674 matches
-
a spațiului cosmic, reîntors o perioadă la haosul primordial, este utilizată pentru a se recupera elementul originar de nemișcare al zeilor, în joc se reia jocul alimentar, sexual, restabilind prin formă frumoasă ordinea, uneori aceasta se realizează prin risipă și paroxism (reacțiile sportivului și publicului la succes sau la pierderi). Jocurile folosesc legile natural-elementare și proiectează inteligența sportivă în spațiu și timp (jocul cu zmeul exploatează situația atmosferică, jocurile matematice recreează, cuvintele încrucișate, romanele polițiste, transformă situația inițială în una de
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
viața îi va urmări nebunia ta. Și, fără nici o vină, vor plăti ei." Simțea în tonul ei o îndîrjire pe care nu i-o cunoscuse înainte. O ură de care n-o crezuse în stare și care a ajuns la paroxism când s-a auzit că prietenul căruia îi împărtășise la telefon bănuiala lui a fost mușcat de un câine turbat. Din ziua aceea și-a dat seama că, în absența lui, ea începuse să-i umble prin hârtiile unde-și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în numele netreb niciei, să sufoce elitarismul productiv de dragul egalitarismu lui atoatedistrugător, să scuipe și să calce-n picioare bla zoanele, indiferent dacă era vorba de boierimea conservatoare ori de burghezia liberală. Iar comunismul n a făcut „decât“ să ducă la paroxism furia slugii față de supe rioritatea naturală a stăpânului, alterând Ierarhia și Autoritatea, adică rânduiala, însăși energia vitalizantă a organismului social. Cât despre literatură, „eu îmi apăr sărăcia și nevoile“ a devenit de mult numitor comun. Oriunde te ai uita, de la
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
toate mizeriile astea din școală! Simte că nu le mai poate suporta! Oare, cum să scape de ele? Acum câteva zile i-a trecut prin minte ideea sinuciderii. Însă, o atare acțiune presupune un curaj imens, o disperare ajunsă la paroxism, o scârbă colosală de viață și o dorință ardentă de a trece dincolo, pe tărâmul celălat, "acolo unde nu mai există nici durere, nici întristare", cum spune tatăl său în biserică. Ce are ea la ora actuală din toate acestea
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
tradiție care este una literară și cinematografică în egală măsură, textul lui Oesterheld capătă, odată cu decorurile tulburătoare ale lui Solano López, concretețea neliniștitoare a unui coșmar modern. Scris în contextul unui război rece care face să fie exacer bate până la paroxism temerile și angoasele întregii lumi, Exploratorii lui Marte întinde o punte între Pământ, Marte și cei care amenință, din mijlocul galaxiilor, propria noastă supraviețuire. Escatologia își află în vocea lui Oesterheld unul dintre interpreții ei memorabili. Pornind din mijlocul unui
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
a pierdut, într-un interval scurt de timp, aproape în întregime forțele pe care le acumulase de luni și luni. Văzând-o ratând victime desemnate, ca Grand sau ca fata din spitalul lui Rieux, ajungând timp de două-trei zile la paroxism în unele cartiere, în timp ce dispărea complet din altele, înmulțindu-și prada lunea iar miercurea lăsând-o să-i scape aproape cu totul, văzând-o astfel gâfâind sau năpustindu-se, ai fi zis că se dezorganiza de enervare și de lehamite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Nordau afirmă că, influențați de misticism, artiștii falsifică realitatea în operele lor, schimbă sensul lucrurilor dând semnificații pretențioase și absurde cu iz de profunzime unor lucruri sau fenomene anoste sau lipsite de importanță. Așadar se exagerează în mod eronat până la paroxism banalități ce nu merită considerare. Forma logicei mistico-artistice este determinată de gradul de cultură, de informația posedată de degenerat sau de isteric. Misticismul oferă posibilitatea unor diletanți să își reinterpreteze, într-o aură misterioasă, vocația socio-profesională matamorfozându-și astfel obiectul natural
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
Unele curente recurg la denominații care trimit la sălbăticia și barbaria regeneratoare (fauvismul, primitivismul). În literatură, akmeismul rus trimite la un „punct de maxim” al spiritului (cf. gr. akme), iar adamismul - la ideea începutului absolut. Denumirile unor curente postsimboliste europene: paroxism, dinamism, expresionism, futurism, înregistrează deja, către 1910, un alt puls al epocii, o extravertire eruptivă. Decadența se considera un „capăt de drum”, un crepuscul estet și pervers, o disoluție rafinată, senzual-morbidă, orgolioasă și sterilă a Europei aristocratice devitalizate, „efeminate”. Angoasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
altora”. După toate probabilitățile, autorul a preluat informațiile la mîna a doua, din presa franceză. Nu întîlnim nici o referință la Maiakovski sau Burliuk, în schimb sînt anexate abuziv futurismului școli poetice simboliste (acmeismul, pus în relație cu „mișcarea franceză numită paroxism”) sau postsimboliste (adamismul, care dezvoltă „o concepție anarhică a poeziei”): „Pe cîtă vreme acmeismul caută să-și realizeze idealul, asumîndu-și pe cît se poate mai multă cultură, adamismul o îndepărtează în folosul nudității de suflet și exprimare. Afară de aceste divergențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
liric: „Poetica contemporană derivă de la Walt Whitman și Émile Verhaeren, și caracteristica ei (vorbind în termeni generali) e sforțarea de a reda cît mai fidel viața modernă. Aceasta se poate vedea și din școlile literare din ultimul timp, unanimism, futurism, paroxism, dinamism, whitmanism (artă socială și proletariană), și din afinitățile dintre Whitman și opera altor poeți independenți” (în Facla, anul V, nr. 142, 1 martie 1914, nesemnat). Studiul scriitorului francez M.T. Barzun („Voci, cînturi și ritmuri simultane exprimă Era dramei“) oferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o recenzie ulterioară apariției Cărții cu poeți, criticul se pronunță despre primul roman al lui M. Blecher („Rînduri despre o carte ciudată. M Blecher”, Întîmplări în irealitatea imediată, în Adevărul, 50, nr. 16135, 30 august 1936, pp. 1-2). Sînt apreciate paroxismul „demenței poetice”, explorarea de sine împinsă pînă la „extrema rațiunii umane”, concluzia în privința lui Blecher fiind aceea că „punctul de plecare”, nu forma, „îl apropie de Urmuz, singularizîndu-l în literatura noastră” (sic!). Sînt de evidențiat și lecturile în cheie suprarealistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aflate la temelia vocației lui de profesor. Dacă le‑aș omite din povestea vieții lui, nu mi‑ar mai rămâne să‑i prezint decât excentricitățile și slăbiciunile, să‑i descriu luxuriantele, multiplele achiziții, pasiunea de ornamentare a casei, vanitățile, bancurile, paroxismele ilare, acel marche militaire pe care‑l executa când traversa curtea pătrată, În uriașul său palton din piele fină, căptușit cu blană - nu mai cunoșteam decât un singur alt palton de genul ăsta. Gus Alex, un bătăuș și un huligan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
râdem! Vorbește aiurea, s-a îmbătat! Toată ziua bea... ARTUR (Se retrage, către ambii.): M-ați obosit de tot! Mai lăsați-mă în pace! CĂLĂUL: Sigur! Să-l lăsăm să doarmă! Are dreptul să doarmă o oră înainte de execuție. GARDIANUL (Paroxism, către ARTUR.): Domnule, criminalul ăsta bătrân a reușit să vă șteargă memoria! Dacă nu vă reveniți acum... va fi prea târziu! Amintiți-vă pentru ce sunteți aici! ARTUR: Pentru ce? CĂLĂUL (Furios, către GARDIAN.): Poate că nu vrea să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
considerat mai degrabă un aperitiv la ceea ce va urma, un stimulent sinistru și voluptuos. Se pare că, în acest punct, toate judecățile raționale își pierdură orice însemnătate. Războiul din Whipie ajunsese în sfârșit, după atâția ani de zile, la un paroxism binemeritat. Doar netrebnicii și cei care nu-și respectau părinții morți pe front ar fi îndrăznit să dea înapoi. Înaintea ultimei fabrici de bere, cele două armate înțeleseră perfect că cea din urmă și cea mai glorioasă bătălie nu suporta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
odată cu ea. ... Era la o săptămână după Sf. Maria-Mare. În toată ziua aceea de 23 August, pe toate canalele de televiziune au fost transmise aspecte din "epoca de aur" de dinainte de 1989, în perioada când cultul personalității lui Ceaușescu atinsese paroxismul. La "marea sărbătoare" era obligată să participe toată suflarea românească, cu mic cu mare... pe străzi, în piețe și pe stadioane, slăvind ore întregi, pe "conducătorul iubit". Nu se admitea nici o absență, își aminti Iorgu cu groază, cine lipsea de la
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
după ce mulțumi pentru ospitalitate, Încredințează această taină, care Îl lasă pe tata perplex: Am de gând să-l sfătuiesc pe rege ca să cedeze acest teritoriu bulgarilor deoarece numai așa vom avea liniște deplină din partea Bulgariei. Uluiala părintelui meu crescu până la paroxism, când Îl auzi pe marele istoric continuând astfel: Și-așa bulgarii de aici, din Cadrilater, sunt mai numeroși decât românii. De aceea Îl voi Îndemna pe suveran nu numai să renunțe la acestă mică provincie, care nu ni se cuvine
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
a genului uman. Nu se poate concepe forță fără boală. Nu în zadar oamenii cei mai primejdioși sânt acei a căror sănătate e atinsă. Istoria e mânată de oameni care-și pipăie necontenit pulsul. Elementele care definesc boala: excesul conștiinței; paroxism de individuație; transparență organică; luciditate crudă, energie proporțională "pierderii"; respirație în paradox; religiozitate vegetativă, reflexă; orgoliu visceral; vanitate rănită a cărnii; intoleranță; delicatețe de înger și bestialitate de călău. Un Dumnezeu care cerșește la poarta Raiului pare a fi orice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vraja îndurerării, se-nlănțuie pe flăcări tremurătoare, răsărite din atâtea focuri nevăzute - ce nume-ți poți tu da ca să nu fii toți? Ceea ce nu-i durere n-are nume. Fericirea este, dar nu există. Pe când în durere, ființa atinge un paroxism existențial - în afara firii. Intensitatea suferinței este un neant mai efectiv decât existența. Doamne, de-aș putea sfărâma aștrii, ca sclipirea lor să nu mă mai împiedice să mor în tine! Și oasele mele afla-vor odihnă în lumina ta? Arată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
multiple și diferențiate se contopesc și se dezvoltă într-o efervescență din cele mai fecunde. O senzație de actualitate, de prezență complexă a conținuturilor sufletești se naște ca un rezultat al acestei creșteri, asemănătoare unei înălțări de valuri sau unui paroxism muzical. A fi plin de tine însuți, nu în sens de orgoliu, ci de bogăție, a fi chinuit de o infinitate internă și de o tensiune extremă înseamnă a trăi cu atâta intensitate, încît simți cum mori din cauza vieții. Este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
devin lirici numai în momentele capitale ale vieții lor; unii numai în agonie, când se actualizează întregul lor trecut și-i năpădește ca un torent. Cei mai mulți însă devin în urma unor experiențe esențiale, când agitația fondului intim al ființei lor atinge paroxismul. Astfel, oameni înclinați înspre obiectivitate și impersonalitate, străini de ei înșiși și străini de realități profunde, odată prizonieri ai iubirii, încearcă un sentiment care actualizează toate resursele personale. Faptul că aproape toți oamenii fac poezie atunci când iubesc dovedește că mijloacele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se caracterizează printr-o fază lirică, în care toate barierele și limitele obișnuite dispar pentru a face loc unei beții interioare dintre cele mai fecunde. Astfel se explică productivitatea poetică din fazele prime ale psihozelor. Nebunia ar putea fi un paroxism al lirismului. De aceea ne mulțumim a scrie elogiul lirismului pentru a nu scrie elogiul nebuniei. Starea lirică este o stare dincolo de forme și sisteme. O fluiditate, o curgere interioară contopește într-un singur elan, ca într-o convergență ideală
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
marginile vieții ce nu este prilej de moarte? Mori din cauza a tot ce există și a tot ce nu există. Fiecare trăire este, în acest caz, un salt în neant. Când tot ce ți-a oferit viața ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poți trăi nimic fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcțiile aceste trăiri, este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unei consumări pe un plan pur interior. Flăcările vieții ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieși. Oamenii care trăiesc pe un plan exterior sânt salvați de la început; dar au ei ce salva, când nu cunosc nici o primejdie? Paroxismul interiorității și al trăirii te duce în regiunea unde primejdia este absolută, deoarece existența care își actualizează în trăire rădăcinile ei cu o conștiință încordată nu poate decât să se nege pe ea însăși. Viața este prea limitată și prea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
bestialitatea și iraționalitatea acestei lumi, care a vărsat în mine toate rezervele ei de negativitate și otravă. Viața nu rezistă la mare temperatură. De aceea, am ajuns la concluzia că oamenii cei mai frământați, cu un dinamism lăuntric dus la paroxism, care nu pot accepta temperatura obișnuită, sânt meniți prăbușirii. Este un aspect al demonismului vieții, în această ruină a celor care trăiesc în regiuni neobișnuite, dar și un aspect al insuficienței ei, care explică de ce viața este un privilegiu al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
morții! Cum aș vrea să nu mai știu nimic despre mine și despre lumea asta! Grotesc Și disperare Dintre formele multiple ale grotescului, aceea îmi pare mai ciudată și mai complicată care își are rădăcinile în disperare. Celelalte vizează un paroxism de natură periferică. Decât, aceasta este important, grotescul nu e conceptibil fără un paroxism. Și ce paroxism este mai adânc și mai organic decât acela al disperării? Grotescul nu apare decât în paroxismul stărilor negative, când se realizează mari frământări
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]