347 matches
-
fire în care orgoliul și discreția coexistă, în incursiunile de istorie literară D. cultivă incidental frazarea cu ștaif literar, grațiozitățile metaforei, mizând în schimb pe exactitate, măsură, acuratețe. Circumspectă, dar nu lipsită de îndrăzneală în formularea unor ipoteze, riguroasă până la pedanterie și pertinentă în intențiile atent centrate, practică o investigație densă, impulsionată și de pasiunea documentării. O preocupă ecourile, „modelele”, efectele înrâuririlor, cu un cuvânt filiațiile scriitoricești (de pildă, între Al. Hâjdeu și B. P. Hasdeu), ca și relațiile fluide dintre
DRAGOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286852_a_288181]
-
e flegmatică, aparent expurgată de afectivitate, „obiectivistă”. De sub cenușiul nespectaculosului răzbat totuși, semnificate implicit, zbateri sufletești și combustii intelectuale pentru care scriitura „măiestrită” se dovedește a fi un revelator eficace. Marin Preda-incomodul (1996) e o monografie neconvențională și lipsită de pedanterie, o carte de critică hermeneutică, cu materia organizată tematic, dar fără rigiditate, și cu excursuri substanțiale în biografia intelectuală a scriitorului examinat. Formația intelectuală și culturală a lui Marin Preda, profilul moral al prozatorului, natura raporturilor sale cu experiența nemijlocită
GRIGOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287353_a_288682]
-
aparatului conceptual, a informației, dar și amploarea perspectivei și înălțimea „punctului de vedere”, omniprezența perspectivei istorico-literare (chiar și în considerarea producției literare de dată recentă), perspicacitatea, echilibrul. Fără să fie cea a unui stilist „flamboaiant”, scriitura lui - echidistantă față de platitudinea pedanteriei fastidioase și de histrionismul „efectelor” căutate - comportă expresivitate și eleganță. Cronicile încep de regulă printr-o rapidă dar precisă raportare la context, la perspectiva tabloului de ansamblu, ori printr-o scurtă prezentare sintetică a scriitorului comentat (operată în chip agreabil
CRISTEA-ENACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286505_a_287834]
-
de îndoială și prudență excesive; bă preocupare pentru detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau programe; că perfecționism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor; dă conștinciozitate, scrupulozitate excesivă și preocupări deloc necesare privind eficiența, până la excluderea plăcerii și a relațiilor interpersonale; eă pedanterie excesivă și aderență la convențiile sociale; fă rigiditate și încăpățânare; gă insistență nerezonabilă din partea pacientului ca ceilalți să respecte exact modul său de a acționa sau rezistență nerezonabilă a pacientului de a permite celorlați să facă ceva; hă intruziunea unor
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și de a păstra sau colecționa lucruri care nu mai au nici măcar o valoare sentimentală. Este descrisă o tensiune permanentă în încercarea de a-și controla impulsurile negative, precum și frecvente gânduri și impulsuri intruzive anxiogene. Prudența și nesiguranța accentuată întrețin pedanteria, serviabilitatea și aderența la normele și convingerile sociale. Ca urmare, sunt cultivate aparențele, iar regulile colectivității oferă siguranță obsesiv-compulsivului și îl fac să se simtă el însuși. În acest sens, lipsa de imaginație și meschinăria conferă aparențele austerității, hipercriticismului și
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
sine stătător, domeniu care implică mai multe secvențe, surprinse cu acuratețe în Tratatul de psihotraumatologie de Riedesser și Fischer (2007). Concret, sub umbrelă atotcuprinzătoare a stresului major, M. Horovitz lansează, în 1986, o publicație intitulată Stress response syndromes. Respectând cu pedanterie cronologia lucrurilor, menționăm că datorăm lui D.M. Donovan și D. McIntyre (1990), prin cartea Vindecarea copilului rănit. O abordare în contextul dezvoltării termenul de traumatologie, care deși are vechi state de funcțiuni în medicină, capătă importante resemnificări și limpeziri. „Utilizarea
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
durabilitatea estetică, de la un context la altul, a filelor scrise de Ion D. Sîrbu, decât pe conceptualizarea lor, într-o grilă teoretizantă. Uneori, tânărul și cultivatul autor, cu bibliografia (mai ales franceză) la zi, nu-și poate reprima o anume pedanterie explicativă, lămurind, în pagină sau în corpusul de note, și cele mai uzuale noțiuni de teorie literară (personaj, de pildă, sau distincția autor/ narator). Într-un rând, reproduce și o schemă a lui Philippe Hamon, pentru a vizualiza mai bine
Un maraton literar by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11365_a_12690]
-
portret-sinteză, în care notele somatice, vestimentare, comportamentale fuzionează într-o imagine îndeajuns de mondenă, străină de kitsch-ul patetic al geniului morbid. Cu toate că "poet al dezagregării", autorul Scînteilor galbene e, asemeni lui Eminescu, "un om între oameni", capabil de disciplină, pedanterie și chiar eleganță: "Poetul avea sub fruntea mare și bombată o figură fină, palidă, ochi albaștri, iar părul, negru, îl purta pieptănat cînd cu cărare, cînd pe spate. Gimnast și patinator fervent în adolescență, ținuta îi era elegantă, mersul sigur
Radu Petrescu despre G. Bacovia (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16660_a_17985]
-
București. A trecut vremea când numele său evocă automat o apartenența: la Cenaclul de Luni (sau la generația ^80). Acum, Mircea Cărtărescu, scriitor-vedetă și profesor nonconformist, are propriul lui cenaclu, de care se ocupă cu o pasiune rece și cu pedanterie, ca un colecționar de colecția să. Cunoscutul poet (și extraordinarul prozator) este bun conducător de literatură. Prin performanțele lui literare creează o atmosferă de emulație. În plus, multe din textele pe care le scrie au o factură demonstrativa. Iată cum
Lotul Mircea Cărtărescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18132_a_19457]
-
Vatra e funciarmente un artist, un poet refulat, așa cum despre unii poeți (de la Théophile Gautier la al nostru Adrian Maniu) s-a afirmat că sînt pictori refulați. Ironia d-sale apare și ca un reflex al acestei propensiuni artistice, repudiind pedanteria sistemului excesiv, a metodelor despotice, a oricărui soi de déja vu: o voluptuoasă înaintare în necunoscut, o necurmată aventură a comentariului aplicat noutății: "Istoria și teoria literară își întind autoritatea pînă asupra zilei de ieri. Opera, însă, ține de un
Legenda ironiei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14354_a_15679]
-
și m-a obsedat apoi câteva zile ținea însă de un alt aspect, și anume de frumusețea grafiei muzicale. Scrise cu un creion ultra-ascuțit, semnele muzicale fascinau privirea datorită unei puteri expresive neobișnuite. Densă, dar clară și hotărâtă, ordonată până la pedanterie, scrierea acționa asupra mea ca un magnet, făcându-mă să uit scopul expertizei și să contemplu extaziat perfecțiunea caligrafiei muzicale. Un alt impuls l-a constituit întâlnirea cu Tratatul de grafologie al dr. Adrian Athanasiu, tipărit în 1996 la Humanitas
Elemente pentru o grafologie muzicală by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15563_a_16888]
-
eficiență și simț practic (interpreții trebuie să descifreze scriitura chiar de pe manuscris, nu?), caracterizându-se grafic prin trăsături îngrijite, sigure, presiune mare a peniței, ce lasă să se ghicească o încetineală enigmatică, tact și zăbavă, nu de puține ori chiar pedanterie. Acest lucru mă duce cu gândul la afinitatea de spirit între cele două epoci muzicale pe care Kundera a sesizat-o cu un fler deosebit în Testamentele trădate. Dar acesta e deja un subiect aparte.
Elemente pentru o grafologie muzicală by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15563_a_16888]
-
asimilat bergsonismul), critica franceză rămîne sub semnul recepției de gust și al comentariului liber, de la Thibaudet, Albert Béguin, Marcel Raymond, Georges Poulet, Jean Starobinsky la Gide și Valéry, care, după cum subliniază Constantin Pricop, ,,scriau comentarii literare situate mai presus de pedanteria universitarilor". În Germania, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, critica suportă o altă influență antropologică, din partea lui Wilhelm Dilthey. Conform sugestiei acestuia, creația literară nu mai e văzută ca produsul unei biografii, așa cum socoteau romanticii, ci al
O analiză a fenomenului critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15571_a_16896]
-
flexibile, pentru ca un secol mai târziu să devină un pur exercițiu de retorică, interesând mai puțin conținutul temelor și tot mai mult subtilitățile și nuanțele formale. Acest fapt a adus scolasticii în timpul Renașterii și mai târziu renumele negativ al unei pedanterii formalistice lipsită de conținut. Cei mai renumiți învățați scolastici ai secolelor al XI-lea și al XII-lea au fost Anselm de Canterbury, teologul și logicianul Pierre Abélard, precum și clericul Roscelin de Compiègne, care a întemeiat școala nominalistă. Din perioada
Scolastică () [Corola-website/Science/301333_a_302662]
-
să intre în contact cu sursa reală a unității artistice. Această unitate zace în interiorul experienței estetice în sine și nu poate fi înțeleasă drept o trăsătură structurală a operei de artă. Estetica structuralistă a primit critici severe, nu doar pentru pedanteria sa ci și pentru eșecul de a intra în contact cu opera de artă. Aceste teorii au suferit, la sfîrșitul secolului al XX-lea, o nouă metamorfoză, ele au fost absorbite în curentul mai larg al criticii literare cunoscut sub
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
Însă problema principală este alta - faptul că Gorzo și Lazăr dau credit unui soi de autonomie a esteticului, în care practicarea „unui anumit fel de realism” face perfect în regulă ignorarea geografiei locale.</strong> Departe de a fi doar „o pedanterie”, și indiferent de estetica aleasă, acest tip de ignoranță, vizibil pentru orice localnic, se încadrează într-o lipsă de respect tipic colonială pentru configurarea materială a unui spațiu subaltern. Ignoranța aceasta în privința aspectelor reale, materiale, se completează perfect cu apetența
Artă, politică, ouă încondeiate și forța de seducție a clovnului vestic. Din nou despre Toni Erdmann (I) () [Corola-website/Science/296165_a_297494]
-
operă), mijloace pentru a realiza o critică socială care nu ascundea motivele profunde ale decadenței Spaniei, alături de sonet. Quevedo nu putea suporta Culteranismul, al cărui reprezentant principal, Luis de Góngora, a fost atacat în numeroase opere cu caracter satiric. Împotriva pedanteriei și obscurantismului pe care i le reproșa lui Góngora, Quevedo și-a propus o să publice o ediție cu opere ale poeților renascentiști Francisco de la Torre și Fray Luis de León. Lirica de amor a lui Quevedo, considerată cea mai importantă
Francisco de Quevedo () [Corola-website/Science/307850_a_309179]
-
să aibă o idee despre cât de populare vor deveni cărțile, scriind în revizuirea sa că erau „predestinate să depășească generația noastră“. Totuși, nu toate revizuirile originale au fost atât de încurajatoare. Cronicarul de la "New York Times" Judith Shulevitz a criticat „pedanteria“ stilului literar al lui Tolkien, spunând că acesta „a formulat o credință imaginară față de importanța misiunii sale, aceea de conservator literar, care se pare a fi în realitate moartea literaturii însăși“. Criticul Richard Jenkyns, scriind în "The New Republic", a
Stăpânul inelelor () [Corola-website/Science/302434_a_303763]
-
Dumitru Borțun remarcă, referitor la colecția “Ethnos” a Editurii Albatros coordonată de C. Schifirneț, că reeditărilor unor lucrări românești de referință ,le-a dăruit studii introductive aproape exhaustive și note lămuritoare (fiindcă nu doar explicative!) de o rigoare ce frizează pedanteria. Într-o societate atât de bogată în “oameni de cultură” dar atât de săracă în specialiști, un astfel de angajament ne apare de-a dreptul eroic." I s-a reproșat că în unele lucrări, de pildă, G. Călinescu, "Cultură și
Constantin Schifirneț () [Corola-website/Science/311007_a_312336]
-
bine temperat” (primul volum în 1722, al doilea în 1742) sunt lucrări didactice pentru clavecin. Deși scrise cu scop didactic, ele poartă pecetea geniului bachian, în special, fugile Clavecinului bine temperat sunt strălucite fugi artistice, lipsite de orice urmă de pedanterie sau schematism didactic. Clavecinul a avut un rol important în creația concertantă. Piesele solistice, cu acompaniament de orchestră, se executau în saloanele principilor, fiind un gen adresat unei elite, și nu publicului larg. Concertele pentru clavecin sau pentru alte instrumente
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
diabetici, în absența altor cauze de neuropatie și care se caracterizează prin manifestari la nivelul componentei somatice și/sau a componentei vegetative a sistemului nervos periferic " (29). Având in vedere cele de mai sus, probabil ca nu este numai o pedanteria propunerea de a se vorbi despre " neuropatii diabetice " și nu despre " neuropatia diabetică ", respectiv ca despre un complex de situații cu tablouri clinice diferite și probabil cu o etiopatogeneză diversă . Deși având o etiopatogeneză complexă și nu întru- totul elucidată
Piciorul diabetic [Corola-website/Science/92027_a_92522]
-
de expoziții. Baudelaire descrie astfel această situație : "Niciodată un artist nu a fost mai atacat, mai luat în derâdere și mai condamnat. Dar ce înseamnă pentru noi această indecizie a cercurilor elitiste, nemulțumirea câtorva saloane burgheze, respirând ură și unde pedanteria joacă domino ? Problema este expusă în detaliu, iar dovada se află înaintea lor -evidentă, mare, strălucitoare". Victor Hugo scrisese : "Oare fluierăturile proștilor nu reprezintă fanfare ale gloriei?"
Eugène Delacroix () [Corola-website/Science/298171_a_299500]