637 matches
-
cei din „latura umanistă”, medici, arhitecți, profesori și pe artiști și scriitori, bineînțeles. Eram victime „din oficiu” și nu o dată am spus-o public, chiar și atunci, că noi, intelectualii, în comunism, umaniștii, suntem „evreii societății”, excelente ținte ale numeroșilor oportuniști, ale viguroșilor carieriști ai „perioadei”. Eram în anii aceia un individ aproape singuratec, deși făceam sport „de performanță”, câțiva ani, la clubul „Metalul”, atletism, și păstrez calda amintire a antrenorului meu, Silviu Dumitrescu, duminecile urcam dealul Patriarhiei să ascult în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
sacrificiu total (sacrificiu care include renunțarea la propria vocație, „sacrificiu” de care eu n-aș fi fost niciodată capabil, o recunosc!Ă, se pot înșela! Chiar dacă credința lor politică s-a năruit sau a fost aplicată de inși nevrednici, de oportuniști sanghinari, credința lor - mai bine zis, „nevoia lor de credință” - nu poate fi trădată, uitată! E poate sublimul epocii noastre, aceste legiuni de tineri scriitori supradotați și generoși cu ființa și destinul lor până la absurd - un tip de absurd, cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
am ieșit învingători în toate zonele de expresie artistică și literară. Nu modelul comunist, realist-socialist, ci „vechea estetică” ieșită din tiparele Renașterii și Europei moderne s-a afirmat plenar și a trebuit să fie înghițită și acceptată de ciracii și oportuniștii momentului politic. Mai mult, au apărut, în acești cincizeci de ani de confuzie și teroare ideologică, personalități culturale uriașe, care au produs opere ce vor fi cu greu egalate în libertatea de azi. Iar noi, scriitorii de atunci, care am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de încordare națională, luciditatea pe care adevăratele mari națiuni o au în momentele de real pericol! Da, în acei ani, în acele decenii, am luptat - ca și la revoluție, dar altfel! -, atunci am învins, orice ar gângăvi și bâlbâi noii oportuniști, noii carieriști, dovadă stau acele opere, acei Oameni, acea solidaritate cu publicul, cu câteva generații la rând! Dar va trebui să vină o altă generație care să regăsească calmul și obiectivitatea să constate aceste lucruri, să restituie istoriei naționale, culturale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
regimului. (De observat, cu această ocazie, grosolănia de apreciere a celor de la Europa liberă, o doamnă, printre altele cu un nume foarte sonor, care îl băga în aceeași oală pe autorul romanelor În absența stăpânilor și Animale bolnave cu ultimul oportunist cultural. Dar, cum în faza finală a ceaușismului nu puteai folosi în poezie cuvinte damnate precum „noapte” sau „moarte” sau „întunerec”, așa, se pare, noi, tinerii de atunci care încercam - și reușeam, nu de puține ori! - să luptăm cu hidra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în care el a fost un „campion absolut”. Nu știu cum s-ar fi comportat el în noua realitate socială a României după revoluție, după ’89, dar nu cred că ar fi îndrăznit a alătura de numele prietenului său, Breban, epitetul de „oportunist”, cum a făcut-o N. Manolescu într-un articol în România literară (articol inclus apoi într-o carte!Ă și la câteva săptămâni după ce același N. Breban se reîntorsese în grabă, în martie ’90, din exilul său parizian, bucuros de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
crezut la fel: au „absolutizat răul”, cum o spuneam mai sus, și, intrând într-o justă luptă contra camarilei ceaușiste, au „aruncat copilul cu apa din căldare”, nu au fost capabili de calm justițiar, au „condamnat” de-a valma impostorii, oportuniștii și creatorii care rezistau „acolo” și luptau pentru fiecare carte, pentru fiecare rând, în sărăcie și singurătate mediatică, părăsiți nu numai de lumea „din afară”, dar și de propria lor organizație - din ’85, Uniunea Scriitorilor încetase de fapt, statutar și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
dragul meu, este marea noastră valoare și nu putem să-l atingem cu un fir de pai!”. Iată, adeverită încă o dată și trecând toate frontierele, vorba pe care, se pare, i-ar fi aruncat-o Arghezi, tânărului, sclipitorului și insolentului oportunist care era T. Popovici: „Ehe, tinere, una spui - alta fumezi!”... (Probabil, junele fuma Marlboro...Ă. Sigur, toate acestea erau încă departe în anii când mă pregăteam să-mi public primul roman, acesta a fost însă prima și ultima oară când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
care am cunoscut-o. Azi e obiceiul din partea unor scribi tineri și grăbiți de a-și face un nume cu orice preț (fascinația, azi, este a mass-mediei de ziar sau de sticlă!Ă de a o arunca, împreună cu impostorii și oportuniștii epocii, la „coșul de gunoi al istoriei literare”; se înșală, în vremuri normale, ea ar fi fost o figură de prim-plan! Dar, chiar și așa, vivacitatea ei psihologică, generozitatea cu care se apleca asupra textelor unor necunoscuți, admirația ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Spiegel, la sfârșitul anilor ’70, Tito, văzut ca un comunist liberal, avea vreo 2.000 de deținuți politici, iar Ceaușescu 700-800. Idiosincrazia față de Ceaușescu a luat proporții atât de catastrofale încât aproape nimeni - cu excepția câtorva care sunt taxați drept foști oportuniști! - nu mai are calmul analitic de a deosebi părțile pozitive ale conducerii fostului dictator - și ele au existat, cu duiumul, mai ales în prima perioadă a „domniei sale”! - de cele cu adevărat dăunătoare, paranoide! Dar... nu cumva e vorba, în rezistența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în istorie, în samavolnicii, minciuni grosolane, calomnii, torturi psihice și fizice, furturi și crime, perpetuate în masă?! Până unde poți și trebuie să urmezi, să-ți urmezi propriile idei atunci când la modul evident ele sunt puse în slujba ticăloșilor, a oportuniștilor gregari și când, în numele acestor idei sfinte”, sunt răscolite în indivizi pulsiunile cele mai elementare, mai primitive, mai nocive comunității, membrilor ei și tradiției ei formatoare?! Am insistat asupra acestor „false probleme”, dacă vreți - și falsitatea lor este nu ușor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
critici, cum eram noi, un prozator de succes stabiliza simțitor din punct de vedere social reputațiile noastre in statu nascendi. Mai ales noi, „noi” cei patru care purtam cu toții „vina!” părinților noștri, a stirpei noastre, victime născute și „comode” pentru oportuniștii viguroși și primitivi ai vremii. (Și pentru acest lucru, într-unul din interviurile date mai târziu, am afirmat că, într-un fel sau altul, noi, intelectualii de vârf, sub comuniști, eram „evreii acelei vremi”: victime judecate, condamnate dinainte, ținte ușoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
O contradicție in adjecto pentru un sistem și o ideologie colectivistă, comunistă, nu numai „antisovietică”, dar și profund anti-leninistă. Probabil, în ultimă instanță, paranoia puterii de care era posedat tot mai evident - generos și pervers alimentată nu numai de unii oportuniști locali, interni, dar și de unele mari state care, la modul cinic, așa cum procedează de altfel imperiile, îl foloseau pe „micul și îndărătnicul om” nu numai pentru a adânci fisurile din lumea sovietică, ci, mai ales, pentru a avea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
administrativă, financiară sau culturală a României, iar din programele școlare erau extirpate numele cele mai prestigioase ale clasicității și modernității literare, un loc larg ocupându-l veleitari penibili, descoperiți și umflați valoric peste noapte sau unii dintre noii și vechii oportuniști ai literelor române, de la Stancu (țineți minte acel titlu gros din Gazeta literară - „N-am auzit de Pasternak”, când partidul bolșevic al URSS l-a obligat pe acesta să respingă premiul Nobel!?Ă la tinerii lupi, un Dan Deșliu, Frantz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
literați se puteau exprima mai mult sau mai puțin liber, Eugen Barbu, prozator consacrat, șeful celei de a doua reviste literare a U.S., membru în Biroul Uniunii etc., discutându-se „influența nefastă” a Europei libere, „discuție” propusă de unul dintre oportuniștii de moment sau poate chiar de unii activiști prezenți, de la c.c. sau de la „Municipiu”, se ridică și, pe un ton în aparență glumeț, spune: - Ce să ne mai batem capul, tovarăși, cum de sunt atât de bine și la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
-o, de a se retrage din „primul front” ideologic, încercând prin unele prietenii literare moderate (cu M. Preda și Ali etc.Ă, dar mai ales înconjurându-se de tineri de talent, să „atenueze” ravagiile pe care le făceau cenzura și oportuniștii literari. De tineri mai ales din „grupul oniric” condus de Țepeneag și de Dimov, din care mai făcea parte și poetul surrealist și „claunul” literar talentat Vintilă Ivănceanu (care prin ’66, odată, la ieșirea de la un cinematograf din centru, mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
el era singurul „de acolo” care înfruntase hidra dictatorială la ea acasă, riscându-și pielea! (Dar despre experiența mea pariziană de aproape două decenii, mai încolo! Ca și despre „vechii și noii” dizidenți ai României, noile „table de valori”, noii oportuniști ai culturii, noile „tropisme” politice, noii conformiști drapați în mantiile seducătoare ale nonconformismului agresiv, „anticomunismul” ca platformă eternă politică în disprețul, în nepăsarea față de starea reală, mizerabilă, confuză a națiunii, despre negarea marilor personalități, valori și texte literare ale României
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
bine, Gwen, am impresia că ești extrem de egoistă când încerci să îți urmărești interesul și să te faci vizibilă fără să te gândești la faptul că noi toți muncim din greu. Nimănui nu îi place să fie coleg cu un oportunist”. Acum, cel puțin, problema se află la vedere și poate fi discutată (și eventual rezolvată), și nu amorsată în spatele ușilor închise. Gwen poate explica cât de surprinsă a fost să primească premiul, și poate să îi facă pe Barbara, Jim
[Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
autori mediocri, dar care au fost, pentru scurt timp, nume importante în canonul literar impus de regimul comunist (Lucia Demetrius, Eusebiu Camilar, Mihai Beniuc). Slugi mereu dispuse să scrie întru gloria partidului, aceștia sunt primele nume din lungul șir al oportuniștilor scoși la iveală de regimul comunist, care au trăit cu iluzia că o relație bună cu partidul poate asigura unui scriitor o glorie nemăsurată. Nu a fost să fie așa, unii dintre aceștia (și ne gândim în primul rând la
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
dovezi și de a se da explicații în acord cu realitatea. Vidul de putere a fost umplut la început de tineri curajoși și inimoși, care au participat direct la demonstrații , scăpând nevătămați din acele locuri. Alături de ei au ajuns și oportuniști interesați de perspectivele care li se deschid. Aceștia din urmă au provocat conflicte și intrigi în interiorul FSN-ului, s-au sprijinit unii pe alții și au reușit treptat să-i elimine direct sau indirect pe ceilalți, inclusiv pe liderii de
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
de program de două ori doi fac patru; pentru un partid oportunist de două ori doi fac cinci, fiindcă partidul oportunist nu urmărește a convinge, ci exclusiv succesul cu orice preț și prin orice mijloace. Cinci sunt metodele pe care oportuniștii le întrebuințează cu toată virtuozitatea pentru a-și impune voința: 1)Arta de a seduce, a se insinua și a plăcea; 2)Arta de a corupe; 3) Arta de a calomnia, minți și mistifica; 4)Arta de a intriga și
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
a teroriza. Cine stăpânește aceste cinci elemente ale propagandei oportuniste este un desăvârșit artist, este omul politic perfect: În sfârșit, când insinuarea nu reușește, elocvența nu seduce, corupția nu dă rezultat, calomnia nu face impresie și intriga e neputincioasă, atunci oportuniștii apelează la un mijloc extrem, de disperare: terorizarea, adică întrebuințarea forței brutale în luptele politice, de la împiedicarea prin forță a unei întruniri publice până la exterminarea fizică a adversarului. Fizionomia partidului în acest caz se schimbă complet, partidul nu mai merită
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
foarte sărace, demne de compătimire. În fapt, pătrunzând mai adânc în culisele vieții politice, vom remarca o confruntare dură între două tabere opuse care nu-și dispută numai puterea ci și soarta României. Pe de o parte, îi vedem pe oportuniștii sau profitorii de politică grupați în jurul lui Ion Iliescu, adepți ai reformei neocomuniste (lentă, nedureroasă și pe termen lung) și care vor să restructureze, să ajusteze ori să perfecționeze vechiul sistem comunist pentru a-l adapta la lumea contemporană (precum
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
luând viața așa cum este și căutând să-și croiască în ea un loc cât mai bun. Ei nu vor să schimbe viața și nu se așează contra ei. Despre oportunism, Nicolae Manolescu scria: „Oportunism înseamnă mai ales deținerea unor privilegii: oportunistul este un executant răsplătit de putere. El se «dă» cu puterea tocmai pentru un profit oarecare, moral (ah!) sau material.” Prin urmare, sunt individualiști mai întâi de toate, lipsiți de cel mai elementar patriotism, pragmatici și disprețuitori față de legi. Sunt
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
dintre o asemenea politică și cea din democrațiile liberale occidentale prospere este că în acestea din urmă miza exercitării puterii este satisfacerea intereselor publice, urmărirea intereselor naționale.” Actuala clasă politică a încorporat foști activiști de partid, milițieni și securiști. Mulți oportuniști și diletanți și au făcut loc alături de aceștia. Că lucrurile stau astfel o dovedește faptul că mulți ani de zile s-a tergiversat adoptarea legii accesului la dosarele proprii întocmite de fosta securitate, care ar fi făcut curățenie printre politicieni
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]