429 matches
-
cel mai mic gest. Doar ochii și-i mai poate roti. Privirea îi fuge la opaițul ce zace sfărmat la picioarele lui. Îl recunoaște cu o strângere de inimă. E venit de departe în locurile astea, ca și el. Un opaiț grecesc, una din nenumăratele tehnologii noi pe care macedonenii lui Alexandru cel Mare le-au răspândit în toată lumea. S-a folosit de un asemenea obiect și acasă, deși țăranii din Iudeea și Samaria încă preferă antica și tradiționala farfurioară de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din circa 15 case, fără garduri, cu casele construite ca și acelea descrise de Vasile Pârvan în Getica. Locuitorii se îngrijeau în special de trei articole: chibrituri, gaz si sare. Într-un timp, în lipsă de gaz, am folosit strămoșescul opaiț. Vai! Ce impresie a făcut asupra germanilor opaițul, cu feștila aceea înmuiată în grăsime, producând un fum înecăcios. Dar la Cojocaru, după un contact îndelungat, germanii și-au schimbat părerea despre populația de acolo. Oamenii se bucurau de sănătate fizică
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
construite ca și acelea descrise de Vasile Pârvan în Getica. Locuitorii se îngrijeau în special de trei articole: chibrituri, gaz si sare. Într-un timp, în lipsă de gaz, am folosit strămoșescul opaiț. Vai! Ce impresie a făcut asupra germanilor opaițul, cu feștila aceea înmuiată în grăsime, producând un fum înecăcios. Dar la Cojocaru, după un contact îndelungat, germanii și-au schimbat părerea despre populația de acolo. Oamenii se bucurau de sănătate fizică si morală. Fără cultură, dar cu inteligență spontană
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
șiroind de sos, iar fata, observând privirea tânărului și citind în ea o tăcută dezaprobare la adresa lăcomiei ei când poate că pe întinsul Moldovei, în cătunele pitite între dealuri, în bordeie căzute într-o rână, la lumina pe sfârșite a opaițelor, copilași osoși, moșnegi supți la față, mame jerpelite și tați nervoși n-aveau să-mbuce o turtă de mălai, lăsase să alunece ciosvârta înapoi în sos cu firescul aparent cu care încheiem și noi această dificilă frază. Vrând să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
REZOLVĂ PASIUNILE — Ierte-mi-se glasul subțirel și cam peltic cu care intru în vorbă - grăi așadar Iovănuț, tușind ușor și roșindu-se ca o fecioară - dar înțelepciunea domniilor-voastre a trezit în mine niște lumini ce-și caută cu îndârjire opaițul. Mult din negura neștiinței mele despre căsătoria lumească s-a risipit după ce v-am auzit. Forța ignoranței mele este însă mare și roiuri de întrebări mi se grămădesc pe buze, atrase de dulceața unor răspunsuri. — întreabă-ne, tinere preot - îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pregătiți încă s-o suporte, așa că încuviințară pe dată invitația creștinului și pătrunseră aplecându-se în colibă. în colibă - călduț. în partea opusă punctului de vedere al povestitorilor arsamatoriști erau paiele rezervate culcușului copiilor: paie proaspete, lucind frumos-gălbui la lumina opaițului. Copiii lui Covaliov, ca toți copiii din lume, se hârjoneau veseli și neastâmpărați și poate că am zăbovi cu privirea și condeiul asupra șturlubaticei lor goane prin colibă dacă nu ne-ar fi luat-o înainte povestitori mult mai înzestrați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în dreapta ei spătarul Vulture, iar în dreapta spătarului bietul rapsod Broanteș, pe bruma de paie ce-i mai rămăsese de le ceilalți. Covaliov așteptă ca doamna Știucî să bea apă și să ajungă la locul ei, aruncă doi-trei pești câinelui, stinse opaițul și îl auziră escaladând salteaua. în colțul lor câțiva copii adormiseră iar alții nu prea. Nu ne rămâne decât să dormim! - șopti Barzovie-Vodă de lângă perete. — Ușor de zis - răspunse tot în șoaptă spătarul Vulture. Nu știu ce se-ntâmplă, dar am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
le îmbrăcară, azvârliră apa leșioasă în canaleto și coborâră la masă. în sala de mese așteptau apariția signorei și pesemne a mâncării vreo șapte persoane, cinci bărbați și două femei. De cum intră, Metodiu băgă de seamă în lumina puțină a opaițului, că nimeni nu e prea gras, ba chiar că toți sunt cam slabi, iar unii de-a dreptul slabi de tot. Bunul nostru călugăr salută cu sfială, apoi se așeză cu Iovănuț într-un capăt al mesei lungi, căutând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în pivnițele boltite, răcoroase și adânci. Ambrozii savurate pe îndelete din ulcioare păstrate în lăcașuri anume săpate în ziduri pentru ele, de a căror vechime nici măcar marele boier nu-și mai amintea. Și toate astea sub lumina amețită a unui opaiț ținut în palme de un fecior palid ca un zeu alungat din înălțimi olimpiene, care se pricepea să-l răscolească zicându-i, cu glas de înger, cântece despre iubiri vinovate și doruri rătăcite. Consulul era... neconsolat mai ales pentru această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
scrisori importante... Dar se opri deodată, cu o expresie de supremă surpriză. Liniștea și clipele de desfătare din casa marelui boier Filipescu... Vinurile gustate direct din buțile stivuite... Pivnița boltită... Răcoarea... Ambrozia savurată din ulcioare vechi... Lumina amețită a unui opaiț ținut în palmă de un fecior palid... Acel zeu alungat din Olimp... Glasul de înger... Cântecele despre iubiri vinovate și doruri rătăcite... În fața lui stătea acum chiar acel prince charmant. Venea spre el. Sau, cel puțin, așa a crezut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
vorbeau rusește). Acel vameș se adresează în limba rusă celuilalt: “Mai bine îl împușcau și se termina odată cu el”. Aneta înțelegând bine limba rusă, a tradus imediat pentru noi ce-a spus vameșul, iar doamna Rodica șcraba, mătușa scriitorului Arcadie Opaiț de la Cernăuți și cea mai în vârstă din grupul nostru, ar fi vrut să se întoarcă din drum, dar nu se mai putea face acest lucru. Ne îndreptăm spre Taxobeni, peste tot era beznă, așa cum era în dreapta Prutului pe vremea
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
sala senatului de la Universitatea „Al.I. Cuza”. La acest deosebit moment au participat multe personalități, în frunte cu autorul, Nicolae Dabija, apoi Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Ninela Caramfil, Maria Mocanu, Silvia Hodorogea (toți de la Chișinău), Vasile Tărâțeanu, Gheorghe Broască, Arcadie Opaiț (veniți de la Cernăuți), Adrian Dinu Rachieru, Anca Augusta, Lorin Fortuna (de la Timișoara) iar de la Iași autoarea organizării, prof. Ioana Irimia, Alexandru Husar, Nicolae Baran, Lucia Cireș, Laurenția Poenaru. La final domnul Nicolae Dabija mi-a spus: “Acum era momentul să
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Iași s-a organizat o întâlnire cu personalități din Cernăuți, Chișinău, Timișoara și Iași, pentru susținerea grupului Ilașcu. Organizatori: Anca Augusta, Timișoara, și Ioana Irimia, Iași. Printre participanți: Anca Augusta, Lorin Fortuna, Dinu Radu Rachieru, din Timișoara; Vasile Tărâțeanu, Arcadie Opaiț, Gheorghe Broască din Cernăuți; Constantin Ciopraga, Alexandru Husar, Constantin Baran, Alexandru Zub din Iași. în dimineața zilei de 27 martie 2001, am plecat către Chișinău, împreună cu Anca Augusta, scriitorul Dinu Radu Rachieru, Lorin Fortuna și Vasile Tănase. înainte de a ajunge
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
crâșma lui Mendel se află și ea pe aproape... Așa să tot muncești, 'coane Zimbru! Și încă repejor pentru a nu pierde perioada potrivită a însămânțărilor de toamnă... Chiar de mâine voi fi La Stejari ca să vorbesc cu-ai lui Opaiț să taie copacii cât mai sus, cam cu o jumătate de metru de la pământ... Dacă e nevoie îi și cinstesc, iar eu, din urmă, în două zile, am și scos cioata din rădăcină și am transportat-o acasă cu ajutorul cumnatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
atinse al doilea obiect, ce părea a fi un inel, că îl scăpă imediat jos cu un strigăt de surprindere. I se păru că luase în mână un vierme gros, încolăcit, care i se mișcase între degete. Se aplecă cu opaițul în mână și-l privi cu luare aminte. Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe care numai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Senzația de obiect viu nu dispăru, căci culorile inelului se contopeau și treceau din una în alta, cu repeziciune. Din cafeniu în culoarea teracotei, din brun-roșcat în culoarea ambrei, din ocru în culoarea aurului patinat. Crezând că flacăra mișcătoare a opaițului este cauza, îl stinse. Inelul continua să viețuiască, fiind străbătut de sclipiri reci de aramă, lumini fosforescente și flăcări mocnite de jeratic. Într-un târziu, cuteză să-l atingă cu prudență. Sub degetul său tremurând, materialul necunoscut devenea ba sticlos
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
atât cât Bătrânul să se poată strecura cu greu înăuntru. în casă aerul era uscat și mirosea a caimac ținut în ulcele de pământ. Urcară o scară veche de lemn, fără balustradă, luminată din loc în loc. Vanghele stingea în urma sa opaițele adăpostite de nișele din zid. în spatele lor rămânea un întuneric negru și cleios. Sus era un coridor cu trei patru uși, ce dădeau probabil în odăile în care drumeții puteau rămâne peste noapte. Intrară în prima dintre ele, cu pereți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ciocănelul cu degetele, poarta s-a deschis suficient cît să se insinueze profilul paznicului care ducea În mînă o lampă cu ulei. — Bună seara, am bîiguit. Isaac, nu-i așa? Paznicul s-a uitat la mine fără să clipească. Lucirea opaițului Îi sculpta trăsăturile ascuțite În chihlimbar și șofran, conferindu-le o asemănare fără echivoc cu drăcușorul de pe ciocănel. — Dumneata ești Sempere fiul, a murmurat cu un glas leneș. Aveți o memorie excelentă. — Iar dumneata ai un simț al oportunității care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
aruncă o privire bănuitoare pe străduță. Deschise un pic ușa și Îmi făcu semn să mă strecor Înăuntru. Vestibulul Întunecat și insondabil mirosea a ceară arsă și a umezeală. Se putea auzi o picurare intermintentă În beznă. Isaac Îmi Întinse opaițul ca să-l țin În timp ce el scotea din pardesiu un mănunchi de chei care ar fi stîrnit invidia unui temnicer. Conjurînd vreo știință necunoscută, nimeri cheia pe care o căuta și o introduse Într-o Încuietoare protejată de o carcasă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
poarta cu un păienjeniș de bare din oțel care se adînci Într-o stea de orificii din zidurile de piatră. — Nici la Banca Spaniei n-au așa ceva, am comentat impresionat. Pare ceva coborît din Jules Verne. — Kafka, nuanță Isaac, recuperînd opaițul și pornind-o către adîncurile edificiului. În ziua cînd vei Înțelege că negoțul cu cărți e mizerie și companie și cînd te vei hotărî să Înveți cum să jefuiești o bancă sau să fondezi una, ceea ce e cam același lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sau să fondezi una, ceea ce e cam același lucru, să vii la mine și am să-ți explic cîte ceva despre Încuietori. L-am urmat prin coridoarele pe care mi le aminteam cu fresce de Îngeri și himere. Isaac ținea opaițul ridicat, proiectînd o bulbucire intermitentă de lumină roșiatică și evanescentă. Șchiopăta ușor, iar pardesiul de flanel destrămat pe care Îl purta semăna cu un văl funebru. Mi se păru că individul acela, situat undeva Între Caron și bibliotecarul din Alexandria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dormea somn adânc. Mai târziu a aflat că bunicul său a fost îngropat cu portretul Sfântului pe piept. Doi bătrâni fericiți, zâmbind a neascundere veșnică!) Timpul a trecut. Dumnezeu nu mai era tataia cu chipul afumat de uleiul rânced al opaițului; ca un bunic atent, priveghea rodirea. Cuvintele lui, primele semne de primăvară. Ochiul treaz al oglinzii de sub streașina casei nu adormea niciodată. Când strecura mâna în buzunarul pufoaicei, în cuibarul găinii, în mormanul de sticle spălate (un leu bucata la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Generozitatea unor etichete scrise pe ambele părți? Șotronul meu mă încape cu tot cu visare. Copilule, nu fac minuni, vreau doar să-ți deschid ochii, să privești dincolo de sticlă. Tu nu ești ca ei. Uite-i, sunt goi, inconștientul clipocește ca un opaiț în capetele lor seci. Dumnezeu, sau dracu știe cine, a apăsat butonul și memoria li s-a voalat ca o fotografie necoaptă. Au câteva căcaturi în sertărașe și le repetă de când am venit rezident. Vezi acela, este profesor de istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a rămas stingher: tată-său a uitat-o pe mamă-sa deasupra mormântului cu pântecele desfăcut, acolo s-a născut cel de-al patrulea copil și tot acolo l-a lăsat. Petru avea 6 ani când, pe sobă, la lumina opaițului, seară de seară, cu mămuța repeta Tatăl nostru. Nu înțeleg, bunico, cum putem spune amândoi aceeași rugăciune către același tată? Este tatăl tău sau tatăl meu, al cui este? Toată biserica repetă la fel. De ce al nostru? Adică el se împarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pe lângă fântână, pe sub șopronul cu lemne, în chilii. Vezi, spune, părinte, ne-am bătut gura degeaba? Este aproape trei și licuriciul încă mai linge foile, mama lui de ciudat, îl pun eu cu botul pe labe. În chilie, la lumina opaițului, Petru citea din învățăturile Sfântului Chiril al Alexandriei. 59. Dumineca Tomii. Domnul contabiliza necredințele. Golgota, precum o pușcărie pustie își lingea rănile, trecuseră 7 zile de la evadarea supremă. Hăitașii adulmecau urmele, sângele Mântuitorului însemna tocul ferestrelor; complicitatea înălțării, după fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]