628 matches
-
nostru? Da, un Tartarin se poate naște și în Delea Vechie! Da, da, în această modestă mahala a Bucureștilor, în familia unor onorabili zarzavagii din Capitală... Fără doar și poate, în pieptul retorului drenat, sub cutele enormului foulard de mătasă, palpită inima unui veritabil tarasconez! Mai întîi, dînsul suferă de aceeași - ierte-ni-se cuvîntul - ipocrizie sinceră, care caracterizează pe neuitatul ucigător de lei. Dînsul, după cum spune Daudet, "nu minte, ci se înșeală. El nu spune adevărul și știe că nu
Redutabilul pamfletar C. Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/8100_a_9425]
-
împotriva unei femei disperate, agresiuni purtînd cu ele obscenitatea loviturilor lașe. Mai cu seamă această prezență a cruzimii triviale, descrisă cu o simplitate impresionantă, acordă acelei bucăți scurte din 1890 valoarea de document semnificativ, atrăgînd atenția asupra sindromului anxios care palpită sub variate forme, în operele tragice, dar și în cele comice, ale lui Caragiale. Tot în 1890, autorul își termina drama "Năpasta" în vreme ce nuvelele tragice de amploare sunt imaginate și definitiv compuse între 1889 și 1898. Altfel spus, deceniul care
Caragiale și sindromul spaimei by V. Mîndra () [Corola-journal/Imaginative/15271_a_16596]
-
din Amarul Tărg Străzi umede cum mîini transpirate din ganguri vechi vine damful de muced al începutului Lumii un reporter din Capitală ridică deasupra capului un porumbel să filmeze cu el depărtările. Asculți vezi Asculți vezi acoperi descoperi frumusețile ce palpită la gîtul tău cum o venă umpli șoseta cu bluesuri te descurci cu picturile oare ce se-ntîmplă-n prezent cu prezentul însuși un violoncel e necăjit ca o morsă la țărmul mării mîine nu mai contează spaima părului face deliciul flăcării
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/9352_a_10677]
-
alături de el genera un fel de vibrație magnetică, însoțită de o grabă tulburată în toate mișcările vieții, resimțite ca pulsații sau tresăriri celulare; o ebrietate de numai cîteva clipe, în care germinau intuiții și așteptări de o intensitate aproape dureroasă. Palpitînd tot mai frenetic, celulele sale se ordonau în noi configurații, iar materia lor devenea imponderabilă, încît reverberația unei energii implacabile deschidea, la orizontul minții, ceva ca o fereastră către a doua conștiință. În momentele acelea, Valerian știa că, urmînd traseul
Ficțiune ilicită - fără sex by Petru Cimpoeșu () [Corola-journal/Imaginative/11143_a_12468]
-
cod Orbii cu orbitele reci în visul luminii Pe cîmp șerpuind splendorile ierbii - Ascunși ochii lor - diamante în natură - Pot vedea mult mai multe decît în orbite - Dar orbirea e numai un cod: Pielea feței acoperită cu aripi de fluturi Palpita văzînd nevăzutele. Ne frîngem viețile chiar de propriul văz înecați în priviri Risipiți în confuzia ochiului care înspre lume deschis nu poate alege Decît hăituiri de imagini Ce-acoperă cerul Și mai orbi decît orbii rămînem Cu înghețul, cu gerul
Poezie by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8161_a_9486]
-
cu biciul tăios al muchiei de aripă. Năruindu-l cu ecoul tremurător al zbaterii lor... "Plouă cu vin..." Își spuse; și hoitul i se încruntă împietrit și proaspăt sub tulbureala beată a pianului. Un balamuc de sunete și tot îi palpita lui în lăuntru; frămîntîn- du-l, mucegăindu-l și uimindu-l cu fiecare șoaptă ce îi strecura. Lucruri pe care el nu le știa despre sine; dar Satie i le amintise... O dîră sonoră; ca un autosărut; o dragoste fastuoasă - în
Capitis Deminutio by Angela Marinescu () [Corola-journal/Imaginative/13799_a_15124]
-
vii, își schimbă configurația, mă conduc mereu în altă parte. ajung pe un pod: malul celălalt nu există, dincolo de pod nimic nu e. caut biserică, n-o găsesc - biserică e lichidă și curge. câțiva câini aleargă spre inima sângerânda, încă palpitând, a unui înger. nici zi, nici noapte - doar rază fascinantă a morții strălucește. din slavi se prăbușește un cuvant uriaș, ne strivește, ne face praf și pulbere pe mine și orașul meu. descrierea uneia dintre morțile mele (admiratorul) cineva se
POEZIE by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/13738_a_15063]
-
iarăși, firma. CROITORIE! La Tanti Elvira Nu de mult, într-un week-end splendid de toamnă blîndă și tandră, o parte din redacția noastră a poposit la Brăila. Un oraș, și el, bîntuit de povești fabuloase, de o viață cosmopolită ce palpita și la vedere, și în culise. Am încercat să redescoperim ceva din alt timp. Pașii noștrii străbăteau străzile unui oraș-ruină, unui oraș traumatizat parcă de un bombardament. Strada Regală are, de-o parte și de alta, case cu o arhitectură
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15786_a_17111]
-
mistica în plinul blazonului cioranian. Ci undeva spre marginea cîmpului heraldic. Dintru început am avut, năpraznic și copleșitor, senzația unui imens jurnal pe viață (le Journal d’un douteur), a unui scriitor-de-sineînsuș i (écrivain de soi-même). Cu timpul, desigur, am palpitat și la temele metafizice, dar, una peste alta, Cioranul „meu” este Scriitorul, cazul, Personajul, autorul Caietelor, și al corespondenței, cititorul avid de experiențe biografice din constelația Sissi - Madame du Deffand, atletul Exercițiilor de admirație, observatorul uman al bețivilor din Rășinari
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2551_a_3876]
-
la rîndu-i, dar și ca un la fel de competent analist și experimentator al abisurilor iubirii, și Corneliu Baba a lăsat în urmă cîteva glose, care nu pot fi decît profunde, melancolice și visătoare, pe marginea erosului ca imanență a materiei care palpită și ca miracol al perpetuei întrupări. Pornind de la aceeași înaltă fantasmă a fecundării și folosindu-și din plin marile sale calități de narator, Camil Ressu a depus, la rîndu-i, în patrimoniul genului, cîteva desene erotice pline de avînt documentar și
Artistul și fantasmele sale erotice (o scurtă divagație estivală) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8272_a_9597]
-
născute din tragedie. „Pătrunderea jazz-ului la sate" poate constitui un episod neexplorat din epopeea modernizării impetuoase a lumii după drama colosală a pierderii identității. Vitalitatea clocotitoare a oamenilor e dublată de „obscenitatea ritmică tulburătoare a saxofoanelor", descriere în care palpită aceeași viziune îndrăzneață și în limbaj și în conținut care-l făcuse pe autor să exclame: „Sexul și moartea; ușa din față și ușa din spate. Cât de indisolubil legate sunt în noi!" Una din lecturile romanului care a făcut
Primul Faulkner (IV) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6797_a_8122]
-
a sensului. Intervenția cântărețului izbucnește contrapunctic, într-un dialog în care simți disperarea mocnita, proximitatea eșecului și gheara nemiloasa a neputinței. Există o abia reprimata notă de revoltă, dar exasperarea nu diminuează forță de impact a dorinței, care continuă să palpite, dezorientata, printre cuvinte și sunete. Notele inaugurale ale pianului par un sfârșit de melodie, astfel încât prezenta umană mai degrabă tulbură o tăcere în curs de înstăpânire decât lansează un dialog între putință și neputința, între aspirație și eșec. Locul căutat
Vechimea, adâncul (3) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4835_a_6160]
-
Nostalgia paradisului lipsește. „Chemări de dispariție sorb” ființa, iar nu „dorul nemărginit”. La adăpostul precar al unui cer nevrotic, artificial, Bacovia își poartă „firma” sceptică, de o luciditate jupuită, la discreția intemperiilor existențiale. Cel ce gândește și simte, creier „ce palpită de tristețe și tăcere”, este secondat și subminat de cel ce vorbește. Existența prin limbaj, superioară, își îngăduie inițiative rebele, neașteptate, de care „celălalt” se înspăimântă. Între „inițierea întru neant” și „ridicolul de a fi viu” se petrece credința lui
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
Înviatului, care ne transmite mesajul cel mai clar al sărbătorii Sf. Paști. „Pace vouă! Pentru sufletele răscolite și tulburate ale ucenicilor era uimitor acest salut. Era firească tragerea la răspundere pentru lașitatea lor, pentru lepădare, părăsire, ascundere. În inimile lor palpitau aceste gânduri, iar Hristos le-a dat ceva ce ei nu aveau: pace și liniște sufletească. Conflicte, războaie pot fi create cu o rapiditate de neînchipuit. Cine poate, însă, prin două cuvinte să ofere pace? Numai ÎNVIATUL! Auzind cuvintele Înviatului
Agenda2005-13-05-supliment de pasti () [Corola-journal/Journalistic/283543_a_284872]
-
nouă... zic unii că e foarte important să fii autentic chiar și atunci când repeți același lucru... că autenticitatea e cheia originalității... deconstructiviști, versificatori, povestași, mitomani, esteți, militanți... dincolo de mode și curente, de forme, rămâne acel bătrân sâmbure epuizat, care încă palpită imprevizibil, învelit în pojghița uscată a cuvintelor... paradoxuri pocnesc ca niște fructe răscoapte, exotice, savuroase..". Doar în Lumină pe sub ușă motivele "conflictului" sunt clare, deși două dintre ele - parvenitismul politic și oportunismul universitar (să fie de ghicit aici mediul universitar
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
curaj care să le facă memorabile. Căci, din păcate, la finalul lecturii rămâi cu puține lucruri. Formula literaturii sale e mai omogenă, dar rămâne destul de discretă și pariul pe care i-l propune cititorului pare fără cine știe ce miză. "Sâmburele epuizat" palpită totuși "imprevizibil", iar pojghița cuvintelor poate "pocni" și trebuie forțată. O spune însuși autorul, fără a reuși însă prea multe lucruri în acest sens. A rămâne la suprafața uscată a literaturii, cu alte cuvinte a te plasa în afara intrigii și
Pojghița cuvintelor by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11646_a_12971]
-
mișcărilor celui care servește venind și revenind la mese). Cuvintele incantatorii, repetate, considerate o inovație în Dubliners, supraimpresionează limbajul sec, descărcat de metaforă și arabesc, al personajelor nespectaculoase, al imaginilor care compun panorama începutului de secol XX. Ce mister: viața palpită în cea mai uscată materie. Avea dreptate Nora să strige la mormântul lui: "Jim, ce frumos ești!" James Joyce, Oameni din Dublin. Traducere din engleză de Frida Papadache. Ediția a II-a revăzută., Colecția Cartea de pe noptieră, coordonată de Ioana
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14859_a_16184]
-
a istoriei unui singur individ mi se pare atrăgător la filmul lui Schumacher. În această capcană este lăsat să cadă spectatorul care investește fantasmal alături de personaj, îi creditează injoncțiunile, poate mai adaugă altele noi, se lasă condus de coincidențe și palpită cînd numărul apare fosforescent în cine știe ce combinație pînă atunci lipsită de importanță, neutră, pentru a "reaminti" că textul nu e în carte, ci în jurul nostru: de la afișele strălucitoare la anunțurile banale, de la datele codificate administrativ la data zilei în care
Strigarea numărului 23 by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9528_a_10853]
-
toți oamenii, doritor de dragoste, pe care o găsește la o unguroaică - deși ar părea neverosimil unui literat oficial și plîns la spînzurătoare tot de un ungur, tatăl Ilonei. Așa cred că e mai omenește și un roman care nu palpită de viață - cu toate ororile, cu toate contradicțiile ei - nu are sorți de viață chiar cînd are norocul succesului." Pădurea Spînzuraților a fost scrisă mai mult la Iași., unde romancierul, amenințat, la București, cu arestarea de austrieci, s-a refugiat
Integrala Rebreanu spre final by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16145_a_17470]
-
deschis fantastic de mare și negru, parcă omenesc, privește mirat o gură păroasă ce rînjește mulțumită de marele succes. Evantai mic și ruginiu, coada i se desface asemenea unei brîndușe păduratece. Gîtlejul, amorțit de o durere profundă, se umflă și palpită asemenea aceluia al unui gușter, fără însă să emită niciun strigăt sau vreo notă guturală. Sitarul e o pasăre aproape mută. Sunt vietăți care pot îndura cele mai groaznice torturi fără măcar să scoată un strigăt, o șoaptă." (Mihai Moșandrei, însemnările
Epistolă către Odobescu (VIII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7916_a_9241]
-
moale și caldă, ca o pâne gustoasă, începuse să «se strice»” și „prindea un fel de mucegai amar, mai întâi pe margini și apoi chiar în miezul ei”, „sufletul muzicii bântuie orașul pe dedesubtul și prin interiorul geografiei lui fizice, palpitând nestins ca un zvon neîntrerupt”; „îmi place lumea aceasta de oameni vechi ai Clujului, în care cei noi au calitățile și instinctul de a se așeza, cuminți, cum le stă bine unor ardeleni adevărați, într-o suită care vine de
O amplă frescă transilvană by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4779_a_6104]
-
lor, toate sînt relatate în același registru dificil al patetismului camuflant, fardul de salon. "în întunericul învăluitor al marii terase, cu parfum de mentă sălbatică și rezeda, Pynx și cu mine aspirăm îndelung Spațiul insondabil, în adîncul căruia sclipesc astrele, palpită planetele, trec deja cu dîre lungi de lumină stelele căzătoare și se desfășoară infinită enigma Căii Lactee." Cam astfel de pagini fac lectura dificilă - pentru că printre astfel de descrieri putem găsi aventuri fascinante cu un Lord R, spre exemplu, în Italia
Poveștile Marucăi by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15447_a_16772]
-
închinată întâlnirilor neprevăzute ale unui critic cu diferite forme ale vieții artistice, în care talentul, ambiția, iluzia, exaltarea și chiar demența se îmbină în compoziții câteodată unice". Rezultă un veritabil bestiar scriitoricesc, o galerie de personaje (ilustre ori anonime) ce palpită sub ochiul necruțător al observatorului. Efectul plastic este, cel mai adesea, obținut fie prin ambiția fără margini a grafomanului de a fi omologat critic, fie prin vanitatea nemăsurată a scriitorului adevărat care a fost deja recunoscut ca atare. Neînțeleși, persecutați
Aqua forte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9076_a_10401]
-
pleca spre Vama că o să pregătească prânzul la Menaru, împreună cu ea, prietena ei, bătrâna ghicitoare în Coran, care în ultima vreme începuse s-o învețe și pe ea să ghicească, deși nu în cartea sfântă a mahomedanilor. Marea apărea în dreapta, palpitând vânătă în soarele intens, leneșă, gata să ațipească. Intrând în ceea ce Mangalia încă era doar un sat, îl zări pe Mitică în căruciorul, cotiuga lui trasă de astă dată de un singur măgar îndreptându-se probabil spre gară, semn că
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
-s apt pentru tandrețe, - și puiul de șacal e tandru/ pînă cînd rutul îl menește lăcomiei lui fără seamăn!/ Chiar tu dacă spui: «Gheara ta e subțire cum frunza pipalului»,/ tu vorbești în virtutea precedențelor./ În oglinzi, adevărata față-i ucisă - palpită totuși ceva!” (Maratonul - Cartea a șasea). Cu toate că dorește a se plasa în „ținutul bufonilor”, avem imresia că, mai curînd decît cu bufonul, Cristian Simionescu are tangențe cu „nebunul”, ilustrînd un comic ce vădește o extravaganță „firească”, de-o anvergură superioară
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]