340 matches
-
rază de lumină, care trece printr-o suprafață refrectoare oarecare, capătă o anumită structură sau stare provizorie, care revine le intervale egale pe măsura trecerii razei..." Această periodicitate îl determină să înțeleagă că, în afară de carcterul corpuscular, lumina are și proprietăți ondulatorii. La începutul acestui secol, Thomas Young (1773 - 1829) realizează un experiment prin care pune în evidență interferența luminii. În 1895, Wilhelm Conrad Röntgen descoperă razele X realizând prima radiografie. Acest secol este marcat de formularea teoriei relativității restrânse și teoriei
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
disputei privind caracterul dual al luminii. Această dispută privind carcterul luminii a fost lansată încă din antichitate. Aristotel considera lumina ca fiind o perturbare a mediului în care se propagă (de cele mai multe ori aerul), fiind deci un precursor al teoriei ondulatorii. Democrit susține dimpotrivă că lumina, ca și întreaga materie, este alcătuită din microparticule. Newton formulează în 1704 teoria corpusculară a luminii, susținând că lumina este alcătuită din corpusculi care se deplasează cu viteză finită și posedă energie cinetică. În lucrarea
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
că lumina este alcătuită din corpusculi care se deplasează cu viteză finită și posedă energie cinetică. În lucrarea sa "Micrographia" (1665), Robert Hooke susține că lumina s-a propaga sub forma unor unde transversale. În 1678, Christiaan Huygens propune teoria ondulatorie a luminii, pe care o va publica în al său "Traité de la lumière" (lucrare apărută în 1690). Susține că lumina se propagă prin eter, o materie distribuită în întreg universul și constituită din microparticule care sunt surse secundare de oscilație
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
care are în multe privințe aceeași structură ca și aerul, dar este mult mai rarefiat, mai fin și mai elastic." Marele matematician Leonhard Euler (1707 - 1783) susține, în "Noua teorie a culorii și luminii" (1746), că lumina are o natură ondulatorie: Lumina nu este altceva decât o agitație sau o vibrație a eterului. Ea se propagă mult mai repede decât sunetul, deoarece eterul are o densitate mult mai mică și o elasticitate mult mai mare decât aerul". Experimentul lui Young din
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
o elasticitate mult mai mare decât aerul". Experimentul lui Young din 1802 privind interferența pune în evidență caracterul ondulator al luminii. În 1816, Jean Augustin Fresnel (1788 - 1827) expune concluziile studiilor privind difracția și interferența, aducând o nouă confirmare teoriei ondulatorii. În anii următori, 1816 - 1817, investigațiile efectuate de către Fresnel și François Arago (1786 - 1853) asupra interferenței luminii polarizate, urmate de interpretările lui Thomas Young (1873- 1829), conduc la concluzia că propagarea luminii se efectuează prin unde transversale și nu longitudinale
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
Este un procedeu foarte utilizat pentru înotul de agrement și deosebit de util pentru înotul în scopuri utilitare sau militar. Procedeul delfin sau fluture este cel mai nou dintre procedeele sportive de înot. Se numește fluture sau delfin datorită mișcărilor fluturate, ondulatorii, ale întregului corp, mișcări asemănătoare loviturilor de coadă ale delfinului. Inventatorul procedeului este considerat înotătorul german Erich Rademacher în anul 1926, care înotând bras cu picioarele, executa mișcările de fluture din brațe înainte de întoarceri și la sosire. În anul 1933
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
Institutul Politehnic din Leningrad, iar după susținerea tezei de doctor a început să lucreze la Institutul de Stat de măsurări fizico - tehnice, păstrându-și, concomitent, și titlul de profesor al Institutului Politehnic din Leningrad. Se referă la studiul proceselor neliniare ondulatorii, la generarea și amplificarea undelor puternce radio de frecvență înaltă, cu lungimea de undă în domeniul milimetric sau submilimetric. Împreună cu colaboratorii săi a descoperit undele de șoc elctromagnetice. Omul de știință Grehov a elaborat teoria radiației induse electromagnetice în sisteme
Andrei Gaponov-Grehov () [Corola-website/Science/330128_a_331457]
-
Potrivit , nu este posibil să se măsoare precis atât poziția cât și impulsul unei particule cuantice, în același timp. Cu alte cuvinte, poziția și impulsul sunt complementare. În 1927, Niels Bohr a susținut că particulele cuantice au atât un comportament ondulatoriu cât și un comportament de particulă, dar pot manifesta doar un singur tip de comportament, ceea ce împiedică manifestarea caracteristicii complementare. Această complementaritate a ajuns să fie cunoscută sub numele de dualismul corpuscul-undă al mecanicii cuantice. Richard Feynman credea că prezența
Ștergerea întârziată a alegerii cuantice () [Corola-website/Science/329393_a_330722]
-
țiparul electric, în greacă are sensul de "spate gol" ("gymn" = gol + "notus" = spate), adică fără înotătoare dorsală. Înotătoarele pectorale sunt mici. Înotătoarea anală foarte alungită se întinde de la vârful cozii până la regiunea jugulară (aproape de origine înotătoarei pectorale) și se mișcă ondulatoriu, fiind folosită ca mijloc de locomoție. Cavitatea abdominală este foarte mult redusă și organele vitale (aparatul digestiv, respirator și circulator) se află în partea anterioară a corpului și constituie doar aproximativ 20% din lungimea peștelui. Anusul este deplasat sub cap
Țipar electric () [Corola-website/Science/330483_a_331812]
-
și un filtru matematic denumit Gaussian. Primele două pot fi considerate ca filtrul 2CR. Filtrul electronic 2CR este format din doi condensatori și doi rezistori (de aici și denumirea sa). Este unul dintre primele filtre utilizate la măsurătoarea rugozității. Amplitudinile ondulatorii pe lungimea cut-off-ului este redusă cu 75%. ISO 2CR înlătură primele două cut-off-uri ale suprafeței, în timp ce 2CR PC îndepărtează primul și ultimul cut-off din profilul/suprafața analizat(-ă). La filtrul matematic Gaussian valoarea cut-off-ului este dată de lățimea distribuției Gauss
Rugozitate () [Corola-website/Science/335060_a_336389]
-
fenomen optic care se manifestă prin apariția unui punct luminos în centrul umbrei unui obiect rotund și opac, iluminat de o sursă punctiformă. Întrucît este o consecință a difracției luminii, fenomenul avea să joace un rol important în demonstrarea naturii ondulatorii a luminii, într-o vreme cînd teoria corpusculară era încă preferată de fizicieni. La începutul secolului al XIX-lea fizicienii dezbăteau dacă lumina e o particulă sau o undă. Încă mai era la modă teoria corpusculară a lui Isaac Newton
Pata lui Poisson () [Corola-website/Science/332766_a_334095]
-
Siméon Denis Poisson, care era unul dintre susținătorii teoriei corpusculare. Printre ceilalți membri se găseau și alți fizicieni astăzi celebri: Jean-Baptiste Biot, Pierre-Simon Laplace și Joseph Louis Gay-Lussac. Inginerul constructor Augustin-Jean Fresnel a participat la concurs cu o nouă teorie ondulatorie a luminii. Poisson a analizat atent teoria și, ca o modalitate de a demonstra că e greșită, a propus un experiment. Mai exact, Poisson a dedus că una din consecințele teoriei lui Fresnel era că umbra unui obiect în formă
Pata lui Poisson () [Corola-website/Science/332766_a_334095]
-
s-a hotărît să facă totuși verificarea experimentală, folosind un disc de metal cu diametrul de 2 mm lipit cu ceară pe o placă de sticlă. Spre surprinderea tuturor, punctul luminos de la centrul umbrei a fost observat și astfel teoria ondulatorie a primit un argument foarte puternic. Fresnel a cîștigat concursul, spre dezamăgirea lui Poisson, al cărui nume a fost dat fenomenului pentru ideea de experiment. Pentru rolul jucat de Arago în verificarea experimentală a fenomenului acesta mai este numit și
Pata lui Poisson () [Corola-website/Science/332766_a_334095]
-
fost dat fenomenului pentru ideea de experiment. Pentru rolul jucat de Arago în verificarea experimentală a fenomenului acesta mai este numit și "pata lui Arago", iar denumirea "pata lui Fresnel" este folosită uneori pentru a-l onora pe autorul teoriei ondulatorii. Mai tîrziu Arago a descoperit că fenomenul mai fusese descris cu un secol înainte de astronomii Joseph-Nicolas Delisle și Giacomo Filippo Maraldi. Deși întîmplării acesteia i se dă adesea în istoria fizicii importanța unui moment crucial, la momentul respectiv lucrurile au
Pata lui Poisson () [Corola-website/Science/332766_a_334095]
-
ea a transmis primele imagini detaliate ale Marii Pete Roșii înapoi la Pământ. Se vedeau detalii ale norilor până la dimensiunea de 160 km. Modelul colorat, ondulat al norilor vizibil la stânga (vest) față de Pata Roșie este o regiune cu o mișcare ondulatorie extraordinar de complexă și variabilă. La începutul anului 2004, Marea Pată Roșie avea aproximativ jumătate din dimensiunea longitudinală avută în urmă cu un secol, când a ajuns la o dimensiune de 40.000 de km. La rata actuală de reducere
Marea Pată Roșie () [Corola-website/Science/337133_a_338462]