532 matches
-
Îmi venea chiar s-o pun la punct. "Cum îți permiți...?" Dar o iubeam, nu-mi era ușor să renunț. ― Și chiar vrei să-ți fac analizele? mă întrebă Laura, pe un ton de data aceasta afectuos. O înduioșase probabil perplexitatea în care mă găseam. ― Da... Eram atât de zăpăcit încît nu știam cum să reacționez. "Femeia asta..." mi-am zis în sinea mea. Dar nu mi-am dus gândul până la capăt. Vroiam să spun: "e prea normală", dar îmi suna
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu Dinu. Susținea că o boală e o binefacere, fiindcă îți deschide ochii. Singurul păcat al acestor binefaceri e că sânt uneori incurabile", râse ea arătând spre căruciorul în care stătea înțepenită. Își potrivi pe genunchi pătura galbenă și, remarcând perplexitatea mea, râse din nou. "Așa e pe lumea asta, tot ce e frumos e provizoriu. De ce mă privești mirat, domnule sculptor?" "Vă înșelați, doamnă", m-am apărat. Dar fără s-o conving. "Ba da, te miră că nu scrâșnesc din
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care stă ca un... păzind un deșert! Zău că trăim într-o lume din care nu mai înțelegi uneori nimic." În loc de asta, Mopsul îmi aruncă un afront: "Măcar dacă ar fi fost o glumă bună". Pe măsură ce și-au revenit din perplexitate, au plecat unul după altul până ce m-am trezit singur. Uluit. Ce se întîmplase? Numai această reacție n-o prevăzusem. În zilele următoare m-au ocolit din nou și, treptat, a trebuit să înțeleg de ce: în ciuda asigurărilor mele, ei doreau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pentru ca toată lumea să priceapă despre ce era vorba, dar sunt și alte lucruri, care pot fi același bărbat și aceeași femeie, același cuvânt și același moment, care, privite dintr-un unghi diferit, sub o lumină diferită, pot stârni îndoieli și perplexități, semne neliniștitoare, o insolită palpitație, de aceea lui Cipriano Algor îi pieri brusc plăcerea de a se gândi la Isaura Estudiosa, vina a avut-o fraza, Așa n-ar mai trebui să vin la Centru, de parcă ar fi spus, Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lui opuse de a acuza nu se poate apăra decât printr-o confesiune completă, Tată, cred că sunt gravidă, spuse și își plecă privirea Sprâncenele lui Cipriano Algor se ridicară brusc, chipul lui își schimbă expresia, de la mirare la o perplexitate surprinsă, apoi confuzia, păru să caute cele mai potrivite cuvinte în această situație, dar n-a găsit decât, De ce mi-o spui acum, de ce mi-o spui așa, evident că ea n-a răspuns Mi-am adus acum aminte, ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
la Marçal Gacho care, venind acasă pentru ziua de repaos, și îndeplinindu-și elementarele datorii de solidaritate familială, nu numai că și-a ajutat socrul la descărcatul vaselor dar și, fără să arate vreun strop de mirare sau de dubitativă perplexitate, fără întrebări directe sau pe ocolite, fără priviri ironice sau compătimitoare, i-a urmat liniștit exemplul, mergând până la a aranja din proprie inițiativă un rând care se clătina în mod periculos, rectificând o aliniere defectuoasă, reducând o înălțime excesivă. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
știa că visul s-a terminat, că nimic nu-l împiedică să se ridice când vrea de pe banca de piatră, îl mai tulbura însă o singură întrebare, evident absurdă, evident stupidă, totuși de înțeles dacă luăm în considerație starea de perplexitate mentală provocată de gândul că va trebui să trăiască în același Centru care i-a disprețuit munca, iar această întrebare, ajungem și la ea, n-am uitat, are de-a face cu banca de piatră. Cipriano Algor se întreabă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și, căutându-i, a călcat din greșeală pe ei și a zdrobit lentilele. Fără ochelari nu mai vedea nimic. Era ridicol, lipsit de apărare acolo în spatele mesei și mi s-a făcut milă de el, deși pe figura lui jalnică perplexitatea era amestecată cu ură. M-am mulțumit să-i atrag atenția că dacă mai trăgea de limbă pe cineva în legătură cu mine nu-l mai iertam. Și am ieșit trântind ușa. Cam tot atunci mi-am făcut, dintr-o prostie, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Îmi venea chiar s-o pun la punct. „Cum îți permiți...?” Dar o iubeam, nu-mi era ușor să renunț. — Și chiar vrei să-ți fac analizele? mă întrebă Laura, pe un ton de data aceasta afectuos. O înduioșase probabil perplexitatea în care mă găseam. — Da... Eram atât de zăpăcit încât nu știam cum să reacționez. „Femeia asta...” mi-am zis în sinea mea. Dar nu mi-am dus gândul până la capăt. Vroiam să spun: „e prea normală”, dar îmi suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu Dinu. Susținea că o boală e o binefacere, fiindcă îți deschide ochii. „Singurul păcat al acestor binefaceri e că sunt uneori incurabile”, râse ea arătând spre căruciorul în care stătea înțepenită. Își potrivi pe genunchi pătura galbenă și, remarcând perplexitatea mea, râse din nou. „Așa e pe lumea asta, tot ce e frumos e provizoriu. De ce mă privești mirat, domnule sculptor?” „Vă înșelați, doamnă”, m-am apărat. Dar fără s-o conving. „Ba da, te miră că nu scrâșnesc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care stă ca un... păzind un deșert! Zău că trăim într-o lume din care nu mai înțelegi uneori nimic”. În loc de asta, Mopsul îmi aruncă un afront: „Măcar dacă ar fi fost o glumă bună”. Pe măsură ce și-au revenit din perplexitate, au plecat unul după altul până ce m-am trezit singur. Uluit. Ce se întâmplase? Numai această reacție n-o prevăzusem. În zilele următoare m-au ocolit din nou și, treptat, a trebuit să înțeleg de ce: în ciuda asigurărilor mele, ei doreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mătreață pe umeri. Tu nu mai scrii, dragă, nimic ? mă Întrebă el din senin, cântărindu-mă plin de suspiciune cu ochișorii lui mici de rechin. Ce puteam să-i spun eu lui Boe ? CĂ trăiam Într-o stare de continuă perplexitate ? CĂ nu pot scrie dintr-o poziție de slăbi- ciune și că am nevoie de timp să-mi adun ceva putere - dacă mi-o voi aduna vreodată ? Ce-l interesa pe Boe ceva care nu putea fi tradus În premii
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mătreață pe umeri. Tu nu mai scrii, dragă, nimic ? mă întrebă el din senin, cântărindu-mă plin de suspiciune cu ochișorii lui mici de rechin. Ce puteam să-i spun eu lui Boe ? Că trăiam într-o stare de continuă perplexitate ? Că nu pot scrie dintr-o poziție de slăbiciune și că am nevoie de timp să-mi adun ceva putere - dacă mi-o voi aduna vreodată ? Ce-l interesa pe Boe ceva care nu putea fi tradus în premii și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
de Litere avusese de ce să mă intrige. Guy Courtois începuturi de roman pasajul Verdeau 75009 Paris (lîngă Librăria Verdeau) numele era destul de banal, deși vehicula o anume aluzie la ideea de curtoazie și suna oarecum ca o promisiune. Ceea ce provoca perplexitate însă era informația plasată imediat sub nume : începuturi de roman. Pe marea majoritate a cărților de vizită acest spațiu este de obicei rezervat unei informații clare : scriitor, director general, consul onorific, medic specialist în radiologie și imagistică medicală, masaj cu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
românia - acum !” fu de altfel și ultimul strigăt al poetului înainte de a muri. el reuși să o pronunțe de cel puțin cinci sprezece ori înainte de a se prăbuși și de a-și pierde cunoștința. toată această scenă provocă o enormă perplexitate printre cei prezenți. nimeni nu știu cum să reacționeze la acest gest. Cîțiva scriitori se aplecară să culeagă cîte un flaier și se grăbiră să-l citească, înainte de a încerca să stingă flăcările care îl mistuiau pe colegul lor. Cum vremea era
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
niște muieri mai uscate decât bețele de la arc, dar le tremură genunchii, își vor cere curând voie să răsfire puțin pe afară și să continue exercițiul. Pentru Ulpiu însă, doamna Frofrony insistă. Pe el îl vor proteja mereu de-acum perplexitatea femeilor, ațâțate continuu înaintea unui asemenea exemplar, ceramica, meticulozitatea lui ilogică și monstruoasă și, de ce nu, pisica. Doamna Frofrony, într-un ultim capot sidefiu (este ultimul capot pe care în următorii ani Ulpiu i-l va mai cunoaște), îl primește
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
May 2005, pp.2-4. 34 ACFC/OP/INF/II(2005) 007 of 24 November 2005, pp.7-9. Formula "ciangăi unguri", care nu a fost folosită în recensământul organizat în România și nici în documente oficiale române, creează o serie de perplexități: dacă sunt "ciangăi unguri" se pune întrebarea dacă ei nu fac parte în realitate din minoritatea ungară; ar însemna că sunt și alți ciangăi, cu altă identitate. 35 Dreptul fiecărei persoane de a alege liber de a fi tratată sau
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
revine subiectului (mai precis acelei regiuni din scoarța cerebrală atât de atrofiată de abundența stimulilor încât reduce totul la scheme prestabilite, stereotipuri și clișee). În cel de-al doilea caz, obiectul este cel care impune trauma propriei sale prezențe, generând perplexitate și angoasă. În plus, trebuie să precizăm că un rol important în subminarea distincției amintite revine, în cadrul modelului propus de Bottiroli, trecerii de la „global” la „local”, renunțării la articolul hotărât și postulării unei viziuni adverbiale asupra realului (perspectiva creează, la
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
oricărui semnificat (hors-signifié), deci și în afara limbajului, în acel ținut al nimănui din care pândește spaima și nebunia. Este aproape de prisos să mai adăugăm că, în acest al doilea caz, obiectul este cel care impune trauma propriei sale prezențe, generând perplexitate și angoasă. Ponge însuși făcea o distincție similară într-un „proem” intitulat Les Façons du regard, referitor nu numai la posibilele moduri de a privi, ci și la acelea de a scrie. Din punctul său de vedere, ar exista cel
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
mod vădit sistemul de așteptări ale momentului, nepregătit să primească un Sorescu fără poantă și „să admită drept poezie cele câteva episoade, narate sau dialogate din lumea satului”386. Noutatea absolută a acestei poezii a provocat - cum era de așteptat - perplexitate. Nu numai că ea se plasa într-un contrast izbitor cu spiritul solemn, ceremonios al producției poetice românești de până atunci, dar - după cum am arătat deja - nu avea prea multe trăsături în comun nici cu creația anterioară a lui Sorescu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de pildă, aceea dintre cititorul real și cel ideal, dintre cititorul tradițional și cel modern, inocent și avizat etc. Nu încape îndoială că, din perspectiva unui cititor inocent, apropierea poeziei de proză, de anecdotică, de limbajul uzual riscă să creeze perplexitate, tocmai în măsura în care clatină prejudecăți adânc înrădăcinate. Altfel stau lucrurile în cazul cititorului ideal (acela care constituie, după cum au demonstrat teoreticienii receptării, un fel de dublu ficțional al autorului). Pe acest palier, intenției auctoriale de a se folosi, duplicitar, de principiile
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o facă să se răzgândească. Așa că spuse : — Azi-noapte am visat numere. — Vi se întâmplă des ? se prefăcu Jenică interesat. — Nu știu. De obicei nu țin minte visele. Dar poate că ele vă țin minte... spuse el, sperând să-i stârnească perplexitatea. Știi că m-am gândit și eu la asta, zise femeia, abordând familiaritatea ca pe evidența unei afinități. La urma urmei, dacă, în loc să visăm noi, visele sunt cele care ne visează ? — Atunci poate că ele au visat cifrele, încercă Jenică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fi pus chestiunea altfel, spunând de pildă: "Ce zici, o să-mi aprobe consiliul cumpărarea urnei?", Gaittany, neputând congenital răspunde "nu", ar fi spus măcar "Eu așa cred, sper", și clarificarea ar fi suferit noi amânări. Așadar, Gaittany se găsea în perplexitate fată de Ioanide, deși ținea să-l servească. Deocamdată schiță un gest de căinare, apoi, ca să câștige timp, întrebă: - Cum a dispărut, de unde?Ioanide îi rezumă povestea, pomeni de Gavrilcea. -- Gavrilcea mi se pare c-a scăpat, zise Gaittany. Pusă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dintr-o depărtare psihică, dar aflat totuși într-o relație de continuitate cu realitatea. 2) Hebetitudinea: bolnavul se află în realitate instabil și intermitent, el pare că se află în afara ei, realitatea fiindu-i oarecum străină. Bolnavul oscilează astfel între perplexitate, indiferență și efortul de a se cupla cu realitatea. 3) Starea de torpoare poate apărea și în sindroamele neuroleptice, în afectarea SNC și în cadrul unor boli generale grave și în stările toxiinfecțioase. Bolnavul apare ca fiind somnolent, slab tensionat ideo-afectiv
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
de noi, o ființă binefăcătoare și inepuizabilă, numindu-se stat, care să aibă pâine pentru toate gurile, muncă pentru toate brațele, capitaluri pentru toate întreprinderile, credite pentru toate proiectele, untdelemn pentru toate plăgile, balsam pentru toate suferințele, sfaturi pentru toate perplexitățile, soluții pentru toate îndoielile, adevăruri pentru toate inteligențele, distracții pentru toate plictiselile, lapte pentru copii, vin pentru bătrâni, care să se îngrijească de toate nevoile noastre, să prevină toate dorințele noastre, să satisfacă toate curiozitățile noastre, care să redreseze toate
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]