477 matches
-
mai buni decât el. Însă În ciuda obiecțiilor neîntrerupte ale mamei ei, Petite-Ma a refuzat să asculte de altcineva decât de inima ei. Poate pentru că era În ochii negri ai lui Riza Selim Kazanci ceva care a făcut-o pe Petite-Ma să Înțeleagă, nu rațional, Însă intuitiv, că avea un dar pe care mulți din lumea asta nu-l aveau: acela de a iubi pe altcineva mai mult decât pe sine. Deși prea tânără și lipsită de experiență la șaisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să Înțeleagă, nu rațional, Însă intuitiv, că avea un dar pe care mulți din lumea asta nu-l aveau: acela de a iubi pe altcineva mai mult decât pe sine. Deși prea tânără și lipsită de experiență la șaisprezece ani, Petite-Ma era destul de Înțeleaptă ca să Înțeleagă ce fericire ieșită din comun era să fii iubită și adorată de un bărbat care avea un asemenea dar. Ochii lui Riza Selim Kazanci erau blânzi și scânteietori, Întocmai ca și vocea sa; avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ca și vocea sa; avea ceva care te făcea să te simți În siguranță În prezența lui, iubit și ocrotit, chiar și În mijlocul agitației din jur. Bărbatul ăsta nu era un dezertor. Dar acesta nu era singurul motiv pentru care Petite-Ma era atrasă de Riza Selim Kazanci. Adevărul e că era fascinată de povestea lui cu mult Înainte de a fi atrasă de el. A simțit cât de adânc fusese rănit sufletul lui de plecarea primei soții. Era sigură că poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a fi atrasă de el. A simțit cât de adânc fusese rănit sufletul lui de plecarea primei soții. Era sigură că poate Închide rănile acelea. La urma urmei, femeilor le place să aibă grijă de dezastrele provocate de celelalte. Lui Petite-Ma nu i-a luat mult timp ca să se hotărască. Avea să se mărite cu el și nimeni, nici măcar destinul ei, nu putea schimba lucrul ăsta. Dacă Petite-Ma avea intuitiv atât de multă Încredere În Riza Selim Kazanci el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
femeilor le place să aibă grijă de dezastrele provocate de celelalte. Lui Petite-Ma nu i-a luat mult timp ca să se hotărască. Avea să se mărite cu el și nimeni, nici măcar destinul ei, nu putea schimba lucrul ăsta. Dacă Petite-Ma avea intuitiv atât de multă Încredere În Riza Selim Kazanci el, la rândul lui, avea să merite acea Încredere până la ultima sa suflare. Această soție blondă cu ochi albaștri, care a venit la el cu o pisică cu blana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Niciodată În viața lui nu a refuzat să-i Înplinească vreo dorință, oricât de capricioasă ar fi fost ea. Totuși, nu asta era și atitudinea băiatului lui care avea acum șase ani: Levent Kazanci nu a acceptat-o niciodată pe Petite-Ma ca mamă. S-a Împotrivit și a ridiculizat-o cu fiecare ocazie care i s-a ivit mulți ani la rând, Încheindu-și copilăria cu o amărăciune reprimată, asta În cazul În care copilăria se putea Încheia vreodată atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
reprimată, asta În cazul În care copilăria se putea Încheia vreodată atunci când rămâneai atât de plin de amărăciune. Într-o vreme În care căsătoria fără copii era, dacă nu un semn de boală fără leac, atunci cu siguranță un sacrilegiu, Petite-Ma și Riza Selim Kazanci nu aveau copii. Nu pentru că el ar fi fost prea bătrân, ci pentru că la Început ea era prea tânătă și dezinteresată de creșterea copiilor, iar apoi, când s-a răzgândit, el era pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
răzgândit, el era pur și simplu prea bătrân. Levent Kazanci a rămas singurul copil care să ducă mai departe stirpea, un titlu pe care nu era deloc Încântat să-l dețină. Deși Întristată și jignită de acreala fiului ei vitreg, Petite-Ma era o fată exuberantă și extrovertită, cu o imaginație bogată și o listă și mai bogată de cereri. Erau lucruri mult mai importante pe lume decât creșterea copiilor, de pildă, să Înveți să cânți la pian. Nu peste mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe lume decât creșterea copiilor, de pildă, să Înveți să cânți la pian. Nu peste mult timp un pian Bentley fabricat de Stroud Piano Co., Ltd., din Anglia strălucea În cel mai bun loc al livingului. Pe acest pian Începuse Petite-Ma să ia primele lecții de pian cu primul ei profesor - un muzician alb, de origine rusă, care fugise de Revoluția Bolșevică și se stabilise permanent la Istanbul. Petite-Ma era cea mai bună elevă a lui. Nu avea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În cel mai bun loc al livingului. Pe acest pian Începuse Petite-Ma să ia primele lecții de pian cu primul ei profesor - un muzician alb, de origine rusă, care fugise de Revoluția Bolșevică și se stabilise permanent la Istanbul. Petite-Ma era cea mai bună elevă a lui. Nu avea doar talentul, ci și perseverența de a face din pian un tovarăș pentru o viață, mai degrabă decât o distracție trecătoare. Rahmaninov, Borodin și Ceaikovsky erau preferații ei. Ori de câte ori era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
iar profesionistelor nu le plăceau soțiile pe care le priveau mai mult ca pe niște „concubine“, decât ca pe niște femei. În final nimeni nu considera pe nimeni destul de „femeie“. De fiecare dată când tensiunea dintre tovarășe și concubine creștea, Petite-Ma, care nu se identifica deloc cu nici unul din grupuri, Îi făcea discret semn servitoarei să servească lichor de mentă În pahare de cristal și dulciuri din pastă de migdale pe tăvi de argint. Acest duo, descoperise ea, era singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
descoperise ea, era singurul lucru care putea calma nervii oricărei turcoaice din Încăpere, indiferent În ce tabără se afla. Spre sfârșitul petrecerii, Riza Selim Kazanci o chema pe soția sa și o ruga să cânte la pian pentru onorații oaspeți. Petite-Ma nu refuza niciodată. Pe lângă bucăți ale compozitorilor vestici, cânta imnuri naționale debordând de fervoare patriotică. Oaspeții aclamau și aplaudau. În special În 1933, când a fost compus imnul celei de-A Zecea Aniversări, „Marșul Republicii“, a trebuit să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Era o vreme când până și copiii În leagăn erau adormiți pe acest imn plin de Însuflețire. În consecință, Într-o perioadă În care femeile turce treceau printr-o transformare radicală În sfera publică datorită unei serii de reforme sociale, Petite-Ma Își savura propria independență În sfera privată a casei sale. Deși interesul ei pentru pian nu a scăzut niciodată, lui Petite-Ma nu i-a luat mult ca să vină cu o listă de distracții noi. De aceea, În anii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În care femeile turce treceau printr-o transformare radicală În sfera publică datorită unei serii de reforme sociale, Petite-Ma Își savura propria independență În sfera privată a casei sale. Deși interesul ei pentru pian nu a scăzut niciodată, lui Petite-Ma nu i-a luat mult ca să vină cu o listă de distracții noi. De aceea, În anii următori a Învățat franceza, a scris nuvele care nu aveau să fie publicate niciodată, a excelat În diverse tehnici ale picturii În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un profund simț al justiției. Totuși, ca mulți alții turnați după același tipar, nu putea fi reparat odată ce se spărsese. Prin urmare, exista un subiect care scotea latura sa Întunecată la iveală: prima soție. Chiar mulți ani mai târziu, când Petite-Ma Îl Întreba din Întâmplare ceva despre prima lui soție, Riza Selim Kazanci se cufunda În tăcere, cu ochii umbriți de o tristețe neobișnuită. — Ce fel de femeie poate să-și abandoneze fiul? a zis el cu fața schimonosită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
În tăcere, cu ochii umbriți de o tristețe neobișnuită. — Ce fel de femeie poate să-și abandoneze fiul? a zis el cu fața schimonosită de ură. — Dar nu ești curios să afli ce s-a Întâmplat cu ea? a Întrebat Petite-Ma trăgându-se mai aproape și așezându-se pe genunchii soțului ei, mângâindu-i cu gigășie bărbia, ca pentru a-l momi să-i răspundă. — Nu mă interesează câtuși de puțin soarta târfei ăleia, a spus cu asprime Riza Selim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mă interesează câtuși de puțin soarta târfei ăleia, a spus cu asprime Riza Selim Kazanci, fără să-și dea osteneala să coboare vocea astfel Încât Levant să nu-l audă ponegrind-o pe maică-sa. — A fugit cu altul? a insistat Petite-Ma, dându-și seama că depășea limitele, Însă convinsă că nu putea afla care Îi erau limitele până când nu le depășea. — De ce-ți bagi nasul În treburi care nu te privesc? i-a trântit Riza Selim Kazanci răspunsul. Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
că nu putea afla care Îi erau limitele până când nu le depășea. — De ce-ți bagi nasul În treburi care nu te privesc? i-a trântit Riza Selim Kazanci răspunsul. Vrei să repeți ce-a făcut ea sau ce? Astfel, Petite-Ma a aflat care Îi erau limitele. În afara momentelor când se ivea În discuție subiectul fostei soții, viața lor s-a scurs liniștită În anii care au urmat. Confortabilă și mulțumită. Ceea ce era Într-adevăr neobișnuit având În vedere că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
care, bănuia deja toată lumea, era fie stearpă, fie anarhistă. Riza Selim Kazanci nu a plecat urechea la astfel de sfaturi. În ziua În care a murit, o moarte cu totul neașteptată, frecventă la generații Întregi de bărbați din familia Kazanci, Petite-Ma a ajuns să creadă pentru prima oară În deochi. Era convinsă că privirile oamenilor invidioși din jurul lor pătrunseseră prin pereții acestul konak, altfel fericit, și-i uciseseră soțul. Astăzi abia dacă-și amintea toate astea. Pe când degetele ei zbârcite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un fum lung, Înainte să se Întoarcă la locul ei și să Înceapă din nou să se plângă. — Mă enervează să văd toate chestiile alea gen casă-dulce-casă. Copii triste ale familiilor fericite. Știi, din când În când o invidiez pe Petite-Ma, are aproape o sută de ani acum, cât Îmi doresc să fi avut boala ei. Dulce Alzheimer. Memoria pălește. Nu e bine, scumpo. — Poate că nu e bine pentru oamenii din jurul tău, Însă e bine pentru tine, a insistat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Memoria pălește. Nu e bine, scumpo. — Poate că nu e bine pentru oamenii din jurul tău, Însă e bine pentru tine, a insistat Asya. — Ei bine, de obicei astea două sunt strâns legate. Însă Asya a ignorat vorbele lui. — Știi, astăzi Petite-Ma a deschis pianul după mulți ani; am auzit-o cântând niște note false. E deprimant. Femeia asta obișnuia să cânte Rachmaninov, iar acum nu mai poate cânta nici măcar un cântec stupid pentru copii. S-a oprit o clipă, gândindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
facă cu mâinile, le-a vârât În buzunarele fustei și a dat peste ceva care la atingere semăna cu niște firmituri. A scos mâinile din buzunare, doar ca să vadă că vârfurile degetelor Îi erau acoperite cu boabele maronii, sfințite de Petite-Ma și strecurate acolo ca să o apere de deochi. Ia te uită! Grâu... grâu... a bâlbâit Asya cuvântul pe tonuri diferite. Petite-Ma Încearcă să mă protejeze de rău. A desfăcut palma și i-a dat un bob de grâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
scos mâinile din buzunare, doar ca să vadă că vârfurile degetelor Îi erau acoperite cu boabele maronii, sfințite de Petite-Ma și strecurate acolo ca să o apere de deochi. Ia te uită! Grâu... grâu... a bâlbâit Asya cuvântul pe tonuri diferite. Petite-Ma Încearcă să mă protejeze de rău. A desfăcut palma și i-a dat un bob de grâu. Însă imediat ce a făcut asta a roșit, de parcă dăduse În vileag un secret amoros. Roșie Încă În obraji, cu amărăciunea ei interioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Armanoush strângând din buze. Dintr-odată se simțea atât de mică aici, atât de firavă și vulnerabilă În singurătatea ei de străină aflată Într-o țară ciudată. — Familia mea era din Istanbul - adică bunica mea. A arătat cu degetul Înspre Petite-Ma, de parcă ar fi avut nevoie de o persoană mai În vârstă care să-i ilustreze mai bine povestea. — Întreab-o care e numele lor de familie, a spus bunica Gülsüm Împungând-o cu cotul pe Asya. Părea să dețină cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a ridicat din sprâncene și a dat aprobator din cap. Când i s-a pus Întrebarea, Armanoush s-a oprit o clipă și a mângâiat pandantivul bunică-sii cu Sfântul Francisc din Assisi Înainte să răspundă. A zărit-o pe Petite-Ma cu pielea ei Îngălbenită, brăzdată de ridurile atâtor ani stând În celălalt capăt al mesei și uitându-se la ea cu o expresie atât de plină de compasiune Încât Armanoush nu putea să bănuie decât că existau doar două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]