1,607 matches
-
recomandă pe prozatorul autentic, Mihai Vișoiu a intrat în conștiința publică și în ipostaza de zile mari a reporterului de cotidian. Trăind cu o patimă ce răzbate cuceritor în scrisul său, în mijlocul Bărăganului și al câmpiei Dunării, pe care nu ostenește să le cutreiere și să le redescopere necontenit în imagini menite să ne urmărească și să ne învinovățească pe bună dreptate, pentru cât rămânem, mulți dintre noi, atât de străini obârșiei noastre, de vatra credinței și a identității naționale, Mihai
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92743_a_94035]
-
într-o Europă Unită. Un moment special s-a pregătit pentru poetul maramureșean din Băița-Ion Șiugariu care a căzut și el pe câmpul de luptă. Dl. Vasile Vlașin-organizatorul deplasării rostește un cuvânt de „Bun venit”celor prezenți care s-au ostenit să parcurgă sute de kilometri pentru a aduce un omagiu ostașilor români căzuți la datorie pe frontul de vest, unde România s-a implicat activ în cel de al doilea război mondial, oprind valul distrugerilor prin jertfa ostașilor eroi care
SĂRBĂTORIREA ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI 1 DECEMBRIE 2016 LA ZVOLEN ÎN SLOVENIA [Corola-blog/BlogPost/92941_a_94233]
-
veți avea dragoste unul față de altul”. Și am cunoscut că aceștia erau cu adevărat ucenicii Părintelui Calciu. În câteva zile, toată comunitatea de la „Sfânta Cruce” s-a mobilizat. Fiecare avea ceva de spus despre Părintele. Două suflete generoase s-au ostenit să adune și să ne trimită toate aceste mărturii. Cu încuviințarea lor, ne-am luat libertatea de a selecta și organiza materialul potrivit cu concepția de ansamblu a cărții. Am adăugat la sfârșit scrisorile dictate de Părintele, înainte de moarte, către familie
In memoriam: zece ani de la săvârşirea din această viaţă, pământească, a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa [Corola-blog/BlogPost/93415_a_94707]
-
dezmierdat de mare. Mi-e dor de-o ploaie de lumini pe seară, De toamna care freamătă cu-ardoare, De valuri care tremură sub soare, Mi-e dor de clipe dragi, de-odinioară. Și focul care arde mă frământă, Am ostenit în haina de mister, Doar stelele și luna mai cuvântă Iar eu privesc aievea către cer. În noaptea asta o lumină sfântă Va îmbrăca tabloul efemer. Referință Bibliografică: Sonet de dor / Alexandra Mihalache : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1794
SONET DE DOR de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383155_a_384484]
-
o carte apărută pe la începutul anilor ’60, Istoria artelor plastice a lui Constantin Suter, op voluminos, având imprimată pe copertă imaginea mândrei statui ecvestre a condotierului Colleoni, monument turnat în bronz de Andrea Verrocchio. Lectorul Deliu Petroiu, căci nu se ostenise el, spre deosebire de alții, să dobândească prea curând grade universitare, își ținea cursul într-un amfiteatru al fostului Institutut Pedagogic, cu volumul lui Suter mai mereu ridicat deasupra capului, ca într-un exercițiu de gimnastică, lăsând să i se vadă pe sub
ŞĂGALNICUL DELIU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1717 din 13 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383138_a_384467]
-
doar visele hoinare ce colindă prin somnurile line de copii creează irizări ca de oglindă spre iarna care-ncepe-a se grăbi și printre fulgii strecurați prin site s-or ridica fuioarele de fum din focurile aprige pornite de călătorii osteniți de drum cu spuzele rămase peste noapte podele s-or freca de sărbători să străluceasc`atunci când mere coapte se vor griji de dat la urători cât statul iernii ele împletite din vetre peste casele din sat vor ridica esențe risipite
SE PREGĂTESC FUIOARELE SĂ IASĂ de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383208_a_384537]
-
vor fi fiind ei, nu păreau deloc niște cotizanți fervenți la fondul universal de cultivare a manierelor elegante. N-am idee cât trecuse de când stăteam În picioare, fierbând În sinea mea și neștiind ce să fac. Nici nu m-am ostenit cu vreo Încercare de a deschide ușa pe care intrasem; eram sigur că e Încuiată. Stai cuminte, m-am sfătuit pacifist, până la urmă cineva trebuie să apară de undeva, să spună ceva, să risipească Într-un fel sau altul liniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Înainte de a ridica receptorul am știut cine mă suna, și nu numai fiindcă de pe ecranul aparatului mă fixa fizionomia preocupată a Evelinei Fontaine. - În cât timp poți fi gata de o plimbare nocturnă? m-a Întrebat ea, fără a se osteni să-mi ceară scuze pentru ora nepotrivită la care mă apela. Nu e neapărat necesar să te bărbierești, e o Întâlnire de lucru, a adăugat fără umor. - Un sfert de oră e mult? m-am interesat la rândul meu. - Știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu dublul trădător, partenerul măsluit din devastatoarea noapte de pocher. Bănuiesc că recunoști secvența, ai văzut-o În nenumărate filme proaste... Cu puținii bani pe care Îi mai avea, descinde direct la cazinoul din Monte Carlo, fără a se mai osteni măcar de formă să Închirieze o cameră la hotel. Joacă și pierde tot. Calm, iese afară și o pornește, mângâind În transă metalul rece al unui revolver ascuns În buzunar, pe aleea care reprezintă ultimul drum al celor pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Preventiv e bună și ea, desigur, dar să mă ierte cei de sus - de domnii Ceilalți vorbesc -, dacă o luăm așa... - Nu e nevoie s-o luăm În nici un fel, mi-a Întrerupt Howard Începutul nepotrivit de persiflare. Nu te osteni să ridiculizezi o angoasă care ți se pare ție lipsită de obiect; ai putea să greșești prin exces de optimism de sens contrar. - Dar aș putea și să am dreptate, recunoaște... - Ai putea, dar n-ai, mi-a răspuns Roger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
SUA, am eu o problemă cu chestia asta, s-ar putea să greșesc, dar nu cred... Ne-am salutat, am schimbat câteva fraze convenționale și m-am retras: Întrerupsesem o discuție care Îi interesa pe amândoi deopotrivă, nu s-au ostenit nici măcar să schimbe vorba. Au tăcut, pur și simplu, sugerându-mi că deranjam, și eu am Înțeles aluzia, nu foarte delicată, de altfel. Am ieșit și l-am lăsat acolo. Asta se Întâmpla marți; de atunci, nu-mi aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
vântișor și mirosea frumos de te trăznea. — Noi vă lăsăm acum o clipă! - spuse hanul. Apoi, întorcându-se spre Metodiu: Să mergem, părinte. Vreau să-ți arăt haremul. Se depărtară. Tinerii rămaseră singuri. — Șezi! - spuse tătăroaica. Relaxează-te. îi fi ostenit. Călătorești mult? — Enorm de mult! - zise Iovănuț așezându-se cu sfială. — Dar de ce umbli atâta? — Oamenii sunt ca banii. Ăia sunt mai buni care îmblă în toate țările. Și-acuma de unde vii? Iovănuț își ridică cu grijire capul, privi atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Necuratul nu s-a sfârșit; dimpotrivă, ea se-ascute. — Să lăsăm judecății Domnului treburile acestea - grăi blând Metodiu. — Ba nu, preacuvioșia-ta, să nu le lăsăm! - se înfierbântă Vasea. De ce să le lăsăm? Macek! Când sufletul dumitale se va înălța ostenit de posturi la cer, Domnul te va întreba: „Ce-ai tăcut, cuvioase, pentru mine?”. „M-am rugat pe rupte, înălțimea-Ta”, vei răspunde. „De rugat te-ai rugat, dar de făcut practic ce-ai făcut?” Ei? Ce vei zice? Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Tuciuriul își puse instrumentul sub bărbie, își dezveli dinții ireproșabili într-un surâs luminos și porni un cântec săltăreț, din care Metodiu nu reținu decât primele două cuvinte: Ozoseip, ozoseip... Episodul 214 A FI TURC — Șezi, oleacă, bre, îi fi ostenit - zise turcul din avangardă, după ce tovarășii săi dispăruseră cu vioriști cu tot în tranșee. Metodiu se așeză în iarba pârlită de soare, având grijă să-și încrucișeze picioarele după modelul asiatic. Turcul observă asta și zâmbi: — Șezi bre, cum vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
transforme în vânt. Era plăcut să stai pe trepte și să privești pinii de pe deal cum se leagănă pe fundalul cerului. M-am uitat la tanti Mae. Părul ei galben i se răsfira pe toată fața, iar ea nu se ostenea să-l îndrepte. Avea ochii ațintiți asupra orașului, nu știu exact pe unde. Privea fix în jos, spre oraș, atâta tot. S-a întunecat pe verandă după ce norii au început să acopere luna. Curând nu mai era decât o strălucire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
până se aprinde chibritul, parcă trece o veșnicie, dar când, în sfârșit, cu un șuier lung, flacăra lui izbucnește, sar înapoi înspăimântat, și bățul aprins cade pe divan. Apoi, nevoia de a priza cocaină la fiecare zece minute când mâinile ostenite de atâta veghe iau, tremurând, de pe hârtia care se află undeva pe divan, în întuneric, o nouă porție de cocaină pe partea exterioară a unei penițe de oțel; pentru că penița e umedă și pe ea s-a depus deja un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
îl cuprinde bucuria și, exaltat, începu să meargă în lungul lor. Găsi gura minei imediat, după un fel de perete stâncos ce ieșea din versant. Cineva încercase să o ascundă îngrămădind bolovani și câțiva bușteni la intrare. Nu se mai ostenise însă să scoată și șinele ori poate nu mai apucase?... Miner cu experiență, Crișan înțelese imediat peste ce dăduse. Găsise o veche mină de aur, abandonată cu multă vreme în urmă. Taică-său îi povestise în copilărie despre lucrurile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
glumit! Nu mai așteptă răspunsul lui Cristi. Se ridică pe jumătate, cât să se aplece peste interfonul de pe birou și zbieră în microfon: Ildiko, adu tu ibricul de cafea și două cănițe! Toma se întrebă de ce oare bătrânul se mai ostenise să vorbească la interfon. Vocea puternică a lui Pop răsunase în toată clădirea. Oricine se afla de partea cealaltă a ușii l-ar fi auzit fără probleme, ba chiar și din birourile alăturate. Dimineață, după un mic dejun la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de alta. Șoseaua se strecura printre creste urcând pieptiș coastele montane după care se năpustea la vale la fel de năvalnic. Din loc în loc, trebuiau să ocolească bolovani imenși prăvăliți de sus peste drum și rămași acolo, pe care nimeni nu se ostenise să îi dea deoparte. Mergeau de ore bune și de acum relieful părea că începe să coboare. Munții înalți făcuseră loc altora mai puțin semeți, la fel de pietroși și pustii. Se opinteau acum peste un muncel abrupt și mașina de teren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
butoi, propovăduind desăvîrșirea lumii și creația lui Dumnezeu. Așteptîndu-i să dispară, pitit la umbra unei colibe, Simon ieșea degrabă după ei, Înainte ca lumea să apuce să se Împrăștie. Atunci se pornea și el să propovăduiască, Înconjurat de alaiul său. Osteniți după Învățătura apostolilor, oamenii se adunau acum anevoie În jurul lui. „Adineauri i-am ascultat pe Pavel și Ioan“, ziceau ei, „vorbele lor ni-s de-ajuns pentru un an de zile“. „Eu nu sînt apostol“, zicea Simon, „Îs ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Aparatul spune că ați mințit, răspunse derutat tehnicianul, E imposibil, strigă agentul, eu am spus adevărul, n-am votat în alb, sunt un specialist al serviciului secret, un patriot care apară interesele națiunii, aparatul trebuie să fie defect, Nu vă osteniți, nu vă justificați, spuse femeia, cred că ați spus adevărul, că n-ați votat în alb și nici nu veți vota, dar vă amintesc că nu despre asta era vorba, eu am vrut doar să vă demonstrez, și am reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
deasupra lui, În aer! Începea să simtă o gelozie teribilă față de orice lucru legat de Clara: trecutul ei, pruncii, bărbații și femeile care se călcau pe picioare ca să bea cu sete din izvorul proaspăt al bunătății ei, odihnindu-și creierele ostenite ca la o piesă de teatru captivantă. — Se pare că nimeni nu te plictisește, a remarcat Amory. — Cam jumătate din lume, a recunoscut ea, dar socot că-i o medie rezonabilă, nu? S-a răsucit pe călcâie ca să caute În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Adolescenții ăștia mototoli, care n‑au nimic altceva în cap, își plâng hainele distruse pentru că o să mai dureze multă vreme până când își vor convinge părinții să le cumpere din nou pantaloni și fuste la modă. Pentru asemenea incapabili s‑a ostenit Sophie. Dar a făcut‑o în primul rând pentru ea însăși. Vestiarul sălii de sport, care trăsnește a transpirație și a gaz, trebuie renovat complet. Elevii ultimei clase de liceu nu profită cu nimic din asta, fiindcă renovarea va avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
putere. Asta îmi spunea ceva. Această aniversare avusese loc pe 30 ianuarie, așa că șantajistul lui Frau Lange nu părea să cumpere prea des timbre. Scrisorile lui Reinhard Lange erau scrise pe hârtia mai pretențioasă pe care numai persoanele îndrăgostite se ostenesc să o cumpere - acel tip de hârtie care costă atât de mult, că trebuie să fie musai luată în serios. Scrisul era ordonat, aproape prea îngrijit chiar, ceea ce nu se putea spune și despre conținut. Un îngrijitor de la o baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Steininger. — A lăsat vreun mesaj? Nu, domnule. — Chiar nimic? Nu, domnule. Domnule, știți de ce anume are aia nevoie, dacă nu vă supărați că vorbesc așa? — Încearcă să mă uimești. — Cred că are nevoie... M-am răzgândit, mai bine nu te osteni. — Păi, știți și dumneavoastră genu’, domnule. — Nu chiar, Becker. Dar în timp ce conduc o să mă gândesc cu siguranță. Poți să te bazezi pe asta. Am ieșit din Berlin prin vest, urmărind indicatoarele galbene pentru traficul pe distanță lungă, îndreptându-mă către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]