678 matches
-
MĂ VOI CUNOAȘTE Mă voi cunoaște-n pâclele de fum Și în întoarcerile doar în vis râvnite, Că niciodată nu mai plec de-acum Cu nave de-așteptare, putrezite... Ori în a urmelor migrare de cocori, Spre care suduri lâncede de soare? Când vântule, din amintiri, cobori, Trecând
M? VOI CUNOA?TE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83825_a_85150]
-
interesa decât cerul acela nou, iv,'. ac ilo la orizont. --- So vede! zise răgușit moșul. în adevăr, era Cetatea vie. Mii de lumini mici punctau întunericul. Mini se scula, se așeza nerăbdătoare, deranjând pe cele două, amorțite pe perinile trăsurei. Pâcla deasă, din care ieșeau acele scântei, era orașul. Mini fu deodată cuprinsă de aceeași desperare ca la plecare: de ce lipsise o zi întreagă din Cetatea vie? Timpul ca și spațiul îi păreau, dimpotrivă, mai lungi, pentru că oameni și împrejurări n-
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cuvânt și le umezea bura ca un suc. Trebuia să treacă prin grădini. Acolo se petrecea o feerie a negurei. Era miragiul fabulos al gradinei în pânza ceței, apoi răsfrângerea imaginei străvezii furată de ceață în apă. Cerul, limpezit deasupra pâclei joase, se aplecă și el să se privească răsturnat în valul magic. Realitatea era travestită ochilor de iluzie, și iluzia îți amăgea ochii. Un rai aiurit, în care cei doi care se zăreau acolo, o altă pereche, singurii locuitori ai
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ea pe niște proiecții când mai apropiate, când mai șterse. Privind în jur ea gândi ceea ce desigur aceia doi simțeau: că e cea mai frumoasă noapte de pe lume! Dincolo de grădini, orașul începea să se deslușească la lumina nopței, de pe care pâcla se desprindea în fășii leneșe. Mini ajunse în prag. Mai privi o dată înapoi orașul, așa cum le întorci după o ființă scumpă!
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
MARCEL TANASACHI Vor cînta plopi Spre cerul - zidire, Ploi, stropi, O limpezire. Din versurile unui poet nebun Pe drumul din pîclă se lasă noaptea. În abur, galben, se desface craiul. Cine ar putea, dimineața, să cînte stelele, din trifoiul înflorit, mai bine decît prepelița? Draga mea, m-am născut într-o dimineață de iarnă, odată cu cele dintîi flori care împrăștie pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
să spargă în măsele nuci. Nu încetă nici cu Titi în culmea extazului. Senzația de a doua zi, la curs, era de vomă. Ca o lamelă de microscop rău potrivită ca distanță, ceea ce simțeam pentru colega mea se depărta în pîclă. Obosisem să mai adun din cioburi puritatea. N-am putut suporta privirea fetei. Abia tîrziu furișai către dânsa o ochire. Tot trupul ei se zgudui atunci ca o mimoză. În zadar m-am străduit să refac vechile legături. Insistențele mele
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
situații, reacționa concret. Numai pe el îl „pălea” scîrba sau boala, dacă nu chiar în același loc, dar sigur în același mod în care îl călca o oaie ori îl împungea un bou. Nostalgia mi se agăța de suflet ca pîcla după ploaie de crengile unui brad. Cînd, dimineața, mă scol după un vis venit din lumea veche, simt o deplinătate sufletească care se destramă imediat ce rețin pe retină cei patru pereți ai cămăruței în care locuiesc. Într-o dimineață m-
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
vedea cozile cailor din fața lor, iar cărarea prin iarba câmpiei era încă întunecată. În timp ce ceața se învolbura în jurul steagurilor, al armurilor și lăncilor, toți oamenii păreau că ar fi mers prin apă. Erau apăsați de gânduri care le crispau piepturile. Pâcla rece li se aduna pe sprâncene și pe firele de păr din nări. Dinspre malul lacului se auzeau plescăituri, râsete și glasuri animate. Iscoadele trupelor atacatoare se lăsară imediat în patru labe, pornind târâș înainte pentru a cerceta să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de corn. Bătăile tobelor începură să străpungă ceața. Răsunau bubuitoare prin toată tabăra. Asaltul începu fix la Ora Tigrului, așa cum se plănuise. Semnalul de atac fu un baraj de focuri trase de trupele din fața castelului. Pocnetele puștilor răsunau ireale prin pâclă, dar, deodată, încetară și împușcăturile, și strigătele de război ale avangardei. Chiar atunci, un călăreț singuratic ieși din ceață, dând pinteni calului dinspre postul lui Kyutaro, către scaunul de campanie al lui Hideyoshi. În urma lui alerga un singur samurai inamic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o mie de oameni din linia întâi, deschizând, mai întâi, focul cu puștile. În același timp, din colinele de la poale erupseră detunături puternice, fumul alb începându-se să se răspândească precum o ceață. În timp ce norii albicioși se răsfirau într-o pâclă subțire, plutind spre mlaștină, războinicii echipați în roșu ai lui Ii porniră rapid spre depresiune. Un grup de luptători cu armuri negre și pedestrași le ieșiră în întâmpinare. Distanța dintre cele două oștiri fu străbătută repede și corpurile de lăncieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îl recunoscu, începu, parcă, să se zorească. Se grăbea, da, grozav se mai grăbea. Dintr-odată, începu să se grăbească, năuc, și iar se opri. Concediu, dada, era în concediu, dar unde s-o pornești în sezonul incert, acum e pâclă roz și peste o oră zăduf și peste alte trei șuieră cu rafale de gheață. La Antonel, la Toni, dada, la doctorul Marga... între semenii noștri zurlii se găsește totdeauna ceva să-mi pună sângele în mișcare. La Marga, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adevăr, pe călărețul ce înainta încet sub soarele puternic al dimineții. Da, recunoscu. E acolo, dar am impresia că ne-a văzut. S-a oprit și se uită încoace. Locotenentul Razman luă binoclul și privi iarăși spre punctul unde, prin pâcla ce se reflecta pe suprafața albă, Gacel Sayah privea și el spre locul unde se aflau, la marginea lacului sărat. Știa că ochii de șoim ai unui targuí obișnuit cu marile distanțe vedeau la fel ca ai unui om obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
un acoperiș și se adăposti sub el, dispus să aștepte răbdător să treacă cele mai grele ceasuri ale zilei... N-a dormit, privind fix spre locul unde vehiculele lansau spre soare sclipiri metalice, observând cum, de la un minut la altul, pâcla se făcea tot mai groasă, iar căldura creștea, amenințând să facă sângele să fiarbă în vine; o căldură atât de densă, de copleșitoare și de apăsătoare, că se răzvrăti până și mehari-ul, obișnuit prin însăși natura lui cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
soluție! Ni se termină apa. Ai grijă de tine! — Vreo noutate la bază? — Azi-noapte a fătat... O fetiță. — Bine. Pe mâine! închise și rămase câteva clipe cu receptorul în mână, privind gânditor pustiul ce începea să se acopere cu o pâclă cenușie. Se născuse o cămilă, iar el urmărea un targuí fugar. Era, fără nici o îndoială, o săptămână cu o activitate excepțională la Postul Militar din Tidiken, unde treceau luni de zile fără să se întâmple absolut nimic. Se întrebă, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să deschidă ochii, adăugă: — Acum ar fi mai bine să dormi. Va fi o noapte lungă. Și-a fost, într-adevăr, o noapte lungă și obositoare. Din clipa când un soare roșu și tremurător a început să se cufunde în pâcla ce plutea deasupra crestelor dunelor, până când același soare, odihnit și strălucitor, a renăscut la stânga lor, iluminând identicul peisaj cu uriașe femei goale. Și-au făcut rugăciunile cu fața spre Mecca și au cercetat din nou zarea: — Cât mai e? — Mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
atelier; păi, lăcătuș la viața lui, chiar așa, cu patru clase și școală pedagogică făcută pe puncte, păi, nu-i puțin lucru, că și-a văzut de treabă și și-a văzut interesul și-a răzbătut cu fruntea sus prin pâcla și putoarea mâncătoriei, ciulind totodată urechile la insinuările tendențioase care doar să i se pară că le faci și numaidecât te bagă-n bâza colegilor, punându-ți în cârcă până te cocoșează, până ce opinia colectivului ți se pune de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
se năpustește la vale, smulgând, În trecere, copaci și pietre. Nenorocire celui care Îndrăznește să se apropie, nenorocire armatei care se Încumetă să-și Înalțe tabăra pe malurile lui! Din râu și din lacuri se ridică, În fiecare seară, o pâclă groasă, pufoasă, care escaladează povârnișul, apoi se oprește, pe jumătate amețită. Pentru cei care ajung acolo, castelul Alamut arată atunci că o insulă Într-un ocean de nori. Privită de jos, pare un bârlog de djini 1. În dialectul local
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
s-au format bălți cu stuf și papură, nagâți și rațe sălbatice. Este locul în care cetățenii din cartierele mărginașe se pot relaxa practicând pescuitul sportiv, jogging-ul, violul în grup și grătarele duminicale. Deasupra liceului este mai tot timpul pâclă, întrucât sistemul de canalizare solară nu aruncă încoace nicio rază. Se pot distinge, totuși, unele specii de turturele sârbești și vrăbiuțe băștinașe. Dedesubt, în adâncuri, se spune că ar fi tuneluri cimentate, prin care Nicolae și Elena Ceaușescu treceau spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
întrebare și-o pusese și el, căutîndu-i răspunsul. Murmură cu privirea spre norii mânioși ce se vâltoreau peste capetele lor: ― Poate să fie numai o modă trecătoare, dar poate să fie și o durere străveche, care apasă sufletele ca o pâclă năbușitoare. Cine știe? 5 Grigore Iuga se perpelea în pat fără somn. Răsfoise gazetele de seară și nu reținuse nimic. Gândurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, planuri, speranțe și izgonind mereu liniștea sufletului. Stinsese becul de pe noptieră de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tot avem întreaga putere, să aruncăm o privire prin locul în care am nimerit. Dă drumul la lumină. Ripley comută. Un șir de proiectoare enorme și puternice, adevărate perle strălucitoare care-l încingeau pe Nostromo, deșărtară un flux orbitor în pâcla neagră, punând în evidență vântul și vârtejurile de praf. Niște roci stinghere erau singurele protuberanțe vizibile în acest peisaj devastat. Nici urmă de ceva viu, nici o zdreanță de lichen, nici un tufiș. Nimic. Numai vântul și praful dominau noaptea străină. ― Nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
dreptate Kane când zicea râzând că lumea aceasta era un paradis conceput pentru cine știe ce creatură necunoscută. Dacă ar fi să aibă dreptate nu și-ar dori deloc să aibă de-a face cu un astfel de demiurg. ― Ce direcție? ― Cum? Pâcla și norii îi întunecaseră și gândurile. Dezmeticită, le alungă cu hotărâre. ― Ce direcție, Lambert? repetă Dallas în microfon, uitându-se la ea. ― E-n ordine... îmi fac prea multe gânduri. O cuprinse un val de părere de rău de pupitrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
el, astfel nu riscați să vă rătăciți. Pe al meu l-am branșat deja. ― Branșat și conectat, îi răspunse ea. Crezi că nu-mi cunosc meseria? ― Nu voiam să te jignesc, răspunse ofițerul științific. Lambert mârâi, apoi se avântă în pâcla deasă. ― "Căutătorul" merge fără probleme, zise Dallas lui Ash. Ne recepționezi perfect? În laboratorul științific situat sub burta astronavei, Ash își luă privirea de la formele neclare care se îndepărtau de navă și-și concentră atenția pe pupitrul luminat abundent. Trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
își urmau drumul. În jurul lor vânturile se întețiră un timp, ducând cu ele particule care se loveau de căști. Tic, tic... dați-ne voie... flic, poc... dați-ne voie înăuntru, înăuntru... Dallas se scutură. Tăcerea, pustietatea acoperită de giulgiul norilor, pâcla portocalie, toate acestea începeau să-l scoată din minți. ― E-aproape, îi preveni Lambert. (Departe, la bordul navei, Ash fu imediat informat, prin instrumentele conectate cu părțile vitale ale celor trei exploratori, de creșterea rapidă a pulsului lor.) Foarte aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
că am deviat. Cât, până la Pământ? Ea își turnă cafea, se lăsă într-un fotoliu și zise eu o expresie întristată: ― Zece luni. ― Dumnezeule! Ripley se uită în fundul paharului. Norii albăstrui și iarba grasă și plaja pieiră într-o îndepărtată pâclă decolorată. Zece luni în hipersomn sau o lună e totuna, bineînțeles. Dar nu putea să nu se gândească la timpul real. Ripley ar fi preferat să fi auzit măcar șase luni, nu acest năucitor zece luni. Muzica intercomului trecu precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
visat, astfel, că umblam pe aleile nesfârșite și mereu încrucișîndu-se ale unui parc. Era o înserare roz-violetă, ca o ceață ușor luminiscentă. În acest ținut crepuscular lucrurile nu aveau greutate, ci doar o mare densitate emoțională. Tot aerul acela sidefiu, pâcla aceea mare se concentra dureros în mine. Știam că spațiul este infinit, că nu există speranță. Deodată, azvîrlindu-și fleșele și statuile ciobite la o înălțime amețitoare, rotindu-și spre cerul de asfințit cupola de culoarea cuprului vechi, apăru, într-o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]