1,583 matches
-
au observat-o mulți comentatori, nu îi scapă, se pare, nici "romstrăinul" Sorin Alexandrescu. Eseul Este cultura română o cultură marginală? pune o problemă extrem de interesantă legată de valori și de ierarhie în cultura contemporană: "paradoxul face ca acum, cînd optzeciștii ar trebui să ocupe centrul, ei să sosească într-o lume fără centre. Cărtărescu și Nedelciu sînt mari scriitori, dar nu mai sînt și scriitori "centrali". Ei sînt valori, dar nu știu dacă vor mai fi și modele. În lumea
Identitate și ruptură by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16048_a_17373]
-
oricum, iar o carte de poeme cu un aspect grafic fin, cu o calitate a hârtiei și a reproducerii ilustrațiilor superioare poate reda lecturii poeziei un farmec care, orice s-ar spune, s-a cam pierdut. Legată încă de tradiția optzecistă prin fine artificii textuale, poezia Floarei Țuțuianu propune însă o "zbatere" care poate intriga și cuceri în egală măsură. Poeta încearcă să-și (re)găsească sexualitatea, identitatea feminină, pierdută sau doar alterată, construind prin cuvântul-generator și atribut al oricărui început
"Sexul din inima cuvântului" by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/16079_a_17404]
-
de limbă de lemn dintr-o conversație amoroasă, toată meschinăria ascunsă în celulele nu tocmai etanșe ale unui bloc de locuințe. Genul proxim al acestui tip de roman ar fi interbelicul Carlton al lui Cezar Petrescu, iar diferența specifică, modelul optzecist al înregistrării și al efectului de realitate. Comicul seamănă cu acela al lui Ioan Groșan, dar fără rezonanța istorică și jocurile textuale din O sută de ani de zile la Porțile Orientului. Pentru că obiectul predilect al romancierului Petru Cimpoeșu rămîne
Umor și metafizică by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16065_a_17390]
-
cu siguranță o reușită. E mai puțin important în ce măsură va însemna ceva în istoria literaturii contemporane, decît ce poate să însemne el pentru cititorul de azi. Și pentru acesta din urmă cu siguranță va constitui o lectură plăcută. Tehnicile prozei optzeciste se estompează și se umanizează în acestă carte pînă la a deveni invizibile, ceea ce rămîne la vedere fiind un roman recomandabil oricui. Există bineînțeles inegalități pe parcursul lui, comicul nu e întotdeauna reușit, numele personajelor sînt obositoare. Dar naratorul, care ne
Umor și metafizică by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16065_a_17390]
-
o monografie, Gheorghe Crăciun înclină vizibil către critică în ultimii zece ani etc. În Trafic de frontieră. Proza generației '80. Strategii transgresive, Adrian Oțoiu, un scriitor deja foarte apreciat, cu un stil bine consolidat, încearcă o descriere completă a prozei optzeciste. Dacă în perioada interbelică alunecarea era inversă, de la critică la literatură (Garabet Ibrăileanu, G. Călinescu, E. Lovinescu), acum avem de-a face cu un fenomen tipic postmodernității, cred. Călinescu spunea că nu poți fi critic fără să încerci (să ratezi
Manual de postmodernism clasic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16080_a_17405]
-
o schimbare de sensibilitate s-a produs în anii '80 la noi, în anii '60 la alții? De ce apelează Oțoiu la acest discurs? Pentru că se situează într-o tradiție recentă a criticii noastre? Aceea de a stabili premizele mișcării literare optzeciste: premizele postmoderne. Sînt deja evidente după eforturile autorilor înșiși (care au făcut ceva timp postmodernism, fără să aibă clar conceptul - nici în '86, cu numărul celebru al Caietelor critice apele nu erau prea limpezi) și după eforturile observatorilor acestui fenomen
Manual de postmodernism clasic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16080_a_17405]
-
face un manual, foarte util studenților la filologie (și multora dintre profesori), dar nu face un pas înainte. Cartea este foarte bună tocmai din punct de vedere didactic, dar nu mai mult. "Frontiera" pare să fie principala caracteristică a prozei optzeciste. Emblematic din acest punct de vedere este romanul Femeia în roșu - există o scenă extrem de încărcată simbolic în care cei trei naratori-personaj se apropie de frontiera cu Iugoslavia. Adrian Oțoiu face o trecere în revistă a teoreticienilor care s-au
Manual de postmodernism clasic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16080_a_17405]
-
trebuie însă uitat că "delficul" filosof își aplică teoria într-un context foarte precis: eseu despre prefață în Diseminarea. Oțoiu extinde (sau comprimă, cum doriți) ipoteza logicii himenale la o mișcare literară. Outsider-ul nu a fascinat neapărat doar mișcarea optzecistă, conceptul de "margine" poate fi aplicat cu ușurință literaturii române de la origini pînă în prezent. Criticul pare să nu realizeze scara la care lucrează. Un bun exemplu ar fi interpretarea Gemenilor lui Cărtărescu. După cunoscutul obicei, Mircea Cărtărescu alege un
Manual de postmodernism clasic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16080_a_17405]
-
în care un personaj descoperă la un moment dat ce înseamnă durerea de măsele... Abundă demonstrațiile care, după mine, își aveau rostul acum vreo zece ani: nu e clar că metalepsele din Diderot nu sînt identice cu cele din textele optzeciste? nu se știe că autenticismul interbelic e diferit de cel al unui Nedelciu, spre exemplu? Mai e nevoie să demonstrăm că Insula lui Groșan este postmodernă cînd ea este făcută manifest să fie așa - extrapolînd, un text precum Insula este
Manual de postmodernism clasic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16080_a_17405]
-
de frontieră - perpetuează existența unui conflict literar care este deja istoric: cel între modernism și optzecism. Cartea este incitantă, inteligent scrisă, dar neașteptat (dacă ne gîndim la novatorismul prozelor lui Oțoiu) de conservatoare în interpretări. Demonstrarea postmodernismului unor scrieri clasice optzeciste suferă de o redundanță supărătoare - se păstrează un ton critic colonizator cînd apele s-au liniștit de ceva timp. Poate este necesar să precizez că nu am avut intenția să "desființez" o carte eveniment în critica românească. Eveniment prin claritatea
Manual de postmodernism clasic by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16080_a_17405]
-
E. Lovinescu în fața enormului val pro-caragialian din ultimele două decenii. Nu doar că s-au scris o mulțime de noi cărți despre autorul Scrisorii pierdute, în acest interval, dar el a și fost �rescris� de o întreagă generație de creație. Optzeciștii și succesorii lor, încolonați la �ușa domnului Caragiale�, cum proclamase simbolic unul dintre ei, au preluat cu fervoare teme, situații, formule de limbaj caragialesc, cu sentimentul îndreptățirii pe care ți-o dă o apartenență filială. A lua de la părintele tău
Învingător și învins by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16111_a_17436]
-
și consideră și el Contrafortul "una din cele mai bune, adică mai vii și interesante reviste din cîte apar în limba română". * În numerele Timpului la care ne referim, sînt cîteva ample studii ale d-lui Mihai Vakulovski despre poeți optzeciști: Daniel Pișcu, Florin Iaru și Mariana Marin. Toate, aplicate și exacte. Optzeciștii pare a-și descoperi în mai tînărul confrate un critic al generației. După prematura dispariție a lui Radu G. Țeposu, era și cazul. * În ancheta despre relevanța poeziei
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16136_a_17461]
-
vii și interesante reviste din cîte apar în limba română". * În numerele Timpului la care ne referim, sînt cîteva ample studii ale d-lui Mihai Vakulovski despre poeți optzeciști: Daniel Pișcu, Florin Iaru și Mariana Marin. Toate, aplicate și exacte. Optzeciștii pare a-și descoperi în mai tînărul confrate un critic al generației. După prematura dispariție a lui Radu G. Țeposu, era și cazul. * În ancheta despre relevanța poeziei astăzi (din numărul pe decembrie), dacă dl Nichita Danilov ne ia aproape
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16136_a_17461]
-
pe lângă un asemenea text frumos, conține și o scăpare de neînțeles. Astfel, în componența colegiului editorial al revistei îl descoperim trecut, în continuare, pe regretatul Traian T. Coșovei, ca și când redactorii Luceafărului de dimineață n-ar fi știut că strălucitul poet optzecist a încetat din viață. Neglijența e cu atât mai supărătoare cu cât în acest număr, câteva pagini mai încolo, redacția îi consacră lui Traian T. Coșovei două articole grupate sub semnul In memoriam. A sta laolaltă A apărut numărul 1
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2808_a_4133]
-
care, din orgoliu, probabil, au trecut-o sub tăcere: în ce fel aparține Eugen Suciu generației optzeci ? Structural, par să-l despartă de aceasta mai multe decât îl apropie. Și totuși, poetul e, și de fapt și de drept, un optzecist veritabil. A publicat în 1979, cu puțin înaintea debutului în volum, în Amfiteatru, un lung poem, Discurs împotriva violenței și nepăsării (care va deveni, între coperte, Muguri alchimici). În același număr, îi regăsim la paginile de poezie pe Mircea Cărtărescu
Dereglarea simțurilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2669_a_3994]
-
cenușiu și totuși nu complet lipsit de farmec. Așa, ușor nostalgic, invocă și Ioan Groșan, în romanul Un om din est. Revenind: în ce fel aparține Eugen Suciu generației optzeci ? O soluție ar fi să-l privim ca pe un optzecist atipic. Formula s-a încetățenit, ajungând să nu mai servească autorilor înșiși (optzeciști, altminteri, cât se poate de „tipici”, dar evident, sensibili la flatări), ci nenumăraților veleitari care, „după război” au ținut să obțină un certificat de valoare prin alipirea
Dereglarea simțurilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2669_a_3994]
-
Ioan Groșan, în romanul Un om din est. Revenind: în ce fel aparține Eugen Suciu generației optzeci ? O soluție ar fi să-l privim ca pe un optzecist atipic. Formula s-a încetățenit, ajungând să nu mai servească autorilor înșiși (optzeciști, altminteri, cât se poate de „tipici”, dar evident, sensibili la flatări), ci nenumăraților veleitari care, „după război” au ținut să obțină un certificat de valoare prin alipirea aproape frauduloasă la o generație de care țineau numai prin vârstă. Nefiind, acesta
Dereglarea simțurilor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2669_a_3994]
-
pe care o scriu tinerii din generația 2000. Ipoteza privește mediul literar, nicidecum literatura. Le-am atras atenția scriitorilor de la Salonul Cărții, după ce au citit din poezia și proza lor, că, în pofida schimbărilor mediului, literatura lor era aceeași ca a optzeciștilor și a șaizeciștilor care i-au precedat. Mediul fiind altul, paradigma literară a rămas aceeași. Și atunci, ce mai chichirez gâlceava? Mă simt în mediul meu, spunea unul dintre ei (făcând aluzie la zgomotul de fond al Salonului, varză de
Despre ce e vorba by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2682_a_4007]
-
Irina Petraș S-a observat deja înrudirea de stil cu proza scurtă optzecistă. În prefață, Horia Gârbea trimite și la Cehov și Gogol, deși mai degrabă prozele unor Zoșcenko, Romanov, Ilf și Petrov, antologate în celebra, pe vremuri, Romanță a samovarului, s-ar putea impune ca repere. La rândul său, Alex Ștefănescu vede
Privirea cinematografică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2685_a_4010]
-
semne ale înrudirii cu Marin Preda sau Vasili Șukșin. Dincolo de aceste conexiuni și de altele, oricând posibile, cea mai frapantă și mai convingătoare trăsătură a prozelor scurte semnate de Ioan Matei rămâne privirea cinematografică, din plin exploatată și de prozatorii optzeciști. „Desantiștii” - Nedelciu, Iliescu, Teodorescu, Cușnarencu, Cristoiu, Groșan etc. - aduceau în prim-plan cotidianul mărunt și cenușiu, propunând o topică inedită unor segmente banale. În plus, la ei, o explozie încântată de sine a inovațiilor formale. Ioan Matei păstrează și perfecționează
Privirea cinematografică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2685_a_4010]
-
cu reprezentări (ochiul regizoral e mereu la lucru, prozele sunt, ici-colo, ample, pedante didascalii), panoramările sunt puține, gros-planurile duc greul, efectele se produc la nivel de paragraf, de frază, după legea dozelor infinitezimale cu urmări surprinzătoare. Maniera e frecventată de optzeciști - autorul trece de la condiția de martor la cea de spectator, obiectivitatea implicată a primului fiind înlocuită de subiectivitatea detașată a celui din urmă. Viața măruntă și colcăitoare a omului obișnuit își extinde expresivitatea joasă și memorabilă și asupra textului. Esențele
Privirea cinematografică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2685_a_4010]
-
înfiorată. O banală inspecție la canton și o vorbă aruncată în răspăr: „Dumneata, domnule, habar n-ai pe ce lume trăiești”, se transformă în amenințare sumbră, neliniștitoare, dând prozei ceva din teroarea mocnită a nuvelelor caragialiene. face legătura cu proza optzecistă, dar ea e utilizată cu o artă a decupajului și a cadențelor extrem contemporană.
Privirea cinematografică by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/2685_a_4010]
-
de la ideea greșită că, la un interval atât de scurt cum este un deceniu, poate apărea o generație nouă, și-ar fi dat seama, probabil, de diferențele dintre poezia ajunsă la apogeu a șaizeciștilor și aceea pe cale de ecloziune a optzeciștilor și ar fi devenit nașul celei din urmă. Chiar dacă nu fuseseră decât rar băgați în seamă de revistele literare, iar editurile întârziau să le publice volumele, diferențele erau ușor de remarcat, dat fiind că tinerii poeți își prefațaseră opera poetică
Portretul generației la maturitate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2742_a_4067]
-
dat fiind că tinerii poeți își prefațaseră opera poetică în veritabile manifeste, toate, polemice față de poezia predecesorilor lor. Ca să nu spun că însăși poezia lor era convingătoare în noutatea ei. Si mai trebuie remarcat un lucru: la data aceea, poezia optzecistă părea unitară atât stilistic, cât și tematic. Critica a continuat multă vreme să întrețină această impresie. Încă și astăzi când vine vorba, e definită prin câteva trăsături comune, deși Radu G. Teposu și Ion Bogdan Lefter au propus clasificări și
Portretul generației la maturitate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2742_a_4067]
-
Doar că deseori câte o pleoapă, dacă nu amândouă, a căzut peste ochiul criticii și l-a împiedicat să vadă ceea ce bătea la ochi. Un exemplu cât se poate de nimerit este motivul cel mai des invocat pentru respingerea poeziei optzeciste, și anume ludicul, faptul de a nu lua nimic în serios, giumbușlucurile de vocabular. Se subînțelege că, prin comparație, poezia generației 1960 ar fi demnă de o înaltă considerație tocmai fiindcă e gravă și patetică. Vă las să descoperiți câți
Portretul generației la maturitate by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2742_a_4067]