507 matches
-
în grumaz, iar capul îi era strâns parcă într-un clește. își aminti cu oroare lațul care, într-o clipită, sustrăgându-l morții onorabile pentru care se pregătise, îl capturase, reducându-l la neputință, în vreme ce îl trăgea ca pe o paiață. Din ceea ce se întâmplase după acea nu-și mai amintea nimic. Era oare prizonier? Dar atunci ce însemnau acele glasuri feminine? Scruta atent cu privirea în semiîntuneric, fără nici un rezultat, însă, fiindcă, neputând să-și ridice capul, nu izbutea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Acest clown nu era altul decât Lct.Col.Tudose Ion, lucrător periculos la serviciul economic al capitalei care trimesese la Închisoare nenumărați cetățeni, lucru de care se mândrea făcându-i plăcere...!! Profitând de poziția sa Înaltă În ierarhia gradelor, această „Paiață” Își introducea nasul peste tot. Dacă se Întâmpla ca o secție de miliție să bată pasul pe loc din lipsă de probe, lua În primire dosarul confecționând atâtea probe Încât nefericitul se alegea cu ani grei de Închisoare. Extrem de periculos
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
flămânde hiene adulmecând prada...! Iar când rostea cuvintele, trebuia neapărat să Întorci capul de jenă, observând dantura galbenă de fumatul excesiv, cariată și cu resturi de mâncare dela dejunul anterior ce continua cu extremitatea buzelor, avănd vaga senzație a unei Paiațe pregătită pentru spectacol...! În acel moment apăru ospătarul, făcând o plecăciune. “Vă stau la dispoziție...” Prețiosul invitat, privi la ospătar câteva secunde făcându-i semn să se apropie. “Băuturi din import...?” “Desigur domnule...” “Whisky mare cu ghiața separat, iar fata
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
învățat să tragem la răspundere pe alții, Să dăm vina pe cei care vin din alte generații, Să ne acuzăm destinul că ne-a dat să fim români, Ca și cum noi suntem pleava iară ceilalți sunt mai buni. Din grămada de paiațe se ridică azi sticleți, Încropesc o strofă-două și deja se cred poeți; În cuvinte fără noimă schilodesc vocabularul, Inventând neologisme ce descântă-originalul. Nu pot niciun vers așterne pe un petic de hârtie, Că vin snobii și pedanții să mă-nvețe
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mulțimea deasă de oameni care se țesea de colo până colo, prin fierbințeala cea mare a soarelui, cu larmă nedeslușită de glasuri. Săteni cu fețele liniștite, cu muierile și cu copiii după dânșii, se purtau încet spre comedii, unde urlau paiațe pestrițe, ridicate pe podiște de lemn, deasupra mulțimii care se grămădea în juru-le cu gurile căscate. Negustori cu ochii mici și ascuțiți vorbeau aspru, din gâtlej, cu palmele întoarse în laturi, de o parte și de alta a bărbilor. Câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scena aceasta animată ce avea drept protagoniști propriile lor haine, abordând o mină sobră, ca și cum nu ar fi participat la un spectacol vesel, ce aducea cu un vodevil, ci aveau aerul că asistă la o Înmormântare. Trase de fire nevăzute, „paiațele” se zbenguiau, făcând mișcări atât de bruște, Încât Mathilda, mai sensibilă din fire, lua câte o pernuță sau un alt obiect mai moale aflat În preajmă, Îndesându-le când Într-o parte, când În alta. Mâinile ei erau date Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
apropia, la rîndu-i, creștetul de creștetul Mathildei și scotea, fără să-și dea seama, un oftat, după care aplauda din nou. Ceva Însă nu mergea În mariajul lor și faptul acesta Îi apropia și Îi Îndepărta În aceeași măsură... După ce paiațele Își epuizau numărul, revărsându-și În extaz brațele pe pat, Noimann și Mathilda Își schimbau hainele Între ei. Medicul se Îmbrăca În rochie, iar Mathilda În costum, astfel că arcurile de pe pat Începeau să scârțâie din nou. Rochia se Învolbura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dimineață până la prânz. Visez de nenumărate ori la vizita împăratului Hsien Feng. În fanteziile mele, el vine, mă ia de mână și mă îmbrățișează cu pasiune. În ultimul timp am tot stat lângă heleșteul meu. Îmbrăcată de gală ca o paiață, mă uit la țestoase și la broaște. Dimineața, soarele zăbovește deasupra grădinii și două țestoase înoată alene. Plutesc o vreme la suprafața apei și apoi se cațără pe o piatră netedă ca să se odihnească. Încet, una se urcă peste cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
unui om care luptă. De pildă, nu mă mai ținea decât cu o mână, ca să arate celorlalți, ce? Că dacă-l dobor să poată spune că n-a luptat decât cu o mînă! Iar chipul său căpătase o expresie de paiață. Ce vroia să spună? Vroia să-i facă pe ceilalți să râdă în toiul luptei. Iar dacă l-aș fi pus jos, ce adică, să se considere că, din moment ce el se strâmba așa, rezultatul luptei nu mai avea valoare? Mi-
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
aproape, aici, să poți pipăi mirosi vedea mototoli, bucăți bucățele, să rupi totul, așa, totul, scrâșnind, țopăind, fericit, să dai foc: cenușă, praf, aer, țircus. Ca și cum ar fiadevărat, oho, dacă toți toate totul chiar ar exista, dacă dacă dacă. scamatorul, paiața, masca, mimul. Cinicul, glumețul arogant, înghițitorul de săbii și dezastre, impasibil, cu marele lui cap ras, de consul roman. Dacă ar exista, dacă dacă dacă, dacă el și ei ar exista, acum, când îi vede, îi revede, îi visează, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a cărui privire ironică se mișcă vioi deasupra unei mustăți răsucite - se plînge că e prea cald și nu poate să lucreze. Sorin i-a fost elev. Sorin strînge lume duminica (medici, profesori, milițieni, actori) cu niște metafore suprarealiste interesante: paiațe de cîrpă, funii Înnodate - despre care cineva a zis, mai În glumă, mai În serios ( În mod sigur cu jumătate de gură), că arată ca viața noastră. Apoi a intrat la Mircea, care și el are o pereche de mustăți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nici n-am ațipit măcar. Ascultam sunetele arțarului din spatele gării... dar mi se pare că nu v-am spus încă nimic despre acest arțar. Un arțar bătrân, scorburos și uscat, de o formă ciudată, semănând în același timp cu o paiață și cu o spânzurătoare. Îl năpădiseră urzicile și omizile și rămăsese aproape fără crengi. Cum a pornit vântul, a început să facă un fel de plecăciuni țepene și caraghioase, ca niște temenele de clovn, însoțindu-le cu niște țipete scurte
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ușa mereu și mi-am dat seama că, enervat, o trânteam de fiecare dată mai tare. În timpul acesta, arțarul îndoit de furtună scotea scâncete de animal bătut. Apoi aceste scâncete s-au schimbat în chicote ascuțite. Parcă râdea de mine paiața, făcând plecăciuni. Probabil că la mijloc au fost nu numai zgomotele arțarului. Doar le mai auzisem de atâtea ori până atunci. Aproape mă obișnuisem cu ele. Eram însă surescitat. Poate că tensiunea furtunii stârnise materiile inflamabile din mine. Nici nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Degeaba m-am învîrtit, degeaba am strigat. N-a ieșit nimeni. Mai departe am dat de o miriște la marginea căreia putrezeau, fără să păzească nimic, sperietori făcute din paie, cu pălării vechi de postav pe cap, arătând ca niște paiațe. Mergeam îngîndurat pe câmpul scăldat de lumina lunii când m-am înfiorat auzind, nu foarte departe, urletul unui lup. Sta la marginea unor tufișuri, privea spre paiațele de paie și urla. Pe mine nici nu mă vedea parcă. M-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
făcute din paie, cu pălării vechi de postav pe cap, arătând ca niște paiațe. Mergeam îngîndurat pe câmpul scăldat de lumina lunii când m-am înfiorat auzind, nu foarte departe, urletul unui lup. Sta la marginea unor tufișuri, privea spre paiațele de paie și urla. Pe mine nici nu mă vedea parcă. M-am retras repede și m-am ascuns după o tufă de măceș. Acolo mi-a venit inima la loc și am putut să văd mai bine scena aceea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mine nici nu mă vedea parcă. M-am retras repede și m-am ascuns după o tufă de măceș. Acolo mi-a venit inima la loc și am putut să văd mai bine scena aceea ciudată. Lupul urla amenințător spre paiațele de paie, dar nu îndrăznea să se apropie de ele. Până la urmă a obosit și s-a retras undeva în tufișurile din care ieșise, iar sperietorile au rămas în câmpul gol, inutile și ironice. Am făcut un ocol. Acum bătea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
O apă în care dacă mă prăbușeam, m-aș fi înecat și râul mi-ar fi dus cadavrul spre locul de vărsare. Mă străduiam de aceea să nu mă clatin. După o vreme a dispărut toropeala. M-am întors, dar paiațele de paie nu mai erau acolo. Am ocolit toată miriștea și nimic... În noaptea următoare am dat parcă de o poartă ruginită și încuiată. M-am chinuit destul de mult s-o împing, s-o forțez. În zadar. Era înțepenită zdravăn
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ea. ― Nu știu... Hai! am repetat pe un ton care nu admitea replică. Am împins-o înaintea mea și abia atunci am descoperit că pe toată lungimea pădurii, cu fața spre deșert, erau presărate, ca un șir de santinele ironice, paiațe de paie cu pălării de postav putrezit... 28. Am revenit în gară, am băut apă, și parcă nu ne mai săturam bând apă, pe urmă ne-am trântit fiecare pe o bancă, fără un cuvânt, ca prostiți. Ce puteam să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a unui lung ev de beznă fumegândă”. Cât sarcasm manifestă autorul împotriva cârmaciului ce se pretinde genial în ,,Nevoia de Agora”, când înțelepții și cărturarii sunt puși în lanțuri și uciși, iar poporul este înfometat. Lingușitori și lichele salută ambițiile paiaței, dar nevoia de Agora scoate mulțimea pe străzi cerând să fie alungată paiața cocoțată în spinarea unui neam întreg. Îndeamnă vântul - aici e ,,Vântul istoriei” - să-și sloboadă tăria și să arunce în țărână pocitania această scârnavă și beteagă la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
ce se pretinde genial în ,,Nevoia de Agora”, când înțelepții și cărturarii sunt puși în lanțuri și uciși, iar poporul este înfometat. Lingușitori și lichele salută ambițiile paiaței, dar nevoia de Agora scoate mulțimea pe străzi cerând să fie alungată paiața cocoțată în spinarea unui neam întreg. Îndeamnă vântul - aici e ,,Vântul istoriei” - să-și sloboadă tăria și să arunce în țărână pocitania această scârnavă și beteagă la minte. În ,,Poem fără titlu” afirmă răspicat că nu avem destule lacrimi să
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
a hranei noastre cea de toate zilele, chiar dacă are un gust astringent, Îi Îngăduie să treacă pe bulevarde și străzi interzise pentru oamenii mai subțiri, fără ca nimeni, niciodată, să fi fluierat În urma lui: mă fătălăule! sau: ia te uită ce paiață! și să strige după el cu glas pițigăiat. — Excelent! exclamă Juan Lucas, gustînd din paharul de pisco; ai reușit să găsești formula corectă, dragul meu profesor. — Mai aduc unul!... Mă Întorc Îndată cu Încă unul!... Și făcînd promisiunea asta, Împărțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a dat jos din automobilul arhitectului, iată-l cam nedumerit: lăsînd la o parte faptul că era foarte probabil să ajungă cu toții În iad fiindcă Înjurau tot timpul, erau pe jumătate goi și murdari de var și mortar. Păreau niște paiațe care se luaseră la bătaie rupîndu-și hainele și care acum, făcînd pe zidarii, continuau să glumească la fel ca la circ și se suiau pe niște schele fără balustradă de pe care puteau să cadă În orice clipă. Arhitectul uită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Nerval, figura spînzuratului este o fantasmă dominantă a decadentismului. Avangardismul va fi și el bîntuit de figura sinucigașului. Însă în cazurile mai susmenționate, avem de-a face cu o atitudine comică, estetică, în răspăr cu gravitatea gestului. Arlechinul, Pierrot Lunaire, „paiața cu clopoței” sau „fără de scufie” sînt expresii ale scindării tragicomediei postsimboliste; fascinația futuristă pentru teatrul de marionete nu e străină de ea. „Spînzurat” între două lumi, omul postsimbolist apare ca un homo artifex, manipulat ludic de un Păpușar abstract. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
roți porniți alene,/ felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te de peron// Gară colorată și pustie/ trenurile pleacă pe vecie.../... Ieși dintr-un sertar melancolie/ cu panglici, cu bucle de hîrtie/ căci paiața-i fără de scufie!”). În comentariul publicat în Manuscriptum, Henri Béhar consideră că „În ciuda invitației de a-l publica, acest poem modernist și languid n-a avut fericirea să placă dadaiștilor aflați în fervoarea exaltării lor, sau încă rezervele lui Marcel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și la Teatru. La Roma, la Paris, la București. Da, da, e amuzant. Mai ales la tragedii. Drept să spun, eu de acolo îmi adun spiritele (în carnet)”. Spațiu carnavalesc al libertății anarhice, circul - o lume a l’envers, cu paiațe grotești și luptători supraponderali - oferă spectatorilor moderni sătui de emfaza teatrală o cură reconfortantă de divertisment pur: „Sîntem rugați a fuma și a scuipa pe jos. Nimic nu e interzis. Autorii dramatici vin să adune din arenă spiritele clovnilor. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]