381 matches
-
patruzeci și unu de ori. A făcut o pauză, apoi și-a reluat strigătele. Am numărat din nou. Și iarăși patruzeci și unu. Apoi din nou. Niciodată nu greșea... Când a tăcut de tot, m-am sculat și am plecat orbecăind, la întîmplare. Am nimerit în niște mărăcini din care abia m-am descurcat să ies. Într-una din nopțile următoare am aflat, în sfârșit, ce se ascundea dincolo de poarta ruginită. Și n-o să vă vină să credeți ce-am visat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu mai puteam să-l suport, deși totul n-a durat poate decât câteva secunde. Deodată m-a fulgerat un gând și mi-am dus mâna la obraz să-mi pipăi masca de sticlă. În clipa următoare m-am repezit, orbecăind și lovindu-mă de pereți, spre încăperea unde e telefonul. Ajungând acolo, am apucat-o de umeri și am scuturat-o: "Ce vrei? De ce țipi?" Dar ea continua să țipe. Am zgîlțîit-o atunci și mai tare. "Femeie nebună, ce te-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
meu. GRAS: Mai încape vorbă?! (se așază alături) APRODUL: Măria Sa Pricină-Împărat! PRICINĂ (intră. Vădit nemulțumit): Iaca a dat sfântul și-am nimerit! Cam întuneric pe ulițele cetății, frate Gând-Împărat, doar ici-colo câte-un felinar. Și acela atârnat prea sus. Am orbecăit de la gazdă pân-aici prin toate hârtoapele, cât gândeam că mi-oi strica vreun picior. Se cădea să trimiți după mine o caleașcă sau măcar un slujitor care să mă aducă în cârcă pe bezna asta. He, he! Dacă fanaragiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ochii înecați în lacrimi, cu nasul curgând, încerca cu înfrigurare să închidă plaga apăsând la loc cu mâinile cele două părți ale tăieturii. În această învălmășeală, câteva picături de lichid îi căzură pe mănuși, care începură numaidecât să sfârâie. Speriat, orbecăind, se îndreptă spre coridor, încercând cu disperare să și le scoată până când acidul va începe să-i roadă pielea. În sfârșit dădu cu ele de pământ. Câțiva stropi se răspândiră și porniră să dizolve metalul. Brett era mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Brusc, un scârțâit lung. Scârțâit lung lung, ca un țiuit de alarmă. Obrazul negru al ghidului, lângă obrazul de prunc senil al turistului. Săreau brambura, cu brațele ridicate. Ca toți ceilalți pasageri, bulucindu-se unii peste alții. Dominic zvâcni, amețit, orbecăind lângă canapeaua scundă. Nervii rupți, dintr-odată. Auzea, undeva, vârtej de voci alertate, aripi sticloase de păsări ciocnindu-se și un șuierat scârțâit lung, ondulat, subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fortăreață, Vers să torn - dulce povară. Cu picioarele de gheață Merg prin casă c-un baston Să probez că am viață, Că-s cu timpul încă-n ton. O viață statică trăiesc, Tot închingat de norme; Prin timp cu greu orbecăiesc Cu cinste pe platforme. * „Praf în ochi” ne dă guvernul, Deși drama e pe rol: Cei săraci trăiesc modernul Ținând foamea sub control. 13 aprilie 2005 INTEROGAȚIE SUB FEBRĂ Cum vrei să treacă clipa Mai iute în trecut Când nu
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
de regulă, n-am nici cea mai mică problemă. Dar astăzi nu știu ce am, am așa, o neliniște. Oare am uitat ceva ? Pe fundalul zgomotelor pe care le face Connor În bucătărie și al sonorului vag metalic al televizorului, mintea mea orbecăie disperată după un indiciu. E sâmbătă dimineață. Mă aflu În patul lui Connor. Aseară am mâncat În oraș - o, Doamne, zborul ăla absolut Îngrozitor cu avionul... el a venit la aeroport și a zis... Ne mutăm Împreună ! În clipa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
atâția ani trăiți cu mâna Întinsă, Îmi Înfrânez pe cât pot rușinea de-a cerși, purtându-mă cu cei cărora le pretind bani, ca un om lipsit de onoare. Nu uita, eu am ales viața asta, și nu ea pe mine. Orbecăi zi de zi În căutarea mea, și-mi dau seama că nu sunt decât un animal disperat În căutare de hrană. Dar m-am obișnuit și nu vreau să schimb nimic În momentul ăsta. -Nu mă păcălești, viața unor vaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
vreau să mă gândesc iar la Mihnea, nici la slujba de pomenire a lui Buni, mai bine să revin la oile noastre, care, să fi avut cu adevărat nas, l-ar fi mirosit pe Traian al nostru Încă de când mai orbecăia prin vamă, Împreună cu cei veniți de la muncă de Afară, din Libia/Siria, iar caraliii dădea iama prin Luxurile și Kenturile din bagajele lor. Numai că, doar când au adulmecat the individual fragrance Tabac Original, ele s-au decis să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
enervat. Nu e o glumă! Nu mă refer la Anna, ci la Rachel! Pe chipul mamei s-a ivit o expresie aproape comică, pe când se ridica împleticindu-se. Apoi, sub privirile nervoase ale tatei și cele amuzate ale Helenei, a orbecăit până în bucătărie, a pus capul pe masă și a început să plângă. Dependentă de droguri, s-a smiorcăit ea. Nu cred că pot suporta așa ceva! Tata i-a pus mâna pe umăr ca s-o liniștească. —Anna poate, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
lampa lui Ilici”, becul electric, nici pomeneală), Dumnezeu s-a gândit că-i trebuie lumină. Ia te uită, asta înseamnă clar că, înainte de a-i trăsni prin cap ideea cu facerea, milenii și milenii de-a rândul, bietul moșulică a orbecăit ca moroiul prin întuneric. Ce noroc pe noi că nu s-a accidentat lovindu-se de ceva, mai ales la cap, dar după cum am spus și mai sus, n-avea de ce se lovi, pentru că de jur împrejur nu era nimic
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
Era însă conștientă că dacă vor să stăpânească vâlva atunci le trebuia toiagul. Femeia se ocupă mai departe în liniște de treburile gospodărești. Mă duc la cimitir, îi spusese el Ilenei, vreau să găsesc mormântul pe lumină ca să nu să orbecăim la noapte, căutându-l cu lanternele. Nu lipsise mult de acasă, orășelul nu era mare și drumul până la cimitir și înapoi nu durase. Locul unde era înmormântat Calistrat era în marginea cea mai îndepărtată de biserică, lângă gardul de sârmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și o mică satisfacție că ajunsesem cu bine până acolo. A durat puțin până să mă acomodez cu lumina difuză, fiindcă luna lumina greu și se strecura în încăpere prin spatele meu. Ceilalți erau deja cuibăriți prin cearșafuri în timp ce eu orbecăiam ca blegul prin mijlocul camerei. Vino mai aproape să vezi ce ți-a pus moșul în cizmulițe! se auzi un glas de silfidă, chemându mă spre capătul celălalt de odaie. Cu mâinile-n față, de parcă jucam " De-a baba oarba
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Îi pup pe toți, le mulțumesc și apuc vârful oiștei cu vigoare. O trag așa, înhămată ca o vietnameză mică și obidită, fără să știu prea bine de ce mă compar cu o vietnameză la ricșă, și nu cu o chinezoaică. Orbecăi pe Triumfului, mă împiedic de vreo două ori pe Eroilor, gata să-mi rup gâtul, intru în sensul giratoriu fără să mă asigur, iar o Dacie aproape dă peste mine. Frânează brusc, roțile scrâșnesc pe asfalt, șoferul deschide portiera, iese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
am putere să-mi fac curaj și să cânt odiridi odirididina. Tac și gâfâi. În dreptul Parcului Pionierilor îmi aduc aminte că am lăsat de două zile o legătură de crengi și de surcele gata pregătită în boschete. Intru în parc, orbecăi după ascunzătoare și pipăi cât pipăi până nimeresc vreascurile. Iau vânjos legătura, o salt în spate și, gârbovită, abia trag căruciorul până la numărul 28. În fața porții, nu știu cum, parc-o văd fulgerător pe băbuța și-mi amintesc de povestea ei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
fi crezut despre mine. N-aveai decât să mă respingi, îmi ajungea doar să mă uit în ochii tăi, să te simt aproape și să-ți sorb aerul. Atît! Dacă te găseam aș fi ieșit din groaznicul tunel în care orbecăiam, pașii mei apucau poate pe alt drum. Dar nu erai acasă. Am sunat zadarnic o jumătate de oră. Ca și când părea de neînchipuit și ireparabil să lipsești în ceasul acela, m-a invadat o descurajare vecină cu moartea. Picioarele mi s-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
s-a opintit și din toată puterea a învârtit iataganul de două ori pe deasupra capului și tăișul a retezat capul lui Dardailă. Cu ajutorul capului care îi mai rămăsese, Dardailă urla de răsuna întregul ținut, scoțând la suprafața pământului viețuitoarele care orbecăiau pe sub pământ. Câteva păsări care conlocuiau în Hârtopul șerpilor sporovăiau întrebându-se ce nenorocire a avut loc de s-a supărat în așa hal Dardailă. După un timp îndelungat, Dardailă i s-a adresat lui Stup: -Câine, mai nenorocit, ca
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-mi notez adresa doctorului Costin. Nu-i știam, pe dinafară, nici numărul de telefon. Eram la vreo șaptezeci de kilometri distanță, "undeva în Los Angeles", fără nici un dolar în buzunar, și îmi venea în minte, mereu, noaptea în care am orbecăit, cu mașina, orientîndu-ne cu busola. Cum mă voi descurca dacă, având o treabă neprevăzută, doamna M. nu mă va putea duce înapoi? Sau, dacă, pe drum, se strică la mașină ceva? Cât am mers până în Beverly Hills, nu observasem nici un
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
genul Al șaptelea tovarăș sau Legat în lanțuri sau Iarnă lungă în orașul lacrimilor. Altădată, ne puneam cât mai în spate, în ultimul sau penultimul rând, dar acum Feri a zis să stăm în față, la marginea rândului, să nu orbecăim prea mult prin beznă, dacă totuși eu am dreptate și se ia curentul, ne-am pus deci în rândul patru, cu capul la cutie, să nu ne trezim în cap cu vreo bucată de cretă sau vreun ghemotoc de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
cald și întuneric acolo. Spinările arcuite ale femeilor și privirile atente ale bărbaților care le însoțeau ajungeau până lângă bar... M-am împiedicat de piciorul unui scaun și m-am înfipt vijelios cu fața într-o coloană, după care am orbecăit până când l-am zărit pe amicul Fielding în celălalt capăt al sălii. Îmbrăcat cu un smoching alb, își topea șoaptele în boarea ce plutea în jurul unei fete miraculos de frumoase. Purta o rochie decoltată de un cenușiu roșcat - o rochie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nu-mi spun. Trăiesc fără nici o noimă în cochilia mea până - până când? Cum devine chestia asta cu experiența care se va termina până la urmă? Ridică-te, ieși, fă-o - acum, acum. Acum! Mă las purtat de valurile vieții, șovăind, bâjbâi, orbecăi... și, iată-mă, în cele din urmă aici, semiîmbrăcat, în bucătărie, cu țigări și cafele. Dependența se dovedește a fi uneori tare comodă: nu e nevoie decât să te dai jos din pat pentru ea. Mă uit pe geam - copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o colecție de stampe și ocheane vechi) și dormitor, demn de un rege sau cel puțin un baron, cu pat cu baldachin în mijlocul încăperii. Am zis noapte bună bucătă resei tot mai adormite și am rămas în întuneric deplin. Am orbecăit până la ușa dormitorului și, când am deschis-o, s-a făcut o penumbră albăstrie, căci fereastra era plină de arbori negri și stele. Era o lumină tristă și pură. Mi-am trântit valiza lângă pat și i-am deschis încuietorile
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
sunt deopotrivă roata vieții. Câte-un maidanez când traversează, în oraș, strada (evident, pe la „zebră”) se uită, trage cu ochiul, ai zice prudent, în stânga și-n dreapta, să nu intre în vreun bucluc. Oamenii (poate că nu chiar toți!) când orbecăiesc pe calea vieții omenești, nu dau dovadă de atari „prudențe” câinești! Însingurarea cu tot dinadinsul duce la pustiirea sufletului. Fluturele zboară din floare în floare fără a lua cu el nimic dar contribuind la procesul delicat al polenizării, ca florile
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
unei ființe umane, Ciprian Pe alei de cenușă, aidoma uitării, răsari Stare Albă neînțeleasă de gânduri, alergând pustiit căldura uscată printre clipe rotinde râvnite de timp. Și nu știi de unde se scutură ceața peste dulcea privire; dintr-o sete lumească, orbecăi mormântul și crucea nescrisă ... ți-alături sosirea-n ninsoarea grăbită. Din prigoniri smintite, în ochiul gri al zilei... te adulmecă o parte din duhuri, rând pe rând străină vină-ți poartă sihastrică o cale în subadânc de geruri ... în ritmuri
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
eu, vreau doar să aflu cine e responsabil de toată mizeria asta, spune Roja, făcînd vînt chiloților în vîrful unei grămezi de textile de toate culorile. Ia spuneți, v-a fost frică să aprindeți toate luminile sau vă place să orbecăiți ca niște cîrtițe? Pe dracu’, prinde Curistul curaj, ăștia fac economie pînă la ultimul leu, nu vedeți că au scos toate lămpile din pereți, în afară de felinarul ăsta care funcționează la baterii? Are dreptate, se gîndește Roja la ridicolul situației, parcă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]