5,154 matches
-
spațiului cuantic. Este o concepție interesantă, a cărei veridicitate hazardată științific se amplifică și se adâncește infinit poetic. Neliniște și catharsis Un vers frumos te-nalță când inima ți-e grea. Hafiz Neliniștea este intrinsecă, structurală, nu doar psihologic, ci ontologic omului. Apare sub două hipostaze: existențială și metafizică. Cea dintâi are cauză moartea, cealaltă misterul, drama cunoașterii. Stihia neliniștii în existența umană a fost recunoscută și discutată filozofic de la presocratici și până la Heidegger, care îi dedică capitolul final din Sein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
drama cunoașterii. Stihia neliniștii în existența umană a fost recunoscută și discutată filozofic de la presocratici și până la Heidegger, care îi dedică capitolul final din Sein und Zeit. Heraclit pare a se fi aflat printre primele profunde conștiințe mărturisitoare ale neliniștii ontologice: Moarte este tot ceea ce vedem în stare de trezie, visuri ce vedem dormind" (fragm.21); "Toți ne trăim propria moarte" (fragm.77); " Suntem și nu suntem" (fragm.49); " Arcul are drept nume viața, drept faptă moartea sa" (fragm.48). De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fragm.123); "Văzul o înșelătorie" (fragm.46), "Gândurile oamenilor sunt jocuri de copii" (fragm.70). Ideile heraclitiene vor fi reluate de Heidegger, acesta absolutizând neliniștea, pe care o consideră temei primordial, definitoriu al existenței umane: Fenomenul neliniștii ne furnizează constituția ontologică originară a Dasein-ului". Sorge constituie esența abisală a omului. Este neliniștea morții, spaima faptului că omul este Sein zum Tode ființă întru moarte. Când homo faber a evoluat către homo cogitans, a apărut conștiința tragicului și a singurătății. A tragicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cheamă mereu spre aceasta comuniune este tocmai neliniștea. Poetul este intermediarul dintre Dumnezeu și oameni pentru că numai el se află mereu în acea tensiune sacră a necesității de a-i fi aproape. Ca atare, pentru poet neliniștea este un impuls ontologic fundamental: poetul există atât timp cât se află nemijlocit în prezența, invocată de liră, a lui Dumnezeu. Doar poetul este liber, în timp ce restul oamenilor sunt supuși destinului capricios; neliniștea este prețul libertății sale vindecată prin poezie. Poezia lui Samuel Taylor Coleridge, Deject
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
la toate Câte-o strofă lirică. Dar când știu c-o să vă-nghețe Iarna mizerabilă, Mă cuprinde o tristețe Iremediabilă. Neliniștea luptei dintre lumină și întuneric a preocupat pictorii din totdeauna. Ea a fost rezolvată de Vermeer în favoarea luminii, concentrată ontologic și axiologic în perlă, iar umbrele puține care mai răzbat sunt alungate total de un alt olandez, Vincent van Gogh. Dar lupta cea mai acerbă, de semnificație etică are loc în tablourile mai marelui olandez, Rembrandt, al cărui clar obscur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Mortua est! injustiție cosmică ducând la negarea de către poet a oricărui sens și a însuși creatorului. Această suferință metafizică va marca întreaga viață pe poet, așa cum a remarcat cu multă subtilitate Svetlana Paleologu Matta în cartea sa, Eminescu și abisul ontologic. Din abisul ontologic profund tragic, suferința l-a aruncat pe Eminescu în sus, viziune formulată de contemporanul Nietzsche. Adresându-se Fecioarei Maria, poetul o roagă să-i redea credința în viață, conștient de străinătatea sa în lume, ca geniu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cosmică ducând la negarea de către poet a oricărui sens și a însuși creatorului. Această suferință metafizică va marca întreaga viață pe poet, așa cum a remarcat cu multă subtilitate Svetlana Paleologu Matta în cartea sa, Eminescu și abisul ontologic. Din abisul ontologic profund tragic, suferința l-a aruncat pe Eminescu în sus, viziune formulată de contemporanul Nietzsche. Adresându-se Fecioarei Maria, poetul o roagă să-i redea credința în viață, conștient de străinătatea sa în lume, ca geniu, și de nimicnicia sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
considera obligatorie și rima "Cel care nu știe să rimeze, nu est un bun poet"; dar există mari poezii, fără rimă, dezvoltând în schimb o metrică deosebit de rafinată, precum cea a vechilor greci sau a lui Hölderlin). Armonia este condiția ontologică a formelor în lumea umană. Diformul, dizarmonicul se dizolvă, se dezagregă, moare. Ca atare, simțul armoniei, "al ordinei sublime", cum spunea Hölderlin, este înnăscut omului. O proza informă tăiată în fragmente revărsate pe verticală pentru a simula versificația nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de a exista din Bolnav în al meu suflet: imposibilitatea de a ieși din ciclicitatea existențială, odată ce ai avut neșansa de a te naște, revenind la nesfârșit în aceeași formulă fatidică viață-suferință-moarte, pe întreaga derulare a timpilor. Astfel, imposibilul formulei ontologice a omului atinge absurdul. Un absurd tragic. Acesta este adevăratul teatru al absurdului, nu absurdul artificial, hilar, până la jalnic și repulsiv, inventat de cavalerii-tristei-figuri ai modernismului și postmodernismului. Absurdul adevărat, absolut impardonabil, este moartea Antigonei, a Ifigeniei, a Desdemonei, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
murit", imposibilul nu mai este temă a artei, a culturii, ci arta, cultura au devenit o demonstrație a neputinței valorice. Prin urmare, iată pericolul pentru regina culturii Poezia: nu doar desființând orice regulă prozodică ritm, măsură, rimă, acestea reflectând nevoia ontologică apriorică a omului de armonie astfel că dintotdeauna poezia este cânt, ci mai ales, ignorând logica internă a ideaticei factor sine qua non pentru opera de artă, cu înșiruirea de imagini, asocieri incongruente de cuvinte, precum aruncarea la întâmplare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
conceptul pe care l-am văzut ca fiind suprema deschidere: transposibilul. Foarte succint spus, eliberarea în transposibil însemnează depășirea cercurilor de condiționări care îngrădesc libertatea spirituală nelimitată: mai întâi transcenderea eului empiric, de serviciu în lumea zilnicului, apoi depășirea formulei ontologice de ordin uman, urmează transcenderea diadei ființă/neființă și, finalmente, a diadei posibil și imposibil. De precizat că eliberarea radicală nu este însă un act finit, încheiat ci o goană neîncetată a intelectului de orice condiționare și determinare, un zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
neîntreruptă fiind de-o altă ordine de lucruri". Prin urmare, eliberare ultimă însemnează întoarcerea în Preludiu, în Neînceputul absolut, dincolo de orice model de ființare, de orice model de "lume". Giordano Bruno concepea de asemenea o transcendență, un dincolo de orice sistem ontologic, un sens suprem fără nici o definiție, o antilume. Nelumea este sălașul geniului, pentru că el nu se află în planul eternității lumii umane, după cum afirmă Eminescu în vasta postumă Lume și Geniu (Povestea magului călător în stele). Gândirea lui Eminescu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fără nimic", amintit mai sus. Cuprins Poezia a treia stare 5 Poezia orfică 12 Fenomenologia creației poetice 23 Mărturii 23 Creatorul primește fulgerul 28 Mecanismul dicteului 31 Ochiul transcendental 34 Poezie și filozofie 45 Fenomenologia receptării poeziei 51 Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane 51 Logica internă 53 Armonia prozodică 55 Interacțiuni cu logica internă 55 Eliberarea metafizică 61 Lectura cosmică a poemului 65 Homo cosmicus. Uomo universale 67 Cosmicul în creațiile de artă 67 Stare poetică și deschidere vizionară 77
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
gra? iosului" ce configureaz? asemenea „spa?îi de securitate", „un lirism existen?ial" (E. Simion), În care dorul, singur?tatea, triste?ea, melancolia, nep?sarea trist? sunt trepte metafizice ale acelui sentiment tragic al existen?ei umane" . Din aceast? perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând nonsensul lumii cu dramele, iluziile ?i dezam?girile ei. Peisajul că stare a sufletului A.Reprezent?ri terestre ale Paradisului pierdut Moto: „Poezia liric? [...] are drept con?inut subiectivitatea, lumea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
telescop imaginativ Îndreptat c?tre lumea interspa?iilor ?i a originelor ". (E. Papu) Ins? poetul nu-?i proiecteaz? numai ochiul În acest spa?iu magic, Întrucat elementele vizuale ce-1 populeaz? relev? „o anumit? facultate transgresiv? peste diferitele grani?e ontologice, sem?nate pe traiectul marilor dep? rt?ri cosmice, În vederea unei comuniuni afective cu aspectele stihiale", ci Întreaga să fiin??, „profilat?, prin Ins??i structura ei, pe undă marilor dep?rt?ri" . Versurile din „C?lin..." sugereaz? astfel existen?a
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
prin Ins??i structura ei, pe undă marilor dep?rt?ri" . Versurile din „C?lin..." sugereaz? astfel existen?a unor orizonturi nem?rginite, dincolo de hotarul ce marcheaz? „trecerea unor nesfâr?ițe obstacole În materie de Întindere, de timp, de regn ontologic, de tip a lui a fi, care În mod obi?nuit ne desparte de punctele marilor dep? rt? ri ?i ale marilor necunoscute" (E. Papu). Aceea?i ipostaz? a peisajului perceput că „finitate spa?ial? deschis? c?tre infinit" (Assunto
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
constante ". (E. Papu) Prin cântec („..lumea muzicii atinge mai mult ????cină fiin?ei noastre" „Manuscrise"), prin artă sunetelor, omul poate ajunge mai u?or la esen?a lucrurilor (că odinioar? Orfeu), iar gândirea eminescian? atribuie acestui concept un sens superior, ontologic: Înzestrat? cu „virtu?i orfice", poezia are privilegiul de a „concilia contrariile, de a stinge antinomiile, de a realiza mult râvnita ?i atât de greu atinsă, Într-un moment de hâr numai, coincidentia oppositorum" (Zoe D.Bu? ulenga). Iar aceast
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
dure", lumini?ul ce se deschide că o oaz? În mijlocul codrului, lacul care adun? În oglindă lui rotund? lumina lunii, „cuibarul rotind" al apelor etc.toate simbolizând „ritmul continuu al cercului ce pare s? asigure perpetuitatea duratei" . Conform acestui idealism ontologic cum Îl nume?te Ro?a Del Conte nu teiul, salcâmul ori muntele exist?, ci ideea lor, Întrucat teiul, muntele, salcâmul, coexist? Într-o realitate schimb?toare, pe când ideca de tei, de munte, de codru posed? atributul permanen?ei ?i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
s? o numim neoplatonic?" (Roșa Del Conte). Adev?rate poeme ale luminii selenare, versurile Închinate astrului nocturn (pe care poetul voia s? le adune Într-un volum ce avea s? poarte numele „Lumin? de lun?") exprim? diferitele ipostaze poetice (cosmice, ontologice, lirice sau mitice) ale acesteia. Universul vizual al poeziei sale nu este de aceea unul static, ci animat de dinamismul acestor metafore lirice ale luminii: „Eminescu nu este un pictor al formelor, ci un pictor al luminii". (Ț. Vianu) Substan
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
i manifest? prezen?a În nesfâr?ițe oglinzi acvatice, În oglindă privirilor, În sâmburele de foc al apei etc. Dar, mai ales, lumina se manifest? că o corporalitate difuz? În consiste?a argintie a « negurilor albe » sau a « umbrei» " , dimensiunea ontologic? a poeziei eminesciene relevându-se, atât În sugestii ale luminii, cât ?i ale umbrei: „ Valoarea ontologic? că?tig?, În lirica eminescian?, ?i metaforele luminii, ?i ale umbrei" . Luna de?ine astfel, În contextul crea?iei eminesciene, una dintre cele mai
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
al apei etc. Dar, mai ales, lumina se manifest? că o corporalitate difuz? În consiste?a argintie a « negurilor albe » sau a « umbrei» " , dimensiunea ontologic? a poeziei eminesciene relevându-se, atât În sugestii ale luminii, cât ?i ale umbrei: „ Valoarea ontologic? că?tig?, În lirica eminescian?, ?i metaforele luminii, ?i ale umbrei" . Luna de?ine astfel, În contextul crea?iei eminesciene, una dintre cele mai revelatoare for?e expresive; acesteia „cerul Îi asigur? escorta comorilor sale, sfântă bog??ie a astrelor
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Sentimentul departelui proiectat vizual ?i auditiv În „nemarginile" universului sau În abisul sufletului cunoa?te În poezia eminescian? nenum?rate ipostaze artistice care „ne deșt? inuiesc despre trecerea unor nesfâr?ițe obstacole În materie de Întindere de timp, de regn ontologic, de tip al lui a fi, care În mod obi? nuit ne despart de punctele marilor dep?rt?ri ? i ale marilor necunoscute". E. Papu) În poezia „Peste vârfuri" de exemplu, Eminescu „deseneaz? liniile esen?iale ale peisajului ?? u", dominat
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
triste? ea, melancolia, nep?sarea trist? sunt trepte metafizice ale acelui „sentiment tragic al existen?ei umane" În care s-a zidit fiin?a poetului ve?nic zb?tându se Între limitele ?i dramele „soartei oarbe". Privit? din aceast? perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând nonsensul lumii cu iluziile, dramele ?i dezam?girile ei („Apari, tu, lun?-n cer / ?i f? din vis viea??, din umbre adev?r!" „Mure?an") -„amurg al eului" În care
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
să-mi apară ca justificabilă. Se pare că în toate limbile pământului există înjurături considerate a fi apanajul (uneori și penajul) masculilor. Ceea ce indică o violență sublimată ce răbufnește în limbaj. S-ar impune a vorbi ceva și despre sensul ontologic al înjurăturilor. ٭ Civilizația occidentală conduce la diverse forme de înstrăinare a individului; spre exemplu, datorită autoturismelor personale oamenii se înghesuie tot mai puțin în mijloacele de transport în comun, lipsind astfel unul din instrumentele importante ale comunicării (și implicit al
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
pe care ni le facem. Pentru a nu ne considera oameni lipsiți de cuvânt ne construim scuze. Sistemul scuzelor care ne justifică nereușitele necesită mai multă muncă decât ar fi necesară pentru împlinirea promisiunilor. Bocetul joacă un rol de marker ontologic: în funcție de intensitatea lui (și de mulțimea bocitoarelor) se descoperă valoarea existenței mortului, demnitatea sa ontologică. Ceea ce arată că măsura importanței unei existențe este dată de legăturile afective prin care ceilalți sunt legați de el. În fond, mulțimea participanților la înmormântare
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]