3,143 matches
-
Wiener-Walzer cu siguranța cu care se urcă de obicei În trenuri de navetă. Avea o singură valiză, destul de mare, chinezească și grea drept bagaj, și un copil de trei ani, iar În poșetă pașaportul de plecare definitivă În Germania. Pe peron, Vova Demian strângea În brațe un dosar subțirel și se văicărea ca o muiere: Să mă lași tocmai acum când am intrat În Antologia celor mai bune lozinci! Copilul meu nu va scanda niciodată: Stima noastră și Mândria Ceaușescu-România! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Nu mă mai aude. Se prăvălește la loc, să-și ducă somnul mai departe, încă zăpăcit de pocnetele barbare, din miez de noapte. N-are chef de querelle d'amour cu mine. Vacanța '79 începuse prost. Cu vagonul tras în afara peronului și cu Iordan luînd-o neatent înainte, uitînd să mă ajute să cobor. Scenă comentată de un rapper neras: " Ia-o-n brațe, tataie". Ne oprisem la 2 Mai. Vama Veche era un port prea îndepărtat. Mă săturasem să șofez. Mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a românului, era diminuat. Prin urmare, continui să fac același gest mecanic, iar gările și lumea îmi par aproape neschimbate, mai cu seamă gările mici, cu miros de gudron, pline de navetiști, fumători și multe, multe bezele. Și, de fapt, peronul e plin cu oameni care nu călătoresc, stau și-și așteaptă rudele sau le petrec la gară în același alai zgomotos. Șansa de-a fi petrecut într-o gară mică este mai mare. N-aș putea spune de ce. Dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o gară mică este mai mare. N-aș putea spune de ce. Dar asta e realitatea sau, cel puțin, așa a fost. Mă gândesc că în provincie lumea e mai sentimentală sau, astăzi, doar mai convențională. Marny Mi-a zâmbit de pe peron și mi-a făcut un semn discret cu mâna, iar eu i-am răspuns mai mult dintr-un act reflex, fără să înțeleg de ce figura ei atât de familiară și apropiată îmi era în fapt total străină. Nu știu cine e sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Recensământul acesta mă pasionă într-atât încât răbdarea mea cunoscu o dimensiune fabuloasă. Pe la ora șaptesprezece, tot nu văzusem pe nimeni dar trebuia să merg la toaletă. În buzunar, cheile îmi provocau mâna. Nemaiputând să rezist, împinsei bariera, mersei până la peron, încercai mai multe chei, o găsii pe cea potrivită. Ușa se deschise. Intrai ținându-mi respirația și ajunsei într-un vestibul de marmură albă. În vârful picioarelor, explorai câteva încăperi și reperai baia. Zgomotul apei scurse fu mai puțin discret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
a reținut câteva nume de localități, șarpele de fier s-a oprit scoțând aburi pe nări, scrâșnind din dinți și aprinzând scântei În șina de cale ferată. Ochenoaia, cu juvaeru’ de mână și cu un bagaj apreciabil, a coborât pe peronul micuței gări din târgul Vasluiului și s-au Îndreptat spre sala de așteptare. Cu statura sa Înaltă, Victor i-a reperat imediat și a ieșit Înaintea lor, și-a pupat diamantul pe obraji, a privit cu Înțelegere În ochii obosiți
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
adăuga însă observația că și întreaga concepție a cărții este puerilă. Autorul își reprezintă viața ca pe o călătorie cu metroul. Personajul principal, un tânăr, având drept trăsătură distinctivă „ochii lui albaștrii cuprinși în cadrul feței“, stă de vorbă, întâi, pe peronul metroului, cu... Dumnezeu. Acesta i se înfățișează... iată cum i se înfățișează: „Pe bancă se așează un domn. Costumul lui alb și misterul din ochii lui captează atenția. Se pune lângă băiat. Tânărul, speriat, se uită fix în ochii lui
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
nobilă vie din care se stoarce oțetul, o fântână adâncă, plină de singurătate, o masă de joc pe care zarurile își arată cele mai sărace fețe. Dumnezeul lui Petru, marele absent. 27. Gara este locul din care doar se pleacă, peronul, o continuă despărțire, peronul se sfârșește acolo unde șinele de cale ferată, suferinde de paralelism infinit, cad pe gânduri. Petru a urcat în vagon, Dumnezeu i-a tăiat bilet, chiar dacă a fost navetist toată viața între două inimi, între două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se stoarce oțetul, o fântână adâncă, plină de singurătate, o masă de joc pe care zarurile își arată cele mai sărace fețe. Dumnezeul lui Petru, marele absent. 27. Gara este locul din care doar se pleacă, peronul, o continuă despărțire, peronul se sfârșește acolo unde șinele de cale ferată, suferinde de paralelism infinit, cad pe gânduri. Petru a urcat în vagon, Dumnezeu i-a tăiat bilet, chiar dacă a fost navetist toată viața între două inimi, între două bătăi de clopot, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Aiurea! Nu te grăbi! Viața este o înșiruire de gări, poți să-ți alegi după bunul plac cimitirul. Trenul alerga printre morminte împodobite cu beculețe ca de Crăciun, trenul se împrăștia în vene, în inimă degeaba i s-a așternut peron. Nu fi trist, puiule! Pe toți ne înghite întunericul și ne scuipă sub brazdă. Deschide fereastra, privește, fiecare mușuroi ascunde câte un grăunte de singurătate. Hai, sari! Posibil, peste tine va coborî roua, vei încolți, vei face muguri. Este vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trag ca să-ți spun cine ești!" Petru a ales luna plină și scara coșarului. În oglindă, pace ca după războiul de 100 de ani, fără tratate, fără armistițiu, fără granițe. În oglindă, doliul mirosea a sală de așteptare, la capătul peronului iluzia flutura o eșarfă verde. Petru, înveșmântat într-o pace festivă, sfida decorul, partea umbrită a obrazului înmugurea cucuta. Lehamete, lașitate, frică, nepăsare, nesimțire, prostie, indolență, etichete atribuite, dispoziții exclusiviste, pădure de lozinci în inima înstrăinatului și nici o Golgotă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nimeni nu mai văzuse atâta iubire, bucurie și viață... ca în ochii stinși în moarte ai Martei. * "M-am săturat de despărțiri", își spuse încă o dată, înghițindu-și lacrimile. Cu greu. "Mda!... asta ar mai lipsi. Să plâng pe un peron de gară...(parcă dacă plângi așa, pur și simplu, la tine acasă și din același motiv, nu-i la fel). Dar chiar nu e la fel ! Tristețea iese din sunetele obișnuite ale gării, din luminile care se văd în vagoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mai fi suflet, ci mormânt rece sufletul Acela ține în el toate numele noastre, prinse și aprinse în plămada Iubirii... Dacă ar ajunge la acel "suflet", i-ar fi bine și cald... Ce rece s-a stârnit vântul serii pe peron... Toată viața i-a fost doar despărțire, plecare, așteptare... Așteptare a ce ?! Poate ca toate imaginile străine să plece, oricât ar fi fost de frumoase și să rămână așa, luminat de mâhnirea atâtor despărțiri, Sufletul. Purificat în focul tristeții, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aș ruga să zăboviți câteva minute, până sosește trenul de Dorohoi. Atunci vom pleca spre Sărărie. ― În Sărărie mergem, stimate domn, dar... ― ??? ― Un aconto... ― Cât ar trebui? ― Vreo zece lei... Gruia i-a oferit banii ceruți și a alergat pe peron. Chiar În acea clipă s-a auzit fluier și oftat de locomotivă. Trenul intra În gară... A alergat spre mijlocul șirului de vagoane, ca să poată În toamna asta ― SÎ trăiești, bunule! ȘÎ mi s-o mai aratat cî cuprinde mai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a hotărât el... Am așteptat să treacă patrula rusească. La tranșeu am ajuns destul de repede. „Voi rămâneți aici, cu armele În mâini. Ne puteți ghici mișcările privind cu atenție În urma noastră. Conturul magaziilor se vede foarte bine. De asemenea, și peronul. Când, să sperăm, calea va fi <liberăă, ne veți ghici siluetele pe platforma peronului. Atunci veniți ca să faceți ce trebuie” - m-am adresat celor de la divizie... „Undiță, hai să vedem cum stau lucrurile”... Cu automatul Într-o mână și cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
repede. „Voi rămâneți aici, cu armele În mâini. Ne puteți ghici mișcările privind cu atenție În urma noastră. Conturul magaziilor se vede foarte bine. De asemenea, și peronul. Când, să sperăm, calea va fi <liberăă, ne veți ghici siluetele pe platforma peronului. Atunci veniți ca să faceți ce trebuie” - m-am adresat celor de la divizie... „Undiță, hai să vedem cum stau lucrurile”... Cu automatul Într-o mână și cu pumnalul În cealaltă, urmam tranșeul. Când am ajuns Într-un punct de unde, pe cerul
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
dintre stivele de lăzi, Undiță i-a legat rusului mâinile, că cine știe ce Îi mai trecea prin cap? „Ce aveți În aceste lăzi?” - l-a Întrebat Undiță. „Muniție”. „Ce anume?”. „Cartușe, grenade, mine și automate noi <Șpaghinaă”. Eu am ieșit pe peron și am făcut semn celor de la divizie. Au sosit repede. Undiță le-a spus cum stau lucrurile. Oamenii au trecut imediat la acțiune... Rusul privea la noi ca la unii veniți din altă lume... Scâncea ceva În surdină... „Malcite!” - s-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ce-o fi! Frânarii sau mecanicii nu vin câte doi și nu neapărat au pușcă” - gândeam noi. După scurt timp, marfarul a pornit. Nu am avut nimic de Întâmpinat până a doua zi către seară, când marfarul a oprit la peronul gării. Cabina În care ne aflam noi s-a nimerit chiar În fața biroului de mișcare... Era Încă lumină de zi. Afară, mișcare ca la chermeză. Călătorii intrau sau ieșeau din gară. Norocul nostru era totuși că „celovecilor” nu le prea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mult să-l asculte, fumând și uitându-se pe fereastra compartimentului. Lasă, mă, nu te mai gândi atâta, că la-ntoarcere o să fii ginerică! îl asigură, bătându-l pe spate complice, Paulică, pe când soseau în Videle. Sărind din mers pe peron, el se grăbi să adauge: Și dacă nu te descurci, dă-mi, mă, o telegramă, că vin eu să-ți rezolv problema! Du-te dracului! îl afurisi Victor, aruncându-i în cap pachetul mototolit de țigări. Rezolvă-ți mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Simțeam că nu mai puteam suporta lovituri și m-am lăsat păgubașă. După peste trei ore de hurducături pe un drum de țară am trecut o barieră de cale ferată și nu peste mult timp eram împinse din căruță spre peronul unei gări al cărei nume n-am apucat să îl citesc, pentru că deîndată a trebuit să ne cățărăm pe scara înaltă a unui vagon a cărei ușă s-a închis greoi și s-a zăvorât în urma noastră. Așa a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fi avut timpul să ne regăsim. Degeaba îmi spun acum că înstrăinarea între mamă și fiică nu trebuie să existe." A trecut mai mult de un an de atunci... În acest nou AZI, Victor măsoară de nenumărate ori cu pasul peronul gării unde o așteaptă pe Dorina. Înfățișarea lui s-a schimbat. Victor pare întinerit. Sacoul și pantalonul cad pe el cu elegantă nonșalanță. Fularul la modă, subliniază frumusețea masculină a chipului cu profil de medalie romană încadrat de coama părului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
șuieratul trenului care intra în gară. Băiatul i-a sărutat mâna, ea i-a mulțumit pentru mașină, s-a grăbit să urce în vagonul unde își avea locul și uitându-se pe fereastră a observat că băiatul nu plecase de pe peron; parcă aștepta să apară ea la geam. A coborât fereastra vagonului și i-a făcut cu mâna un semn discret. În mintea lui au năvălit atâtea întrebări: Cine este fata asta? Locuiește în oraș? Cum de n-am mai văzut
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
semn negativ. Zâmbetul acela a fost pentru el lucrul cel mai minunat și insistând din nou a strigat: — Te rog mult, spune-mi cum te cheamă! Văzându-i disperarea în a-i afla numele, ea a strigat când vagonul părăsea peronul: —Cecilia! Cecilia! —Mulțumesc, Cecilia! i-a răspuns el fericit. Ar fi voit s-o întrebe de adresă, să-i ceară numărul de telefon, să-i spună când se va întoarce, când o mai poate vedea, și atâtea și atâtea, dar
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
Prin lumea plină de înțelesuri simple, de uitături hître, de hohote de rîs, de tăceri lungi cît moartea. Prin legile scrise sau nescrise ale acestei bresle măcinată, vai, de atîta vanitate. Cîndva în 1992, am coborît cu pași siguri pe peronul gării din Craiova. Vizita la mătușa mea a fost un ritual pe care l-am continuat și după ce ea nu a mai fost. Cineva m-a prins de mînă. Silviu Purcărete. Foarte emoționat. Curînd am înțeles de ce. Lîngă noi a
Salve pentru general by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8056_a_9381]
-
vînătoare și sărăcea încetul cu încetul. De sărbători, după ce o ducea pe dna Caludi la biserică și tocmea o birjă să o aștepte, se ducea pe jos la gară și se așeza pe o bancă, în partea de jos a peronului. Aștepta să vină un tren, apoi intra în restaurant. Comanda o cafea cu rom pe care o lăsa nebăută. Se uita la lumea din jur și după ce se sătura de privit își părăsea cafeaua. În drum spre ieșire dădea bacșiș
Dom Caludi by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8063_a_9388]