434 matches
-
o comedie primită al cărei manuscript s-a pierdut și despre care nimeni nimic nu știe, deși a existat, ba există în creierul naturei. Prin urmare ai fost, ești, vei fi totdeuna. {EminescuOpVII 287} 2262 În fiecare om Universul s-opintește ........ Omul e-o întrebare? fiecare om e-o-ntrebare pusă din nou spiritului universului. {EminescuOpVII 288} [MOARTEA LUI IOAN VESTIME] 2255 l. Ioan Vestimie nici nu era predispus să fie vrun om mare, nici pretindea să fie. Se poate însă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îl găsiseră acolo și hotărâseră că e bine să-l lase așa, pentru a-și întâmpina semeț vizitatorii. Doar că vizitatorii nu se prea înghesuiau să urce pe cărarea pieptișă, până sus, la fort, iar călărețul rămăsese în singurătatea lui, opintindu-se să-și strunească în zăbală armăsarul și arătând cu sabia strâns ținută în pumn într-o direcție care nu ducea nicăieri, decât poate spre locul în care călărețul își găsise sfârșitul. Petrache deschise larg porțile grele de lemn ghintuit
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
animal, care se răspândea în jur. Apoi șterse cu înverșunare, de parcă, frecând întruna și înlăturând orice urmă, ar fi vrut să se convingă că fusese doar o închipuire. Și, cum nu știa unde altundeva să ascundă bălegarul, săpă o groapă, opintindu-se în pământul înghețat, apoi bătători locul. Acum totul părea iar în bună rânduială, mai puțin gândurile lui buimace. Și zborul corbului care se învârtea deasupra, ca și cum ar fi bătut dintr-o singură aripă. Negăsind unde să se așeze din pricina
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
prin atriu și înainte de a trage după el poarta cea mare, Petrache se opri în fața cavalerului cu sentimentul că trebuie să-și ia rămas-bun, ca de la o veche cunoștință. Dacă dimineața poarta se deschisese aproape singură, acum trebui să se opintească din răsputeri s-o închidă, de parcă cineva se împotrivea dinăuntru. Orașul izbucni dintr-odată, la picioarele lui, cu luminile de sărbătoare, care i se păru că se învăl mășesc fără noimă. Tramvaiele se bălăbăneau pe o singură șină, firele de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-ar fi oglindit într-o apă curgătoare. De altfel, reperele începuseră să se inverseze, prapurii, deși mergeau în față, închideau mai degrabă cortegiul, în loc să-l deschidă. Cei care duceau epitaful nu păreau să-l ridice, ci mai degrabă se opinteau să țină de picioarele mesei, iar lucrurile mureau de parcă atunci se nășteau. Maică-sa trebuie să fi fost foarte bucuroasă, găsindu-l pe dom’ Stănică în mulțime. El, cu siguranță, îmbrăcat în paltonul cu guler de blană și căciulă făcută
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-ne. Nu erau zgomote care să se audă la fel de puternic ca altele, dar, fără a fi asurzitoare, erau, cum să spun, buimăcitoare. Să te trezești din somn lovit în moalele capului, să auzi sudalme, vaiete, icnete, ale celor care se opinteau să te lovească în burtă cu bocancii, dar și ale celor ce se strângeau, loviți, fără să aibă destule brațe să se ferească spre toate direcțiile din care veneau loviturile. Ei fuseseră deja instruiți pentru ce urmau să facă, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
erai silit să vorbești. Iar acum vrei să vorbești și ai să fii silit să taci... Vocea venea acum din spate. Bătrânul se târa, îndepărtându-se. Vocile îl lăsară să se îndrepte spre ușă, cu degetele înfipte în podea și opintindu-se din călcâie. Apoi se apropiară : — Acum ai să taci... ai să taci... Bătrânul se târa, înspăimântat. Se simți, deodată, săltat de subțiori și proptit pe picioare. Vocile se adunau iarăși într-una singură, care îl mâna din spate. — Mergi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceafă, cu fața lipită de canapea și șoldurile arcuite, fata îl simți în spatele ei, dintr-odată sălbatic. Geamătul nici nu i se mai auzi când el își strigă izbânda, pătrunzând-o. Trupul ei se închise zadarnic, căci bărbatul se înverșună, opintindu-se, până când, cu un răcnet, se slobozi din toți rărunchii. Rămaseră câteva clipe nemișcați, el savurându-și plăcerea care, ca pentru toți biruitorii de acest fel, fu scurtă, ea, cu măruntaiele arzând, dar neputând să-și înfrâneze o stranie voluptate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi fost azi-noapte cu atâtea ceasuri rele ? — Oamenii nu sunt pregătiți. Ionuț vorbea mai ușor. Și se mișca așijderea. Se sprijini în mâini și se săltă în capul patului. — Ei, bravo ! se bucură Cosmina. Nu e tot, adăugă el. Se opinti, dădu pătura la o parte și își coborî picioarele. — E mai bine decât ieri, așa-i ? Mult mai bine. Ieri nu-mi simțeam vârfurile degetelor. Nici nu puteam să pun talpa jos. Cosmina se aplecă spre el, privindu-l în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
largul ei. Ologu își scoase căciula și o flutură deasupra capului, ca la gară, privind în urma lor : Treaba ta ! strigă. Nici nu știi ce pierzi... Coltuc se lăsă dus în brațe până la perete. O privise pe soră-sa cum se opintește în frânghia legată de rulmenții în chip de roți. Drumul pe Moșilor Vechi, apoi pe Vasile Lascăr până la Piața Galați și, de acolo, pe străduțele Precupeților Vechi le luă mai bine de o oră. Coltuc se simțea rușinat, văzând umerii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
săracu’... spuse Panselia duios, îndesându-i ultima bucată în gură. Nu te uiți la el, că nici măcar labă nu e-n stare să-și facă ? La vârsta lui, interveni orbul, poți s-o faci și-n vis... — Gata ! hotărî Costică, opintindu-se să se ridice. Gata, că ne apucă tristețea ! Hai, înapoi la treabă... Scoase din buzunarul de la piept un pachet turtit, căută o țigară mai puțin scuturată și i-o întinse femeii. — Ia, să nu-ți strice la principii... Ieșiră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
O să caut, cred că am o legătură... S-ar putea să se fi uscat, cum zici, dacă îl pui în apă, se împrospătează... — Ca și oamenii, râse madam Gavrilescu. — Ca și oamenii... îngână Rada. Își găsi, în sfârșit, cheile. Se opinti în sacoșă și urcă treptele de la intrare. — Las ușa deschisă, mai strigă în urmă, ca să nu mai suni, să pierzi vremea. N-avem de ce să ne ferim între noi, oamenii cumsecade. Cum spuneți, madam Gavrilescu... șopti Rada, pentru sine. Luna
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umerii săi păreau un greabăn bolovănos, iar din cealaltă, greabănul se desfăcea în umeri plecați, de parcă purtătorul lor ar fi tras la edec. Colțurile gurii se căzneau să-i acopere dinții uscați de bătaia vântului, încât aveai impresia că se opintesc în zăbală. Ai fi câștigat bani buni cu el la bâlci, arătând, spre hazul asistenței, un om care nechează, dar, dacă l-ai fi auzit dindărătul unui perete, ți-ai fi făcut cruce, jurând că e un cal ce vorbește
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rufe puse la uscat. Singurul care-și păstrase măreția de odinioară și pe care pielea, cu toate strădaniile ei, nu reușea să prisosească, era nasul coroiat, cu niște nări uriașe care, înfundate de umezelile ce se scurgeau din ochi, se opinteau să tragă aerul, ca niște foale. Și, cum izbânda morții e fără putință de tăgadă asupra cărnii, dar nu și asupra cheratinei, părul Bunelului cobora peste umeri, dându-i o înfățișare de profet. Când degetele reușeau să răzbată prin mânecile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
neîndemânatice, tresărind, când lama țâșni, cu un pocnet, din mâner. Râse nătâng, arătându-l și celorlalți. Râseră și ei, mai puțin Pârnaie, care simți cum îl furnică fluierul piciorului, pe locul unde stătea celălalt cuțit. Privi dezgustat cum Calu se opintește să bage lama în muchea conservelor. Apoi, neștiind cum să vâre lama la loc, Calu îi strigă pe cei doi Puțică. Ei întinseră brațele, același pentru fiecare, adică unul brațul drept, celălalt brațul stâng, și Calu șterse lama de câte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Își înfipse mâinile în molozuri și le prefiră în jur, făcând un nou cerc care se rotea între marginile celuilalt. Apoi urcă doi pași și se prinse cu brațele de un stâlp al cărui vârf se înălța pe povârniș. Se opinti, nu era înrădăcinat, reuși să-l smulgă, dar se prăbuși cu el cu tot. Lucică vru s-o ajute, dar Magdalena îl împunse cu degetul în piept. — Te iubesc... nu găsi Lucică altceva de spus, în fața acestei opreliști. — Degeaba, hohoti
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îndărăt. Iadeș își apucă sacul din care se vedeau, înghiontindu-se, colțuri metalice. — Lasă-l pustiilor ! îi ceru Pârnaie. Iadeș căută din priviri și găsi telefonul cu firul atârnând. Îl îndesă lângă celelalte. — Mai schimbăm și noi o vorbă, spuse, opintindu-se să ridice sacul în spate. Se depărtau cu fereală, tupilându-se. Dar poate că fereala le era zadarnică, monștrii nu aveau ochi, capetele lor nu păreau să-i bage în seamă. În spate, huruiala devenise asurzitoare, muntele se nărui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar fi răspuns : Nu aia mică și cu mânerul de plastic, cealaltă, metalică. Acuma pune amândouă mâinile pe ea și trage-o-n jos. Jenică ezită, privind încurcat spre Tili. — Trage, căcăciosule ! strigă Maca. Jenică înghiți în sec și se opinti. Podul rulant începu să huruie și se urni. — U-hu-hu ! strigă iar Maca, începând să dea din picioare, ca și cum ar fi alergat, înainte de a-și lua zborul, pe o pistă imaginară. Continuă să strige, de parcă asta dădea brațelor lui puteri noi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Bătrânul Coropciuc veni cu țoiul lui de țuică. Ciocniră, îl dădu peste cap și decise : Gata, am cam terminat pe ziua de azi. Acuma începe treaba găliganului. — Doar nu-l pui să spele paharele, pufni Maca, amintindu-și cum se opintea, fără s-o dibuie, să scoată țigara din pachet. — Nici vorbă. Treaba lui e, cât sunt clienți, să stea cu ochii pe ei să nu plece vreunul fără să plătească ori să nu șterpelească ceva de pe tejghea. Și, când se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lumea își avea durerile ei, chiar și fără sforțările lui, așa că nu-l băgă în seamă. Ba chiar îi întoarse răcnetul cu o gură cât o mie de guri. Maca aruncă rața cât colo, apoi o luă la fugă orbește, opintindu-se, de parcă trăgea după el o cergă uriașă, dezvelind orașul și aprinzându-i, în urmă, luminile, una câte una... — Ar fi trebuit să ne dăm seama, spuse Maca. Dacă dau zilele înapoi și-mi aduc aminte de discuțiile noastre, voia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ceva concret . Mi-am dat seama că, atăt timp căt nimeni nu ne cere lămuriri, avem impresia că știm despre ce este vorba, însă în momentul în care cineva ne-ar întreba ce vrea să însemne, cred că ne-am opinti nițel. De obicei ne place să spunem că explicația ne stă pe vărful limbii, adică plutește pe undeva prin oceanul minții, însă, imediat ce se apropie de plasele conceptualizării, este absorbită de o misterioasă forță ce sălășluiește în centrul de unde a
Demnitatea umană şi drepturile omului în perspectivă ortodoxă. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2306]
-
simplu pas pănă la frustrare și angoasă. Și pentru că tot este blamat, tot irită și naște controverse, dezvoltă repulsii intestine, Mihai Eminescu, închei prin căteva cuvinte ale sale care ne invită să nu uităm că „în fiecare om universul se opintește”.
Profesorul, interfaţă la un nonsens – apologii, frustrări şi nostalgii subiective. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Daniel Murăriţa () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2312]
-
opt până la zece mii de oameni. După ce vor fi sosit toate ajutoarele și după ce trupele rusești vor fi ocupat în triunghiul Șiștov-Nicopoli-Tîrnova pozițiunile de care au trebuință, Suleiman Pașa poate să treacă, deoarece sosește prea târziu. Faptul că Suleiman Pașa se opintește a străbate cu orice preț prin strâmtorile de la Șipca ne mai încredințază că situația corpurilor turcești din Bulgaria e critică și că astfel, precum sânt astăzi dizlocate, ele nu sânt capabile de acțiune. Dacă dar astăzi ori mâne ne-ar
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
pentru viitorul milog. Și de aceea noi suntem siliți din răsputeri de cântarea care dete peste noi să ne înspăimântăm de fericirea celor fericiți, așa că se vede cât de distractivă se consideră siluirea și cât de firesc poate să se opintească. Tata are dreptate. Sunetele poporului alină slăbiciunile alimentare ale întregii umanități, care nu e în stare să dea la o parte acoperământul. MARIEDL: Da, tata ne aparține. Tata este vântul din digestia noastră și mațele suntem noi, care în numele lui
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
constituia o enigmă. Era de neînțeles de ce soțul ei, așa pe nepusă masă, în miez de noapte, și-a încărcat pe ascuns geanta și ce avea în ea? Obișnuită cu ordinea, ca orice adevărată gospodină, încercă să o ridice. Se opinti în zădar. Era prea grea. Aseară, când ne-am culcat era goală, îi reproșă ea soțului; am scos din ea până și traista aceea veche pe care vreau să o arunc! Încercă din nou s-o ridice. Nici de data
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]