KorAP: Find »[drukola/base=pârău & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...53 >

1,303 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

subțiri. Își ridicară iar ochii. În undele limpezite, apoi, deodată căzu o picătură de sânge. Piciorul de dinainte, din stânga, se zgârci ușurel și prinse a tremura. De la umăr, se prelingea sânge. Acuma picătură după picătură cădea mai des, tulburând apa pârăului. Căprioara își plecă domol capul, ca și cum voia să-și privească în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului, în mișcare de oprire. Apoi avu parcă un gemăt ușurel și-și întoarse botișorul negru spre pata de sânge. Sta așa. Din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
țap spăriat, cu cornițele înălțate. Lângă ea, se opri, întinse capul, o mirosi. Căprioara mugi încet, abia auzit, parcă spunea ceva, și ridică botul uscat spre căprior. Cornul tresări în urmă prin bolți răsunătoare; țapul se scutură, sări sprinten peste pârău și dispăru în desișuri. Ca și cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă și de putere, căprioara se ridică și intră iar în apă. Șchiopătând ușor, numai în trei picioare, porni în copce scurte, domoale, în susul pârăului. Mergea la deal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sări sprinten peste pârău și dispăru în desișuri. Ca și cum i-ar fi venit o înfiorare de spaimă și de putere, căprioara se ridică și intră iar în apă. Șchiopătând ușor, numai în trei picioare, porni în copce scurte, domoale, în susul pârăului. Mergea la deal și picături de sânge se tot prelingeau în lungul piciorului stâng și se închegau în șuvițe roșii. În juru-i copacii stăteau neclintiți; tufe de ferigi pe maluri, se plecau în trecerea ei și iar se îndreptau cumpănindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aburire de răcoare începu a luneca în răstimpuri. În poienițe, lumina se trăgea spre vârfurile copacilor; câte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și tremura bănuții frunzelor, care luceau în două ape. Căprioara suia pe pârău, la deal. La dreapta și la stânga malurile creșteau. Undele veneau mai repezi, murmurau printre pietre ascuțite, săreau fărâmându-se în bulgărași de argint. Ea schimba copitele negre ca abanosul de pe piatră pe piatră, și urca încet, pe când pe picior i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de pe piatră pe piatră, și urca încet, pe când pe picior i se scurgea sânge cald. Sus, pe pisc, se înălța în cer albastru bradul, vestitor al vânturilor. Mai jos, în jghiab pietros, într-o roată de mesteceni, se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. Cădea tremurând, lunecând pe mușchi de stâncă, se alina, se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
erau codri bătrâni, codri nestrăbătuți; și pădurarul Voinea avea la o margine, în Prisaca lui Ion, o căsuță; și subt un șirag de meri, în vălcică, vreo zece stupi. Pe lângă șiragul de meri și pe lângă stupi, se strecura prin iarbă pârăul Cerbului. La o parte era ș-o fântână veche cu cumpănă. Vezi dumneata, zicea Voinea; căsuța am făcut-o eu de iznoavă; abia se mai cunoșteau niște urme de păreți de bârne. Da’ fântâna am găsit-o așa, cu apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
am făcut-o eu de iznoavă; abia se mai cunoșteau niște urme de păreți de bârne. Da’ fântâna am găsit-o așa, cu apă limpede ca lacrima... Tot Fântâna lui Ion îi zice... Și Prisaca lui Ion... și colo, lângă pârău, era loc pentru știubeie... Aici a stat odată unu Ion... dar nimenea nu-l mai ține minte... nimenea nu poate ști ce fel de român a fost... A trăit pe aici, și pe urmă a murit... Și Voinea, om scund

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
intra pe ușa care însemna în lumină o pată neagră. Liniștea plutea peste marginea aceea de pădure, liniște ușoară pe care o tremura parcă strălucirea luminii; și tăcea frunzișul nesfârșit. „Nu mai bătea inima codrului și erau priponite și vânturile...“ Pârăul curgea fărâmând lumina și clătea ușor ierburile și florile și treceau albine prin soare ca niște scânteietoare de aur. Și mi se umplea sufletul de pace, acolo, într-un colțișor de lume. Treceam destul de des prin aceste locuri cu afacerile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în bolțile bătrâne, se cernea umbră ca de amurg și rar câte-o floare de lumină se întindea vie, strălucită, pe covorul moale de o coloare gălbie, dulce-stânsă. Paseri nu zburau, nici n-ajungeau până acolo: le spăria întinsa singurătate. Pârăul Cerbului sărea pe trepte sure de stânci și împrăștia lacrimi de pietre scumpe pe mușchiul gros, verde închis, al malurilor; tremura cu zvon moale, neîntrerupt; și în zvonul lui, în singurătate, pe oglinda mișcătoare a undei, câteodată, dintr-un tufiș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Te-a căutat boierul. —Care? cel tânăr? cuconu Enacache? — Da. Și zicea că nu te-a găsit. — Apoi nu, că eram încolo dus, spre Fundeni... Un timp tăcu; lumina scădea; o adiere rece se strecura din pădure: ne apropiam de pârău. Voinea întoarse spre mine capul: —Era cuconu Enacache? Apoi cine putea să fie? că boierul cel bătrân nu se mai urnește de acasă... Și-n prisacă te-ai întâlnit cu dânsul? — Da, în prisacă... Păru că se gândește un timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Cumpăna se coborî, apoi se înălță scârțâind. Pe când venea repede spre casă, puțin încovoiată spre stânga, cu cofa în mâna dreaptă, Măriuca își strecură spre mine privirea tristă. Mă ridicai în picioare, îmi luai pușca și pornii, pe lângă stupii de lângă pârău, prin marginea desișurilor, spre câșlărie. Mă gândeam cu milă la nevasta lui Voinea, la suferința ei vădită; mă gândeam cu mirare la vorbele-i întrerupte, la povestea ei cu Ileana lui Ion Macovei și simțiri nelămurite, amestecate cu bănuieli vechi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
acasă... zise deodată Voinea, lângă mine. —Cine? boierul? — Da. Văd că m-a găsit și nu mi-a spus nimic. Eu tăcui. Se gândea și Voinea, mă gândeam și eu. Merserăm așa în tăcere. Intrarăm în poiană pe lângă stupi, sărirăm pârăul; Măriuca sta în prag, dreaptă și ne privea și fața-i părea palidă tare în umbra neagră a ușii. Cânele ciobănesc al pădurarului ne sări înainte, zburdând. Uite, vezi dumneata, zise Voinea, dacă dă cineva în cânele ista, el se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ceas se scula de la locul ei, de lângă fereastră, și ieșea afară. Se uita la deal, se uita la vale, să vadă pe feciorul lui Vartolomei; aștepta de la el macar un semn, o veste. Dar pe ulița îngustă, schimbată într-un pârău de noroi, nu vedea nimic din ce se aștepta ea. Trecătorii își scufundau și își scoteau cu greu cizmele, năcăjiți, ca printr-o hrubă de chinuri. Triste fumegau prin hornuri casele negre, și rar câte-un cap de femeie ieșea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
horn. Mihalache Prescurie zise: —La primăvară vine și cuconașu... odată cu cocoarele... Faliboga dădu din cap și oftă: — Oi, frumosu-i când se topesc omăturile și rămân lanurile verzi ca buraticul, și se suie ciocârlia la ceruri cântând... Curg din toate părțile pâraie... parcă-s de spumă... și miroase nu știu cum... dulce... Și Alba de sub mine tremură de bucurie și nechează. Ș-apoi pornesc cu cuconu Jorj, și el calare... și ne ducem să vedem unde mai punem plugurile în primăvară, unde facem imaș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Mergea bine și în trei, dar înainta strâmb și haitiș, cu stânga înainte. Capul și-l ținea tot spre deal și picioarele de dinapoi tot cătră râpă. S-a dus pe ici, a ocolit pe dincolo. S-a lăsat în pârău, s-a oprit lângă izvor și a lepăit apă de sub șipot. A cotit pe după o stâncă lucie. S-a suit în pisc de-a dreptul. Culi urmărea pașii hoțului, foarte interesat și foarte atent. Când a ajuns în pisc, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lese bucata de cal. —Hurun-burun! Părea că se rostogolește un tunet prelung, domolit și stâns, în râpa oablă unde își dăduse drumul. Culi se oprise. Mai departe, de-a dreptul, nu putea trece. Ar fi trebuit să ocolească pe la capătul pârăului, tocmai pe devale; și de devale să se suie împotrivă, ca să cerceteze acele sărituri strâmbe, în trei brânci. - Cu cefolos? Se vedeau subt el, în râpa afundă, câteva linii libere - dungi de omăt, printre bungeturi. Culi trase de la șoldul drept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
casă. Și din această mlaștină a mistreților se ridică în juru-i o pâclă umedă. Înserarea cade repede, ca și cum ar ninge asupra zăpezii funingine. Și din râpi urcă neguri cătră creste. Îl ajung neguri din râpa din dreapta, îl ajung neguri din pârăul din stânga. Dar n-ar fi Nicula Ursake un om cu mintea întreagă, s-ar putea îndupleca spre amăgirile care-l cearcă, de care sunt atât de pline capetele proștilor. N-a fost ursul - deși avea înfățișare de urs; a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și în aburul cel dintăi al zorilor. Îndată după dragostele cucoșilor, în luna lui mai, s-au eliberat de zăpezi adâncurile pădurii și au început să se arare, în luminișuri însorite, dedițe și brândușe. Seva a pornit, spărgând mugurii, în pârău au săgetat păstrăvii după cele dintăi gâze. Atunci a venit domnul Ieronim Dragu de la Sibiu, ca să-l caute pe doctorul Aurel Micu și a poftit pe Ursake Nicula să-l ducă în plantații, la țapi roșii. Deși lupii făcuseră pagubă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fost ursul. Nicula Ursake se mișcă și el din casă, chemat de vorbele care sunau afară și ieși sub stele. Femeia schimbă vorba; aflase că badea Toma va să vie a doua zi cu o știre despre un râs din Pârăul Șerpilor. L-a întâlnit pe Bezarbarză tocmai sus, la Runc, și i-a lăsat vestea asta lui Bezarbarză. Ursake tăcea; era bine încredințat că, înainte de a ieși el afară, se vorbise de altceva. — Mergem, Culi, îi zise într-un târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
stăpânului său, gratulându-l pentru succes. „L-am vestit eu că n-are să-i meargă bine“, își zicea Nicula, întorcându-se la fiară, ca s-o cerceteze din nou. Atuncea când a furat și a mâncat șuncile, va fi stat pe lângă pârău zece zile în șir, ca să poată birui atâta sărătură. Frumos animal; n-are nimic deosebit, decât blana asta întunecată. Încolo, ochiul i-i rotund ca la orice urs și fruntea boltită. Ghiarele parc-ar fi de fildeș. Trebuie să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
nu era în casa cea mare. Dacă ar fi fost în casa cea mare, i s-ar fi auzit de departe glasul neînduplecat. Dacă nana Floarea nu-i acasă, atunci e dusă după smeură, într-un loc știut, în lungul pârăului. Acolo mai mult vorbește decât culege, căci are oaspete din Laz. Încă din ajun Culi înțelesese cine vine cu copilul și-i era puțin frică de o dezamăgire. Așa că, de bună-samă, se afla lângă nana Floarea - părând c-o ascultă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pândind cu ochii altceva - acea odraslă din Laz, fata Serafinei văduva. Cum se ducea la vale, îi venea să întârzie și să ocolească în altă parte. Se opri un timp, ca să urmărească în lumina poienii zborul rândunelelor; privi pe luciul pârăului Preluncilor, ca în argint viu, săgetarea păstrăvilor după muște. Cântau în otavă miliardele de tomniți, și pădurea până în adâncurile ei fremăta de beția vieții. Culi primi de la pământ și de la brazi mireasmă până în fundul sufletului. Deodată văzu venind spre el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559

în urma lui, tăindu-i astfel retragerea. Privind în juru-i, el a văzut o fântână foarte frumoasă a cărei apă se vărsa într-un pârâu, iar în centrul acestei fântâni se ridica o statuie pe a cărei frunte stătea scris: 27 “ Pârăul cu ape violate și trandafirii Duce de aici la castelul cu vrăjitorii”. Pornind pe malul acestei ape curgătoare și fermecat de frumusețile grădinii, Roland a ajuns la castel ; intrând în castel, el a găsit-o pe stăpâna casei, îmbrăcată în

AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889

pășune; chiar și turmele de oi suferă! 19. Către Tine, Doamne, strig, căci a mîncat focul islazurile pustiei, și para focului a pîrlit toți copacii de pe cîmp! 20. Chiar și fiarele cîmpului se îndreaptă doritoare către tine, căci au secat pîraiele, și a mîncat focul islazurile pustiei. $2 1. Sunați din trîmbiță în Sion! Sunați în gura mare pe muntele Meu cel sfînt, ca să tremure toți locuitorii țării. Căci vine ziua Domnului, este aproape! 2. O zi de întuneric și negură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889]
după el. Înaintea lui, țara era ca o grădină a Edenului și după el este un pustiu sterp: nimic nu scapă. 4. Parcă sunt niște cai, și aleargă ca niște călăreți. 5. Vin uruind ca niște cară pe munți și pîraie ca o flacără de foc, cînd mistuie miriștea; par o puternică oștire, gata de luptă. 6. Tremură popoarele înaintea lor, toate fețele îngălbenesc. 7. Aleargă ca niște războinici, se suie pe ziduri ca niște războinici, fiecare își vede de drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85102_a_85889]