2,791 matches
-
frunză uscată se făcu nevăzut de pe trunchiul unui stejar; un cerb se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s‑o ia la fugă ca din pușcă; o creangă putredă căzu din copac; o pânză de păianjen se legăna pe un strop de rouă care reflecta razele sângerii ale soarelui. Conurile cădeau pe nesimțite, o creangă se frânse fără nici un scrâșnet, de parcă ar fi fost calcinată. Fetița se uită În oglindă apropiindu‑și‑o de ochi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
adevărul. Îl vom umfla, îl vom întinde. Pentru efect. Ne vom crea propria noastră orgie incestuoasă cu oameni și animale, despre care să bârfească lumea. Când vom vorbi despre cabinele din culise în care suntem cazați, le vom popula cu păianjeni veninoși. Cu șobolani înfometați. Nu doar cu pisica Directoarei Tăgadă, care-și lasă părul peste tot. O fantomă. Vom pune o fantomă în vechiul teatru pentru a construi povestea, pentru a face loc efectelor speciale. O, locul îl vom bântui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
care ne umple viețile. Doar praful șterge portocaliul penelor și violetul florilor. Canapelele de lemn negru sunt acoperite cu imitații de balnă de leopard. Sofalele și fețele rânjite ale războinicilor și bazaltul fals sunt toate împânzite de plasele cenușii ale păianjenilor. Doamna Clark spune: — Câteodată parcă ne petrecem prima jumătate a vieții căutând un dezastru. Și privește în jos la pieptul ei care iese drept în afară, o privire aproape imposibilă din cauza buzelor ei mărite artificial. Cât suntem tineri, spune ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
coroanelor prăfuite ale copacilor, ipsosul negrul al cerului de noapte e împănat cu o puzderie de stele electrice. Carul Mare. Orion. Constelațiile, doar niște povești născocite de oameni ca să înțeleagă cerul nopții. Stelele astea, încețoșate de nori din pânze de păianjeni. Scaunele sunt acoperite cu mohair negru, care zgârie ca mușchiul uscat de pe coaja copacilor. Toate lucrurile negre din amfiteatru, fiecare spătar de scaun și margine de covor, sunt accentuate de același chenar auriu intens. Dacă vreți cu tot dinadinsul, firetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
atingi cu mâna goală, fără o bucată de stofă, un petic de catifea din vreo fustă sau din vreo jiletcă de brocart. Celelate piersici, cele „putrede”, înnegrite și reci, smălțuite cu praf și domnișoarapate în firele albe ale pânzelor de păianjen. Frunzele de sticlă și cristal sunt albe și argintii și cenușii în același timp. În timp ce se rotesc, marginile lor mai scânteiază pentru câte-o clipă, împrăștiind un curcubeu înainte de-a redeveni incolore. Crengile contorsionate, împâclite parcă în maroniul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
se sting, îți construiești din nou scara de mobile. Te cațări iar acolo sus. Îți vâri capul în coroana de frunze de sticlă și cristal, în bolta de crengi din alamă stinsă. Prin praf, printre excrementele șoarecilor și pânzele de păianjen. Și înlocuiești piersicile întunecate cu alte câteva coapte încă, care ard albe, incandescente. Piersica moartă din mâna Pețitorului nu ne oglindește așa cum suntem. Mai degrabă așa cum eram odinioară. Sticla întunecată ne oglindește grași pe suprafața ei bombată. Stratul de atomi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-i șuieră printre dinți: În viața ta să nu-mi mai vorbești. O singură dată dacă te mai apropii de mine... O luă la fugă spre magazie. Scoase bicicleta și fără s-o mai șteargă de praf și pânzele de păianjen, agățate peste tot, încălecă și ieși pe poartă în strigătele disperate ale băiatului: Luana, vino înapoi! Unde te duci? Luana! Găsi familia adunată în chioșculeț, cu Aneta în capul mesei. Intră pe poartă călare pe semicursieră, cu părul în vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
bolnav chiar așa de des, nu-i așa? — Ba da, mai mereu. Nu puteam să sufăr Haga. Nici casa aia. Acum mi-o amintesc foarte bine. Tavanele erau foarte joase, cu bârne vopsite În negru. Erau peste tot pânze de păianjen și șomoioage de puf pe care aș fi vrut să le ating Întruna. În camera mea, care se afla sus, la ultimul etaj, era o ferestruică. Jumătate din priveliște era blocată de acoperișul Înclinat, iar iarna, când se așeza zăpada
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
prima foaie, rândurile scrise de mână, care o umpleau cu volute. Scrisul acela părea că iese dintr-o lume trecută, pierdută, o lume În care nu existau nici mașini de scris și nici tipografie ieftină. Literele erau ca firul de păianjen, mâna care le scrisese tremurase, fusese nesigură. Multe rânduri erau hașurate, dar nu Într-atât Încât să nu se mai poată citi, și-a spus Margaret, ci doar pentru că cel care scrisese Își căuta cuvintele cele mai potrivite. A recitit
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
părea glacială, era stăpânită de fapt de-o vitalitate atroce, trăia viața cu toate celulele, o înțelegea în cele mai fine și mai ascunse nuanțe, pătrundea ca un acid dincolo de orice carapace, dincolo de învelișul exterior. O văzu ca pe un păianjen, țesându-și cu migală pânza, extinzându-se pe neobservate de jur împrejur, înglodând în interiorul ei suprafața cucerită prin legături trainice, asociații determinate fără greș, zădărnicind orice încercare de evadare, de rupere, zâmbind, mângâind, în blânda tiranie maternă. Aproape o invidie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
GARSONIERA ÎN CENTRU Prietenilor mei E o poveste cu prințesa Miau, cu fata care purta la picior 48 și cu Păianjenul Pinochio. Stiloul nu a mai mers de multă vreme, deși lam forțat, nu știa decât să zgârie și să se întrerupă, azi mi-a venit ideea să-l ud și uite că scrie. Gura mi-e rotundă cu un spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
cu mine? și la Belgrad o săptămână, se fumează mișto și ieftin, vin, ești nebun! și lasă că-ți iei leptop când vii la mine la premiera în Ungaria, când? în decembrie! Iar eu în capul meu mă gândeam: și Păianjenul Pinochio se duce acum în Ungaria, face un print salvator într-un film de televiziune pentru copii, știi că numele lui în ungurește înseamnă cum? sigur? înseamnă CUM. Stau azi și realizez că am trecut pe lângă explicația asta ca și cum nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
învârte te face să te pierzi să-l dorești și să te uiți pe tine, nenorocito. Ușa a pocnit tare din stânga și m-am speriat așa cum m-am speriat ieri, refuzându-l în mine dureros, party is over! am zis, Păianjenul Pinochio, adică CUM, a bufnit ușa așa cum nu-mi place niciodată, adică dispreț, plec și tu nu însemni nimic, adică plec și tu rămâi în urmă pierdută între tine și bufnitura care îți mai bufnește odată în ureche, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
bufnește odată în ureche, pe care apoi o procesezi în plex într-un fel de cădere în prăpastie, dar am mâini puternice și mă întorc pe un fel de vârf de munte și strâng din buze ca și cum aș deveni bărbat. Păianjenul a ieșit pe ușă bufnind tare ieri, după ce a înjurat, te bag în pizda mă-tii, și pe Prințesa Miau, știi ce-am pățit azi, îmi zice cealaltă Prietenă a mea, cea care mă ajută și care e mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
Eram și pe care îl Aveam, Greșit! Mă seacă lumina asta albă și schela pe peretele de beton din aerul ferestrei, cerul e prea bleu alb-galbenul acela de pergament, îți zic eu, azi e ceva, i-am spus lui Pinochio Păianjen când am coborât să luăm vin, suna a sfârșitul lumii și simt, puțin nu credeam, dar vorbele îmi ieșeau din gură. Arăți ciudat azi, a zis el, nu știu, am senzația că mori, să nu mori. În ziua aceea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
voi învinge, asta însă nu o voi ști de la început, Cezar, de când stau în garsoniera lui Baby am senzația că sunt într-un alt oraș, are energie bună Bucureștiul aici, da! Așa am simțit și când m-am întors cu Păianjenul Pinochio de la mare amândoi. Am călcat în gară și m-am bucurat că m-am întors, tot ce eram se strângea din aer și mă redefinea, cu munca mea de aici, cu ceilalți oameni pe care îi știu, cu planurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
oameni pe care îi știu, cu planurile mele îndrăznețe de a-mi lua o garsonieră și iremediabil trebuie să fac rost de bani pentru că am plătit un avans, cu traseele pe care le voi face singură de capul meu fără ca Păianjenul să mai fie stânjenitor în preajmă. Mă regăseam pe mine, îmi culegeam din aerul Bucureștiului datele care îmi reconstituiau identitatea. Femeie, dar impune-te! De ce stai lângă mine, spune el când ne întorceam, la coadă la bilete, nu trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
și eu un trecut și o copilărie, nu suport să plece oamenii așa, în toiul nopții, hai, stai... și Pinochio a rămas atunci. Miau coboară din taxi, ești aproape aici, vorbim diseară, te sun, vedem, azi ne mai întâlnim cu Păianjenul? Dar cui i-e dor de el, nimănui, spunem amândouă odată, îi stătea bine Prințesei acum 3 zile fardată pe sub ochi cu negru mult, atunci Mihai pleca în Canada, Cezar mergea înainte, Toni, sunt jos, păi, urcă, la interfon e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
mesaj doar, eh, sora mea... Îl caut în stradă pe lungan, așteaptă și traversează, e livid la față, sunt galben? am umblat mult și n-am găsit, ești frumușică, măi, mititico, mă pupă pe ochi și eu îl pup pe Păianjenul Pinochio, vrei cireșe, ce vrei? Luăm tot ce ne trebuie și mergem pe stradă de mână cu Miau, cu Pinochio, copiii sunt veseli, n-au găsit garsonieră, dar vor găsi și nu mai sunt depresivi cu Mami, Prințesa Miau n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
aiurea pe stradă și viața era iar frumoasă. Fuseserăm seara sus, în Ceainărie, să vedem un film, după ce în AfterDays Ham câinele alerga, țopăia și mă trăgea de fustă. Mâncasem cu Cezar o salată la Cafeneaua Artiștilor în drum spre Păianjenul, care nu mai avea curaj să mă sune direct, o sunase pe Prințesă și mă întrebă: ne vedem? Poate peste o oră, zic, cumva să stau singură cu Cezar, nu te deranjează dacă vin și ei, nu, zice el din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
singură cu Cezar, nu te deranjează dacă vin și ei, nu, zice el din umeri, gesturile ne aduc mai bine la iveală sufletul, spunea îngerul purtând dinspre piept spre noi aerul, îhî? da, zic eu. Păi atunci venim și noi, Păianjenul vesel, gata, am fost cu Miau de dimineață, mi-am găsit garsoniera, ce tare! Am sobă cu gaze, am iederă peste tot și e mișto, cadă, bucătărie, luni plătesc avans pentru jumătate din an, am luat banii de la reclamă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
intra niciodată în sufletul lui, am spus eu la un moment dat și cum am spus așa a și fost, vezi că și eu sunt vrăjitoare? Văd, spune Prietena mea care mă ascultă. Ești ciudată azi, ești schimbată, îmi spune Păianjenul în ziua aceea, să nu mori, pare că te gândești tot timpul la ceva, da, sunt suspendată, sunt ieșită, sunt oprită, te uiți altfel, ești vrăjitoare, sunt... Păăăianjenul stă tolănit pe spate și știe să vorbească doar cu buzele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
să înjur în engleză când mă enervez și tot așa voi înjura singură, intrată rău în filmul meu, fără control și la limită, când mă voi întoarce singură de la Ceainărie și asta după venirea de la mare cu Pinochio, care devenise Păianjen, aproape de ziua aceea. Go away! Go fuck yourself! Cară-te, dacă vrei să pleci, pleacă! Am zis că stau! și asta după ce ne-am futut ca prin somn și fără să-mi dea voie să-l sărut, doar cu amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
întâmplat. Am simțit nevoia să dau afară tot, tot, am simțit nevoia să ajung jos, la limită, să te pedepsești? poate. Stăteam pe vine în fața blocului și vomitam, ție îți vine? da, dar nu pot, spunea Pinochio, care nu era Păianjen deloc, și el ghemuit pe marginea bordurii, la 1 metru de mine, hai să te duc acasă, vrei să stau cu tine? ce bine că ai rămas cu mine, haaai!!! l-am luat de mână după ce avusesem discuția finală cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
până la 3, din ochiul lui Pinochio se scurge o lacrimă, nu mai vreau nimic, nu mai vreau nimic, am numărat în gând și Pinochio tot n-a vrut să fim prieteni, am numărat tare, 1... cu pauză mare între, poate Păianjenul se face iar bun și râde, 2... cu pauză mare, eiii... nu zice nimic, e grav, grav și iremediabil, 3... și Pinochio plânge pe spate, culcat în cămăruța noastră de o persoană, e mai intim, spune proprietara, prietena voastră unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]