339 matches
-
bea În cinstea Republicii, să evoce luptele victorioase ale trecutului și să dezbată problemele politice ale momentului. În acest context, marcat de căldura și fervoarea fraternă, se exprimă cel mai ușor, În fața unui public de susținători, prin diverșii oratori, concepția partizană și militantă specifică memoriei republicane (C. Amalvi, 1994, pp. 440-441). Segmentul ritului politic se Încheie acum și sărbătoarea Își intră În drepturi: Mai târziu, mulțimea, până atunci mai curând pasivă, Începe să devină participant activ, prin intermediul asociațiilor sportive sau municipale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
că se Înscrie Într-un lanț ce integrează fiecare eveniment singular În istoria tuturor manifestărilor anterioare, cu gesturile și martirii lor, speranțele, Înfrângerile, succesele. Manifestarea se impune ca o expresie permanentă a acelor mituri care semnifică afirmarea politică fără culoare partizană. ș...ț Prin aceasta, manifestarea este un substitut simbolic al revoluției, care, Îndepărtată și fantomatică, nu mai poate funcționa ca un imaginar social mobilizator, ci doar ca un mit, Încărcat de forța specifică. După aceeași autoare (1998, pp. 17-18), aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
au fost prezentate și unele cronici care arată că s-au făcut pași pentru o orientare justă și valabilă. Pot fi citate astfel cronicile care se ocupă de romanul Ce-i de făcut? de Cernîșevschi (Dinu Săraru), de romanul Agnesa partizana al scriitoarei italiene Renata Vigane (Alexandru Balaci) și despre Soldatul Antipov al scriitorului sovietic Juvavilov, precum și articolul despre N.Gogol (...). În afara cronicilor și a lecturilor literare, emisiunile radiofonice cuprind și Teatru la microfon. În cadrul acestei emisiuni sunt transmise piese jucate
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
a drepturilor cetățenilor de a-și exprima opiniile asupra unor chestiuni politice și de a căuta și face schimb de informații. Dreptul de a forma asociații cu scopuri politice evidente avea să urmeze ceva mai tîrziu. "Facțiunile" politice și organizarea partizană erau privite în general ca fiind primejdioase, provocatoare de discordie, subversive față de ordinea și stabilitatea politică și dăunătoare binelui public. Cu toate acestea, pentru că asociațiile politice nu puteau fi interzise fără un grad de constrîngere pe care un număr din ce în ce mai
Despre democraţie by Robert A. Dahl [Corola-publishinghouse/Science/1397_a_2639]
-
țeastă! Așa că ... te cred că așa au stat lucrurile. Și... ai dreptate cu primul președinte, a fost d-l prof. Caraman. Eu, desigur, deși am fost pentru înființarea partidului, n-am intrat atunci, mereu am vrut să scap de politica partizană, dar până la urmă n-am scăpat! Dorin Popa: Dar în AC, la Iași, erau și Vasile Lupu (președinte PNȚ-CD), Traian Rânja, Adrian Mogoș (președintele PNL Iași), mai mulți țărăniști și pnl-iști. Tu erai doar președintele nostru. Am venit de mai
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
că există extratereștri sau că nu există, dar se îndoctrinează atunci când li se spune că oamenii de rasă neagră sunt mai răi decât cei de rasă albă și nu merită respect. 2. A utiliza învățământul pentru a preda o doctrină partizană. În general, difuzarea doctrinelor partizane este un semn al democrației și nu al îndoctrinării, dar când acest lucru se petrece într un loc ce nu este destinat acestui scop (în școală) atunci vorbim despre îndoctrinare. Când profesorul se servește de
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
au în vedere același public. Scudéry în Apologia teatrului (L'Apologie du théâtre), din 1639, distinge patru tipuri de spectatori, pe cei "preocupați", adică cei care se duc la un spectacol având prejudecăți favorabile sau nefavorabile și a căror judecată, partizană, este construită la grămadă, "ignoranții de la galerii", pentru care docții nu au nicio considerație căci îi consideră puțin cultivați, adică nobilii și burghezii, "ignoranții de la parter", adică poporul, și în sfârșit "savanții". Regulile sunt date pentru a satisface această ultimă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
era infimă; mai toți antifasciștii activi erau În exil. După 1943, când țara a devenit oficial „cobeligerantă” de partea Aliaților, nordul Italiei (zona ocupată de germani) era sfâșiat Între un regim-marionetă (Republica de la Salò a lui Mussolini) și o rezistență partizană mică, dar temerară, sprijinită de armatele aliate care Înaintau. Dar și aici, ceea ce părea un conflict Între majoritatea italienilor (cu vederi de dreapta) și o bandă izolată de teroriști criminali Înțeleși cu o putere străină a fost, de fapt, un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Fasciștii de la Salò erau, Într-adevăr, colaboratorii atipici ai unei forțe de ocupație brutale, dar susținerea internă de care se bucurau pe atunci nu era deloc neglijabilă - și același lucru se poate spune despre adversarii lor cei mai virulenți, mișcarea partizană condusă de comuniști. Rezistența antifascistă a fost, În realitate, una dintre taberele unui conflict civil, a cărui amintire s-a estompat fericit din memoria italienilor În deceniile următoare. În Europa de Est, situația era și mai complicată. Slovacii și croații au profitat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lucrurile nu stăteau mai bine: În septembrie 1944 existau cam 8.000 de comuniști. Ceva ce aducea a bază electorală pentru Partidul Comunist se găsea doar În zonele industriale din Boemia și În Iugoslavia, unde partidul era identificat cu rezistența partizană victorioasă. Precaut ca de obicei și În relații Încă bune cu puterile occidentale, Stalin a adoptat inițial o tactică bine cunoscută din anii Frontului Popular și ai războiului civil spaniol: a favorizat formarea guvernelor „de uniune națională” (coaliții formate din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Tito pretindea o soluție teritorială În favoarea Iugoslaviei, În timp ce Stalin prefera să nu rezolve avantajosul statu-quo, ce permitea Uniunii Sovietice să mențină trupe În estul Austriei și, În felul acesta, și În Ungaria. Amestecul titoist de iredentism iugoslav și fervoare revoluționară partizană era, prin urmare, o neplăcere crescândă pentru Stalin. Conform Official British History of the Second World War, În cercurile militare occidentale se impusese din mai 1945 ideea că, dacă un al treilea război mondial ar izbucni În curând, el ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și sub presiunea liderilor catolici din Londra, care solicitau o intervenție, guvernul britanic a trimis În Ulster forțe militare, preluând controlul ordinii În cele șase comitate. Armata, formată În cea mai mare parte din britanici, era cu siguranță mai puțin partizană și În ansamblu mai puțin brutală decât poliția locală. Însă prezența ei, În mod ironic, i-a furnizat nou-formatei IRA Provizorii principala solicitare: evacuarea autorităților britanice și a trupelor lor, ca prim pas către reîntregirea insulei sub control irlandez. Britanicii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Raymond Aron, Albert Camus sau Isaiah Berlin, care insistau asupra distincției Între reformele social-democrate pentru binele comun și dictaturile de partid clădite pe un mit colectivist, erau suspectați de oponenții lor „progresiști” că reflectă și, prin urmare, că servesc politica partizană a Războiului Rece. Prin urmare, ei au fost victimele unei reticențe aproape unanime (foarte pronunțată la generația șaizecistă) de a abandona catehismul radical. Una era să te strâmbi cu subînțeles la auzul numelui lui Stalin (mort de mult și condamnat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
majore pentru managementul resurselor umane. O problemă se cuvine a fi subliniată: managementul nu este o „tehnologie”, un instrument neutru axiologic de conducere „imparțială” a organizațiilor. De la apariția sa, managementul s-a dovedit a fi, în primul rând, o concepție partizană, ideologică, exprimând o relație de putere. Managementul are funcția nu numai de a conduce o afacere, dar, în special, de a rezolva diferențele de interese în cadrul organizațiilor, de a rezolva conflictele și a găsi mijloacele (motivaționale și organizaționale) de a
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]