613 matches
-
în cultura și mentalitatea românească, este tradus în mai multe limbi, ba încă aud că intelectualii evrei vor să fie ales la conducerea Federației Comunităților Evreiești din România! Dincolo de acestea toate, l-am văzut cu plăcere (și, desigur, auto... înduioșare) palpitând ca acum treizeci de ani la un concert Phoenix cu țăndărică și trupa lui de dubași, după cum n-am uitat că tot Andrei Oișteanu autorul Arhivarului de aici! era cel care semna în 1980 în România literară un tulburător reportaj
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu brațele albe, cu talia rotundă. Imaginea ei completă ținea piept în conștiință imaginii funebre a nopții. Când am ajuns, geamul Adelei era negru. Deasupra casei ei, în infinit, ardea o stea roșie, se înflăcăra și se stingea de durere, palpita ca într-un răsuflet pasionat. - A! te-ai întors? Te-ai amuzat bine? Și apoi, fără să-mi dea timp să răspund: Închipuiește-ți că mi-ai lipsit, cu tonul care vrea să spună: "Închipuiește-ți ce curiozitate: ți-am simțit lipsa
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o bură de ploaie. Iluzia era dezmințită de petele de lumină care, ca niște frunze diafane de aur, jucau pe bănci, pe masă, pe broboada, pe rochia și pe mâinile Adelei. Aici, în intimitatea singurătății, cu bustul ei, în care palpita viața, sprijinit pe masă, cu tulpanul legat pe frunte, era atât de femeie! Proiectată pe zidul întunecat al bradului, cu rochia trandafirie, cu fața înviorată de mers și de plăcere sub broboada albastră, cu zâmbetul ei roș și luminând din
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mediu provoacă o deviere a sufletului. (Lampa de pe masă, mutată pe un scaun din colțul camerei, modifică tot peisajul încăperii - alte umbre, alte proporții - determină altă tonalitate a sensibilității, altă direcție a gândirii și alte reacții...) Un plop de alături palpita încet. Mai departe, se contura imprecis prima casă din Valea-Seacă. Dar toate erau într-un deficit de realitate. Spiritul nu le putea conferi întreaga existență... "Uite, lacul vine la noi. E și o barcă pe el", și-mi strânse mâna
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ia-l de unde nu-i! Numai ca să-l coboare din ștreang, oamenii au trebuit să-și lege ochii cu o năframă, ca să nu cadă pradă diavolului ce Încă sălășluia viu În trupul lui, ținând-i Îmbățoșată bărbăția ce continua să palpite lovindu-se ritmic de buricul gol... „Vârtoasă ca la armăsari“, au povestit cei ce s-au Încumetat să arunce noaptea o privirea pe geam. „Atunci de ce s-a mai spânzurat, dacă o avea așa de mare?“, s-au Întrebat femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
el În realitate, deși avusese ocazia să-l vadă cu ochii ei În diverse ipostaze, să-l privească nu numai de la distanță mai mare sau mai mică, ci să-l și pipăie cu degetele sale grăsulii, să-l simtă cum palpită și cum se Înfige apoi cu o durere Înspăimântător de dulce Între coapsele sale Întredeschise, nechezând ca un armăsar nărăvaș; durere ce-o făcea să scoată gemete teribile care puteau scula până și morții din mormânt. Atunci când simțurile se Încălzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un fel de scheunat neputincios, desprinzându-se de la locul lor și picând ca niște pere mălăiețe la pământ. Mașa Își vedea corpul Întins de data asta nu pe un trunchi de copac, ci direct pe podeaua de scânduri proaspăt vopsită, palpitând de dorință, cu sânii mari ca niște talere ale unei balanțe aflate În extaz, având de o parte și de alta câte un sfârc greu, zemos, și cu sexul ca un platou auriu din mijlocul căruia Își Înălța gâtul același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
metamorfozându-se În două capete de om. Unul de bărbat și altul de femeie. Ugerul Evlampiei o atrăgea ca un magnet. Țâțele pe care Mașa-Mașa le mai simțea În mână se Învârtoșaseră În aerul Încărcat de tot felul de miasme, palpitând și lovindu-se de abdomen. „Cum aș putea pune mâna pe așa ceva, gândi cu scârbă Mașa, sunt ca la armăsar...“ Erau trei: două lungi ca niște falusuri și o a treia de forma unei pâlnii. La capătul ugerului stăteau agățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
te spun lui nea Pește. Iar o idee este mai importantă decât o catedrală, spune spânul închinându-se pe ascuns, ferește-te să devii victima adevărului, omul își suflă nasul cu putere, dar adevărul creator de iluzii? Viața-i frumoasă, palpită, ca o pipiță, O bomboană îți schimbă gustul, Naiv ca o gură de incendiu, El știa că afectarea este semnul indiferenței, Vântul sufla mai ușor ca o frunză, Casele păreau solfegii solidificate, Băltoacele aurite de soare ne orbeau, Vorbeam și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
buze, mi-e vânt și mi-e ger, Iar plugul se-nfige în creier ca-n fier Și lacuri se varsă pe dealuri de-obraji, Un gând se adună în ochi ca în iaz... Pe sâni crește lavă, adânc mai palpită, Iar miezul e fript pe sub ei, pe sub pită, Nechează și arde, e roșu-văpaie, Nebună zvâcnește și arată a ploaie. Urechea visează că leagănă flori, Din zori până-n seară, din seară în zori, Tot roșii, aprinse de șoapte de dor... Iubitule
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
palidă de la fereastra lămîiatică mă țintuise locului. Aveam impresia că ea Îmi făcea semn cu mîna să nu iau În considerare gardul și să poftesc Înăuntru... dar bineînțeles că asemenea gînduri nu se Întemeiau pe nimic... Și totuși inima Îmi palpita... Mă chinuia o vagă Îndoială că nici nu era nevoie de gardul acela... Nu eram fericit deloc, pentru că simțeam cum Îmi scapă printre degete fratele ei. Trebuie să fiu de-acum Încolo ca un cîine de vînătoare, gata să sar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o coamă de păr negru și des. —Vai, domnișoară Walsh, frumoasă mai ești, i-a zis mama acru. Piaptănă-te! Piaptănă-te! Și zâmbește mult. Chestia era că Rachel deja radia. De obicei. Emana ceva, un fel de liniște care palpita, care părea să ascundă o umbră subtilă, tainică, de perversitate. Apoi mama a dat cu ochii de inel. Cum de nu-l observase până acum? Și plimbă-i chestia aia prin față ori de câte ori ai ocazia. —’țeles. —Bun, să-l vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
copilă poposită la fântână Te îngînă Pe câmpia clară... Verde crud, verde crud... Mugur alb, și roz și pur, Te mai văd, te mai aud, Vis de-albastru și de-azur. Amurg de vară Histerizate fecioare pale, La ferestre deschise, palpită... În amurguri roșii, nupțiale, Stau pale, și nu se mai mărită. Eu trec, îmbătrînit, ca și ele, Și-asemenea inima mea plânge - Din treacăt, tuturor, în perdele, Le pun cîte-o roză de sânge. Fanfară Ce tristă operă cânta Fanfara militară
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de sine. Muntele nu se lăsa ignorat. Și Virgil era binedispus și își târa fără să se plângă grăsimea și bătăturile pe panta abruptă, agățându-se de bulgări de pământ și smocuri de iarbă pentru a-și ușura urcușul. Aerul palpita de bâzâitul insectelor și mesajele ezoterice ale păsărilor în zbor. — Magister pene monstrat, cită din senin Virgil. Se odihniră o clipă. Vultur-în-Zbor se văzu obligat să ceară lămuriri. — La școală, spuse Virgil, aducându-și aminte, oarecum rușinat, momentul. Un puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
abia acum Începea. M-am prelins pe trepte În jos, unde don Saturno, cînd m-a văzut, a scuturat din cap. — Haida-de, intră un moment și aranjează-te... Am refuzat, ținîndu-mă cu mîinile de stomac. Partea stîngă a capului Îmi palpita ca și cum oasele ar fi vrut să se desprindă de carne. — Dumneata sîngerezi, mi-a zis don Saturno, neliniștit. — Nu-i prima oară. — Atunci, joacă-te În continuare și n-o să mai ai șansa de a sîngera prea mult. Haide, intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Între degete?! În timp ce Noimann Își frământa mintea cu astfel de Întrebări, Încercând să-și aducă aminte de vreun chip anume sau măcar de vreo frază rostită la masă, tunica „amiralului” se coloră În auriu, acoperindu-se de inscripții roșii ce palpitau În aer: „Există nenumărate motive pentru care și noi, bărbații, merităm o zi a noastră. Semnează pe www.ziuabarbatului.ro sau trimite da prin sms la 1870.” „De ce nu la 48 sau la 64!? La noi toate Încep de la acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de vinișoare trandafirii fu cuprins de spasme. Gura i se acoperi de-o spumă albă, care se revărsă pe lespezi. Trupurile bărbaților intrară și ele În trepidații, ca și cum ar fi fost conectate de un fir nevăzut de goliciunea femeii ce palpita În beznă. Gemetele celor trei se contopiră Într-o arie ambiguă, În care sunetele emise de cele trei guri erau acompaniate de cele ițite de alte orificii. Sus-jos, stânga, dreapta. Sus-jos, stânga, dreapta. Și tot așa. Falangele degetelor pocneau. Gingiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Supapă și piston. Înainte, Înapoi. Sus, jos. Sus, jos. Galerii și cârtițe Învârtindu-se În cerc. La ce bun? Cu cât e mai bună vederea decât pipăitul? Aici nu există nici deasupra, nici dedesubt. Nici stânga, nici dreapta. Lume otova, palpitând, plină prin ea Însăși de senzații. La ce bun mirosul? La ce bun auzul? La ce ar mai putea folosi ochii În beznă odată ce te lași călăuzit de buricul degetelor? La ce ar mai putea folosi gândurile? Conștiința, odată ce navighezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ce ar Înainta printr-o galerie lopătând nu pământ, ci carne vie. O lume otova, redusă la un singur simț. Sus, jos. Jos, sus. Când nu există nici sus, nici jos. Nici dreapta, nici stânga. Nici Înainte, nici Înapoi. Carne palpitând În carne. Noimann Înainta prin Noimann. El era cârtița și galeria săpată de ea, prin care orbecăia, Încercând să iasă la lumină. Lumina Însă Însemna sfârșitul. Cât dura călătoria asta? Spațiul orb anihilase timpul. Timpul anihilase distanța dintre un eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se surpă sub pământ? Nisipul se scurgea din clepsidră, bărbatul În femeie și femeia În bărbat. Noimann se ridica deasupra celuilalt Noimann. Cinicul și penitentul se târau În genunchi, unul În fața celuilalt. Fusese aceasta doar o scurtă iluminare? Galeria oarbă palpita În urmă. Drumul ales fusese unul ce ducea În beznă. Oare mai exista și un altul, mai puțin bătătorit? Acum Între bărbat și femeie se căsca din nou aceeași veche și mereu nouă prăpastie de carne. Biciuindu-se, stomatologul Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
soarelui, sorbi câteva picături din ea. O căldură plăcută, ca un bulgăre de lumină, Îi cuprinse stomacul, răspândindu-se În tot trupul. Stropi luminoși de foc Îi străfulgerau venele, urcând de la stomac la creier și la tâmple, care Începură să palpite. Iradiind bucurie și lumină, stropii coborâra de la creier În inimă și de aici Înapoi În stomac, după care se rostogoliră În jos, răspândindu-se În mii de șuvițe luminoase În palme și În tălpi. Făcând câțiva pași, Noimann transpiră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
rămân vătuite, privirea-și păstrează fixitatea, buzele, limba, gâtlejul Încă nu se desparte de izvor. Mirosul ciochinilor zumzăitori, culoarea lor albă (Înalțată spre mai pur de vecinătatea fragmentară a verdelui), gustul mierii capătă dăinuire. Ecranul se luptă cu toate acestea, palpită, zvâcnește, transformă semiântunericul Într-o fosforescență violetă. Camera se populează treptat, este duminică 8 mai ’77 și sunt mai multe meciuri de văzut. Zgomotul zarurilor În cutia de table, clinchet de pahare, un vin roșu bine păstrat peste iarnă. Așteptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
doar flămânzi! Brusc, mă urmăresc avizi, glandele au început să elibereze misterioasele secrete iar ei au devenit suculenți, tresaltă, dansează și-acum mustesc plini de viață! Nu vezi că ne dezechilibrăm când mă strângi în brațe? Spre uimirea mea freamăți, palpiți și nu mai tremuri, nu ne mai zguduim, ne controlăm și nu mai vrei să-mi dai drumul. Nu vezi că toți din jur privesc invidioși îmbrățișarea noastră? Întotdeauna ai fost și ești mai frumoasă ca oricare! Acum nu te
Iubiri proscrise by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83732_a_85057]
-
cuprinse într-un vârtej care nu se mai termina, speranța într-un noi inseparabil îmi sfâșia mintea. Toate lucrurile, toate ideile se îndepărtau și rămâneau în urmă numai viziunile, obsedant... chinuitor! Atunci, am intuit că te aflai deja în interiorul meu palpitând, strecurându-ți tulburător inerția în arome tremurânde cu regina nopții, împletind domol inimile noastre. Mai suferi, draga mea?
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
ca cerul de dimineață. Eram toate amorezate de el. Atunci o prietenă m-a între bat: „Dacă zici atâtea când îl vezi, ce ai fi în stare să faci pentru Rege?“ „Mi-aș da sufletul pentru el!“ i-am răspuns, palpitând. „Mare brânză!“ a replicat realistă cealaltă. — Și pe urmă? — Pe urmă, la cincisprezece ani și jumătate, pe vremea când încă mă mai plimbam pe patinele cu rotile, m-am măritat. — Cu cine? — Să vezi cum a fost. Se declarase războiul
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]