933 matches
-
veghe-(m), îngenunche-(m). • De la tema primară a perfectului se constituie alte trei teme, secundare: cu sufixul-Ø, tema perfectului simplu: cânta-Ø(i) etc.; cu sufixul -SE-, tema mai mult ca perfectului: cânta-SE-(m) etc.; cu sufixul -T, tema liberă a participiului: cânta-T. B. — Tema I a prezentului (pentru singular și persoana a III-a plural); este o temă primară, legată, monovalentă. În funcție de realizarea concretă a sufixului constitutiv, diferențiază verbele în doua clase: Tipul I1 (tipul I de flexiune, clasa 1
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
păr-ÎND. E. — Tema I a prezentului. Cuprinde rădăcina verbului și sufixul tematic specific -Ø: par-Ø, par-Ø(i), să par-Ø(ă) etc. Tipul IV de flexiune Se cuprind aici o parte din verbele conjugării a III-a: cele care constituie tema participiului cu sufixul -T. Prezintă, în cursul flexiunii, cinci teme flexionare. Spre deosebire de verbele din tipul III de flexiune, caracterizate de același număr de teme distincte, aceste verbe au, în sfera temei polivalente, alte teme omonime. Se desprind acum din omonimie, tema
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I a prezentului. Este formată din rădăcina verbului și sufixul tematic -Ø: cer-Ø, cer-Ø(i), să cear-Ø(ă) etc. Tipul V de flexiune Se cuprind aici verbele din conjugarea a III-a care au sufixul -S în structura temei de participiu și un grup de verbe cu sufixul -T. Flexiunea lor prezintă șase teme distincte: o temă bivalentă și cinci teme monovalente. Tema bivalentă conține aceleași teme omonime ca și verbele tipului IV de flexiune. Apare în plus, la aceste din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prezintă șase teme distincte: o temă bivalentă și cinci teme monovalente. Tema bivalentă conține aceleași teme omonime ca și verbele tipului IV de flexiune. Apare în plus, la aceste din urmă verbe, din tipul V, o nouă temă monovalentă, a participiului, care se detașează dintre temele secundare ale perfectului. A. — Tema bivalentă. E formată din rădăcina verbului și un sufix tematic -E-. Sunt omonime: A1: tema infinitivului: prind-E A2: tema II a prezentului: prind-E-(-m, -ți) etc. B. — Tema imperfectului. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
putut apoi extinde, prin analogie și la alte forme.) • De la tema primară a perfectului se formează, la aceste verbe, numai două teme secundare: a perfectului simplu: prinSE-(i) etc. și a mai mult ca perfectului: prinSE-(sem) etc. F. - Tema participiului. Este o temă liberă, formată din rădăcina verbului și sufixul tematic, care, la aceste verbe, are două realizări, determinând, prin aceasta, constituirea a două clase flexionare: V1: sufixul -T: rupT, fripT etc. V2: sufixul -S: scriS, prinS etc. Observații: 1
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două clase flexionare: V1: sufixul -T: rupT, fripT etc. V2: sufixul -S: scriS, prinS etc. Observații: 1. Ca și în structura temei perfectului, rădăcina acestor verbe prezintă (de asemenea, în afara câtorva excepții: a rupe, a scrie etc.) în structura temei participiului, forme diferite în raport cu alte teme. 2. Între structura temei perfectului și structura temei participiului se poate recunoaște existența unei corelații: Prezintă sufixul -S la tema de participiu, cuprinzându-se, prin urmare, în clasa V2, verbele a căror rădăcină de la tema
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. Observații: 1. Ca și în structura temei perfectului, rădăcina acestor verbe prezintă (de asemenea, în afara câtorva excepții: a rupe, a scrie etc.) în structura temei participiului, forme diferite în raport cu alte teme. 2. Între structura temei perfectului și structura temei participiului se poate recunoaște existența unei corelații: Prezintă sufixul -S la tema de participiu, cuprinzându-se, prin urmare, în clasa V2, verbele a căror rădăcină de la tema perfectului are drept ultimă consoană realizată fonetic lichida l (mulse-(i) - mulS), cele mai multe din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de asemenea, în afara câtorva excepții: a rupe, a scrie etc.) în structura temei participiului, forme diferite în raport cu alte teme. 2. Între structura temei perfectului și structura temei participiului se poate recunoaște existența unei corelații: Prezintă sufixul -S la tema de participiu, cuprinzându-se, prin urmare, în clasa V2, verbele a căror rădăcină de la tema perfectului are drept ultimă consoană realizată fonetic lichida l (mulse-(i) - mulS), cele mai multe din verbele a căror ultimă consoană este -n sau -r (ninse, -ninS, arse-(i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
consoană realizată fonetic lichida l (mulse-(i) - mulS), cele mai multe din verbele a căror ultimă consoană este -n sau -r (ninse, -ninS, arse-(i)-arS), precum și verbele care au rădăcina terminată în vocală (scrise-scriS). Au sufixul -T, în structura temei de participiu, verbele care, în structura temei de perfect, prezintă rădăcina terminată în consoana -p: rupse-(i) - rupT, fripse-(i) - fripT, copse-(i) - copT etc. Observații generale: • La toate verbele, indiferent de tipul de flexiune, s-ar putea vorbi de o temă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu auxiliarul a fi ca morfem specific 2. cu pronumele-morfem se 1. Sintagma cu auxiliarul a fi este alcătuită din patru termeni, reprezentând trei unități lexicale autonome, dezvoltând trei funcții sintactice: nume (pronume)-subiect - auxiliarul a fi variabil + tema de participiu a verbului (totdeauna un verb tranzitiv), realizând împreună funcția de predicat - nume (pronume)-complement de agent. „Biserica creștină, a ei catapeteazmă de-un fulger drept în două e ruptă și tresare...” (M. Eminescu) Observații: • Obiectul-pasiv al acțiunii (subiect gramatical) și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu) Observații: • Obiectul-pasiv al acțiunii (subiect gramatical) și autorul (agentul) acțiunii (complement de agent) pot rămâne fără expresie sintactică: „Și lăudat pe veci să fii / Pe-a lumii scară-ntreagă.” (M. Eminescu) • Verbul la diateza pasivă poate fi reprezentat de participiu, când realizează alte funcții sintactice decât cea de predicat: „De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet.” (M. Eminescu) 2. Sintagma cu morfemul se este alcătuită în mod curent din trei termeni, reprezentând două unități lexicale autonome și două funcții
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ai diatezei, diateza pasivă este termenul marcat, la ambele nivele (prezența morfemului specific, acordul în persoană și număr al termenilor sintagmei), în mod specific, în funcție de tipul de sintagmă. a. Sintagma cu auxiliarul a fi se dezvoltă pe baza temei de participiu a verbului, generalizată la întreaga desfășurare a flexiunii; sensul temporal de „perfect” al temei de participiu trece în sensul de „pasiv”, opoziția de timp fiind asigurată de verbul auxiliar (în structura căruia tema de participiu își păstrează sensul de „perfect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și număr al termenilor sintagmei), în mod specific, în funcție de tipul de sintagmă. a. Sintagma cu auxiliarul a fi se dezvoltă pe baza temei de participiu a verbului, generalizată la întreaga desfășurare a flexiunii; sensul temporal de „perfect” al temei de participiu trece în sensul de „pasiv”, opoziția de timp fiind asigurată de verbul auxiliar (în structura căruia tema de participiu își păstrează sensul de „perfect”): El laudă. vs El este lăudat. El a lăudat. vs El a fost lăudat. El va
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltă pe baza temei de participiu a verbului, generalizată la întreaga desfășurare a flexiunii; sensul temporal de „perfect” al temei de participiu trece în sensul de „pasiv”, opoziția de timp fiind asigurată de verbul auxiliar (în structura căruia tema de participiu își păstrează sensul de „perfect”): El laudă. vs El este lăudat. El a lăudat. vs El a fost lăudat. El va lăuda. vs El va fi lăudat. El ar lăuda. vs El ar fi lăudat. El ar fi lăudat. vs
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi lăudat. vs El ar fi fost lăudat. Categoriile gramaticale comune numelui (pronumelui) și verbului se manifestă prin identitate de realizare la nivelul termenilor implicați în relația sintactică de interdependență: numele (pronumele)-subiect-a fi (auxiliar de diateză) + verb (tema de participiu) și prin neidentitate la nivelul termenului al patrulea (nume, pronume)-complement de agent. Eu sunt lăudat/lăudată de tine (p.II, sg.) șp.I,sg.,M./F.ț șp.I,sg.ț șsg.M./sg.F.ț de el (p.III
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceste două coordonate - predicativitatea și temporalitatea, precum și înscrierea în opoziția categoriei gramaticale a persoanei. Se înțelege, de aici, că distincția moduri predicative - moduri nepredicative, asociată curent și cu distincția moduri personale - moduri nepersonale, nu are îndreptățire. Formele „nepredicative” - infinitiv, gerunziu, participiu, supin - sunt, în realitate, neverbale sau nu sunt exclusiv verbale și, în orice caz, nu sunt „moduri”, întrucât nu exprimă conținutul semantic specific acestei categorii. Cât privește cea de-a doua coordonată, temporalitatea, orice termen corelativ în care se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic și prin organizarea planului expresiei într-o relativă corespondență, verbul românesc dezvoltă cinci termeni corelativi ai categoriei gramaticale a modului: indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Observații: Fiind exterioare planului enunțării și, în consecință, lipsite de conținut modal, infinitivul, gerunziul, participiul, supinul rămân în afara paradigmei modului 21. Prezente în paradigma Modului în edițiile precedente ale Gramaticii Academiei, aceste forme verbal-nominale sunt interpretate în ultima ediție într-un capitol separat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543). Planul semantic al categoriei gramaticale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de conjunctiv), față de sunte-ți, indicativ. Modul conjunctiv (perfect) prezintă o formă unică pentru toate trei persoanele, la singular și plural: (eu, noi, tu etc.) să fi cântat, venit etc. Formele verbal-nominale, neutre din punctul de vedere al modului: infinitivul, gerunziul, participiul și supinul nu realizează morfologic categoriile gramaticale de număr și persoană. Referiri la persoană intervin doar la nivel lexical (în cazul verbelor pronominale) și la nivel morfo-sintactic (la diatezele în sintagma cărora intră un morfem-pronume reflexiv) pentru infinitiv și gerunziu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu ne-am putut întâlni; îmbrăcându-te singur, întâlnindu-vă unul cu altul etc. Din perspectiva acestei reacții la categoria gramaticală a persoanei (și numărului) s-a distins între moduri personale (indicativ, conjunctiv, optativ, imperativ) și moduri nepersonale (infinitiv, gerunziu, participiu, supin). Prin conținutul lor semantic, în primul rând, sunt moduri autentice: indicativul, conjunctivul, optativul, imperativul și prezumtivul; toate sunt moduri personale. Dintre ele, însă, imperativul este unipersonal și în plan semantic, și în planul expresiei (defectiv de persoanele I și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III-a), iar conjunctivul perfect prezintă omonimia tuturor termenilor corelativi de persoană și număr (Eu, tu, el, noi să fi cântat.) Celelalte „moduri” sunt forme absolute, cu caracter verbal și nominal. Dintre acestea, rămân în afara categoriilor de persoană și număr participiul și supinul; ar rămâne singurele în mod absolut „nepersonale”. Dar cum nici infinitivul, nici gerunziul nu se caracterizează printr-un autentic conținut modal, distincția moduri personale - moduri nepersonale nu-și află temei. Manifestarea opozițiilor de număr și persoană depinde nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu subiectul gramatical în persoană, număr și gen: El șMihai,ț a fost trimis la Sinaia. Ea șMihaela,ț a fost trimisă la Sinaia. Opoziția de gen caracterizează numai pasivul realizat, în planul expresiei, prin auxiliarul a fi + tema de participiu. Marca genului este dezinența, din structura temei participiului; verbul auxiliar a fi exprimă concomitent sensul de persoană și număr, iar dezinența exprimă concomitent sensurile de gen și număr: - Ø/ă - singular (M./F.) Eu am fost Tu ai fost chemat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
El șMihai,ț a fost trimis la Sinaia. Ea șMihaela,ț a fost trimisă la Sinaia. Opoziția de gen caracterizează numai pasivul realizat, în planul expresiei, prin auxiliarul a fi + tema de participiu. Marca genului este dezinența, din structura temei participiului; verbul auxiliar a fi exprimă concomitent sensul de persoană și număr, iar dezinența exprimă concomitent sensurile de gen și număr: - Ø/ă - singular (M./F.) Eu am fost Tu ai fost chemat -ă El, ea a fost - i/e - plural
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bază un alt criteriu, al temei de bază, s-ar putea păstra o mai apropiată corespondență cu relațiile interioare dintre sensurile gramaticale: • tema de prezent: cântă/să cânte/cântă! • tema de infinitiv: aș cânta/voi cânta/nu cânta! • tema de participiu: a cântat/va fi cântat/să fi cântat/ar fi cântat/ a fi cântat Primul tip de descriere - curent în gramatici - care nu reflectă întrutotul modul de desfășurare a relației interne între sensurile gramaticale, dar nici nu-l contrazice, tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cât opoziția de bază de la primul nivel al planului semantic gramatical descris de diateză, corelația activ-pasiv, se întemeiază pe opoziția temelor. La diateza pasivă, flectivul, totdeauna cu structură analitică, dacă morfemul specific este auxiliarul a fi, cuprinde o temă de participiu derivată, purtătoare a sensului de „pasivitate”, • fie tema de participiu a verbului intrat în opoziții categoriale: El laudă. - El este lăudat. Trebuia să laude. - Trebuia să fie lăudat. El l-ar lăuda. - El ar fi lăudat. • fie tema de participiu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramatical descris de diateză, corelația activ-pasiv, se întemeiază pe opoziția temelor. La diateza pasivă, flectivul, totdeauna cu structură analitică, dacă morfemul specific este auxiliarul a fi, cuprinde o temă de participiu derivată, purtătoare a sensului de „pasivitate”, • fie tema de participiu a verbului intrat în opoziții categoriale: El laudă. - El este lăudat. Trebuia să laude. - Trebuia să fie lăudat. El l-ar lăuda. - El ar fi lăudat. • fie tema de participiu a verbului auxiliar a fi, dacă verbul intrat în opoziția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]