828 matches
-
fi și cel mai reprezentativ în ordine valorică: „Toată literatura d-lui Ion Călugăru, vorbim de aceea care și-a precizat conturul de la Paradisul statistic încoace, trăiește (...) într-un cer de vis, de halucinație (...) mă gîndesc la toată acea umanitate parodiată în marginea Vechiului Testament sau în marginea istoriei contemporane, cu toate ticurile ei mecanice, cu sufletul ei trepidant, cu nebunia ei portativă”. Nuvela omonimă va fi salutată, în consecință, ca o foarte promițătoare narațiune în „ritm de mare caricatură trepidantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
liceul bucureștean „Gh. Lazăr” - autointitulată „Capul de rățoi” - indică o asumare existențială, absolutistă a frondei ludice împotriva logicii, a automatismelor și a simțului comun. Din amintirile Elizei Vorvoreanu (sora lui Urmuz) se desprinde portretul unui om modest și introvertit care parodia curent automatismele burgheze, meloman, pictor și compozitor diletant, care frecventa asiduu concertele și expozițiile artistice (de notat entuziasmul pe care i-l procură contemplarea sculpturii lui Brâncuși Cumințenia pămîntului), pasionat de tot ce era nou, de invenții și descoperiri, iubitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prozator clasic, din care, firește, iese și comicul”). Preluînd informațiile oferite de Eliza Vorvoreanu despre geneza „paginilor bizare”, criticul subliniază — în Istoria... — imaginea unui Urmuz-parodist al academismului: „Numai pentru a-și distra frații și surorile, Urmuz compune niște false automatisme, parodiind academismul prozei curente”. Se insistă mereu asupra caracterului „bufon”, care — din punct de vedere filozofic — e „sofistic”; „Pîlnia și Stamate” e o „bufonerie lucrată lucid, parodiind descripția cadrului în romanele curente și făcînd o serie de calambururi de esență sofistică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
academismului: „Numai pentru a-și distra frații și surorile, Urmuz compune niște false automatisme, parodiind academismul prozei curente”. Se insistă mereu asupra caracterului „bufon”, care — din punct de vedere filozofic — e „sofistic”; „Pîlnia și Stamate” e o „bufonerie lucrată lucid, parodiind descripția cadrului în romanele curente și făcînd o serie de calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor”. „Absurditatea cea mai izbutită” este „Ismail și Turnavitu”, „portretistică solemn academică și parodie a obișnuințelor burgheze, în care se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
G.Dem Teodorescu, criticul vede în autorul Paginilor bizare o variantă cultă și modernă a „nebunului satului”. O opinie la fel de interesantă este cea a lui Gelu Ionescu din Romanul lecturii, Ed. Cartea Românească, București, 1976 („Urmuz, amăgitorul”, pp. 63-73. Titlul parodiază titlul hagiografic al lui Geo Bogza din 1930, „Urmuz premergătorul”), conform căruia „Scrierile lui Urmuz tind, fiind scurte, puține și memorabile, către oralitate” (motiv pentru care autorul propune chiar un „spectacol Urmuz”, altminteri ele putînd fi luate ca „poeme”). Aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în caracterul satiric al „paginilor bizare” o probă a neîncrederii în valorile tradiționale și o „criză a conceptului de literatură”. „Supraconvenția ironică” apare, astfel, ca un „antidot dialectic”, căci tragicul și apocalipticul nu mai sînt tratate în stil tradițional, ci parodiate cu conștiința lucidă a impasului inexorabil. Matei Călinescu pune — apoi — în legătură textele lui Urmuz cu expansiunea comicului sub forma literaturii absurdului (Beckett, Ionesco, Adamov ș.a.). Mai interesante sînt considerațiile formulate de critic într-un „Post-scriptum. Urmuz în englezește”, prilejuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a identității scriitorului: „Un contur formal academic ascunde o mezalianță inacceptabilă spiritului comun, veșmîntul de noblețe ascunde hipertrofii” care „desfrînează fantezia în acest spațiu al tuturor posibilităților” (p. 320). Amendînd prejudecata călinesciană a unui „Urmuz parodist”, Negrici consideră că „autorul parodiază parodia” și că „Din tendința de parodiere va rămîne constantă numai înlănțuirea pedantă a subordonărilor și distincția ostentativă a construcțiilor sintactice”. Concluziile sînt altminteri foarte în spiritul „modernismului tîrziu”: „consecințele acestei patologice terori a rostirii cuvîntului nu puteau fi decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
identității scriitorului: „Un contur formal academic ascunde o mezalianță inacceptabilă spiritului comun, veșmîntul de noblețe ascunde hipertrofii” care „desfrînează fantezia în acest spațiu al tuturor posibilităților” (p. 320). Amendînd prejudecata călinesciană a unui „Urmuz parodist”, Negrici consideră că „autorul parodiază parodia” și că „Din tendința de parodiere va rămîne constantă numai înlănțuirea pedantă a subordonărilor și distincția ostentativă a construcțiilor sintactice”. Concluziile sînt altminteri foarte în spiritul „modernismului tîrziu”: „consecințele acestei patologice terori a rostirii cuvîntului nu puteau fi decît opțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
parodic” și „reactiv” al scrierilor este denunțat ca „parazit” al creației și condamnat, fără drept de apel, la facilitate și derizoriu: „Urmuz nu poate fi înțeles decît ca un fenomen pur reactiv și polemic. El nu creează un stil, ci parodiază un stil. Dar, vai, dacă parodia e totdeauna o operație lamentabilă, parodiștii nu merită nici măcar să fie plînși. Scrierile lui Urmuz sînt un simplu parazitism al unei formule convenite”. Încercînd să demoleze „legenda” lui Urmuz, eseul polemic al lui Alexandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
negociatorii germani era evreu. Când Lloyd George și‑a pierdut răbdarea, i‑a cășunat pe acesta: a ticluit o uimitoare imitație ovreiască a omului; chircindu‑se, gheboșându‑se, târșâindu‑și picioarele, scuipând, sâsâind s‑urile, proiectându‑și posteriorul În afară, parodiind mersul unui evreu cu platfus. Toate acestea au fost descrise de Keynes prietenilor săi din grupul Bloomsbury. Ravelstein nu avea o părere prea bună despre intelectualii din grup. Îi displăceau gustul lor pentru viața În natură, bufoneriile lor bizare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Fără să-mi dau seama cum și cînd, mîinile mele fură obligate să accepte un pahar cu vin și un cîrnat înfipt într-o furculiță. toată lumea vorbea acum tare și în același timp, iar domnul Kuntz îi amuza pe toți parodiind la saxofon La Marseillaise într-o versiune jazz. Brusc mi se păru că o văd și pe Domnișoara ri acolo, cu un trandafir albastru la decolteu, amuzată și veselă, ascultînd perorațiile unui bătrînel după toate aparențele extrem de încîntat de ceea ce
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
De altfel, își făcuse socoteala că ar putea să închirieze casa din Antim mai scump decât cealaltă. - Cine ți-a dat ideea asta? se răsti aceasta.Luat repede, Costache mărturisi: - Otilia. E departe de Conservator. - E departe de bărbați, îl parodie Aglae. N-ai să lași casăbună, bătrânească, pe mâini străine. Atât îți spun! Moș Costache nu îndrăzni să scoată nici un cuvânt și, când Otilia îl îndemnă din nou să se mute, căută să iasă din încurcătură cu un: - Să vedem
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nici o fată, sunt la Universitate de o ursuzenie extraordinară. Nici eu nu știu cum te iubesc, ca pe o logodnică, ca pe o mamă aș zice, dacă n-ai fi mai tânără decât mine. Te iubesc, te iubesc! - Te iubesc, te iubesc, parodie Otilia, încet, fără batjocură. - Înțelegi că am găsit în tine tot ce mi-a lipsit în copilărie,că iubirea mea e un lucru serios, nu cum crezi tu. Te iubesc, G. Călinescu Otilia, nu glumi, continuă și mai exaltat Felix
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu-mi place și de-a pune în aplicare ceea ce îmi. Când colo, în loc să mă scutur, m-am trezit rostind în gând o rugăciune. - "Dă-mi Doamne, niște caaafea! Dă-mi și mie, Doamne, puțintică cafea", m-a parodiat zeflemitoare intrusa și-a ușchit-o, în antreu, după niște cești. Nu mă pierd ușor. Nu m-am pierdut ușor. M-am comportat precum un bătrân dinozaur, care, după ce-i zbori capul, continuă să mai alerge liniștit o jumătate de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mesele la Cabaretul Voltaire. Pe de o parte, obiecte care apucau umanitatea de bărbie și-o înfiorau. Pe de alta, cel mai jalnic talcioc. Cine scotea la antrenament, în fiece dimineață, pălăria de pai și bastonul lui Maurice Chevalier?" le parodia el, în gând, pe bătrâne. "Găinii acesteia tuciurii cine i-a smuls toate penele, minus cele din fund, până când a devenit săraca orătanie Joséphine Baker? Pe Winston Churchill cine încerca, în fiecare weekend, să-l învețe (fără succes) subjonctivul limbii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ne dezmeticească până la groază din ațipirea ființării? Vom ajunge vreodată până la izvoarele plictiselii? Vom descifra demența moleșitoare a cărnii și pacostea unui sânge nedeslușit? Cum se macină într-un mister tânguitor substanța vieții și cum secătuiesc fântânile firii urâtul omniprezent, parodiind negativ principiul divin! Plictiseala-i vastă ca Dumnezeu și mai activă decât el! Fără Dumnezeu, singurătatea ar fi un urlet sau o dezolare împietrită. Dar cu El, noblețea tăcerii ne domolește aiureala nemîngîierilor. După ce-am pierdut toate, ne recâștigăm
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu creștinismul ortodox2-, aceasta nu înseamnă că indiferența religioasă sau ateismul spiritual ar fi preferabile 3. Milbank își propune să descopere raportul secret existent, la origini, între proiectul modern - care pretinde obiectivitate metodologică - respectiv „teologia creștină” , rivalizată mimetic sau chiar parodiată de „științele sociale” în voința lor de edificare a unui „adevăr” universal. Eșecul modernității nu este doar epistemologic, ci pare deja consumat și la nivel ideologic. Proba acestui fapt e găsită în „ontologia violenței” pe care o secretă în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
celălalt” perceput ca avatar al aproapelui poate fi arătat ca „mai bun”. În mod evident, o asemenea poziție spoliază capitalul simbolic al tradiției creștine, importat cândva cu înțelepciune și reverență de un Mahatma Ghandi sau Martin Luther King. Totuși: numai parodiind un crez bimilenar, critica violenței se bucură astăzi - în familie, școli sau presa largă - de o euforică publicitate. Tocmai de aceea, confiscarea stângistă a ideii eminent creștină de „pace” și „compasiune” trebuie atent explicată 1. Christus victortc "Christus victor" Liniștea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
meșteșugărești, dar juste. Parcă ar pricepe." Cu toate astea, era convins că Botticelli minte. Oamenii cu instrucție puțină au o mare capacitate, remarcase el, de a mimetiza stilul exterior al altora. Butoiescu prinsese maniera verbală a lui Ioanide și-l parodia imperceptibil. Ceea ce chinuia intelectul arhitectului era faptul de a nu fi absolut sigur că Botticelli disimulează, s-ar fi putut ca de data aceasta să fi fost sincer. Imposibil, de altfel, de știut, atât de impenetrabilă devenise din lipsă de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tinerii din Il Filocolo sau nimfele din Comedia delle ninfe fiorentine. Cu toate acestea, iubirea curtenească este ironizată, este privită ca un ideal vetust. Cele patru criterii caracteristice pentru l’amour courtois: vasalitatea umilă, eticheta, adulterul și religia iubirii apar parodiate în Povestirile din Canterbury în figura lui Avesalon, cel care nu poate dormi din cauza chinului dragostei, cântă ca o privighetoare, așa cum ar trebui să o facă toți îndrăgostiții, și i se adresează iubitei cu termeni desprinși parcă din Cântarea Cântărilor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
bazează pe declarații abstracte, ci vine cu exemple concrete: Dumnezeu s-a întrupat dintr-o femeie, unei femei, Maria Magdalena, i s-a arătat Mântuitorul, pentru prima dată, după învierea sa din morți. Dacă în figura târgoveței din Bath, Chaucer parodiase femeia privind-o ca pe un „exeget carnal”, în cazul Prudenței ne înfățișează un personaj feminin care este capabil să citească alegoric faptele pentru a-și îndrepta un soț care interpretează prea literal cele întâmplate.772 În al treilea rând
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
s-a iscat între pelerini, naratorul istorisirii curente, morarul, ridiculizând tot ceea ce reprezenta l’amour courtois în Povestirea cavalerului, cel care a deschis șirul istorisirilor din cadrul capodoperei chauceriene.915 Fabliau-urile, în a căror specie poate fi încadrată și Povestirea morarului, parodiază limbajul curtenesc, îl fac ridicol: femeile sunt descrise ca asemănându-se unor zeițe, poftele trupești precum un fel de adorație divină, frustrarea sexuală ca fatală.916 Donna demonicata apare, după cum a reliefat și naratorul chaucerian, în situații comice, licențioase, mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
tinerii din Il Filocolo sau nimfele din Comedia delle ninfe fiorentine. Cu toate acestea, iubirea curtenească este ironizată, este privită ca un ideal vetust. Cele patru criterii caracteristice pentru l’amour courtois: vasalitatea umilă, eticheta, adulterul și religia iubirii apar parodiate în Povestirile din Canterbury în figura lui Avesalon, cel care nu poate dormi din cauza chinului dragostei, cântă ca o privighetoare, așa cum ar trebui să o facă toți îndrăgostiții, și i se adresează iubitei cu termeni desprinși parcă din Cântarea Cântărilor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
bazează pe declarații abstracte, ci vine cu exemple concrete: Dumnezeu s-a întrupat dintr-o femeie, unei femei, Maria Magdalena, i s-a arătat Mântuitorul, pentru prima dată, după învierea sa din morți. Dacă în figura târgoveței din Bath, Chaucer parodiase femeia privind-o ca pe un „exeget carnal”, în cazul Prudenței ne înfățișează un personaj feminin care este capabil să citească alegoric faptele pentru a-și îndrepta un soț care interpretează prea literal cele întâmplate.772 În al treilea rând
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
s-a iscat între pelerini, naratorul istorisirii curente, morarul, ridiculizând tot ceea ce reprezenta l’amour courtois în Povestirea cavalerului, cel care a deschis șirul istorisirilor din cadrul capodoperei chauceriene.915 Fabliau-urile, în a căror specie poate fi încadrată și Povestirea morarului, parodiază limbajul curtenesc, îl fac ridicol: femeile sunt descrise ca asemănându-se unor zeițe, poftele trupești precum un fel de adorație divină, frustrarea sexuală ca fatală.916 Donna demonicata apare, după cum a reliefat și naratorul chaucerian, în situații comice, licențioase, mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]