413 matches
-
proximă Petru și Asan răpiră flamura imperială și hainele împăratului și se împodobiră cu ele. Apoi urmă un nou război cu blachii, lupta împăratului cu blachii și cumanii la Berrhoea, prinderea soției [lui] Asan și predarea fratelui său Ioan ca ostatec; războiul fu rău purtat. Când campoducele Constantinos Aspietes [î]i observă împăratului Isaak că oastea nu se poate lupta tot într-un timp și în contra vlahilor și în contra foamei, împăratul puse să-i scoată ochii. Blachii, ce făcuse tăriile lor
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
în mănăstire. Deodată vine solul moldovean și-i spune regelui o vorbă - acesta se-nseninează... Îi dă daruri * pe drum * dar fata nu încă... ACTUL AL TREILEA PERSONAJE DIN ACTUL AL TREILEA RAREȘA BOIERII DIN SUCEAVA ANTIM ARBORE portar al Sucevei OSTATECI MARIA Lacul Brateș. Petre trist, foarte trist. Din valurile vremii. N-ascultă de nici o mângâiere a mitropolitului. SCENA A DOUA Direptatea din Suceava. Se dă citire unei pretinse * hârtii pe care se recunoaște scrierea * mitropolitului Antim. Turburare și fierbere. Candidatura
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
nici că aș fi fost Și am plătit mereu un cost, Și tot mai mult dezagreabil... Sub lupa grea de microscop, Numai o parte, ori întreg, În orice stare, mă reneg, Sfârșit ori început de scop... De nicăieri, spre nu știu unde, Ostatec iar, propriului eu, Alerg în orice zi mereu Spre unde-am fost, ori pe niciunde... Dar nu-s eu cel ce mă dezic Ci, cel ce-mi poartă întruparea, De-mi voi găsi justificarea Când iarăși, am să fiu nimic
M-AM MAI PIERDUT... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83830_a_85155]
-
ci o experiență pasională, iubirea însăși. Căci în actul de iubire a celuilalt se ascunde iubirea de sine. Iar aceasta se întoarce împotriva ei atunci când iubirea devine pasiune. Imediat ce se vede în fața pasiunii, caută să se retragă, ajungând asemeni unui ostatec. Însă, ca pasiune, iubirea „își dorește tocmai propria pieire“, se vede în fața propriei morți, ceea ce o și potențează în chip maxim. Aici paradoxul nu mai comportă nimic din ceea ce discută logica obișnuită. Nici măcar ca paradox al intelectului el nu se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
pentru a-și salva familia, să se predea țarului. Schema nu-i reușește, așa că încearcă o evadare aproape lipsită de șansă, pentru a da năvală apoi Ăcu aceiași sorți de izbândă) asupra lui Șamil, imamul necruțător care-i ține familia ostatecă. Nu ajunge la așa ceva, dat fiind că el și cei trei sau patru însoțitori sunt omorâți de o trupă de 200 de ruși. Asta e, pe scurt, trama. Mai important e că bătrânul Tolstoi reușește să creeze, fără mari dificultăți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
aceea pășeau neliniștiți, cu inima mică, spre Curte. Sima-Vodă cel Bătrân era un om nu mare de stat, însă era un mare om de stat. Era foarte bătrân, avea peste 80 de primăveri, plus câteva ierni petrecute în Buceag, ca ostatec al tătarilor. Bătrânețea și timpul petrecut în tinerețe la Țarigrad în calitate oficială de capuchehaie, când trebuia să stea cu ochii în patru să nu-și piardă capul, îl făcuseră să-și piardă vederea la un ochi, dar nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
domnul Simion să îl însoțească pentru că, zicea dânsul : "Grănicerii ruși se tem și ei de șefii lor. Se știe că dacă este prins un localnic se poate cădea la învoială că este doar un "rătăcit"; autoritățile românești depun mărturie și ostatecul putea fi liberat până la urmă. Cu un străin lucrurile sunt mult mai grele pentru că în ochii rușilor, el nu poate fi decât spion. De Siberia le era frică chiar și grănicerilor ruși." Găsise, fără prea mult greutate, conacul mare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
deportare în Siberia. În cele din urmă a fost pus în libertate și lăsat chiar să plece în Germania, de unde avea de ridicat importante sume de bani. Comuniștii își luaseră măsuri de precauție: soția și fiica sa rămăseseră în țară, ostatece în mâna regimului. Ioan Tobă s-a întors cu banii, pe care i-a predat evident statului, dar culmea! i s-a lăsat o sumă suficientă pentru cumpărarea unei garsoniere în București. Aici a locuit până la sfârșitul zilelor fiica sa
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
ploi. Prea multe ploi pentru un suflet descălțat de vise. Hainele îi atârnau în dezordine pe un trup împuținat de zbucium, iar picioarele îi erau crăpate până la sânge, pentru că o vedeam veșnic desculță. Tablou sumbru al copilăriei mele, Dura devenise ostatecă în nebunia ei și în una din zile i-am aflat povestea tristă ca o lacrimă pierdută pe un colț șifonat de batistă. Se spunea că a fost cândva cea mai frumoasă fată din sat și s-a căsătorit cu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ci o experiență pasională, iubirea însăși. Căci în actul de iubire a celuilalt se ascunde iubirea de sine. Iar aceasta se întoarce împotriva ei atunci când iubirea devine pasiune. Imediat ce se vede în fața pasiunii, caută să se retragă, ajungând asemeni unui ostatec. Însă, ca pasiune, iubirea „își dorește tocmai propria pieire“, se vede în fața propriei morți, ceea ce o și potențează în chip maxim. Aici paradoxul nu mai comportă nimic din ceea ce discută logica obișnuită. Nici măcar ca paradox al intelectului el nu se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ce caută pe Pămănt. Apoi, știu de existența lui aici: Adam, Eva, Ela. Profesorul: Ai dreptate; crezi că trebuie să-l predăm autorităților? în laborator intră Evelin, îmbrăcat cu un halat al profesorului. Evelin: Eu mă consider musafir, nu un ostatec, nu prizonier care urmează să fie predat autorităților. Astă noapte am privit cerul și, pentru prima oară, m-am simțit un muritor, norocos că sunt găzduit de voi pentru un timp. Profesorul: Legile sunt făcute ca să nu fie respectate. Așa că
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
autorităților. Astă noapte am privit cerul și, pentru prima oară, m-am simțit un muritor, norocos că sunt găzduit de voi pentru un timp. Profesorul: Legile sunt făcute ca să nu fie respectate. Așa că tu, Evelin, rămăi musafirul nostru special, nu ostatec care urmează să fie predat autorităților. Aurora: A fost doar o discuție. Dar, te rugăm să te clonezi pentru a nu atrage atenția unora din afara Observatorului. știam că o să recepționezi discuția noastră, poate pentru că n-am putut să discutăm direct
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
de fier, se apleacă să privească și pe dedesubt, să vadă dacă nu cumva s-au ascuns oameni sub vagoane, aleargă Încoace și Încolo, testând osiile cu ciocănelul, și, În sfârșit, după o așteptare Îndelungată, trenul se pune În mișcare. Ostatecii, ținuți la post negru câteva zile În șir, devorează scrumbiile, fără a se gândi la consecințe. După o oră de mers prin arșiță, e vremea amiezii și soarele se zvârcolește pe cer ca un bulgăre de foc, vagoanele fierb, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
încrucișeze. Dintre cele paisprezece milioane de locuitori ai orașului, patru cincimi ocupau poziții cheie în birouri, în legătură directă cu birourile de "lucru" ale celorlalte planete. Aproximativ cinci sute de mii de locuitori - Ashargin n-a știut niciodată cifra exactă -, ostateci, duceau o viață lugubră în periferiile luxuriante și îndepărtate. O viață lugubră pentru că ei considerau Gorgzid-ul ca un oraș provincial și se simțeau jigniți. Gosseyn zărea unele dintre casele lor, splendide locuințe ascunse printre arbori și frunziș veșnic verde, case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Dar aveam două motive să te văd. Primul este să-ți pun o întrebare la care sper că-mi vei răspunde. După propria-mi teorie, cineva de unsprezece ani nu poate stăpâni un imperiu galactic, iar cele patru milioane de ostateci deținuți la Gorgzid lasă să se presupună o agitație considerabilă în întregul Imperiu. Greșesc? - Sigur că nu. (Nirena dădu din umeri.) Enro nu se ascunde deloc. Joacă împotriva timpului, iar jocul îl interesează mai mult decât miza. - Fără îndoială. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
are și avantaje, credeți? Nu cumva are și avantaje subdezvoltarea, apatia? Toate tabieturile, gândiți-vă! Siesta, relațiile de familie, lecturile, mâncarea gătită acasă, ordinea, politețea copiilor, prieteniile... Pentru toate astea nu mai e timp în lumea modernă, nu-iașa? Pe când noi, ostatecii...“. Dar pleacă deja doctorul Marga. Se ridică, la un moment dat, se înclină, dispare. Noaptea se adâncește brusc. Se simt, dintr-odată, mai singuri, complici, mai complici. Hai pe terasă... și glasul ei aspru se încălzește, parcă. Cerul senin, intangibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cicatrice.“ (CLAUDIO MAGRIS, Corriere della Sera, 31 octombrie 1999) * „Norman Manea nu descrie închisorile, deportările, tortura, ci imensa groază care corupe legătura dintre oameni. Plicul negru este un roman despre izolare și neputință, despre apatie și falsitate, despre oameni ca ostateci, prostituate și fiare sălbatice. Autorul aparține tradiției lui Franz Kafka, Robert Musil și Herman Broch. Recunoaștem satira neagră a lui Musil și pătrunzătoarea psihologie socială a lui Broch, avem uneori senzația că ne aflăm într-o lume absurdă asemănătoare labirinturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
patru sute de coți în zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim pînă la poarta unghiului. 24. A luat tot aurul și argintul, și toate vasele, care se aflau în Casa lui Dumnezeu, la Obed-Edom, și vistieriile casei împăratului. A luat și ostateci, și s-a întors la Samaria. 25. Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel. 26. Celelalte fapte ale lui Amația, cele dintîi și cele de pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85046_a_85833]
-
rana ce-o capeți pulsează fără alin. iubire sunt puterile se frâng și dor, sunt moale ca un nor, un ceas cu ticăit incert materia și-o pierde-ncet, nedeslușit mai țipă ora cu glas care își cheamă sora, sunt ostateca trupului amărui, doar mintea rătăcește hai-hui, albă și pură de neîntâmplare, număr cocorii din zare, fiecare-i un pas spre înalt, doar așa îmi simt sângele cald, aș vrea să mă amestec cu cerul, până nu dă peste mine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
CĂRAREA GÂNDURILOR Ca raza, spații ce străbate Prin haosul de depărtare, Pe drumuri de eternitate Caut gândirilor cărare... Îmi fuge gândul ca o rază De lună, altfel concepută, Cătând printre pustiuri oază Într-un văzduh de vis, pierdută; Devin ostatecul credinței În depărtări necunoscute, Prin măsurarea suferinței Traduc visarea-n cele vrute; Ca în lumini e-n întuneric, Ca-n întuneric e-n lumină, Din una-n alta mă desferic Spre-o înțelegere deplină...
C?RAREA G?NDURILOR by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83756_a_85081]
-
încrucișeze. Dintre cele paisprezece milioane de locuitori ai orașului, patru cincimi ocupau poziții cheie în birouri, în legătură directă cu birourile de "lucru" ale celorlalte planete. Aproximativ cinci sute de mii de locuitori - Ashargin n-a știut niciodată cifra exactă -, ostateci, duceau o viață lugubră în periferiile luxuriante și îndepărtate. O viață lugubră pentru că ei considerau Gorgzid-ul ca un oraș provincial și se simțeau jigniți. Gosseyn zărea unele dintre casele lor, splendide locuințe ascunse printre arbori și frunziș veșnic verde, case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
Dar aveam două motive să te văd. Primul este să-ți pun o întrebare la care sper că-mi vei răspunde. După propria-mi teorie, cineva de unsprezece ani nu poate stăpâni un imperiu galactic, iar cele patru milioane de ostateci deținuți la Gorgzid lasă să se presupună o agitație considerabilă în întregul Imperiu. Greșesc? - Sigur că nu. (Nirena dădu din umeri.) Enro nu se ascunde deloc. Joacă împotriva timpului, iar jocul îl interesează mai mult decât miza. - Fără îndoială. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
să Înțelegi, mi-am petrecut cea mai mare parte a vieții În Închisoare, nu voi suporta să mă mai Întorc acolo. Ascultă-mă, nu mai avem decît cîteva minute de Împărțit, nu trebuie să le stricăm... - Ai să mă iei ostatecă pentru a scăpa, asta vrei? Nu voiai decît să te servești de mine! - Spui prostii. Vreau să știi că mama ta era o femeie excepțională, pentru ea m-aș fi dus pînă la capătul lumii... - DÎnd spargeri În vreme ce așteptai venirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mișcau deja buzele ca și cum s-ar fi rugat. Se pogorâse liniștea. Toți trăgeau cu urechea mai zâmbind, mai plângând, la șirul necazurilor personale cu care se luase la trântă Raicopol. Îl ascultau absorbiți pe magister. Acesta avea șase vagoane de ostateci. Un microfon. Și mișca încetișor, prin înaintea noastră, din talentul lui literar. - Domnule, zise criticul literar Dan-Silviu Boerescu, individ care nu prea trecea pe la Cenaclul UNIVERSITAS, dar se atașa, aici și acolo, când și când, la câte o cafea. Povestirea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
arăta, baschetbalista produsese prejudicii importante în rezerva strategică de varză călită. Și o groază de ani, blestemata ei familie va trebui să trudească pe brânci, până ce madam Nicolici îi va da drumul să se care de-aici. Ceaiul era gustos. Ostateca îi adăugase scorțișoară. Risipa de scorțișoară avea să-i prelungească șederea aici cu cel puțin două săptămâni. Dacă ar fi avut pruni, madam Nicolici ar fi putut-o folosi pe lungancă să-i culeagă poamele care rămâneau întotdeauna în vârf
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]