1,011 matches
-
opinia noastră, sensul acestuia nu-l acoperă pe cel al termenului slum, fiind utilizat în special în contexte istorice și caracteristic orașelor interbelice. Totodată, mahala are un sens peiorativ foarte puternic, evitând utilizarea lui încerc să evit și această tentă peiorativă. Iar termenul de foburg vine din franțuzescul faubourg, însemnând „suburbie”, adică acea parte a orașului care se găsește în afara centrului sau care se afla, în trecut (în orașul istoric), în afara cetății, fiind locuită de muncitorii săraci (Petit Larousse, 1971). Utilizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
până la urmă, dar mă gândesc că ar fi binevenită precizarea asta, și anume că propunerea ta nu reprezintă o altă propunere nominalistă, ci depășește acest moment. Corin Braga: Impresia mea este că anarhetipul creează un cerc vicios, nu În sens peiorativ, ci În sensul unei perplexități constructive. Este Într-un fel celebrul paradox al mincinosului: nu poți să definești În termeni tari, explicativi, un concept care proclamă că nu există termeni tari, explicativi. E o situație din care eu nu am
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
difuză, asistemică: țineau ore de religie În celulă, ore de cultură, istoria literaturii engleze și lucruri de acest gen. Singurul termen pe care, cu anumite dificultăți de impunere, l-aș putea accepta este contra-educare (nu contra-reeducare!), dacă se elimină nuanțele peiorative ale termenului educare. Acesta este punctul dificil de surmontat al Întregii povești, după mine: sugestia că Întreaga societate românească este o funcție unică a unei anumite „educații”. Educarea presupune sistemicitate, iar „reeducarea” de după ’89 nu mai are caracter sistematizat: restaurația
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sistemicitate, iar „reeducarea” de după ’89 nu mai are caracter sistematizat: restaurația memoriei, revenirea la istoria reală, recuperarea lucrurilor obiective din trecut nu mai au caracter de educare sistematică. De ce militez totuși, cu anumite rezerve, pentru termenul contra-educare? Dacă deconstruiești nuanța peiorativă a termenului educare, atunci chestiunea s-ar putea să prindă, fiindcă are corespondențe, analogii. De pildă, În teoria postcolonială se vorbește foarte mult de „contranarațiune”. Contranarațiunea presupune două lucruri: o alternativă retorică la centru, prin narațiuni marginale, și, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În orice caz, mai legată de zona montană și deluroasă unde agricultura devine impracticabilă la scară mai largă, altminteri formulat, În arealul mioritic teoretizat de Lucian Blaga. Ceea ce contează așadar În această desemnare defăimătoare de odinioară este mai degrabă intenția peiorativă și persiflantă. Altminteri, „mămăligar” este o identitate ce trimite la locuitorul satelor de câmpie, la practicantul agriculturii, la cultivatorul pământului (desigur, cu porumb). Vremurile când mămăliga domnea peste casele celor săraci sunt Încă prea aproape pentru ca prestigiul magic al mămăligii
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
un entuziasm misionarist la un scepticism lucid, cred că e deja un lucru bun. Cu aceasta revin la un element cuprins În prima mea Întrebare, și anume dacă termenul criză (care, desigur, descrie o realitate) nu are totuși un aer peiorativ sau depreciativ nemotivat și nemeritat. Termenul tranziție este mai neutru moral, În timp ce criză are o conotație maladivă, sugerează un fenomen negativ ce trebuie evitat. Dacă ești Într-o criză, Înseamnă că ești bolnav, că trebuie să te tratezi. Poate că
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
au fost cei care au desțelenit brazda. Consecința o reprezintă, firește, slaba reprezentare a optzeciștilor În structurile politice de decizie, la nivel local, județean sau național, retractilitate al cărei corolar este, la fel de firesc, oportunismul pragmatic (nu folosesc termenul În sens peiorativ, ci descriptiv!) cu care reprezentanții generațiilor următoare au ocupat terenul lăsat liber. În momentul de față, În România actului politic, decizional, executiv există un soi de „prăpastie” - un loc gol, teren viran - Între reprezentanții generației ’70, care s-au distins
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
acum, oportunitatea unei asemenea subculturi -, al sexului sau chiar al unor adjuvante extreme nedorite, cum sunt criminalitatea sau drogurile. Toate acestea - spuneau ei - Îi leagă de prezent: Într-un mod imperativ, spasmodic, angajant, total. Ei constituie - Îndepărtez din nou nuanța peiorativă a constatării - o generație fără memorie; o generație a dreptului de a trăi În prezent și de a-și proiecta, aproape iresponsabil, dar entuziast, dorințele de viață În viitor. Ei constituie o generație eminamente cosmopolită, o generație a emigrărilor masive
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
nu-i plac nici ironia lor, nici libertatea spiritului, nici vagabondajul, nici cerșetoria pe care uneori o predică. Astfel încât „goliarzii” dispar prin secolul al XIII-lea victime ale zelului persecutorilor lor creștini. Cuvântul „goliard” servește de atunci încoace la desemnarea peiorativă a fariseilor, a zeflemiștilor, înainte de a deveni, în jargonul judiciar, sinonim cu „patron de bordel”... în anii ieșirii din scenă a „goliarzilor”, Dante scrie Divina Comedie îîntre 1307 și 1321; opera va fi publicată abia în 1472, la mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
denumiți abia începând cu secolul al XVIII-lea, printr-o abordare așadar diacronică, retrospectivă. Tulburările și insurgența romantică a secolului al XIX-lea a dus la o nouă redimensionare a termenului, prin încadrarea de data aceasta într-o sferă oarecum peiorativă, ținând de asocierea cu ideea de academic, înțeleasă drept așezare sub semnul artificialității. Se conturează, astfel, o perioadă de criză a termenului în sensul unei anumite devalorizări, dar aceasta se va dovedi doar un moment trecător, după cum o evidențiază modul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
atitudinea reacționară s-a manifestat mai mult dintr-o singură direcție, unilateral. Prin această reevaluare a principiilor clasice se produce un fel de insurgență inversă, care aruncă sub semnul negativului atribute estetice prețuite până în acel moment. Se observă astfel, tonalitatea peiorativ ironică din finalul citatului. Același lucru se întâmplase cu un secol înainte prin revoluția romantică, revoluție ce a dus la resemantizarea în cheie denigratoare a trăsăturilor clasice impersonalul devine răceală, rigurozitatea este percepută drept uscăciune, claritatea drept ariditate "Soliditatea uscată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
prin "perceperea trecutului nu numai ca trecut, dar și ca prezent."274 Se conturează aici ideea simultaneității epocilor, a anulării perspectivei lineare și a asumării uneia telescopate este o viziune de sorginte clasică prin care rememorarea nu devine un fenomen peiorativ, ci, dimpotrivă, duce la evoluție. Se concretizează imaginea unei co-locuiri, coabitări simultane a artistului de către toate umbrele predecesorilor. Aducerea trecutului în prezentul procesului de creație presupune o anumită jonglare cu dimensiunea cronologică, suprapunându-se simțul atemporalului cu simțul temporalului: "...simțul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de fapt, un neoclasicism care preia amprenta noilor realități în care se naște, păstrând totodată esența matricei clasice originale. "Clasicismul era un suflet, o voință, pseudoclasicismul este o formulă" afirma Paul Hazard,322 folosind un termen cu o alură oarecum peiorativă decât cel ales în lucrarea de față, dar vizând același adevăr: ecourile clasicismului sunt mai mult creații artificiale, in vitro s-ar putea spune, cărora le lipsește pulsul unei vieți veritabile. Această afirmație este valabilă mai ales pentru realitățile culturale
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ascunde nici un secret: dacă "sexualitatea" beneficiază de aura unei autentice probleme filozofice, dacă "erotismul" denotă un ridicat grad de civilizație, se presupune, în schimb, că pornografia trimite omul la ceea ce este mai evident și mai elementar. Stă dovadă caracterul eminamente peiorativ al adjectivului "pornografic", a cărui folosire este suficientă pentru a descalifica toate lucrurile cu care este asociat. Asemenea cuvântului "panaceu", care nu se folosește decât pentru a desemna un lucru care nu este așa ceva, pornografia pune sistematic în valoare ceva
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
față -, eticheta "pornografic" se vrea o categorie de analiză și, ca atare, este supusă acelorași exigențe precum categoriile de "fantastic", "liric" sau "polițist" aplicate literaturii. Când se adoptă această perspectivă, putem fi tentați să punem între paranteze judecățile de valoare peiorative asociate "pornografiei", pentru a ne baza pe criterii definitorii neutre; și totuși nu trebuie să uităm că, prin însăși natura ei, literatura pornografică este destinată interdicției. Textele pornografice țin totuși de paraliteratură 7, dacă prin aceasta se înțelege o producție
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
de mobilitatea fluxului de capital, deoarece pentru această categorie de oameni distanțele geografice și-au pierdut semnificația. Se poate spune că unii dintre ei trăiesc într-un ciberspațiu global. Economia globală nu este responsabilă (dacă acest termen poate fi folosit peiorativ) numai de emigranții care au legătură cu activitățile economice, dar trebuie să susțină și fluxul emigranților „împinși” de sărăcie, de schimbările climei, de violențe diverse, crize interne, discriminări religioase și etnice etc. Acceptarea imigranților, mai ales când numărul acestora este
GLOBALIZAREA Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]
-
este profund ancorată în inconștientul colectiv și preluată de numeroase expresii: - caracterul benefic al dreptei este redat prin expresiile : «a fi dreptaciă, «a fi la dreapta lui Dumnezeuă, «a fi mâna dreaptă a cuivaă; - în timp ce stânga opune o semnificație net peiorativă: «stângaci sau neîndemânateciă, «a porni cu stângulă. Dreptei îi sunt asociate noțiunile de progres, de putere și de energie benefică; iar stângii, noțiunile de regres, de slăbiciune și de energie negativă. Dreapta evocă Estul, zorii, ziua ce va veni, așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
Totuși o serie de teste simple, cum ar fi natremia, capacitatea de efort, gradul de dilatare al ventriculului stâng (VS), fracția de ejecție (FE) ventriculară stângă evaluată radioizotopic oferă informații prognostice. Hiponatremia, invers proporțională cu nivelul reninei, are valoare predictivă peiorativă. Într-un studiu efectuat pe bolnavi cu IC cronică, clasa NYHA IV (14), media supraviețuirii celor cu Na+ plasmatic < 137 mEq/l (înainte de terapia cu inhibitori ACE) a fost de 164 de zile, comparativ cu a celor cu valori normale
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Ileana Antohe, Sabina Antonela Antoniu () [Corola-publishinghouse/Science/91971_a_92466]
-
definiție, ceea ce înseamnă că părțile beligerante pot ignora convențiile oricând, dacă acest lucru le asigură victoria. Dacă în agon miza spectaculară normează cadrul, în polemos, înfrângerea adversarului este scopul care justifică mijloacele și strategia uzitate. O posibilă explicație a nuanțelor peiorative, atribuite uneori termenului, rezidă, tocmai în acestă diferență sensibilă care face ca, uneori, în polemică să se ignore cadrul principial. De altfel, Marc Angenot, în scurta sa incursiune etimologică, semnalează că "ideea de deriziune, de impertinență și de dispreț nu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și a contra-discursului. Polemica nu vizează, prioritar triumful adevărului (acesta aparține exclusiv dialecticii), ci al individului prin imaginea sa de "războinic" al cuvântului. Acestui aspect care justifică prezența argumentului ad hominem i se atribuie, la un moment dat, o valorizare peiorativă în La parole polémique, atașându-i-se o pesimistă viziune schopenhauriană: "Vrem tot timpul să avem dreptate, nu pentru a ne impune propriile convingeri, ci, în primul rând, pentru a-l califica pe interlocutor ca fiind incapabil să aibă dreptate
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de meditație și obiect de studiu. În limba română, cuvântului "polemică", intrat pe filieră franceză, o dată cu nașterea presei autohtone și importurile masive din Franța postrevoluționară, i s-a atribuit aceeași semnificație, însă cu un sens ce va oscila între extremul peiorativ, validat de suburbanitatea și trivialul intervențiilor publice, și accepțiunea pozitivă, chiar meliorativă, care conferă polemicii un statut privilegiat într-o democrație și cultură autentice. Dacă la jumătatea secolului al XIX-lea, un gazetar român de vocație afirma că "unde nu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
abstract, fără identitate precisă, un personaj imaginar al cărui statut real nu mai importă. De aceea numele său este substituit printr-o perifrază ironică (antonomază), deformat sau ignorat (prin anonimizare), aspectul fizic recreionat grotesc, iar cel caracterial hiperbolizat în termeni peiorativi, desigur. În concluzie, falia care desparte discursul polemic de cel pamfletar pare a fi măsurabilă în termeni ce țin de tonalitate, expresie și ponderea ficțiunii. Totuși, o întrebare se impune: 2.5. Când devine discursul polemic un discurs literar? Fără
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care exprimă, în esență, o situație de comunicare tripartită asociată unui spațiu dicursiv, dar, mai ales, în ca adjectiv care califică sau, după caz, descalifică un anume tip de discurs 87) este, în plan semantic, investită cu accente mai degrabă peiorative. Întâlnim, astfel, un caz paradoxal, în care atributul retorico-formal "polemic(ă)" este conotat preponderent negativ (ca agresivitate, primitivism comportamental, sofistică etc.), în timp ce practica discursivă ne arată intensitatea, sub dublul său aspect (cantitativ și calitativ), pe care o atinge discursul polemic
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
parțial și de a-și reprezenta ținta, evident, dintr-o perspectivă impusă, susceptibilă de a se menține însă în limitele factualității. În exemplul nostru, argumentul ad hominem, ca expresie a subiectivității camuflate, traduce intenția unei flagelări publice subtile, prin manipularea peiorativă a unui sens aparent meliorativ (exemplu C. Beldie este calificat drept tipograf conștiincios), cât și prin dinamica unor conectori logico-argumentativi: "Nu mă îndoiesc că ești un tipograf conștiincios și dotat cu spiritul răspunderii profesionale, deși, până astăzi, mărturisesc, nici această
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
răul", ori de câte ori adversarul se "topește" în anonimatul unei întregi categorii umane. Pentru că satiristul sondează tipologii, creionează portrete alegorice: "licheaua", "lingăul"196, "năpârca"197 etc., în care sinecdoca polemică (în sensul propus de Marc Angenot, ca substitut cu o accentuată conotație peiorativă) evidențiază transferul negativului sancționabil asupra unei categorii. Agresivitatea lexicală rezidă și în selecția denominărilor peiorative: hoți, nebuni, isterici, imbecili etc., la care pamfletarul recurge deseori în ofensiva directă, combinând între ele figurile vehemenței cu cel mai înalt potențial afectiv: abominațio
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]