2,438 matches
-
cu cel care inca va mai dori să se-nsoare cu mine. Și dacă încă vom mai dori toți trei? Mă-ndoiesc, căci la cât de lungă va fi călătoria aceea, când o să vă-ntoarceți, eu o să fiu o grasă oribilă, dar dacă totuși veți dori cu toții, o să găsim atunci cea mai bună soluție. Cât timp ai s-aștepți? Dacă am spus că-i pentru totdeauna, e pentru totdeauna, întări ea. Și chiar dacă n-o să vă-ntoarceți niciodată, ăsta nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
primul băiat, vei fi nevoit să-i spui că trebuie să-l omorî, fiindcă sectă îți cere acest lucru. Îl privi cu atenție. Crezi că te-ar mai putea ierta? Rareori se-ntâmplă să-ți ceară așa ceva. Este un obicei oribil, care se practică tot mai rar. Dar face parte din obiceiurile lor, îi aminti. Dacă vor să facă din tine un personaj important, se așteaptă la sacrificii pe măsură, si mă-ndoiesc că ar exista ceva pentru care să merite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai crudă, întrucat vechii polinezieni trăiau cu convingerea că în interiorul celor mai sângeroși rechini - și fără îndoială cel mai sângeros dintre ei era Teatea Maó -, salășluiau sufletele dornice de răzbunare ale oamenilor care fuseseră condamnați la blestemul etern pentru crimele oribile pe care le-au săvârșit. Locuitorii acelei insule - care făcea parte din micul arhipelag Tokelau, aflat la nord de Șamoa - erau oameni amabili, deși nu excesiv de primitori, si acceptaseră prezenta călătorilor veniți de departe așa cum se acceptă o sarcină neplăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că nu se mai îmbarcase de zeci de ani - își aminti că, în îndepărtată lui tinerețe, în timpul unei lungi călătorii către vest, auzise vorbindu-se despre niște ființe abominabile care - inca și mai la vest - își acoperă corpurile cu tatuaje oribile. Eu nu i-am văzut niciodată, recunoscu el, cu lăudabila sinceritate. Dar am umblat prin locuri în care oamenii se temeau de ei că de diavol. Se pare că sunt și canibali. Nu mai aveau ce să obțină de la insulari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
unul din acele milioane de paraziți să nu treacă asupra lor și cum să scape de ei dacă pe insulița aceea solitara nu creștea plantă din care femeile extrăgeau seva care îi omora? Era cutremurător să vadă cum acele ființe oribile conviețuiau în cea mai cruntă mizerie corporală, fără să facă nici cel mai mic efort să scape de ea, ca niște animale care nu puteau înțelege că existența era mult mai plăcută dacă nu erau obligați să se scarpine încontinuu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de luni sau chiar de ani de zile. Dar toate acestea trecură pe planul al doilea atunci când, la numai câteva ore după ce puseseră piciorul pe insulă, polinezienii descoperiră, uimiți, că străinii aduseseră cu ei și un mare număr de rozătoare oribile, de aproape o jumătate de metru lungime și cu un aer agresiv, care obișnuiau să se folosească de întunericul nopții pentru a se arunca, toate deodată, asupra alimentelor pe care tocmai le debarcaseră. Șobolani - primul cuvânt pe care il învățară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
permită un schimb simplu de idei. Roonuí-Roonuí îi explică motivul expediției Mararei și dorința de răzbunare pe care o purtau în suflete cei de la bord, iar interlocutorul sau îi povești la rândul lui că oamenii care erau acoperiți cu acele oribile tatuaje fuseseră dintotdeauna dușmanii lor cei mai aprigi, ucigași fără scrupule, care la fiecare șase sau șapte ani îi atacau prin surprindere, răpindu-le femeile și copiii și omorându-i fără milă pe cei care încercau să li se opună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
entuziasmați, încât nici nu reușeau să se facă înțeleși, din cauza vitezei cu care încercau să povestească ce văzuseră. —Ei sunt, fără-ndoială! exclamară grăbiți. Aceleași tatuaje, aceleași capete rase, cu două mese laterale, și același tip de ghioage... Ce oameni oribili! — Și Anuanúa? întreba Miti Matái. N-am văzut-o, se grăbi să răspundă Căpetenia Războinicilor. Și nici pe celelalte fete... Făcu o pauză. N-am zărit nici vase mari. Arată cu un deget spre Miti Matái. Ai avut dreptate. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Roonuí-Roonuí și cu războinicii lui, luând poziție în spatele vâslașilor și amenințându-i cu lungile și ascuțitele săbii spaniole, care îi înfricoșau în mod evident pe aceștia, deși erau, fără îndoială, războinici încercați, puternici, bătuți de soare și acoperiți cu tatuaje oribile. Tapú Tetuanúi nu putu să nu se simtă fascinat la vederea sălbaticilor Te-Onó, cei mai temuți pirați ai Pacificului, de pe coastele Noii Guinee până pe cele ale Americii, asasini fără suflet, pe ale căror chipuri desfigurate se putea citi acum totală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
luară pe oameni prin surprindere. Cu toate acestea, se grăbiră să le execute, fără să pună întrebări inutile. Soarele începuse deja să se ascundă în spatele unui nor roșiatic... Te-Onó se aflau atât de aproape, că puteau deja să le distingă oribilele tatuaje. Marara se întoarse cu provele spre inamici, ca și cum ar fi fost dispusă să atace în momentul când era atacată. Ochii lui Tapú Tetuanúi se opriră, fascinați, asupra Navigatorului-Căpitan, care privea nerăbdător spre velele prinse de vergi. Era chipul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oamenii și o răpiseră pe femeia pe care o iubise cel mai mult în viața lui și care-l purta pe fiul lui în pântece, Octar era hotărât să-i supună la asemenea torturi și la o moarte atât de oribilă, încât Oamenii-Memorie s-o pomenească, veci de veci, drept cea mai rafinată răzbunare care avusese loc pe suprafața pământului. Curând, doi exploratori coborâră din Peștele Zburător și înotară ușor până pe plajă, iar Octar simți cum inima îi tresaltă de bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
peste suprafață valurilor și se pierdu, fără ecou, în depărtare. Electrizat parcă de strigatul de durere al prințesei, Tapú Tetuanúi se opri din dânsul lui dezlănțuit și observa cu atenție acele ființe monstruoase, acoperite din cap până-n picioare de tatuaje oribile, care se transformaseră, dintr-odată, în imaginea cea mai elocventa a înfrângerii și a disperării. Își dăduseră seama că se găseau în pragul morții, care le dădea târcoale sub forma corpurilor lungi și subțiri ale unor rechini mereu flămânzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că poate mai zăbovise încă o zi acasă, în sânul familiei. În tramvai prinse speranță, imaginându-și ce-ar fi dacă l-ar găsi așteptând-o în fața blocului. Ernest nu apăru nici în ziua următoare. Cu inima strânsă de un oribil presentiment, Luana îl așteptă la cantină. Știa că are ore după-amiază și că va apare să ia masa în jur de opt. Spera însă să nu-l găsească acolo, să fie la Hunedoara, gândindu-se la ea, așteptând cu nerăbdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
același lucru, lăcrimându-i ochii tot săgetând orizontul, în speranța că mașina ce se vedea în zare era aceea a bărbatului ei, care se grăbea să vină lângă ea, să-i vorbească și s-o strângă în brațe. Visa accidente oribile, îl vedea mort, întins pe caldarâmul rece. Preocupată doar de soțul ei și dependentă de prezența acestuia, nu-i mai stătu mintea la carte, neglijă facultatea, pierdu examenele și urma să rămână repetentă. Când se întâmplaseră toate astea? Mai ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
astfel. Acum, din pragul ușii, aflată la răscruce de drumuri, ea își închipui încă o dată gestul. Se văzu ridicând piciorul, rotindu-se, pălmuind cu talpa, în plin și cu sete, obrazul bubos și negru al Nuții Cordel. Își imagină negul oribil, plin de păr, de care madam Cordel ar fi dat orice să scape, sărindu-i din barbă și pălăria cocoțată prostește în vârful capului rostogolindu-se după el. O lăsă în biroul directorului să-și primească pedeapsa, fericită s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
îl reducea la statutul lui de bărbat urât ori de câte ori intra în biroul ei, cu sau fără motiv. Veni, într-o zi, la Bariu pentru o precizare și înainte de a ieși din anticameră se întinse peste biroul ei, cu un zâmbet oribil pe față. Luana se lăsă pe spătarul scaunului, ferindu-se de suflarea lui. Domnule Voicu, ai intrat în zona mea personală. Bărbatul rânji și mai tare, cu o strungăreață grosolană înfiptă în mijlocul gurii. Draga mea, am auzit multe despre tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
câteva clipe? — Nu, a zis el după o clipă de șovăială. Ești bine? — Da, sigur, i-a răspuns ea În vreme ce se Încălța. Era Încre dințată că el sunase mai Înainte, el trebuie să fi fost. Ți-ai revenit după seara oribilă de ieri? — La drept vorbind a fost foarte interesant, chiar la asta m-am gândit pe drumul spre casă. Mă bucur că m-ai luat cu tine. Poate repetăm figura și altă dată. — Sigur. Poate. — Ești sigură că totul e
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
se înverșuneze, să cadă în cealaltă extremă, să privească totul cu ochi prea lucizi, să se deteste pentru rolul pe care acceptase să-l joace. Ceea ce se întâmpla între ei nu era sentiment, nu era pasiune era o simplă și oribilă perversiune, nimic mai mult, un preludiu, o pierdere de vreme ireparabilă. Atunci lua trenul și se ducea la părinți, oricum, sâmbăta și duminica, Ovidiu n-o vizita niciodată, acele zile aparțineau fără discuție Larisei, exista un consemn nescris și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
unor mângâeri divine. La intrarea În bloc ea se opri ca să se scuture de zăpadă. Se pregătea să facă și el același lucru când observă o mână Întinsă, un zâmbet prietenos, de femeie bine educată, dar distantă și, În sfârșit, oribilul „pa”, rar folosit de ea, urmat de un „pe mâine” neutru. Ca Între doi tovarăși de navetă. Ah! Era să uit, zise ea. (Un fel de scuză pentru o despărțire neobișnuită.) Mi s-a promis un viol colectiv, continuă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
obțineai atât de greu, erau și excepții, pe acelea le va judeca Cel de Sus, trebuia să-l restitui după fiecare călătorie. Mi-am dat seama acolo, la Hungaroring că aveam de ales: să păstrez pașaportul, deși aveam o poză oribilă, sau să-l restitui. Am ales prima variantă. M-am gândit atunci la tine. Tu nu puteai călători decât prin peșteri sau prin munții patriei. M-am gândit la Grațian care n-a ajuns nici măcar În Polonia să-i vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
decât să mai Îndure batjocura din privirile cunoscuților. Doar Marta Îl Încuraja să o poarte, pentru că era făcută de doamna Demarcsek, blănarul ei de lux. Ea Îi croise această minunată căciulă de inspirație polono-maghiară. Venise și ziua când șapca asta oribilă putea fi utilă și altora. O Îndesă pe capul acelui străin atât de drag, doar cât Îi permitea claia de păr cârlionțat și castaniu, dar cu destule fire albe pe care atunci le vedea prima oară. Ar fi trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
spital. Ai fost întotdeauna liber s-o faci. Spuse toate acestea pe-un ton plăcut, de sfat imparțial, dar nu era greu să simți undele radioactive din încăpere. Gulerul tricoului mi se freca de gât și-l irita. Simțeam o oribilă îngrijorare viscerală față de ușurința cu care Randle acceptase termenii trasați de Primul Eric Sanderson, dorința lui de izolare completă, doar pentru a-și păstra dreptul exclusiv asupra descoperirii neobișnuitelor lucruri care se petreceau în capul lui. Eric nu voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ele, toate se destramă ca o bucată de pânză putredă. Dar am găsit totuși gaura. Jos de tot era un loc plin cu șiruri întregi de bazine neîngrijite, urât mirositoare, cu pești bolnavi, morți sau pe moarte în ele; un oribil acvariu abandonat. În centrul acelui loc l-am găsit pe ludovician. Era mai tânăr atunci, mult mai mic, dar totuși foarte periculos. Și l-am eliberat, Eric, din închisoarea lui, din bucla conceptuală. Eu am făcut-o. Eu sunt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
decongestionându-mi obrajii și gâtul. Stomacul mi se liniști puțin și mintea începu să mi se limpezească. Totul, de când mă trezisem cu o stare de rău în patul de la hotelul Willows și până când găsisem drumul prin spital, la Nimeni și la oribila lui prăbușire fizică și mentală, totul părea fragmentar și neclar. De ce naiba mai eram acolo? Era extrem de evident că, dacă aș fi avut cât de cât minte în ultimele câteva ore, aș fi șters-o încă de mult. — Mulțumesc, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ceda sub mine, și la faptul că puteam să fiu tras în adâncul apelor. — Mmm, mmm-mmmm. O mână mi se așeză pe umăr. Șșș, făcu o voce de fată, aproape în spatele urechii mele. Am înghețat. — Mai fumezi țigările alea mentolate oribile? Nu. Nu, eu... Mă bâlbâiam fără să gândesc. Nu, nu mai... — Ei, acum o să fumezi una. O altă mână se ivi din spate și-mi împinse o țigară aprinsă în gură. 16 Ludovicianul Mirosul puternic și înțepător de țigară mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]