dacă aș avea puterea s-o fac, crede-mă că ți-aș interzice pentru totdeauna să mai scrii! Păi, treabă-i asta? De altfel, te invit să privești în istorie, te rog, și să constați că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
adânc afundat și, totodată, mai vedea și că o cale potrivită și comodă de scăpare din această mare încurcătură deloc nu se întrezărea la orizont. Astfel că, în ultima vreme, el ajunsese să se plimbe des și foarte încordat prin odăița lui, tremurând aproape febril, în încercarea sa de a găsi o idee salvatoare, venită miraculos. Făcuse atât de multe drumuri dus întors dintr-un colț în celălalt al acelei încăperi, încât, dacă priveai covorul întins pe jos dintrun anumit unghi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
cu tărie (sperau, mai bine zis) că se vor întoarce acasă, și-au zis că vor putea îndura timp de câteva luni, poate chiar ceva mai mult, un an sau doi, traiul într-un spațiu atât de strâmt, adică două odăițe, iar uneori una singură. Ele nici măcar nu au socotit promiscuitate acel stil de trai, pentru simplul motiv că nu poate fi numit promiscuitate ceva ce durează foarte puțin. Adică este, cum s-ar zice, provizoriu. Dar provizoratul s-a tot
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
capului, Datcu sărea de pe trambulină, cu mâinile încleștate pe coarnele ghidonului și pentru o clipă rămânea încremenit în aer în timp ce trecea în zbor prin rama înaltă cu geam, izbind peretele de sticlă, învăluit într-un nor alburiu-sclipitor de țăndări... În odăița de la mansardă, Rareș stătea lungit, cu privirea în tavan. Tavanul era înclinat și pe jumătate umbrit. Se ridica într-un cot și avea lângă el, chiar în fața ochilor, pe pat, în lumina lămpii de noapte, toată colecția de reviste. O
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
care doamna Ștef s-a pus într-o seară cu bătaia pe ea. Se întâmpla pentru prima oară de când închiriaserăm acea mică locuință din casa lor și avea să fie și ultima. Blajina doamnă Ștef își ieșise din fire. Din odăița alăturată se auzeau prin perete țipetele fetei. Bătaia nu mai contenea. Mama a ascultat îngrozită un timp țipetele fetei, dar la un moment dat n-a mai putut răbda. S-a repezit pe ușă afară dând fuga la odaia doamnei
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cameră mai frumoasă. Cu ce emoții descuiam ușa! Eu eram unica posesoare a cheii! Cu ce încântare ne întruneam acolo după școală! Eu, așa-zisa muziciană, crea sem un imn al triumviratului, pe care-l cântam de fiecare dată. În odăița de taină, citeam poezii de Lamartine, Musset, Baudelaire... Aveam fiecare câte un chevalier servant. Cavalerul meu se așeza în genunchi, iar eu, cu un cuțit de la bucătărie, îl atingeam pe umărul drept, intonând Jurământul Fidelității. El trebuia să-l repete
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
de om. Atunci copilul își luă inima în dinți și păși dincolo de prag, ținându-și strâns în mâini găidulca, de teamă să nu i-o smulgă cumva prin întuneric duhurile rele. Înăuntru era bine. Bordeiul n-avea decât o singură odăiță, iar aerul de acolo avea un miros de stuf prăfuit și de lut umezit de ploaie. Într-un colț era un pat acoperit cu paie și cu țoale vechi și putrezite, dar Culae se așeză direct pe jos, sprijinindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
sfârși cu un bocet lung și foarte trist, ca un prohod cântat la marginea mormântului, tremurând arcușul pe coarde și făcând găidulca să suspine, să se tânguie și să se frângă sub povara durerii. După ce ultimele sunete se stinseră, în odăița cu tavanul jos și afumat se așternu o tăcere cucernică. De afară se auzeau niște foșnete ciudate, ca și cum prin preajma casei ar fi dat târcoale duhurile lăutarilor din timpurile vechi, stârnite de cântările lui deadul Vasile. Ai băgat bine la cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
inimă îl chema încontinuu, crezând cu tărie că s-a pierdut undeva pe drum, iar acum e singur și neajutorat. Am lăsat cartea din mână și am luat alta, în speranța că îl voi găsi cândva, adâncit în întunericul altei odăițe solitare și pline de întrebări. Micșa Ana-Rebeca, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Ramna - Caraș-Severin profesor coordonator Almăjan Gabriela O altă dimensiune (povestire SF) Într-o seară, stăteam pe pat și, deodată, un portal se deschise. O lumină purpurie îmi
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
după ce Îi aruncase o privire. Lui Dante i se păru că voia să se asigure că era văzută. După o clipă de șovăială, se hotărî să o urmeze. Trecu și el de colț, pătrunzând În cealaltă aripă a clădirii. Aici, odăițele lăsau locul unor camere mai Încăpătoare, aranjate cu mai mult lux. Paturi de lemn În locul umilelor saltele de paie, precum și un minimum de mobilier. Deși erau toate goale, trecând pe dinaintea ușilor deschise descoperi că În fiecare din ele exista un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
adevărat, aceea pe care el nu o cunoștea, Îndărătul măștii de aramă. Apoi, Încetul cu Încetul, Își reveni. Îndepărtă trupul acela, a cărui greutate devenise apăsătoare. I se părea că se sufocă, ca și când Întreaga clădire ardea, iar flăcările pătrunseseră În odăiță. În timp ce Încerca să Își potrivească haina, mut și Încruntat, simțea asupra lui ochii dansatoarei, Înconjurați de umbre. Se Întoarse cu fața la perete, pentru a șterge privirea aceea care Îl sfredelea, iar apoi se Întoarse la loc, Învins. Antilia Îl fixa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
groase. Cum putuseră auzi cei dinăuntru glasul celuilalt? Străinul rămase lângă ușă și așteptă, dar văzîndu-l pe Auta că stă neclintit, intră el întîi și ferindu-se din prag, așteptă iar. Sclavul se temu să intre, nevăzând altceva decât o odăiță mică, goală, rotundă, în care nu era nimeni și nici nu părea a fi. Se gândi că în turn trebuia să fie și alte încăperi, de vreme ce erau ferestre și intraseră pe aceeași ușă puțin înainte câteva făpturi. Se uită bine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care l-a însoțit, îi văzu din nou ochii, i se părură curați și neascunși, așa că în cele din urmă intră. În spate se auzi un șuierat ușor ca de șarpe și o țăcănitură scurtă; se întoarse: ușa era închisă. Odăița era luminată, nu se știe de unde cădeau valuri de lumină albăstruie. I se strânse inima. Se uită în jur, apoi în sus: văzu un tavan ca dintr-un fel de fildeș albăstrui din care se răspândea lumina. Auzi un susur
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu privirea sa înghețată. Tu, Auta, nu le mai spune despre asta nimic. Lasă-i, dacă nu înțeleg. Să mergem de-aici! Preoții le zâmbiră străinilor, neștiind cum să-i salute altfel. Străinii zâmbiră și ei. Cei trei intrară în odăița unde trebuia să li se scoată globurile viorii. Când rămase cu capul liber, în aerul împrospătat al nopții, Tefnaht fu cât pe ce să adoarmă și Auta îl sprijini. Noaptea era înmiresmată. În cort, cei doi preoți șezură o vreme
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înconjurară ceilalți trei străini, roși tustrei de îngrijorare. Femeia începu să-i învioreze cu mingea fermecată și cu alte mijloace stranii. Dar erau prea zdrobiți. Auta se simțea însă bine. Îi luă pe rând în brațe și îi duse în odăița rotundă unde puteau face baie de raze întremătoare nevăzute. Nefert între timp adormise pe un jilț desfăcut ca un pat. Când se trezi după un somn scurt, înainte de a-și da seama unde se află, auzi pe cei din jur
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lapte gros, între picioarele ei copilăros ridicate. Nelăsîndu-i roșcovanei decât atâta vreme ca, peste colivia de coaste a Maestrului, să-și mai întindă o mână, răsucind către stânga butonul magnetofonului Maiac. Pornindu-l, amplificîndu-i sonorul și spălîndu-și, de data aceasta, odăița cu un al doilea val. Sonor. Cel al dublului album al formației Pink Floyd, de toate gheorțăiturile și gâfâielile cuiva obișnuit să reguleze, mai de grabă într-un taxi, decât într-un Cabinet. Și atunci, muzica o făcu să se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cele 74 de kilograme ale lui Ulpiu, nu mai consimte a se lăsa păcălită, făcînd-o acum cu numai 50. În mai puțin de jumătate de an, se ridică deci la ceruri, fără surle și trâmbițe, aproape o treime din Ulpiu. Odăița îi devine o neconvențională mansardă de conservatorist, măruntaiele îi șuieră, încheieturile îi scârțâie, omul nostru exersează din răsputeri și se acomodează cu moartea. Într-o după-amiază, din jurul datei de 30, secondată de alți vreo cinci propietari, Anghel Maria suspendă concertul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dosărel, concis și nutritiv, ca de serviciu secret, al numitului Victor Rugnis, domiciliat în zona Olari - Calea Moșilor, profesie incertă, oarecum literat, caracter întortocheat, 32 de ani, regele-artist al Bucureștiului ce trebuia călcat în cea de-a treia zi. Străbătîndu-și odăița în lung și în lat și memorîndu-i acestui Victor inept punctele slabe de poet și prozator încă nerealizat, de șoldul încă înțolit în costum interbelic, de flanel, al Prigonitorului, se izbeau, la fiecare pas, înșirate pe lănțișor de argint, sfârcurile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să intri în hol, să te descalți, apoi să te întorci până la poartă și să-ți arunci șosetele respingător de înnegrite în pubelă. Urmau desigur pedagogiile ligheanului, clăbucului și cele ale pietrei ponce, apoi din nou holul și restul odăițelor, de-a lungul cărora redeprindeai, pe deplin, bunul simț. Madama nu uita să-ți destăinuie că era sau fusese profesoară de romînă-engleză, fapt care te atingea la frison și prindeai la manieră până te săturai. Vedea o romînă-engleză la cei
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
c-o ocheadă camera ei și nu-i mai strigă nici binețe. Evident, gazda sa romanțioasă nu era acasă. Când era, și înnobila cu prezența sa cel de-al doilea rând de case, profesoara se retrăgea, de obicei, într-o odăiță discretă, decorată sumar, cu destul de bun gust, dar și ușor împuțită. Împuțită nu deoarece într-însa ucenicele n-ar fi făcut, din când în când, curățenie. Ci împuțită de la mirosul de om înfășurat în bulendrele lui, care nu se mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]