6,411 matches
-
dar, am spune, și de înțelepciunea populară din „Culegere de proverbe sau Povestea vorbii, De prin lume adunate și iarăși la lume date” (1847), a balcanicului Anton Pann (exemplificăm printr-un fragment condensat, în sensul acesta, al zicerii populare, sfătuire părintească pentru copii săi: „Dragii tatei, viața nu e ușoară, dar cel mai mult o complicăm noi singuri, din cauza că nu știm concret ce dorim de la ea. În viață, niciodată, nu vom putea avea tot ce ne dorim, dar trebuie să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în absența pocăinței. „Sărbătoarea cea mare” - în esență, un text absolut autentic despre convertire, dar mai ales, un text, care descrie bucuria curată a copiilor care trăiesc intens Sărbătoarea Învierii Domnului, care vine cu alai de obiceiuri și tradiții. „Casa părintească” - răbufnire tandră, nostalgică, emoționantă. Iată, o descriere inegalabilă a casei părintești, a casei copilăriei: „Casa părintească nu e doar o casă, nu e doar un loc undeva, care poate fi vândut, dăruit, părăsit, uitat... pe care, cu timpul, vânturile și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
autentic despre convertire, dar mai ales, un text, care descrie bucuria curată a copiilor care trăiesc intens Sărbătoarea Învierii Domnului, care vine cu alai de obiceiuri și tradiții. „Casa părintească” - răbufnire tandră, nostalgică, emoționantă. Iată, o descriere inegalabilă a casei părintești, a casei copilăriei: „Casa părintească nu e doar o casă, nu e doar un loc undeva, care poate fi vândut, dăruit, părăsit, uitat... pe care, cu timpul, vânturile și ploile o pot dărâma, fiind fără de stăpâni. Casa părintească sunt trăirile
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ales, un text, care descrie bucuria curată a copiilor care trăiesc intens Sărbătoarea Învierii Domnului, care vine cu alai de obiceiuri și tradiții. „Casa părintească” - răbufnire tandră, nostalgică, emoționantă. Iată, o descriere inegalabilă a casei părintești, a casei copilăriei: „Casa părintească nu e doar o casă, nu e doar un loc undeva, care poate fi vândut, dăruit, părăsit, uitat... pe care, cu timpul, vânturile și ploile o pot dărâma, fiind fără de stăpâni. Casa părintească sunt trăirile, simțirile, bucuriile, amintirile frumoase, imaginile
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a casei părintești, a casei copilăriei: „Casa părintească nu e doar o casă, nu e doar un loc undeva, care poate fi vândut, dăruit, părăsit, uitat... pe care, cu timpul, vânturile și ploile o pot dărâma, fiind fără de stăpâni. Casa părintească sunt trăirile, simțirile, bucuriile, amintirile frumoase, imaginile întipărite în suflet, pe care nimeni nu ți le poate lua, de care nimeni nu te poate lipsi, care nu se vând și nu se cumpără. Acestea sunt ale mele cu adevărat, cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se apropie de el și îi zise: - Hristos a Înviat! El îi răspunse: „Adevărat a Înviat, Alexandra!” Vocea lui tremura. Nici el, nici ea nu ziseră nimic mai mult, dar era sigur că ambii se gândeau la același lucru. Casa părintească Așteptase mult acea zi pentru a se revedea cu nepoții săi. Era o adevărată bucurie pentru toți. Are cinci nepoți și locuiesc toți în același oraș. Ce bine! Când merge în ospeție la ei, îi poate vedea pe toți odată
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de perete și se așeză încet jos. Lacrimile care până atunci o ascultaseră, acum nu mai doreau să aștepte, curgeau una după alta, de parcă erau puse pe ață ca un șirag de mărgele. - Au vândut-o! Au vândut-o! Casa părintescă nu mai este a noastră! zicea ea plângând. Au vândut pereții care văzuseră cum crescuse ea, care îi adăpostiseră pe ei toți de frig și de căldură, de ploi și de vânt, pereții care cunoșteau toate bucuriile ei; au vândut
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
tatălui ei... Tot ce era al ei, atât de prețios, acum nu mai era nimic al ei. I se rupsese ceva din interior și această ruptură îi producea durere, o făcea să sufere mult. Imediat se pomenise în curtea casei părintești, intră în casă, deschizând ușa la toate odăile, căutând pe mama și pe tata, alergă prin curte, fugi apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și gând să o vândă, dar nu era sigură, zicea că o doare sufletul, că nu putea. Ioana nu dăduse importanță mare atunci cuvintelor ei. Simți rușine și vină. Se gândi la sora cea mai mare, cărei îi rămase casa părintească după trecerea părinților din viață. Ea fusese mereu alături de ei, până la ultima lor răsuflare veghease la capul lor. Nu se supără pe ea, nu o judecă defel, o înțelegea foarte bine. Sărmana soră, la cei șaizeci de ani, și încă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lor, dar când înțelese că nici unul din cei trei copii ai lor nu se va întoarce înapoi acasă, pierdu speranța. Puterea o părăsea, nu mai era ca atunci când era mai tânără. Nici nu-și închipuia că ar putea vinde casa părintească, dar când văzu că nu o mai poate îngriji, se gândi că, poate, ar fi mai bine să o vândă, așa va avea și ea un stăpân care o va îngriji, că dacă o lasă așa, se va risipi și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și-au făcut o căsuță în fața casei cu o bucătărioară, o baie și o odaie și nu le trebuie nimic mai mult. De-ar avea sănătate! Ioana era conștientă că de-ar fi dorit să treacă cu traiul în casa părintească, n-ar fi fost nicio problemă, sora ei ar fi fost bucuroasă, dar acest lucru nu se putea întâmpla. Conștiința era de acord, dar sufletul o durea. El, sufletul, nu se putea împăca cu această pierdere. - Nu voi mai intra
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o părăsise toată ziua. Se stărui să nu arate suferința pe față. Nunta trecu cu bine. Ajunse acasă și se gândi să o sune pe sora ei mai mare, dar simțea că nu va putea vorbi cu ea despre casa părintească. Preferă să lase să mai treacă ceva timp, poate se mai deprinde cu ideea. Apoi se gândi și își zise: „Casa părintească nu e doar o casă, nu e doar un loc undeva, care poate fi vândut, dăruit, părăsit, uitat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
o sune pe sora ei mai mare, dar simțea că nu va putea vorbi cu ea despre casa părintească. Preferă să lase să mai treacă ceva timp, poate se mai deprinde cu ideea. Apoi se gândi și își zise: „Casa părintească nu e doar o casă, nu e doar un loc undeva, care poate fi vândut, dăruit, părăsit, uitat... pe care, cu timpul, vânturile și ploile o pot dărâma, fiind fără de stăpâni. Casa părintească sunt trăirile, simțirile, bucuriile, amintirile frumoase, imaginile
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Apoi se gândi și își zise: „Casa părintească nu e doar o casă, nu e doar un loc undeva, care poate fi vândut, dăruit, părăsit, uitat... pe care, cu timpul, vânturile și ploile o pot dărâma, fiind fără de stăpâni. Casa părintească sunt trăirile, simțirile, bucuriile, amintirile frumoase, imaginile întipărite în suflet, pe care nimeni nu ți le poate lua, de care nimeni nu te poate lipsi, care nu se vând și nu se cumpără. Acestea sunt ale mele cu adevărat, cu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-i mai producă durere și suferință din cauza neascultării. O iubea mult și se stăruia, dar era o copilă și nu reușea întotdeauna să-și îndeplinească promisiunea... Tradițiile din familie Printre multele amintiri frumoase și plăcute legate de copilărie, de casa părintească, de părinți și toți cei apropiați, un loc aparte îl au cele ce țin de respectarea sărbătorilor și a tradițiilor legate de ele. La noi în familie, era socotită sfântă Tradiția, părinții duceau mai departe ceea ce învățaseră de la părinții lor
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ei drum și, acum, nici pe tata nu puteam să-l petrec. Pentru mine decesul tatei a fost o durere și o pierdere destul de mare. Se rupsese acel fir care mă unea mereu cu el, iar prin el, cu casa părintească și cu copilăria mea. Au fost zile grele, nu-mi imaginam și nici acum nu-mi pot imagina că tata nu mai este... Numai Dumnezeu știe de ce a îngăduit să se petreacă totul anume așa. După câteva zile, o rugasem
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cuvinte: - Nu va termina bine această familie cu atâtea înjurături și blesteme! Nu va termina bine! Crescură mari copiii lor și cei mai mari își găsiră loc prin lumea aceasta, făcându-și familiile lor. Fugiseră cât mai departe de casa părintească, care era pentru ei un loc de care nu doreau să-și lege viitorul. Se trecuse din viață și mătușa Catinca. Ultimul lor fecior, Dumitru, după absolvirea școlii medii cu merite la învățătură, hotărâse împreună cu un prieten de al său
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
duce la satul meu natal. Nu vreau să spun că era cel mai frumos sat din lume. Vreau să spun, doar, că era satul sufletului meu, pe care nu-l voi putea uita niciodată, așa cum nu voi putea uita casa părintească, unde m-am născut și unde am petrecut cea mai frumoasă și nevinovată parte din viața mea, copilăria, alături de cele mai scumpe ființe, mama și tata, frați și surori. Este locul unde, pentru prima dată, am admirat un răsărit și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fiorul dragostei și am început să visez cu ochii deschiși. Cine poate uita ulițele copilăriei la care atât de des ne întoarcem cu gândul și cu amintirile? Cine nu-și mai aduce aminte de acea uliță care, de la poarta casei părintești, ne ducea spre o mulțime de alte locuri și pe care am lăsat milioane de urme în toți acei ani cât am pășit pe acolo? Acea uliță, la capătul căreia, dornici de a cunoaște multe, ne-am urcat cândva într-
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mijlocirea acestei mântuiri. Un oarecare om sfânt a spus că chiar cel mai rău membru al bisericii nu poate fi comparat cu nimeni din adunările omenești. Cât despre ulița copilăriei mele, care avea în capătul din vale casa mea cea părintească, iar în cel din deal, biserica, pot spune tare: - Da! Este cea mai frumoasă uliță din lume! Ploaia Se apropia ploaia. O așteptam de mult timp. Căldura și zăduful nu vroiau să-i cedeze locul, dar vântul îi veni în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
picăturile ei, cum îmi mângâie obrazul și îmi alină suferința. Ea mă cuprinde și mă ascultă. Mirosul de praf udat și de aer proaspăt și curat, pe care îl lasă ploaia în urmă, îmi aduce aminte de casa și ograda părintească și de ulicioarele din mahala. Îmi aduce aminte cum eram mică și ieșeam prin ploaie fără voie, cum mă întorceam plină de glod până în cap. Biata mamă, când mă vedea, îi venea să plângă. Parcă aud și acum cum zicea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
era gata de sărbătoare. Brâiele de culoare neagră, ce păreau niște pantofi noi în picioarele acestei domnișoare, o făceau să arate și mai bine.” (Sărbătoarea cea mare). Era de așteptat ca locul central al amintirilor să fie ocupat de casa părintească - izvor de sensibile aduceri aminte, purtând poleiala fericiților ani ai copilăriei, cu treburile gospodărești de peste zi și cu poveștile depănate la gura sobei, în serile lungi de iarnă. Descrierea este pe măsură: „Imediat se pomenise în curtea casei părintești, intră
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
casa părintească - izvor de sensibile aduceri aminte, purtând poleiala fericiților ani ai copilăriei, cu treburile gospodărești de peste zi și cu poveștile depănate la gura sobei, în serile lungi de iarnă. Descrierea este pe măsură: „Imediat se pomenise în curtea casei părintești, intră în casă, deschizând ușa la toate odăile, căutând pe mama și pe tata, alergă prin curte, fugi apoi în grădină, unde începuse a cuprinde toți pomii și tufele de vie pe care taică-său le îngrijise toată viața, sperând
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mult. Ce mai râdeau ăștia mici de bunelul! Și el râdea cu ei împreună... Ioana nu putea să creadă că toate aceste lucruri nu le va mai vedea, nu le va mai putea numi „ale mele” sau „ale noastre”.” (Casa părintească). În acest univers mirific, fericirile sunt simple și, cu atât mai mult, înduioșătoare, mai ales că, fără bani și alte posibilități materiale, chipul și sufletul unui copil se pot lumina cu surpriza împlinirii unui vis arzător: „...Eu adormisem și mai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
asta a scăpat, a scăpat că-i frumoasă, că de era una slută, ocna o mânca, acolo îi putrezeau oasele, așa-mi mâncă mie sufletul, că m-aș duce în lume la soru-mea... Stă la țară lângă Târgoviște, în casa părintească, zice soru-mea: hai Ană și-ți du bătrânețile aici, destul ai robit în fabrică, am lucrat la fabrica de chibrituri patruzeci de ani, acuma am pensie bună, da' copilu' ăsta zice: Nu mă lăsa mamă că nu-mi ajung banii
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]