2,223 matches
-
spune: — Apusul civil e peste patruzeci și cinci... patruzeci și patru de minute. Domnișoara Hapciu tușește - o tuse lungă, hârâitoare, un sunet ca de pași pe pietriș - și abia ne putem abține să nu jubilăm. Scotocește în buzunare după o pastilă, o capsulă, dar nimic. Sora Justițiară ne părăsește, scuzându-se, o pornește în jos pe scări înspre hol, înspre patul ei, devenind tot mai scundă pas cu pas, până când creștetul ei, cu părul de un negru accentuat, dispare în întregime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
tunde peluza. El e, între două vârste, chel, puțin cam corpolent, și uitat de toți. Vedeta asta a cărei stea a pălit. E fericit și trăiește într-o casă cu două dormitoare. La colțurile ochilor are riduri din cauza râsului. Ia pastile ca să-și controleze colesterolul. E primul care recunoaște că după toții anii ăia în centrul atenției, e un singuratic. Dar e fericit. Ce e important e că Doctor Ken a fost de acord. Sigur, îmi dă un interviu. Un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
monstru. În versiunea mea, seara trecută Kenneth Wilcox mi-a fluturat un pistol pe sub nas. A strigat că nimănui nu-i pasă. Lumea l-a folosit și apoi l-a aruncat cât colo. A băut și s-a îndopat cu pastile toată seara, și-a spus că nu-i era frică de moarte. În versiunea mea, a murit după ce-am plecat acasă. Am vândut povestea în săptămâna următoare. Ultimul interviu cu o fostă vedetă îndrăgită de milioane de oameni din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
o pungă de plastic și s-o pună pe raftul de sus undeva în camera în care se țin probele. S-o uite acolo. Pe Betty, nu pe Cora. Abandonată. Fermentând în interior. Neluată în seamă, acolo împreună cu pungile de pastile și cocaină. Cu sticluțele și baloanele pline cu bile de cocaină și heroină. Cu toate pistoalele și cuțitele care așteaptă să apară în câte-o sală de judecată. Toate pungile și baloanele alea împuținându-se treptat, devenind tot mai mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
un Gulfstream G550, cel mai tare avion privat cu reacție pe care-l poți închiria, spune Flint. După care Flint își vâră două degete în buzunarul pantalonilor și-i întinde ceva lui Webber, așezat de partea cealaltă a culoarului. O pastilă albă. — Înghite-o, spune Flint. Și bea odată aia, aproape am ajuns. — Unde-am ajuns? spune Webber și bea pastila. A rămas răsucit, uitându-se la fotoliile de piele albă care se pot roti și lăsa pe spate. La covorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
își vâră două degete în buzunarul pantalonilor și-i întinde ceva lui Webber, așezat de partea cealaltă a culoarului. O pastilă albă. — Înghite-o, spune Flint. Și bea odată aia, aproape am ajuns. — Unde-am ajuns? spune Webber și bea pastila. A rămas răsucit, uitându-se la fotoliile de piele albă care se pot roti și lăsa pe spate. La covorul alb. La măsuțele de arțar cu ochi de pasăre, atât de lăcuite încât par ude. La canapelele de velur alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
lasă îndeajuns combustibil pentru a detona bagajele, valizele și mulțimea de pungi pe care Jenson le-a încărcat în Florida, unde au aterizat pentru că pilotul începea să se simtă rău. Asta după ce i-au dat o cană de cafea. Trei pastile de Vicodin măcinate și amestecate în cafea ar face pe oricine să fie buimac, să amețească, să-i fie rău. Așa că au aterizat. Au debarcat pilotul. Au îmbarcat pungile. Domnul Jenson purtând în cârcă nitratul de amoniu. A apărut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să-mi spui când știai că te aștept? Pe unde ai umblat? Am fost la băut, cu băieții, hai, lasă-mă acum. Sidonia se dusese la WC și urinase îndelung, cu usturimi, parcă elimina pietricele, mai târziu, după ce înghițise o pastilă, cocoțată în vârful patului, cu șalele înfășurate în paturi, mâncase o aripă de pui adusă de acasă, mestecase în grabă, înfometată la culme, cu ochii la spatele masiv al lui Ovidiu. Nu, ea nu mai voia să mai trăiască astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sună de pe cartelă, nu se poate să ajungem acasă, nimerim la o petrecere unde le întâlnesc iar pe Fete, hmmm, cum le întâlnesc eu pe Fete în punctele esențiale, tot ele mi-au adus atunci, de 1 Mai, pe plajă pastila, Postinor, să nu te îndrăgostești de mine, când Mihai s-a purtat atât de frumos și de bun și de cald și a stat cu mine și mi-a vorbit și m-a ascultat și Miau m-a mângâiat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
nu te îndrăgostești, când voi juca în următoarea distribuție va fi altcineva și tu ai să te trezești cu un cuțit în spinare, dar eu acum nu mai simt nimic, e demult asta, am luat Postinor, Fetele mi-au adus pastilă, doar am luat-o cu degetele și am înghițit-o și altceva n-am făcut nimic, doar pipi, dar tot acolo, pe plajă, într-o gropiță sub mine, ca și cum aș fi vorbit cu Prințesa Miau, și am mai făcut o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
-uri, doar Prințesa Miau e spaima chiftelelor de oriunde ar fi. Am mers pe plajă cu Miau de 1 Mai, în albul acela rece, cu vânt, am mâncat cu Mihai plăcinte cu brânză și doar am întins degetele, am luat pastilă și să nu uiți să o iei și pe a 2-a, au spus Fetele, nu uit, și am rămas tot pe burtă în nisip, de unde era să știu eu că în ziua aceea, Marius dezbrăcat și posibil, azi profit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
da’ știi și tu cum stau lucrurile. Am fost atât de ocupat... — Șam, nu e cazul să-ncerci să mă mituiești! Dar nu-ncerc! Nu-ncerc! insistă Șam. Uite, de-ndată ce mă-ntorc din State, o să le arunc o pastilă despre Adăpostul celor de la BBC. O să fac treaba asta, pe cuvânt, chiț că te prinzi sau nu s-o demascam pe Fanny Tarrant. Nu-ți cer decât să te mai gândești. Își privi ceasul de mână: — Dumnezeule mare, trebuie s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
cămașă cadrilată și cu pălărie de paie pe cap. Măciuci, zise liceanul zâmbind unei năluci. Domnul Moduna Își dădu revoltat pălăria pe ceafă. Vru să spună ceva dar nu găsi cuvântul potrivit. Îi trebuia unul anume, percutant, eficient ca o pastilă de nitroglicerină pusă sub limbă În momente de criză, ceva de genul „boule”, „securistule”, „pedeseristule”. Renunță, toate cuvintele i se păreau tocite. Elevul dispăruse În spatele unui pâlc de tuia. Aleea de zgură decolorată de ploi și tare ca asfaltul, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
acasă cu Márton Árpád, soțul ei, și cu Pityuka Gyuszika și Anikó, trei din cei patru copii ai lor, elevi de liceu dar fără coșuri, deoarece În buzunarele blugilor avea fiecare, după caz prin grijă maternă, un prezervativ sau o pastilă. Veneau acasă, e un fel de-a spune, căci ei doar se mutau câteva străzi mai aproape de Dealul Florilor: o mișcare lipsită de solemnitate. De anvergură nici nu poate fi vorba. Doar Pistike, student la filosofic și suporter Înflăcărat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Clio avea, eu nu. Cât a meșterit ea la el, eu am urmărit un fluture mare, de noapte, care zbura și se lovea de un bec slab ce ilumina tabăra. Noaptea era numai stele, spații goale și miros grețos de pastile împotriva insectelor. Nu bătea nici o briză. Am făcut sex și, când am terminat, Clio și-a lipit coatele de corp și a rămas întinsă deasupra mea (cu mine încă în ea), cu capul culcat pe umărul meu, atingându-mi bărbia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
său. — Sper că nu vă deranjează ochelarii de soare, zise el, făcându-mi semn să iau loc. Am ochii sensibili. Doctorul mi-a spus să nu lucrez la calculator vreme de două săptămâni și mi-a dat un munte de pastile de luat, dar... — Rapoarte? am zis, așezămându-mă. Nimeni se instală în fața mea. — Rapoarte nesfârșite, zâmbi el. Computerele. Binecuvântarea și blestemul secolului XXI. Apoi, uitându-se la mine și observând starea în care mă aflam adăugă: — Dumnezeule, vă simțiți bine? — Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
maronie, de piele de sub scaunul său. — Cred că am aici câte ceva. — Nu, am zis. Mă descurc. Trebuie doar să stau nemișcat și să nu mă gândesc la asta. — Ei, dacă vă răzgândiți... De fapt, la 2 trebuie să-mi iau pastilele pentru ochi. Uit mereu. Ați putea să-mi faceți o favoare și să-mi amintiți? Am scos mobilul din buzunar și am aruncat o privire la ecran: 13.32. — Nici o problemă, am zis, înghițind din nou pentru a scăpat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o clipă, n-am crezut că-mi va răspunde. Pentru că l-am văzut, zise el încet. Pe primul. Ludovicianul pe care angajatorul meu l-a capturat a fost rechinul meu. Se hrănea din mine. — N-a venit timpul să iau pastilele alea? Am scos mobilul din buzunarul hainei. — Mai sunt cam zece minute. — Cam? — Nouă minute, mai exact, am zis. Încuviință meditativ din cap. Schimbarea pe care o suferise era mică, dar perceptibilă. Ceva din încrederea lui de sine, din rafinamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
prin actul însuși privirii și-al gândirii - pentru că adâncul albastru se află și acolo, înăuntru, înțelegeți? Și-i înghite. Lăsă ecoul cuvintelor sale să se stingă, cu mâinile tremurând și strângându-și genunchii. Cât mai e până să-mi iau pastilele? Ascultați, am spus, îmi cer scuze că întreb. Dacă e prea mult să discutăm despre toate astea... Cât mai e până să-mi iau pastilele alea afurisite? Șocat, am dus automat mâna la buzunar și am scos mobilul. — Șapte minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
stingă, cu mâinile tremurând și strângându-și genunchii. Cât mai e până să-mi iau pastilele? Ascultați, am spus, îmi cer scuze că întreb. Dacă e prea mult să discutăm despre toate astea... Cât mai e până să-mi iau pastilele alea afurisite? Șocat, am dus automat mâna la buzunar și am scos mobilul. — Șapte minute, am spus. N-am vrut să vă supăr. Îmi pare rău. El nu răspunse în nici un fel, stătu doar acolo, uitându-se la mâinile sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
repede în scaun, întorcându-se cu spatele la mine. — Șșș, ce faci? Dezvălui prea multe, dezvălui totul, nu-l lăsa pe el să vorbească. Nu contează. Ba da, cum să nu conteze? Dar nu pot ține nava pe linia de plutire fără pastile. O să trebuiască s-o ții pe linia de plutire, fir-ar să fie, nu-i așa, pentru că nu știm niciodată ce-o să spună el. Dar e prea lung, țesătura s-a destrămat - fire trase și găuri, se întrevede el, știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nicăieri și mintea mi-era încă prea amorțită și prea năucă de dimineață, ca să pot purta vreo discuție în contradictoriu pe tema asta. În schimb, încărcaserăm pur și simplu jeepul galben, pe tăcute, mecanic, și plecaserăm. Scout aruncă geanta cu pastile a lui Nimeni și cartea pe care mi-o trimisese în tomberonul din spatele parcării hotelului. La plecare, lăsasem pe masa de la recepție un bilet și un cec pentru o sumă mai mare decât contravaloarea șederii mele. Mă simțeam cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Șichy i-a adus un pachet de hrană canină, fără să știe că n-o agreează: "Io chestii d-astea nu consum; metabolismului meu nu-i priește", deși ca să n-o supere pe Miss Deemple se face că ronțăie cîteva pastile, pentru ca, pe urmă, să se retragă și să le scuipe în vreun strat. Îl știu eu. Revin. Reiau: Șichy, generația ta suportă greu că în spațiul ăsta al nostru Sadoveanu a jucat alunelul cu Ana Pauker. Că Ralea i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
viață, printr-un efort de voință. Mi-l imaginam în spital: pasăre intrată din greșeală pe fereastra deschisă. Mi-l imaginam năucit de mirosul de dezinfectant, de clor, de camfor, de iod. Chimioterapeutivat, iradiat, deci. Rezerva albă, plină de seringi, pastile, eprubete; dedesubt, altă rezervă albă, și alta, și alta, iar la capăt coșciugul, sicriul, lada sinistră de lemn. Ca să nu mă gîndesc la înghețul din morgă. Brăduț, care a stat cu el ultimele zile, îmi telefona că nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
român veneau la sfârșit. Dar Alimentară se îngrijea mai departe de pregătirile ei. Porni spre casă fără să-și dea seama că merge înapoi, după ce îngăimă un !revedere La sau !bine Cu, oprindu-se în fața ușii: Trebuie să-mi iau pastilele și pe toate opt le înghiți în ordinea inversă. La ora 12 (21) se culcă, nu înțelegea de ce tot îi cade perna pe podea și, după câteva încercări nereușite de a o așeza, adormi cu capul atârnând în gol, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]