KorAP: Find »[drukola/base=paranoic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...37 >

922 matches

Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758

poate prelungi continuând procesul paranoic, existența unei alte idei obsedante fiind atunci suficientă pentru a apărea o a treia imagine (imaginea unui leu, bunăoară) și așa mai departe până la concurența unui număr de imagini limitat doar de gradul de capacitate paranoică a gândirii (2005a: 152-153, s.n.). Împărtășind preceptul suprarealist conform căruia lumea lăuntrică a minții este infinit mai fascinantă și mai veridică decât simpla și materiala percepție a realității exterioare, Dalí respinge ideea că metoda propusă de el este un simplu

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
dorinței; de asemenea, propun problema de ordin mai grav și mai general de a ști dacă seria acestor reprezentări admite o limită sau dacă, cum avem toate motivele să credem, o asemenea limită nu există sau există doar în funcție de capacitatea paranoică a fiecărui individ. Când se aplică metoda la crearea unei opere de artă, mintea, printr-un proces activ, vizualizează imaginile din operă și le incorporează în produsul final. Un exemplu de operă realizată astfel este imaginea dublă sau multiplă, în

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
realizată astfel este imaginea dublă sau multiplă, în care o imagine ambiguă poate fi interpretată în diferite moduri. Toate acestea (presupunând că nu intervin alte motive generale) îmi îngăduie să spun că înseși imaginile realității depind de puterea facultății noastre paranoice și că, totuși, din punct de vedere teoretic, un individ înzestrat cu un grad suficient de mare din sus-numita facultate ar putea, după dorință, să vadă schimbându-se succesiv forma unui obiect luat din realitate, întocmai ca în cazul halucinației

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
de acesta în Minotaure, în special Le problème du style et la conception psychiatrique des formes paranoïaques de l'expérience (1-2: 1933), care a apărut la puțin timp după "Măgarul putrezit". Tânărul psihiatru sugera aici că trăirea delirantă a subiecților paranoici are ceva din forța imaginativă și complexitatea proprie marilor artiști precum J.-J. Rousseau, în cazul căruia "anumite forme ale experienței trăite, așa-zis morbide, se arată a fi deosebit de fecunde în modalități de expresie simbolică, iar ele, deși iraționale

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
se arată a fi deosebit de fecunde în modalități de expresie simbolică, iar ele, deși iraționale în fundamentarea lor, nu sunt mai puțin prevăzute cu o semnificație intențională deosebită ori o comunicabilitate tensională ridicată"; el mai observa cum experiența trăită a paranoicului generează o anumită viziune despre lume cu o structură (sintaxă) originală și sfârșea prin a sublinia că "înțelegerea și cunoașterea acestei sintaxe ne pare a fi o introducere indispensabilă la înțelegerea valorilor simbolice ale artei, în mod deosebit, a problemelor

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
se manifestă prin a judeca, în primă instanță de o manieră greșită, anumite aspecte ale propriilor trăiri, urmată apoi de un discurs interpretativ, controlat de mecanismele normale ale rațiunii. Diferența constă în aceea că, la metoda propusă de Dalí, "delirul paranoic" rămâne doar un mod de percepție. Pictorul spaniol își construiește, în bună măsură, concepția asupra paranoiei pe baza relației dintre literatură, artă și nebunie, explorată ca proces creator de Gabriel Dromard și Alexandre Antheaume, în Poésie et folie. Essai de

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
ca proces creator de Gabriel Dromard și Alexandre Antheaume, în Poésie et folie. Essai de psychologie et de critique (1908), o demonstrație, astăzi căzută în uitare, despre "delirul de interpretare". De la ei pare să preia Dalí ideea că falsitatea judecății paranoice se datorează unei devieri a inteligenței și sensibilității: paranoicul, la care logica afectivă operează preponderent, grupează ideile conform propriilor dorințe. Dalí vedea în metoda sa un mijloc de a îmbunătăți principiul automatismului suprarealist pe care îl apreciază ca fiind prea

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
percepe privitorul este, potențial, altceva. Metoda îi permite artistului să experimenteze liber cu asemănări și asociații de idei, cu imagini etc., într-un "joc" vital, esențial. Rezultat al proiecției inconștiente, "obiectul dalian" capătă astfel un minimum de sens mecanic: Mecanismul paranoic prin care se naște imaginea cu multiple figurații dă cheia înțelegerii și originii simulacrelor, a căror furie domină aspectul sub care se ascund multiplele aparențe ale concretului. Deducem imposibilitatea (poetică) a oricărui fel de comparație pornind tocmai de la furia și

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
conform propriului "delir". Plasându-și demersul creator la nivelul freudian al inconștientului, Dalí cedează uneori imperativelor libidoului; picturile lui conțin un simbolism adesea explicit sexual, dar și alte elemente a căror prezență rămâne dificil de interpretat. Imaginea delirantă a "chipului paranoic", reprodusă în Le Surréalisme au service de la Révolution este pentru pictorul-eseist o ilustrare convingătoare a forței procedeului de a genera, la cel care o privește, o reacție imediată, instantanee, o alterare profundă a obiectului reprezentat, declanșând prezența simultană, dar sistematică

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
forței procedeului de a genera, la cel care o privește, o reacție imediată, instantanee, o alterare profundă a obiectului reprezentat, declanșând prezența simultană, dar sistematică, a datelor asociative, determinând interpretarea implicită și asigurând comunicabilitatea obiectivă. "Persistența reală a imaginii delirante, paranoice", ca și "coeziunea ei interpretativă", contrastează în mod vădit și frapant cu disiparea imaginii onirice. Tocmai condensarea sa disociativă, pasivitatea sa simbolică par să solicite intervenția interpretativă (2005e: 208). Încercarea de a împărtăși plăcerea unei lumi guvernate de "înțelegerea paranoică

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
paranoice", ca și "coeziunea ei interpretativă", contrastează în mod vădit și frapant cu disiparea imaginii onirice. Tocmai condensarea sa disociativă, pasivitatea sa simbolică par să solicite intervenția interpretativă (2005e: 208). Încercarea de a împărtăși plăcerea unei lumi guvernate de "înțelegerea paranoică" l-a condus pe Dalí la dezvoltarea "obiectului suprarealist", inițiativă pentru care el pare să fi fost responsabil în mare măsură deoarece, în 1931, la cererea lui Breton propune, într-un articol din Le Surréalisme au service de la Révolution (3

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
pe care o leagă de teoria suprarealistă și chiar vede o diferență esențială între paranoia și halucinație, anume, în natura voluntară a celei dintâi, care este o stare mentală activă, nu pasivă precum cealaltă. În "Noi considerații generale asupra fenomenului paranoic din punct de vedere suprarealist" (1932), Dalí vorbește chiar de "dramă poetică" a suprarealismului, a cărei cauză o identifică în antagonismul dintre "confuzia pasivă a automatismului" (promovat de André Breton, fondatorul mișcării), dar și de concilierea dialectică generată de "confuzia

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
Dalí vorbește chiar de "dramă poetică" a suprarealismului, a cărei cauză o identifică în antagonismul dintre "confuzia pasivă a automatismului" (promovat de André Breton, fondatorul mișcării), dar și de concilierea dialectică generată de "confuzia activă și sistematică ilustrată de fenomenul paranoic", propunerea sa (2005e: 203-204). Pentru el, metoda paranoico-critică este ca o fereastră deschisă spre necunoscutul lumii subconștientului, un filtru activ, eliberat însă de pericolul instabilității psihice. "Metoda paranoico-critică" este, așadar, un proces prin care artistul descoperă noi și unice modalități

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
propriu activității paranoico-critice. Prezența elementelor active și sistematice nu presupune ideea de gândire dirijată voluntar și nici vreun compromis intelectual oarecare, căci, după cum se știe, în paranoia structura activă și sistematică este consubstanțială fenomenului delirant, orice fenomen delirant cu caracter paranoic, chiar instantaneu și subit, comportă deja "în întregime" o structură sistematică și nu face decât să se obiectiveze a posteriori prin intervenția critică. Activitatea critică intervine numai ca lichid revelator al imaginilor, asocierilor, coerențelor și finețurilor sistematice, grave și existente

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
modalitate de investigare a realității care să justifice "iraționalul", independent de ceea ce este socotit a fi rațional. Principala funcție a metodei este să genereze imagini autentice, noi, surprinzătoare, "necunoscute" prin natura lor; ele nu sunt însă simple halucinații, pentru că "mintea paranoică" nu face decât să descopere sensuri și interpretări alternative ale obiectelor reale: Activitatea paranoico-critică organizează și obiectivează în mod exclusivist posibilitățile nelimitate și necunoscute de asociere sistematică a fenomenelor subiective și obiective care ni se prezintă ca niște solicitări iraționale

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
ele dezvăluind progresiv schema organizațională a fantasmei înscrisă acolo. Nu s-a produs o schimbare a imaginii din punct de vedere morfologic ci, mai curând, a punctului de vedere al subiectului, a "dramei", încât este posibil (ca în cazul "chipului paranoic") "să obiectivezi o transformare completă și să o comunici" (1998: 288). Efortul de revelare constă în evidențierea schemei structurale comună "fenomenelor delirante secundare". A treia secțiune prezintă în mod metodic rezultatul analizei. Dalí compară mai întâi Angélus de Millet cu

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
producând imagini sau narațiuni. Punctul de vedere adoptat îl împinge să se intereseze cu prioritate de automatismul interpretativ al privirii și, mai ales, îl incită să atribuie o funcție surprinzătoare rațiunii care, departe de a fi un corectiv al viziunii paranoice, o relevă și o legitimează. Analiza lui Dalí are legătură directă și imediată cu psihanaliza și, respingând simplele paralele vizuale, se bazează mult pe teoria psihanalitică și tehnicile ei, pentru a explica fenomenul déjà-vu, dar și pentru a sprijini interpretarea

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
întregii sale vieți, pentru simplul motiv că ea devenise un mijloc convenabil de a rezuma propria sa poziție conceptuală, ce pare să fi "evoluat mai curând din experiența sa de pictor" (cf. Radford 1997: 139), decât din lecturi teoretice. Metodă paranoică (II) "Dalí este, probabil, primul care a deschis larg porțile minții omenești. Suntem, pur și simplu, închiși într-un fel de vitrină de figurile sale care, spre groaza noastră, sunt reflectate în aer, de parcă ar fi un simplu joc de

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
obiect poartă o premoniție" (apud Carrouges 1974: 159). Cuvintele lui André Breton caracterizează succint, dar precis, arta daliană din anii '30: pictor cu o îndemânare tehnică aproape miraculoasă, Dalí a așternut pe pânză o pletoră întreagă de fantezii și halucinații "paranoice". Ele înfățișează o lume populată de obiecte și ființe stranii, într-o atmosferă rarefiată în care legile fizicii par suspendate, iar realitatea imediată s-a estompat. Explicația ne-o oferă chiar părintele psihanalizei: "Una dintre cele mai izbitoare trăsături ale

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
o "lectură" fantasmatică a realului. Pictorul spaniol pare să își proiecteze deliberat, pe pânză, propriile obsesii și fetișuri. Arhitectura tablourilor sale nu este însă deloc întâmplătoare: "paranoia", ale cărei resurse creatoare le explorează, rămâne o boală psihică "rațională", iar "delirul paranoic" constă dintr-o explicație complexă și logică a lumii, care este cheia ideii obsesive. Mai mult, pentru Freud, opera de artă este produsul unei sublimări prin care eforturile eului, dictate de "principiul realității", transformă impulsurile nevăzute, călăuzite de "principiul plăcerii

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
o masă stâncoasă, aproape pleșuvă, ce amintește doar prin formă de insula böckliană, cu o cană de aluminiu atârnând de un lanț, în prim plan. Abia simbolismul lor - în ochii săi cele două obiecte evocă simbolic sodomia - stabilește o relație "paranoică" cu Vecernia lui Millet. Meditație la o harpă (1932/34) este un tablou realizat de Dalí după o altă reverie legată de Vecernia lui Jean-François Millet, în care apar figura spectrală a unui bărbat cu capul aplecat ca pentru rugăciune

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
bazează pe supradeterminarea instantanee a contururilor și pe automatismul privirii. Titlul dezvăluie trei dintre lecturile (imaginile latente) posibile ale tabloului, existente în forma reprezentată. În Suburbie a unui oraș paranoico-critic, după-amiază la marginea istoriei europene (1936) ne întâmpină câteva fenomene paranoice, dar nu toate funcționează ca imagini duble. Mai întâi, trei spații arhitecturale distincte sunt aranjate orizontal, legate formal printr-un arc combinat cu o lucarnă rotundă ce în planul principal devine o sferă mică deasupra clopotniței, fiecare reprezentând un loc

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
și în centru se întind clădirile. Fiecare dintre scene, în sine un spațiu pictural separat, evocă în același timp un spațiu interior nespecificat. Imaginile amintesc de arhitectura metafizică a lui deChirico și funcționează mai ales ca "decor pentru un fenomen paranoic specific" (Ades 1995: 129). În scena centrală a pânzei, ciorchinele de struguri din mâna Galei, craniul de pe masa de lângă ea și crupa unui cal văzut din spate, izolate pe un piedestal, invită, toate, la o lectură "paranoico-critică". Alte figuri de

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
constrâns să se lase pradă propriilor gânduri subconștiente și este invitat să își modifice propriul mod de a percepe realitatea. Suntem, cu siguranță, în prezenta uneia din cele mai bizare, mai puternice și mai frumoase opere picturale create vreodată. Conclusio paranoic "Metoda paranoico-critică" a lui Salvador Dalí s-a născut în contextul experimentelor suprarealiste cu "dicteul automat" ori cu "narațiunea onirică", cărora pictorul le adaugă o nouă dimensiune, cea critică. Inspirându-se din viziunea interpretativă a paranoicului, el explorează "mecanismul" psihic

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
picturale create vreodată. Conclusio paranoic "Metoda paranoico-critică" a lui Salvador Dalí s-a născut în contextul experimentelor suprarealiste cu "dicteul automat" ori cu "narațiunea onirică", cărora pictorul le adaugă o nouă dimensiune, cea critică. Inspirându-se din viziunea interpretativă a paranoicului, el explorează "mecanismul" psihic specific acestei tulburări mintale, un angrenaj care dezvăluie privirii o tulburare a percepției, dar care îi permite (prin asocierea sistematică a unor trăsături ale obiectelor din realitatea exterioară cu cele ale obiectului care obsedează sub-conștientul) să

[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]