1,170 matches
-
biserică Domneasca, aflată într-un oraș, capitala de județ. Inscripția de pe amvon reflectă totodată și atitudinea notabilităților Cernețiului față de această veche și prestigioasa ctitorie domneasca astfel : Cade -să, a ști că acest amvon s-a zugravit cu toata cheltuiala boierilor orășeni, neguțători cum la vale arată spre pomenire Dumnealor: Ștefan Miculescu, Stanciu Fratoștițeanu, Ioan Gărdăreanu, Nica Popovici, Ion Vicsoreanu, Ștefan Burileanu, Dumitru Pleniceanu, Mihai Ciupagea, Staicu Poroineanu, Constantin Oprea, Ioan Zagujanu, Ion Burileanu, Alecsae Petrescu, Ion Ciupagea, Noca Lupescu, Călin cu
DR.MITE MĂNEANU, BISERICILE ORAŞULUI CERNEŢI de VARVARA MAGDALENA MĂNEANU în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346981_a_348310]
-
sate. Din interogatoriile luate de comisia de anchetă celor arestați de la mănăstirea Văcărești, rezultă că învățătorii și profesorii participaseră activ la mișcarea revoluționară, de aceea fuseseră arestați și îndepărtați din învățământ. Interesați de a da învățătură fiilor lor, sătenii și orășenii au căutat să angajeze dascăli particulari, așa că, după 1848 asistăm, în unele sate și orașe la decăderea școlilor particulare. Dacă pentru orașe s-au luat măsuri în vederea redeschiderii școlilor, începând din 1858, pentru sate preocuparea statului în această direcție intervine
ŞCOALA DIN RUCĂR ÎN SECOLUL AL XIX-LEA (IV) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 273 din 30 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/346476_a_347805]
-
în special la bătrâni. Din păcate, merg din ce în ce mai rar, iar atunci nu prea am timp de povești. Însă mi-am mai păstrat o rezervă din copilărie. Contează foarte mult și locul în care ai trăit și te-ai format. Un orășean get-beget nu cred că va putea scrie niciodată veridic despre țărani. Mie mi-a citit cineva odată un text - „Marița” - în care personajul este o femeie simplă de la țară. Omul este critic de artă, văzuse și citise multe la viața
FEBRUARIE 2013 de FLORENTINA LOREDANA DALIAN în ediţia nr. 816 din 26 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345439_a_346768]
-
mă-mbracă-n corset... subțiată mi-e ființa... secat îmi e pasul... taina mă-ngheață... Inima, deloc înfricoșată, spre gând trimite-o poruncă: Mai caută! * Ajuns cu trenul dis-de-dimineață, pornesc per pedes din Predeal. Aerul rece mă-nfioară de plăcere! Exclusiv orășean, sunt în al nouălea cer! Echipat comod și potrivit muntelui, tai în singurătate serpentinele. Cuprind cu ochii nemărginirea verdelui vârstat de-acum de insinuantele nervuri roșiatice, cafenii, galbene... Bitumul străpuns de erori asfaltice se rușinează șerpuitor, cernit înaintea mea. Un
LABIRINT AUTUMNAL de ANGELA DINA în ediţia nr. 2102 din 02 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375199_a_376528]
-
telegrafic din orașul Roman. Lista cuprinde 34 de donatori, dintre care: 15 boieri și 19 neboieri. Cea mai mare sumă donată este de 100 galbeni (Al. Moruzi). Restul sumelor donate variază de la 2 la 20 de galbeni. Trebuie subliniat că orășenii și târgoveții au plătit de multe ori integral cheltuielile pentru instalarea birourilor telegrafice. La 15 martie 1856, Romanul, Bacăul și Piatra strânseseră banii pentru achitarea aparatajului birourilor stabilite în cele trei orașe. Au urmat Fălticenii, la 30 iulie 1856, apoi
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
mult”. Avându-se în vedere că orașele Roman, Bacău și Fălticeni, „ca puncturi de multă însemnătate în comerțul țării, ar dobândi mari avantaje prin înlesnirea relațiilor comerțiale”, s-a decis înființarea de birouri telegrafice în aceste orașe, mai ales că orășenii achitau prin subscripție costul lor. De la Săbăoani, linia telegrafică a fost continuată cu un fir dublu până la Roman, Romanul devenind centrul unde s-au întâlnit liniile telegrafice care porneau din Piatra, Bacău și Fălticeni. În luna iunie 1856, biroul telegrafic
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a muncii, a dezvoltării orașelor, a lipsei industriei de fabrică dezvoltată, meșteșugul orășenesc cunoaște în acea perioadă o mare dezvoltare. În orașe și târguri, meșteșugul alimentar înflorește datorită, în primul rând, ruperii de agricultură a unui număr mereu sporit de orășeni și târgoveți. Meșteșugurile legate direct de îndestularea orașelor și a târgurilor cu mijloace de trai sunt concentrate mai ales în orașe. Din cele aproximativ 134 de brutării, câte se aflau în Moldova în anii 1860-1862, numai patru sunt situate în
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
În statistica din 1860-62, se indică existența în Iași a două ateliere de producere a hârtiei pentru țigări, cu două cuptoare și cu patru lucrători. Concomitent cu creșterea volumului de lucrări edilitare în orașe, cu mărirea nevoilor și a exigențelor orășenilor și a târgoveților, a sporit și numărul meșterilor lemnari, iar specializarea lor a făcut noi progrese. În acea epocă, în statisticile moldovene se face distincție între meșterii stoleri, dulgheri, rotari, cărătași, droșcari, butnari (dogari), zugravii de lemn etc. În catagrafiile
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
real progres cunoaște în acea epocă meșteșugul croitoriei. În târguri și orașe meșteșugarii confecționau numai îmbrăcăminte și la comandă. Stofa și-o procurau fie din mediul sătesc, fie din stocurile de import. În cel din urmă caz, îmbrăcămintea era destinată orășenilor avuți care, în cea mai mare parte, adoptaseră deja moda europeană. Specializarea în acest meșteșug este mai strictă decât în alte ramuri. În catagrafiile de la jumătatea veacului trecut se face o distincție clară între meșterii abageri (care prelucrează abaua), băibărăcarii
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
în Roman, două în Bacău). Cu excepția celor șase ateliere de la Botoșani, care utilizau 37 de lucrători, celelalte cinci n-aveau, toate la un loc, mai mult de 11 lucrători. În presa vremii apar anunțuri prin care se aducea la cunoștință orășenilor înființarea de ateliere de croitorie cu lucrători străini. Mai toate aceste ateliere se încadrează în cooperația capitalistă simplă. Numărul lor însă era destul de restrâns. În ceea ce privește țesătoria, de obicei în târgurile și orașele Moldovei nu întâlnim instalații de prelucrare a materiei
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
de păr, înmuierea, dubirea, fermentarea, uscarea. Ele erau de fapt mici ateliere, cu 1-3 lucrători salariați. Cele mai multe dintre ele erau situate în orașe, mai precis la marginea lor, întrucât locuitorii se opuneau înființării lor în cartierele locuite deoarece „stricau sănătatea orășenilor”. În 1860-1862, existau în Moldova aproximativ 88 de tăbăcării și dubălării, dintre care 85 funcționau în orașe, cu câte un singur horn, cu 219 lucrători angajați, printre care 11 copii și trei femei. Salariul lor era de 1-2 lei pe
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
industrială de producere a oțetului prin mijloace mecanice. În domeniul prelucrării produselor animaliere și cerealiere, în acea epocă s-au introdus în Moldova procedee mecanice și în alte ramuri în afara producției de alcool. Ca urmare a creșterii numărului de locuitori orășeni care s-au rupt sau care erau pe cale de a se rupe total de agricultură, se dezvolta producția mecanică a pâinii. În aceste împrejurări, în 1859 a intrat în funcțiune, în mahalaua Păcurari din Iași, prima fabrică de pâine. Ea
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ramură are loc la începutul deceniului șase al secolului trecut, prin trecerea directă de la vechea formă de producție manuală meșteșugărească la mașinism, ca urmare a progreselor social-economice pe care le-a făcut Moldova și a creșterii necesităților de postav ale orășenilor, târgoveților, armatei etc., necesități care nu mai puteau fi satisfăcute de către mica producție și cooperația capitalistă simplă. După o încercare neizbutită de fondare a unei fabrici de postav, întreprinsă de Freiwald, prima fabrică de postav în Moldova a luat ființă
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a înființat nici o instalație mecanică în această perioadă, este pe deplin explicabil, marea majoritate a poporului folosind încălțăminte confecționată din piei argăsite rudimentar (opinca și ciubota). Pieile fine, pentru încălțăminte de calitate superioară, erau destinate unei pături sociale limitată la orășenii avuți și marii proprietari funciari. Această piele se importa. Așa că Gueldry avea dreptate atunci când motiva lipsa de inițiativă a întreprinzătorilor în domeniul construirii unor instalații mecanice de prelucrare a pieilor prin „slaba consumație dinlăuntru”. Această stare de lucruri era determinată
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
a nu fi scutit de beilicuri, pentru a nu-l lipsi pe proprietar de clacă. În felul acesta, săteanul nu poate ieși decât cu foarte mare greutate din starea de țăran pentru a intra în cea de meseriaș sau de orășean. Este adevărat că meșteșugarii au dreptul să se strămute, dar strămutarea se putea obține numai după depășirea a numeroase dificultăți și piedici mai mult sau mai puțin artificiale. Din această cauză, deși mulți dintre ei își deschid în orașe și
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
lucrătorii salariați din atelierele meșteșugărești, îndeosebi cei din atelierele orășenești de cooperație capitalistă simplă, este neîndoielnic că majoritatea lor era ruptă total de agricultură. Deși orașele și târgurile aveau moșii și izlazuri (în proprietate sau în folosință), de ele dispuneau orășenii „gospodari”. În Bacău, de pildă, la 1859-1860, se aflau 677 de „familii de cultivatori”. În moșia orașului aveau însă loc de hrană numai 425 locuitori. În Iași, la 1861, din cei 2.384 „mahalagii” cu case în Tătărași numai 300
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
li se sporească lefurile și să aibă reprezentanți în conducerea administrativă a Tg. Ocna: „să avem și noi rufetașii - cer jăluitorii - drepturi la eforie și deși suntem noi mai mulți, ne mulțumim a fi privită obștea noastră deopotrivă cu a orășenilor”. Această din urmă cerere este semnificativă, ea vădind conștiința intuitivă a locului pe care-1 ocupau și a rolului pe care-1 jucau rufetașii în viața economică și socială a târgului, a limitelor pe care nu le puteau depăși lucrătorii de la saline
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
al progresului social-economic la sate și al luptei de eliberare a țăranilor împotriva feudalismului; ea mai presupune cunoașterea progreselor pe care le-a făcut diviziunea socială a muncii, stabilirea cu o precizie pe cât posibil de mare a măsurii în care orășenii sunt rupți de agricultură, a măsurii în care categoriile sociale specific orășenești se diferențiază de restul populației, poziția pe care o dețin ele în viața economică și socială a orașului ș.a.m.d. Lămurirea, acestor chestiuni atât de importante ar
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
pot fi corectate nu modifică concluziile generale care se impun. Abolirea monopolului otoman asupra comerțului exterior (1829), anularea unor taxe și practici feudale interne, instituirea prin Regulamentul Organic a unui regim de ordine relativă în administrație și finanțe, obținerea de către orășeni a unor drepturi limitate de autoconducere și îndeosebi rapida dezvoltare a producției de mărfuri după 1829 și adâncirea diviziunii sociale a muncii au avut o puternică înrâurire favorabilă asupra dezvoltării orașelor. Acestea continuă să-și schimbe înfățișarea într-un ritm
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ritm mai accelerat decât în epoca preregulamentară, populația lor crește vertiginos, în cele mai multe dintre ele ea se dublează în câteva decenii și ceea ce-i mai important, structura socială a orașelor suferă prefaceri vizibile în sensul că un număr sporit de orășeni se rup parțial și, într-o oarecare măsură, chiar total de agricultură, practicând îndeletniciri specific orășenești [...]. Vechile târgușoare își schimbă caracterul medieval de reședință a unei autorități; ele devin centre de schimb de însemnătate locală. Cele mai multe dintre orașe sunt centre
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
legătura care mai exista între mulți dintre meșteșugari și îndeletnicirile specific rurale. Este adevărat că aceste din urmă sunt complementare pentru meșteșugari, dar ele sunt evidente și ne obligă să luăm în considerație faptul că, de cele mai multe ori, mulți meșteșugari orășeni erau rupți numai parțial de agricultură. Parte din ei mai posedau vite și făceau agricultură pe terenurile care le aparțineau în moșia orașului. Din acest punct de vedere, ei dau o altă notă specifică structurii sociale a orașului moldovenesc, firească
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Între acei mahalagii, 16 erau proprietarii tuturor oilor (3.025) care pășteau pe imaș. Vitele erau crescute și îngrășate numai pentru piața orășenească. Distribuția pământului nu s-a făcut într-un mod echitabil, după necesități, ci în funcție de suma pe care orășenii o avansau eforiei, așa încât, în cele din urmă, și pământul se concentra în mâna orășenilor mai înstăriți, mai ales că și pământul intrase în circulația mărfurilor, începuse să fie vândut și cumpărat. Pentru cultivarea acelor loturi ajunse în proprietatea unui
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
erau crescute și îngrășate numai pentru piața orășenească. Distribuția pământului nu s-a făcut într-un mod echitabil, după necesități, ci în funcție de suma pe care orășenii o avansau eforiei, așa încât, în cele din urmă, și pământul se concentra în mâna orășenilor mai înstăriți, mai ales că și pământul intrase în circulația mărfurilor, începuse să fie vândut și cumpărat. Pentru cultivarea acelor loturi ajunse în proprietatea unui orășean mai înstărit trebuiau brațe de muncă salariate, năimite cum se spunea în acea epocă
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
o avansau eforiei, așa încât, în cele din urmă, și pământul se concentra în mâna orășenilor mai înstăriți, mai ales că și pământul intrase în circulația mărfurilor, începuse să fie vândut și cumpărat. Pentru cultivarea acelor loturi ajunse în proprietatea unui orășean mai înstărit trebuiau brațe de muncă salariate, năimite cum se spunea în acea epocă. Cei mai mulții dintre birnici, chiar dacă aveau în posesie mici loturi de pământ, practicau cele mai felurite îndeletniciri. Ei erau socotiți „oameni de adunătură niște săraci
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
micile târguri particulare, în care majoritatea populației o formau birnicii clăcași, care se ocupau cu agricultura, și unde trona atotputernicia monopolurilor și a privilegiilor proprietarilor feudali. Târgoveții aveau reglementate relațiile cu proprietarii pe baza unui hrisov asemănător chartei, pe care orășenii din Europa apuseană o obțineau în Evul Mediu de la rege în vederea asigurării independenței lor. Numai că la noi hrisovul era obținut de proprietarul feudal al târgului și nu de târgoveți. În Tg. Ocna, numărul familiilor birnice la 1845 depășea aproape de
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]