531 matches
-
obiectul estetic aparține fenomenalității, apariției, reprezentării, din acest motiv ele dobândesc straturile ontice ale realității. Obiectul estetic nu poate exista decât prin contactul cu realul și poate depăși realul doar plecând din el. Clasificarea straturilor ontice de Hartmann în straturi ontice superioare și straturi ontice inferioare este cauzată de relația lor cu simțurile deoarece numai prin intermediul simțului putem fi conștienți de opera de artă. În această situație, estetica ar trebui să ofere anumite explicații ale altor termeni, specifici obiectului estetic, ca
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
apariției, reprezentării, din acest motiv ele dobândesc straturile ontice ale realității. Obiectul estetic nu poate exista decât prin contactul cu realul și poate depăși realul doar plecând din el. Clasificarea straturilor ontice de Hartmann în straturi ontice superioare și straturi ontice inferioare este cauzată de relația lor cu simțurile deoarece numai prin intermediul simțului putem fi conștienți de opera de artă. În această situație, estetica ar trebui să ofere anumite explicații ale altor termeni, specifici obiectului estetic, ca frumosul, sublimul, contemplația sau
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
două forme de artă, asemănări ce duc spre o denumire singulară de operă de artă? Ce proprietăți sunt deosebite și cum pot duce ele la diferite forme de artă? Există vreo deosebire între obiectul estetic și obiectul artistic la nivelul ontic al operei? Aceste întrebări sunt puse pe seama naturii obiectului de la nivelul pre-ontologic al operei, precum și pe seama transformărilor interioare ale operei: toate transformările au la bază starea de joc prin care omul devine o ființă a artei. Opera de artă este
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
voi aplica stratificarea ontologică în cadrul operei literare ce va fi model pentru artele vizuale, fără a repeta clasificarea lor pentru fiecare obiect de artă în parte. Am preferat clasificarea artelor scrise și vizuale întrucât cele două grupuri prezintă la nivel ontic anumite diferențe. De la Lessing știm că artele vizuale (pictura) implică diferite semne sau moduri de a imita față de poezie, întrucât pictura folosește forme și culori în spațiu, în timp ce poezia articulează sunete în timp. Însă, artele au și o sumă de
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
De aceea, opera literară poate avea la bază un obiect real (cartea pe care o pipăim împreună cu toată construcția lingvisică interioară) sau un obiect ideal/imaginațional (o nouă dimensiune a realității). Indiferent de tipul obiectului literar, el se prezintă independent ontic de orice act cognitiv. Dificultățile survin în urma înțelegerii obiectului ideal 9. Diferența dintre obiectul ideal și obiectul real constă în predispoziția lor la schimbare: în timp ce obiectul ideal nu poate fi schimbat, obiectul real este supus în permanență schimbării. Astfel, în timp ce
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ruperea de lumea subiectivă și devenirea sa un obiect unic și autonom. Lumea autorului și lumea operei devin două individualități diferite prin lansarea operei literare în viața cotidiană. Din acest punct de vedere, opera literară se prezintă ca un obiect ontic autonom. Totodată, atributele sau experiențele lectorului nu pot fi interpretate ca aparținând structurii operei. Însă, experiența estetică duce la determinarea naturii obiectului artistic în obiect estetic, fără a afecta structura compozițională interioară operei. Extensia fenomenologică a operei ține de natura
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
anatomii esențiale a literaturii, caracteristică, însă, doar obiectului artistic literar. Opera literară este o formație pur intențională. Ingarden consideră stratul unităților de înțeles ca jucând un rol central pentru întreaga schemă structurală a operei. Toate celelalte straturi își au baza ontică în el și sunt dependente, prin conținutul lor, de calitățile stratului unităților de înțeles. Percepția estetică ține tot de stratul unităților de înțeles. Prin urmare, opera se prezintă ca un construct polifonic existent prin posibilitatea stratificării obiectului de artă. Stratul
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
este explicată și de faptul că valorile unice ale esteticii își au originea în acest stratum. După Ingarden, această dimensiune este exprimată de raportul dintre claritate și obscuritate. Ambii termeni reprezintă caracterul propoziției, în a cărui structură își are fundația ontică. Atunci când structurile caracteristice structurale ale unităților semnificative evocă ceva, se produce efectul de claritate, în timp ce orice lipsă de evocare determină efectul de obscuritate. Calitățile structurale sunt înțelese ca depinzând de părțile individuale sau de părțile membre ale unităților semnificative, părți
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
obiect reprezentat conținutul trebuie să fie distins de raportul pur intențional obiect-structură. Conținutul determină rolul obiectelor reprezentate întrucât în percepția estetică a obiectului suntem predispuși la cercetarea apariției conținutului. Obiectele reprezentate nu sunt prezente în mod izolat, ci, datorită spațiului ontic al operei redat prin corelațiile dintre propoziții, sunt unite într-un spațiu ontic. Ceea ce este reprezentat nu este doar un dat arătat, ci o serie de extensii ale posibilităților reprezentării sferei ontice uniformice. De exemplu, în cazul unui roman unde
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
determină rolul obiectelor reprezentate întrucât în percepția estetică a obiectului suntem predispuși la cercetarea apariției conținutului. Obiectele reprezentate nu sunt prezente în mod izolat, ci, datorită spațiului ontic al operei redat prin corelațiile dintre propoziții, sunt unite într-un spațiu ontic. Ceea ce este reprezentat nu este doar un dat arătat, ci o serie de extensii ale posibilităților reprezentării sferei ontice uniformice. De exemplu, în cazul unui roman unde este prezentat un chimist care lucrează la anumite formule putem spune că personajul
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
sunt prezente în mod izolat, ci, datorită spațiului ontic al operei redat prin corelațiile dintre propoziții, sunt unite într-un spațiu ontic. Ceea ce este reprezentat nu este doar un dat arătat, ci o serie de extensii ale posibilităților reprezentării sferei ontice uniformice. De exemplu, în cazul unui roman unde este prezentat un chimist care lucrează la anumite formule putem spune că personajul este prezentat în mod real, în timp ce, prin contrast, lumea obiectelor chimice este ideală. Putem spune că o sferă uniformă
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
a conținutului operei literare ce este diferită de realitatea subiectului sau a cititorului. Prin urmare, spațiul obiectelor de reprezentat are un spațiu și un tip proprii literaturii, fără să posede anumite caracteristici ale lumii reale. Se creează un alt spațiu ontic unde elemente reprezentate devin existențe ideale. Ingarden identifică situația elementelor reprezentate cu lumea visului, realitatea obiectivităților intră în contrast cu irealitatea obiectivităților (elemente reale transpuse într-un spațiu imaginar) specifice visului. În acest sens putem observa că "nu doar caracterele ontice sunt
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
spațiu ontic unde elemente reprezentate devin existențe ideale. Ingarden identifică situația elementelor reprezentate cu lumea visului, realitatea obiectivităților intră în contrast cu irealitatea obiectivităților (elemente reale transpuse într-un spațiu imaginar) specifice visului. În acest sens putem observa că "nu doar caracterele ontice sunt prezente în mod distinct în lumea reprezentată, ci și că lumea care este visată nu este adevărată, ci doar visată pe jumătate"32. Pot fi reprezentate în opera literară anumite obiecte ce pot fi reale prin conținut, care există
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
mai multe tipuri de spațiu: spațiul reprezentat - redat cu autorul elementelor reprezentaționale ale operei; spațiul imaginațional 33 - redat cu ajutorul percepției subiectului; spațiul real - cel actual al subiectului ce poate fi integrat în cadrul operei literare numai suferind o transformare la nivel ontic. Spațiul și timpul sunt construcții ale spațiului imaginațional, posibile prin intermediul motivelor imaginaționale specifice conținutului literar. Opera literară aduce, prin comparație, o lume imaginațională reală în care obiectele sunt reprezentate la nivel ideal. Lumea reală a operei este opusă și diferită
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Modul de analiză a romanului și dramei presupune un prototip literar ce poate fi social și cultural variabil. Natura dihotomică a romanului este definită prin relația dintre realitatea și idealitatea sa, precum și prin structura lingvistică și stilistică a obiectului. Constituția ontică a romanului coincide, în mod egal, cu starea particulară sau universală a unui prototip literar. Fiecare termen concret face posibilă corespondența cu starea nominală subiectiv-expresivă, înțeleasă ca un termen abstract. Termenii abstracți funcționează ca atribute pentru noțiunile universale. Romanul sau
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
reprezentațiilor intenționale, alta care ține de obținerea reprezentării în relațiile propozițiilor. 31 "Objects represented in a literary work are derived purely intentional objects by units of meaning" (t.m.). Roman Ingarden, op. cit., p. 218. 32 "[...] we see not only that ontic characters are distinctly present in the represented world but also that the world that is 'dreamt' here is not truly but only quasi-dreamt". Roman Ingarden, The literary work of art, p. 218. 33 Ingarden face deosebire între spațiul imaginat și
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
fost dezvoltată în cadrul teoriei pulstonice (prin lumina universală). Această teorie explică, dar cu instrumentele științelor fizico matematice, cum este posibil transferul - prin mecanisme (info)energetice - a unei informații/pulsații (oscilații) conservate în câmpul pulstonic (prin analize spectrale minuțioase de tip ontic [Fourier Constantinescu, 1987]) pe suportul oscilațiilor (pulsațiilor) manifestate la nivelul organismului viu. O serie complexă de aspecte - ținînd de magia terapiilor complementare - devin cât se poate de argumentate: regenerarea țesuturilor/organelor sub efectul propriilor coduri bară mentale, când transferul de
Asistenţa la naştere în prezentaţie craniană şi pelvină by Mihai Botez, Vasile Butnar, Adrian Juverdeanu () [Corola-publishinghouse/Science/305_a_1432]
-
este caracterizat de o anumită stare, cui i se atribuie o însușire (exprimată prin numele predicativ). Remarcăm faptul că notele semantice relevate constant prin acest tip de definiție corespund unui actant (pacient) animat; or, planul lingvistic nu se suprapune celui ontic, fiind necesară, în cazul intenției de surprindere a particularităților de ansamblu ale manifestării unei realități sintactice, circumscrierea aspectelor ignorate uneori, dar posibile în actualizarea discursivă. Așadar, subiectului poate fi și un actant (pacient) inanimat, realizat printr-un substantiv care desemnează
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este perfect adevărat. Caragiale nici că se putea altfel cultivă o poetică a obiectivității: " Am observat deja că poetica obiectivității s-a născut pe una din laturile esențiale ale spiritualității românești înclinația spre sinteză și pluralism. Vom vedea că spațiul ontic caragialesc stă sub semnul ondulațiunii, dorul mioritic fiind de esență muzicală. Unda este "muzica" prin excelență, plânsul neauzit al lui Demiurgos. Ea străbate până la consonantismul lui Odobleja și ontologia "muzicală" a lui Alexandru Bogza. Să nu uităm că Orfeu era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spirituale în universalitate își păstrează intrinsec valabilitatea. Conturarea unui tablou al gândirii eminesciene demonstrează că el acționa în conformitate cu imperativele sale endemice, neploconindu-se în fața ideilor de-a gata. Organicismul lui are în vedere regenerarea spirituală și materială pornind de la temeiurile noastre ontice și istorice. Cultivator al antitezelor, el vede în dinamica lor o rezolvare rodnică, specifică scindării omului modern. Depășindu-și înaintașii, dar nefiind în dezacord substanțial cu Kant ori Schopenhauer, acceptă coordonata subiectivității în alchimia omului de geniu. Când spune că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în regândirea ființei". De asemeni, el posedă conștiința individual și generic ontologică potrivit căreia fiecare om încearcă refacerea universului; cu atât mai mult geniul, care ctitorește "un complex de euri". Autorul trăiește convingerea că "poetul aduce în gândirea europeană mesajul ontic al poporului său. Intenția lui cea mai statornică a fost să dovedească lumii că românismul poate fi roditor în sensul major al creației culturale". La fel de incitante și profitabile sunt capitolele: Eminescu și erosul divin, De ce totuși Eminescu și Einstein?, Armonia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
fără cusur. Aspirația perfecțiunii modelării metaforice este împiedicată de natura diferită a fenomenelor puse în legătură analogică de procesul metaforizării. Chiar dacă între cele două fenomene există multiple puncte de contact, ele aparțin, în definitiv, altor sectoare ale realității. Această apartenență ontică specifică este cea care zădărnicește totalitatea modelării metaforice. Cazul palimpestului ca metaforă pentru memoria istorică românească nu se poate sustrage de la necesitatea inexceptabilă a acestei legități. Una dintre carențele analogice ce afectează imaginea palimpsestului ca metaforă a memoriei istorice derivă
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-ului în logică sau distribuirea prin împărțire a logos-ului / 59 1.2. Problema adecvării cuvintelor la lucruri și regulile corectitudinii gândirii; adecvare și corespondență. Observație despre întrebare / 68 1.3. Schița unei probleme judicative fundamentale: logicul ca sinteză între ontic și lingvistic / 78 1.4. Cercetare formală a relației predicative în ipostaza sa cea mai simplă, S este P, și a relației sale cu principiul formal și ne-formal al identității / 88 1.5. Sensul originar judicativ al speciilor cunoașterii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ce condiții survine puterea "gândirii", "conștiinței", de a constitui ceva, de a înființa un "obiect", de a-l întemeia "conștient", adică prin ceva ce nu este sau măcar nu pare a fi posibil prin el însuși? Și care este riscul "ontic" al obiectului constituit astfel: capătă un sens "ontologic"? Și este acesta un "surplus" pentru el? Iată întreabări puse de alți filosofi contemporani, urmând și ei aporetica mai veche a filosofiei și, totodată, suspendând evidența de "obiectivitate" a obiectului, ca și cum aceasta
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de adevăr, adică se îndeletnicește cu ceea ce pentru ea este firesc, în acord cu propria natură. Abia în momentul în care logos-ul va fi distribuit fără a fi împărțit, deocamdată tuturor lucrurilor, nu doar transcendenței lor întemeietoare în ordine ontică și epistemică, se va ajunge la o poziție filosofică aflată la același nivel cu problema sofiștilor referitoare la natura obiectului cunoașterii, adică la temeiul determinat (!) al adevărului. În logica lui Aristotel se petrece acest "eveniment". E drept, statutul de eveniment
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]