872 matches
-
la o altă și posibilă grandoare a literelor românești. Teamă pe care apoi am numit-o „emoție”, emoția În fața unui exemplar uman extraordinar, emoție pe care am resimțit-o altă dată, În librăria de pe bulevard, M. Sadoveanu, În fața siluetei unui omuleț mai degrabă scund, Îmbrăcat Într-o scurtă din postav ieftin, cu o căciulă de astrahan Îndesată pe cap, despre care cineva, poate o vânzătoare, mi-a șoptit: „Este domnul Marin Preda”. Era o zi lâncedă de iarnă, cu bălți și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de astrahan Îndesată pe cap, despre care cineva, poate o vânzătoare, mi-a șoptit: „Este domnul Marin Preda”. Era o zi lâncedă de iarnă, cu bălți și grămezi de zăpadă Înghețată, murdară, peste tot, dar eu l-am urmărit pe „omuleț” vreo oră pe străzile acelui București, fără să știu bine de ce, așa cum urmărești o femeie de-o frumusețe intangibilă, care coboară din altă lume și poartă În ea, cu o dezinvoltură admirabilă, acele semne ale unei alte nașteri, ale unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
n-are cu ce mă ocup !) Criticii nu primesc Oscaruri, îi răspund cu scârț și aplomb... Și nu mai am timp decât să urc grăbit scările, ratând îmi dau seama imortalizarea fotografică de rigoare cu spatele la panoul pe care e desenat Omulețul lui Gopo și pe care scrie ”Gala Filmului Românesc” sau așa ceva. (Ulterior, aflu că reporterul era de la... Canal D ! Dacă știam asta, preferam să mă pozez la panou... Ce trebuie să faci ca să știi dinainte cărei televiziuni merită să-i
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Gica Iuteș, responsabila cu proza a revistei și șefa tinerelului, blondului și îndrăcit de talentatului Fănuș Neagu, câteva schițe ce zăceau în sertarele secției când, spre uimirea mea, am fost invitat la nou-numitul redactor-șef adjunct, Al.I. Ștefănescu, un omuleț vioi, extrem de agreabil în mimică și aparentă curtoazie umană, care, după ce-mi puse cele câteva uzuale întrebări la ora aceea, de unde vin, din ce familie și cu „ce se ocupă părinții”, acceptându-mi jumătățile mele de adevăr - nu îndrăzneam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
tîrziu să-i împărtășească valorile. Filmul chiar avea prostul gust de a ne vinde valorile lui Gump (printre care ascultarea ordinelor și fuga de probleme) drept adevăratele valori ; într-un fel de culminare coșmarescă a demersului chaplinian de sentimentalizare a omulețului împiedicat care măcar nu vrea răul nimănui, sfîrșea prin a ni-l da pe Gump ca model. Plasat în Cehia, mai ales înaintea și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în slujba regelui Angliei ni-l prezintă pe Dite
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
prezintă pe Dite (Ivan Barnev), care accede de la rangul de ajutor de chelner la rangul de director de restaurant, cu un noroc de-a dreptul gumpist și cu aceeași insensibilitate radioasă la transformările dramatice din jurul său. Dite descinde clar din omulețul lui Chaplin. Are felul lui dulce de a se împiedica în fața unei femei, trezindu-i instinctele protectoare : își pierde prima slujbă atunci cînd varsă băuturile pe o clientă, iar aceasta îi ia partea în fața chelnerului-șef. Are și galanteria lui
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
își aduce la restaurant logodnica nemțoaică. Foarte frumos din partea lui, numai că în momentul următor se întoarce pe post de maître dhôtel, fudul nevoie mare, cu o mustăcioară de Hitler și cu trupele de ocupație în spatele lui. Problema cu omuleții împiedicați care nu vor răul nimănui este că, la o adică (așa cum nici Chaplin, nici Gump nu găsesc de cuviință să menționeze), nimic nu-i împiedică să se aibă bine cu răul. și totuși mi-e ușor să mi-l
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
e strâmtă și plină de piei roșii. Mă strecor cu atenție printre indieni, încetinesc, mai pun piciorul jos ca să nu-mi pierd echilibrul. Bubuitul se aude din ce în ce mai tare. Poteca se lărgește. Pe dreapta apare marea. Câteva mii de oameni și omuleți s-au înghesuit pe toată plaja. Bubuitul e deja asurzitor. Parfumul care se simte în aer e foarte complex. E alcătuit din mai multe miresme îmbietoare. Mici sfârâind pe grătar, cremă autobronzantă cu cocos, șaorma cu de toate, scoici mucegăite
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
Un drum frumos, pe care-l percep acum că fiind foarte scurt, cu frământări fără care nu aș fi reușit. Ești poet și cunoști cum se naște un poem. "toate acestea nu s-ar fi scris singure / dacă mii de omuleți mu m-ar fi călcat în picioare...". Aș dori să-l citez pe Nicolae Manolescu: Poetul e un dansator pe funie, un jongler de cuvinte, un inventator de rime rare, plin de ingenuitate și de har." Sunt întru totul de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
era descompus, Stolojan avea un zâmbet de ducă-se pe pustii, iar Videanu, sigur își dăduse cu toate bordurile în cap. Dintre toți, numai Boc a fost de tot hazul. Nu-ți este dat să auzi așa ceva în toată ziua. Omulețul lui Gopo a scăpat una de să crape de invidie toți mistificatorii de profesie, măsluitorii cu alba-neagra, manglitorii și pamblicarii: a câștigat dreapta, poporul a decis pentru dreapta. Vezi, vorbea în numele poporului și, mai ales, în numele celor care se încăpățânează
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
conducător și să continue. Însă era prea devreme. Viața (sau moartea) nu adusese pe lume acel angajament interior datorită căruia începutul putea conduce povestea până la sfârșitul ei. Ajungând la gară, cu calul lac de nădușeală, locotenentul nu găsi decât un omuleț, purtând uniforma murdară și ponosită a căilor ferate, așezat pe pragul sălii de așteptare, cu capul în mâini. Era acarul, fidelul colaborator al lui Constantin. Trenul tocmai a plecat, spuse el, i se mai vede doar coada." Locotenentul privi în
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Am văzut de câteva ori în viața mea fragmente din parada militară de 14 iulie de pe Champs-Elysées, la televiziunea română, încât faptul că trec eu însumi pe acele largi trotuare îmi dă senzația de teleportare... televizată - sunt unul dintre nenumărații omuleți negri ce mișună pe micul ecran, figurant anonim într-o emisiune de actualități la care privește, undeva, departe, o familie reunită la masa de prânz. Magazine de lux, cinematografe, mari restaurante, sedii ale unor cunoscute companii aeriene și, un amănunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cele din urmă o găsi. Afundă în albia râului o creangă, apoi o răsuci, ca să se umple de nămol. O ridică și începu să o învârtă în aer. Stropii de nămol căzuți pe pământ s-au transformat, dintr-o dată, în omuleți mici. Așa a reușit să creeze o mulțime de oameni care să împânzească pământul, de-a lungul și de-a latul. Apoi, zeița și-a dat seama că avea o altă problemă. Viața omului era scurtă. Își dorea ca oamenii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Zogru Cuvânt înainte „Povestea unui duh“ - așa sar putea subintitula Zogru, al doilea roman al Doinei Ruști, după excelent-primitul (cel puțin de critică) Omulețul roșu. Ceea ce se remarcă imediat în cazul ei (ca și în cel al majorității prozatorilor apăruți după 2000, pe care Editura Polirom a avut generozitatea să-i găzduiască) este că, spre deosebire de grosul întreprinzătorilor prozistici din promoțiile anterioare - șaizeciști, șaptezeciști, optzeciști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
maturizat dintr-odată, sărind peste bâlbâielile primelor încercări. Și, sine ira et studio, cu admirație și bucurie, trebuie să recunosc că unii dintre ei au izbutit s-o facă. Doina Ruști se numără printre aceștia. Am remarcat încă de la apariția Omulețului roșu, cum au făcut-o de altfel și alți cronicari, simțul construcției, fina translație de planuri, ochiul panoramând satiric și urechea sesizând atât derizoriul, cât și firescul unui dialog. Toate aceste calități se găsesc potențate în Zogru, deoarece autoarea are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
într-o poveste despre supraviețuire și incertitudine. Atât omul trecător, cât și nemuritorul Zogru se luptă pentru a-și afla rosturile, cu teamă și cutremurare. În acest univers vast, personaje păstrează legături cu o realitate unanim știută (ca și în Omulețul roșu). Astfel, apar figuri istorice (Vlad Țepeș, Zoe Moruzi, Ienăchiță Văcărescu) alături de altele contemporane (Horia Gârbea, de exemplu) într-o mixtură ficțională susținută de tipologii fantastice; fantome, glole, morgoni, pitici, ființe cu rădăcini mitice ori, pur și simplu, colate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mai cu seamă, că în ciuda tuturor aparențelor, se pare că am, încă, un sânge sănătos, cel puțin în lumea amețitoare și fără bariere de timp, a romanului. Universul actualității noastre amintește, în unele aspecte, cel puțin, de episoadele satirice din Omulețul roșu. Viața culturală, convenționalismul și impostura din instituțiile de cultură sunt radiografiate cu umorul caracteristic autoarei. Dar nu aceasta dă substanța scrierii, cât țesătura narativă de calitate, în care faptul obiectiv se dizolvă în nuclee epice care par să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mic. ă Zoia, te rog! Eu nu înțeleg nimic. Trebuie să începi de la început. În ordine. ă I-am găsit pe amândoi. Amândoi morți. Piticul. și celălalt spânzurat. S-a spânzurat singur. De rușine. ă Un pitic, spui? ă Un omuleț mititel. Cu un costumaș mititel. ă Nu! ă Amândoi morți. ă Piticul era mort? ă Omorât. Trăznit în cap. și securea cu care a făcut-o era asupra celui mare. ă Cum arăta, piticul? ă Mititel! Mărunțel! ă Era negricios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
vieții lui. Familia Ravelstein se trăgea din Dayton, Ohio. Mama lui, o adevărată centrală energetică, fusese educată la colegiul John Hopkins. Tatăl său, un om lipsit de succes, fusese reprezentantul local, surghiunit la Dayton, al unei largi organizații naționale. Un omuleț gras și nevrotic, un tată isteric, un adept al disciplinei. Când Îl pedepsea pe micul Abe, Îi poruncea să se dezbrace În pielea goală și apoi Îl plesnea cu cureaua de la pantaloni. Abe o admira pe maică‑sa, Își ura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
picioare. Eu crescusem În oraș, dar familia lui Ravelstein nu se mutase aici, venind din Ohio, decât pe la sfârșitul anilor treizeci. Nu l‑am cunoscut pe tatăl lui, pe care Ravelstein Îl descria ca pe un căpcăun În miniatură, un omuleț arțăgos, un maniac al disciplinei. Unul dintre tiranii de doi bani care‑și țin copiii În frâu prin zbierete demente, interpretând o nebunească operă de familie nonstop. Universitatea Îi accepta pe tinerii absolvenți de gimnaziu care treceau examenele de admitere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
mult despre el, Încât până la urmă m‑am simțit obligat să‑i citesc unele cărți. Trebuia s‑o fac ca să pot Înțelege despre ce vorbea Abe. Uneori Îl Întâlneam pe Davarr pe stradă, și‑mi venea greu să cred că omulețul acela, triplu abstractizat și distrat, cu ochelari blajini care‑i camuflau ideile arzătoare, era demonul eretic urât de universitarii din America și de aiurea. Ca unul dintre reprezentanții de frunte ai gândirii lui Davarr, Ravelstein era și el urât. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
toată ziua, buna ziua, intrau în unitate după muniție și armament. Dar ochiul vigilent al lui Neluțu a sesizat pe loc anomalia și a pus capăt acestei situații de nesuportat pentru un viitor posesor al certificatului de revoluționar. Observați că omuleții cei mici și proști, care tot mișunau subversiv încolo și încoace, erau sigur teroriști și Neluțu este absolut convins de această „calitate” a lor. După ce a scuipat în sân, eroul a luat decizia istorică, să pună lăbuța pe unul dintre
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
a secat de puteri. Nu s-a declarat mulțumit de nimic din ce i s-a arătat. Echipa de creație și-a dat duhul încercând să-l convingă că de ceea ce-i prezentau avea nevoie. Luana intuia cam ce aștepta omulețul grăsuț și chel care, la un moment dat, adoptase o poziție de superioritate specifică membrilor familiei regale britanice, cu bărbia împinsă înainte și mâinile aduse la spate. Pe măsură ce imaginile curgeau, palma urca spre încheietura mâinii prinse, ajungând la cot, semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
care n-o mai văzusem. Ferestrele erau ceva mai mari decât niște ochiuri de pivniță, iar perdelele de pe pereți erau pe alocuri zdrențuite. Ghemuit într-un mic tron de piatră, drapat în alb și roșu aprins, ne aștepta episcopul, un omuleț cu nasul mare, cu un cap îngust și lunguieț pe care mai dăinuiau câteva smocuri cărunte; avea pielea atât de albă și de subțire, că se putea vedea sângele cum se scurgea prin vine. Am îngenuncheat și i-am sărutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fi putut-o imagina niciodată. Deși nu se alesese decât cu dispreț, nu era genul de om care să se dea bătut. „Într-o bună zi, am să le arăt eu,“ jură el. „Femeile lumii se vor lupta pentru atenția omulețului ăstuia urât.“ Acesta era gândul care-l mâna Înainte. Sentimentul acesta Îi determinase atitudinea față de femei și de dragoste, Încă Înainte de a-și fi dat seama. Tokichiro nu simțea decât dispreț pentru bărbații care adorau frumusețea femeilor. Îi desconsidera pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]