822 matches
-
văd nunți, ospețe, alaiuri, dansatori, femei privind din pragul caselor, o judecată; alta este împresurată și scapă printr-o luptă sângeroasă. Urmează o scenă de arat, un seceriș pe un domeniu regesc, prânzul stăpânului tăcut și fericit și al pălmașilor osteniți; culesul unei vii, în cântece și dansuri; o turmă de vaci și de boi ieșind la păscut de-a lungul unui râu, atacată de un leu care 149 omoară un taur și-l mănâncă; o stână mare de oi, într-
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
același timp. Caracteristici adjectivaletc "Caracteristici adjectivale" Participiul intră în opoziții categoriale specifice flexiunii adjectivale: • de gen: „Mormânt închis la zgomotul de afară.” (T. Arghezi) „Urechea lui închisă pentru graiuri” (T. Arghezi) • de număr: „O, vino, fluture, te lasă Pe brațu-mi ostenit.” (T. Arghezi) „Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp...” (M. Eminescu) • de caz: „Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă.” (M. Eminescu) „...Privirea fixă și profundă și-o aținti asupra cărții deschise înaintea lui Dan.” (M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caracteristici adjectivale" Participiul intră în opoziții categoriale specifice flexiunii adjectivale: • de gen: „Mormânt închis la zgomotul de afară.” (T. Arghezi) „Urechea lui închisă pentru graiuri” (T. Arghezi) • de număr: „O, vino, fluture, te lasă Pe brațu-mi ostenit.” (T. Arghezi) „Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp...” (M. Eminescu) • de caz: „Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă.” (M. Eminescu) „...Privirea fixă și profundă și-o aținti asupra cărții deschise înaintea lui Dan.” (M. Eminescu), • de intensitate: „O, de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
8); „Multe mai are pe cap!”; • restrâng anumite sensuri ale enunțului sintactic la un component: numai, doar, decât: „Toți aceia care vorbe mari aruncă/ Numai banul îl vânează și câștigul fără muncă.” (M.Eminescu, I, p. 151), „Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare/ Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare.” (M. Eminescu, I, p. 130); adverbul decât intervine de regulă numai în enunțuri negative: „N-am avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face/Și Apusul își
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a dus, sunt ca o creangă veștedă, Care-nainte de-a-nflori se scutură, Și lumea nici o bucurie nu-i mai dă Inimii mele, boală și putredă ciutură.” (M. Isanos) „Poate-ți odihni oleacă - zise femeia - îți fi obosiți.” (C. Hogaș), „- Ostenit trebuie să fi fost cuconașul ist tânăr, observă femeia privind pe tovarășul meu cum dormea de adânc.” (C. Hogaș), „...Trebui, deci, să coborâm cele treizeci și două de scări (...); ai fi zis că te scobori în fundul pământului.” (C. Hogaș), „Cum
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
necesită decodificare datorită semnificațiilor lor particulare, de unde și faptul că lingvistica structurală și semantică au identificat în aceste interferențe un registru simbolic al gândirii. Lauda somnului și a visului o întâlnim în toată creația lui Mihai Eminescu: Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,/ Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare/ Căci peredelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie/ Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie/ Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate/ De dureri, pe care însă
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
în aceste versuri este atmosfera de reculeasă intimitate și de temperată fervoare psalmică. Lumea ca o rană se hrănește și se salvează nu prin îndoială, nici prin jefuirea cerului, ci prin umilința împărtășirii din aceeași suferință. Fiindcă imaginea Cuvântului rătăcitor, ostenit, ocrotitor, răstignit și înviat nu este, în cele din urmă, decât umbra însoțitoare a conștiinței proprii. Așa încât aventura mereu repetată spre un „dincolo veșnic” amintește într-un fel dilema, la fel de dramatică, a lui Nichita Stănescu: „Ce singurătate/ să nu înțelegi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286668_a_287997]
-
Singura libertate care nu ne poate fi îngrădită este libertatea spiritului” și-a amintit că mama sa nu l-a recunoscut la eliberarea din pușcăriile comuniste. Când l-a văzut intrând în curtea casei, a crezut că este vreun drumeț ostenit care caută adăpost. L-a întrebat de unde vine și, aflând că a ieșit din închisoare de la Periprava, a vrut să știe dacă l-a întâlnit pe fiul ei. Când părintele Iustin i-a spus: -“Mamă, eu sunt!,”emoția revederii i-
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
cum s-o echilibrezi pe spate. Pavel se uita la spinarea aceea ușor încovoiată, la gesturile bruște din timpul mersului, impuse de mișcarea de du-te-vino a plăcii... O spinare ca oricare alta, își spunea distrat, un soldat târșâindu-și picioarele ostenite, în colbul unui drum de război. Își aduse aminte de neîncrederea sa, de ciuda sa când aflase că era vorba de un evreu. Constată în silă că ciuda asta i se părea inexplicabil de justificată și chiar inseparabilă de faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
o întrebă, fără a-și putea ascunde îngrijorarea sub un ton de bravadă: „Ei, dacă am ajuns aici, acum ce facem, urcăm pe Kazbek? Unde mă duci așa?“ Femeia zâmbi și abia atunci băgă el de seamă cât era de ostenită. Fără să-i răspundă, înaintă pe prundiș, intră în apă, se afundă, îmbrăcată, și nu se mai mișcă, lăsând ca apa să-i spele trupul, fața, rochia cu mânecile zdrențuite. Pavel vru s-o strige, apoi se răzgândi, zâmbi și
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
perdele, siluetele noastre ar fi fost vizibile în tot orașul. Dar magnetofonul, ascuns în spatele barului, a rămas în priză, așa că ascultam în întuneric fluxul și refluxul unui saxofon, a cărui melodie nu avea nimic agresiv. Era o adiere de note ostenite, care aluneca uneori, ca pe o lamă de ras, la marginea unei căderi, a unui țipăt, a unui suspin, revenind apoi spre o respirație ritmică și profundă care schița, în beznă, sfârșitul unei lupte, osteneala unui bărbat în seara unei
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
În Cetini negre, unde-l Împresură cu chinul drumului și ceața sîngerie a ceasului, fără ca descîntul lor să-i zvinte măcar geana. Într-un anume fel, ele par să devină mesagerul unui destin al deprimării: Cetini negre-n lume spună ostenita mea furtună. Există Însă În poem un distih ambiguu: “Cetini negren lume zică / zvonul brumelor ce pică.” În cazul lui, umoarea neagră e contrabalansată de moliciunea imperială a cetinișului și găsește, În plan secund, forța mirifică de a recalifica Încrîncenarea
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
cetinișului și găsește, În plan secund, forța mirifică de a recalifica Încrîncenarea Înnegurării, Îmblînzind-o. Veste cu tîlc, zvonul brumelor ce pică basculează dinspre tristețea astenică, convalescentă a precarității către sunetul tonic al picurilor desprimăvărării. Accentul moral al vlăguirii furtunii crepuscular ostenite se mută pe zarea proaspătă a Înseninării. Iar tot ce era regret fără de leac se Însuflețește de un nobil farmec rănit. Climatul prielnic al acestei fericite mutații de sens și de regim existențial este chiar acela al zvonului, stihie blîndă
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
a isprăvit viața de trudă. Din animalul istovit, uscat, piele și os, se odihnește acum la soare numai pielea. E posibil ca, pe o bancă, sprijinită de gardul pe care e Întinsă pielea calului, să stea la soare, și el ostenit, doar ciolane și piele, un truditor oarecare. Pielea lui se sorește, simțindu-se pe moment, ca și pielea calului, scăpată de corvoada cotidiană. Ziua Muncii e zi de sărbătoare. De mîine Însă, zilele muncilor Îl vor usca Încet, Încet aidoma
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
vituperează la modul imprecației politice, de obicei, cu cît mai țipătoare cu atît mai stîngace și mai vulgară (cel puțin pentru un haiku). Cine stă la coadă la urzici? În primă instanță, tot natul (truditorilor) dornic să-și Împrospăteze sîngele ostenit și anemiat de o iarnă totdeauna prea lungă. În al doilea, În particular, donatorii veritabili de sînge, sărăcimea care doar așa obține acel bonus aferent donării, venit precar care leajunge doar pentru o porție de urzici. În al treilea rînd
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
românii pot fi parteneri de încredere. Totuși, sângele latin continuă să ne gâlgâie prin vene. La Konstantz ne-am asumat libertatea de a interpreta liber un program stabilit de nemți. Am zis că din moment ce-i duminică după-masă și suntem deja osteniți, ce-ar fi să... Numai că neamțu-i tot neamț. La 16 fix, conform programului, întreaga delegație germană ne aștepta la recepția hotelului. Aveam programată participarea la slujba religioasă de la catedrală consacrată Sfântului Konrad, patronul spiritual al orașului. O procesiune realmente
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
mai în glumă, mai în serios, de figurile lipsite de densitate mitologică ale contemporanilor scriitorului. Grandgousier devine un altfel de Charlemagne, care, ironizat de autor, își deplânge soarta astfel: "Iată-mă-s nevoit să port pe umerii mei slabi și osteniți [s.n.] sunt evidente sursele umorului rezultat din contrastul de proporții între percepția personajului cu privire la propria persoană și realitate] platoșa de luptă, să prind cu mâinile mele firave [s.n.] sulița și ghioaga pentru a ocroti pe supușii mei izbiți de urgie
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
confesiunea din final este sfâșietoare: "Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții". Aspirând spre Absolut, creatorul de adevăr și frumusețe poetică exprimă dimensiuni dramatice tulburătoare. Limbajul poetic se caracterizează prin următoarele trăsături: îmbinarea limbajului popular cu cel intelectual (gene ostenite, colb, ferești); expresia intelectualizată în tabloul cosmogonic: "pe când ființă nu era, nici neființă"; expresii livrești: "precum Atlas în vechime", antiteza compozițională: tabloul cosmogonic și cel satiric; antiteza la nivelul vocabularului: Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi"; epitetele morale
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
goală și luminată de o lampă proastă care se afla în peretele de la tejghea. Unde mai pui că străinii se încing la povești despre morți, moșteniri, tronsnituri și tocăneli în miez de noapte care îl poartă departe pe Tașcă așa ostenit cum era, că nu știe dacă lucrurile se petrec aievea ori e numai vis. Spre miezul nopții, când sluga aprinse lumânarea de ceară ca să-l ducă-n odaie, el nu mai stete pe gânduri: tot era mai bine cu ușa
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
și fără culoare, sunt plânși cei necăjiți, suferinzi, înfometați, lipsiți de un adăpost și de o mângâiere. În deriva tristă a soartei lor, „gloata de epave” (un vagabond, un cerșetor ș.a.) păstrează, sfielnic, „fărâme de nădejdi”. Tristețea sporește în Ceasuri ostenite (1930), preschimbându-se în durere și deznădăjduire. De fapt, se accentuează poza, aceea a unui „suflet înrăit și păcătos”. Hazlii, dar nu din cale-afară, sunt „schițele șugubețe” ale lui C. (Măști pentru muzeu, 1931, În litera legii, 1933, Zugrăveli, 1935
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
din file de letopiseț nu au contur, singurul merit al acestor evocări fiind acela că ele încearcă să resuscite, pentru cei tineri, crâmpeie de istorie. SCRIERI: Litanii pentru cei uitați, în Eugen, Paul și Savin Constant, Poezii, Craiova, 1926; Ceasuri ostenite, Caracal, 1930; Măști pentru muzeu, Caracal, 1931; În litera legii, Sibiu, 1933; Zugrăveli, Craiova, 1935; Mărturisirea unui inculpat. Schițe pentru timp urât, Sighișoara, 1935; Râia, Craiova, 1936; Oameni cu cioc, Craiova, 1939; Iancu Jianu, București, 1940; ed. București, 1969; Haiducii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. Acum 2000 de ani, în Țara Sfântă, în orașul Betleem, într-un staul, cu un opaiț într-un colț atârnat de-o grindă șubrezită, Fecioara Maria îl aduce pe lume pe Mântuitorul lumii, Iisus Hristos. Ostenită, își pune copilul în iesle, singurul loc ce i-a servit drept leagăn Domnului nostru. E vlăguită, dar fericită că tot ce stătea în puterea sa pentru mântuirea noastră se înfăptuise. Privind pe cer, o stea ce traversa cerul de la
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
frasini cresc înalți, apoi se prăbușesc, doborâți de secure, de foc sau de trăsnet și se usucă, cu frunzișul acum veșted, în țărână. Este dată, în poem, și ora unei lupte, ora de amiază, când tăietorii de arbori din păduri, osteniți și flămânzi, poposesc să prânzească. Numai că ora înfruntării aceleia este o clipă anume a timpului: amiaza celei de a treia zi de luptă (din patru câte-au fost), din vara celui de al zecelea an al împresurării Troiei. În timp ce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
văd nunți, ospețe, alaiuri, dansatori, femei privind din pragul caselor, o judecată; alta este împresurată și scapă printr-o luptă sângeroasă. Urmează o scenă de arat, un seceriș pe un domeniu regesc, prânzul stăpânului tăcut și fericit și al pălmașilor osteniți; culesul unei vii, în cântece și dansuri; o turmă de vaci și de boi ieșind la păscut de-a lungul unui râu, atacată de un leu care omoară un taur și-l mănâncă; o stână mare de oi, într-o
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Și să împartă dreptatea socială sub plumbii flintelor și tăișul hangerelor. Pe înserate, călătorul trăgea pentru adăpost prin hanuri dubioase, nădăjduind a se feri de bucluc. Bucuros că a mai scăpat o zi plină de pocinoage, asculta vrăjit muzica tarafului. Ostenit, se așeza pe laviță și își ținea capul sprijinit în mâini, având coatele înfipte în masă. Se uita spre lăutarii care îi cântau din cobză și țambal. Începea chiolhanul, turnându-și, din carafe, vin aromat în pocale. Își umplea pântecele
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]