829 matches
-
pe un suport sufletesc mai mare și pe un talent mai robust; accentul personal impresionează chiar de rămâne un simplu accent.” Un Al. Macedonski frondeur, imprevizibil, teatral, un fantast, un egotist nutrit cu iluzii plutind pe suprafața realităților amintea de plăsmuirile navigatorilor greci întorși din lungi călătorii; mințind „în povestirile lor despre oameni și locuri”, inventivitatea acelor navigatori a făcut să apară Odiseea. În relațiile sociale obișnuite „invențiunea e minciună, pe când în artă devine o funcție estetică”. A defini valoarea celor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
medievală este un gen literar ca oricare altul, cu codurile și ritualurile sale narative, cu tematica și imaginarul său. În Evul Mediu, acest gen nu răspunde decât arareori exigențelor unei logici istorice riguroase; el se bazează, în schimb, pe o plăsmuire premeditată din punct de vedere ideologic și cultural, precum și pe un anumit număr de reguli ușor de depistat de îndată ce nu te mai lași păcălit de aspectul miraculos conținut în aceste texte. Mulți sfinți au fost inventați pentru a sluji operațiunii
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
matricea culturii, căci în aria lui s-au născut filozofia, religia, artele și chiar știința, rămânându-i tributare și după ce au devenit preocupări autonome ale spiritului.124 Autorul preia și de la Lucian Blaga o formulare poetică, conform căreia miturile sunt "plăsmuirile spirituale prin care ființa umană încearcă să-și reveleze sieși misterul existenței".125 Complexitatea ireductibilă a miturilor și unitatea lor contradictorie sunt puse de către Kernbach pe seama principiului de difuziune al acestora, al "oglinzii sparte", aceeași imagine reflectându-se în fiecare
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
eveniment, prin concursul de împrejurări care sunt legate de acesta"), PROZOPOGRAFIA: ("descrierea care are drept obiect figura, corpul, trăsăturile, calitățile fizice sau cele exterioare, atitudinea, felul de a se mișca al unei ființe animate, reale sau fictive, adică, o simplă plăsmuire a imaginii"), ETOPEEA ("descrierea care are drept obiect moravurile, caracterele, viciile, virtuțile, talentele, defectele, în fine, calitățile morale mai bune sau mai rele ale unui personaj real sau fictiv"), PORTRETUL ("descrierea atât morală, cât și fizică a unei ființe animate
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
o iubeam. Și prea tîrziu, firește, îi imploram iertarea. Cînd folosind suspinul și cînd amenințarea. 405 Și astfel, toată noaptea, de dragoste învins, Am stat de veghe pînă ce zorii s-au aprins. Dar frumusețea-i poate-i a minții plăsmuire Și toarsă-i din iluzii, cu ne-nțelese fire Ce zici tu, Narcis? Narcis: Ceruri! E oare de crezut 410 Că-atât de lungă vreme în umbră s-a ținut? Inserarea monologului narativ în dialog se realizează pe două niveluri
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Rezolvare (însă tot în cadrul fantasmatic) a problemei de distanță (subliniată de imperfect). Pn5: Versurile 405 și 406 fixează Situația finală. Următoarele, (407-408) constituie o adevărată Evaluare de încheiere PnΏ: "prea frumoasă imagine" este, într-un fel, Coda din Pn1, Pn2 ("plăsmuire") și Pn3 ("frumusețe"). În aceste condiții, este lesne de înțeles de ce nu pot fi atât de categoric precum P. Kuentz: Nu este aici nici "povestire", nici "descriere", ci mai degrabă "o punere în scenă" (1970: 26). Ceea ce am arătat până
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
și cumpătare domnește pretutindeni. Îmbătat de splendoarea peisajului scăldat în lumină sau înveșmântat în straie de iarnă, poetul, retras în casă, la gura sobei - el are teroare de intemperii -, se lasă împresurat de fantasme, deslușind în jocul limbilor de foc plăsmuiri nemaivăzute (Serile la Mircești). Gerul, iarna sunt personificate, ca în mitologia populară. Un imn e înălțat îndeletnicirilor agreste, săvârșite de țărani radioși. Exuberanți, zburdalnici, țăranul și țărăncuța (Rodica) au un irezistibil tonus amoros, însă idila care îi ațâță suferă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
reprezentase în 1925 o piesă în versuri pentru copii, Sfârlă năzdrăvanul, și în același an i se tipărise în „Năzuința” drama într-un act, inspirată din nuvela Alexandru Lăpușneanul de C. Negruzzi, Cuminecătura, dovedind deja forță expresivă și meșteșug în plăsmuirea intrigii, în construirea personajelor. Domnitorul, mai ales, prezintă trăsături inedite în raport cu optica tradițională integral negativă - bunăoară, atitudinea lui față de boieri e justificată prin versatilitatea acestora -, atribuindu-i-se calități de abil diplomat, ce îl apropie de Vlaicu Vodă, personajul lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290697_a_292026]
-
materiei, a idealului asupra realului. Totul, de la personaje la stil, este de împrumut în această carte care, altminteri, vădește aptitudinile de prozator ale autorului și o anume ușurință a expresiei, abundentă, retorică și adeseori convențională. Contele de Walneg este o plăsmuire livrescă, însumând trăsături ale eroilor „damnați” din literatura romantică. Palid, sumbru și tăcut, învăluit în melancolie, pare marcat de o suferință fără leac. E un solitar, disprețuind viața artificială și zgomotoasă din saloane și regăsindu-și liniștea în mijlocul unei naturi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289004_a_290333]
-
întâmplă și să cadă în inconsecvențe. „Hermetiștii”, de pildă, i se par depășiți și reci, însă el însuși nu evită ermetizarea, fiind de părere că poetul nu se cade să scrie „pe înțelesul tuturor”; în plus, „prea clarul ucide frumusețea plăsmuirilor noastre”. Și, într-adevăr, „stihul sever” al lui C. nu se remarcă prin limpezime. La fel, notațiile sale în cheie reflexivă. Cu înfloriri poetizante, silnic nu rareori până la obscuritate, el uită de propria aserțiune, potrivit căreia simplitatea e un „semn
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
a spus: „Nu te teme” (Luca 5, 11). Ca toți oamenii aflați „supt vremi”, am crezut și eu în veșnicia comunismului. Nu i-am demascat minciuna în miezul său putred și bolnav. Nu i-am condamnat erezia și nici inumana plăsmuire a „omului nou”. Ca ales al Domnului, n-am știut să predic prin vorbe și fapte speranța și curajul. În felul acesta, am semănat îndoiala față de credință. Deși creștinii venerabili făcuseră temniță grea pentru împotrivire față de bolșevism - din Banat până în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
monahală se distinge printr-o strălucire filocalică. În Hristos, unirea firii omenești cu firea dumnezeiască este „neîmpărțită, nedespărțită, neamestecată și neschimbată”. Monahii trăiesc cu darurile care cad din mâna lui Dumnezeu. Ce l-ar putea despărți pe Făcător de istoria plăsmuirilor sale? Privind creația în palma Creatorului, monahul vede veșmântul de lumină al începuturilor, când toată făptura cânta bucuria odihnei întru pacea Domnului. Monahii și monahiile participă la liturghia cosmică a îngerilor. Hrana lor permanentă este Cuvântul lui Dumnezeu. Desfătarea în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
spirit al acestora și cu combinarea lor aiurită. Popoarele însă, deși fiind încă în copilăria lor, au pretins un conținut mai esențial, conținut pe care, de fapt, îl găsim în formele de artă ale inzilor și egiptenilor, cu toate că în enigmaticele plăsmuiri ale acestora semnificația nu este decît indicată, iar lămurirea ei întîmpină mari dificultăți. Dar cînd e vorba de o astfel de nepotrivire între semnificație și nemijlocită expresie artistică, este cu totul nesigur dacă, și în ce măsură, acest fapt trebuie atribuit indigenței
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
și în locul ei diferența a devenit tip fundamental înăuntrul identității, această contradicție ne împinge fără mijlocire din tot ceea ce este mai finit în ceea ce e divin și din aceasta, iarăși, înapoi în ceea ce e mai mărginit, iar noi trăim printre plăsmuiri care iau naștere din această convertire mutuală a uneia dintre laturi în cealaltă, trăim ca într-o lume de strigoi unde nici un mod determinat al formei pe care am vrea să-l reținem nu rezistă, ci se transformă subit în
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
ea este afirmată explicit de imaginație ca nemijlocit identică cu aceea ce este de cea mai individuală și mai sensibilă natură. b) Arta índică caută prima soluție a acestui dezacord, după cum am menționat deja mai sus, în lipsa de măsură a plăsmuirilor ei. Diferitele figuri, pentru a putea atinge generalitatea ca figuri sensibile, sînt deformate, devenind colosale și grotești. Deoarece figura singulară care nu trebuie să se exprime pe sine însăși și semnificația ce-i este proprie ca fenomen particular, ci trebuie
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
se spune: "O mie de ani sînt în fața ta o zi". Arta índică conține multe de felul acesta sau de un gen asemănător; multe lucruri care încep să dea acest ton al sublimului. [...] Pe cît de puțin putem considera această plăsmuire, cu exagerările ei, drept simbolică și sublimă în sensul propriu al acestor termeni, tot pe atît de puțin o putem privi însă ca într-adevăr frumoasă. Căci, fără îndoială, ea ne oferă, cu deosebire în prezentarea omenescului, multe elemente grațioase
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
sensibilă; cele mai serbede elemente stau alături de ceea ce e suprem, precizia este distrusă, sublimul este simplă lipsă de limită, iar ceea ce aparține mitului merge în bună parte numai pînă la fantasticul unei imaginații neîncetat căutătoare și al unui talent de plăsmuire lipsit de înțelepciune" [132], [11 td]. "c) În sfîrșit, cea mai pură formă de reprezentare pe care o găsim pe această treaptă este personificarea, și în general figura umană... (se ivește defectul... confuzia...) [133]. Sub toate aceste raporturi, personificarea aceasta
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
că aici lipsa de pudoare este împinsă la extrem, ating neverosimilul în ce privește caracterul ei senzual. Un exemplu strălucitor pentru acest gen de concepție ni-l oferă celebrul și cunoscutul episod al Rămăyanei despre descendența zeiței Gangă... În parte, acestea sînt plăsmuiri oribile și grotești, care repugnă imaginației noastre și bunului simț încît acesta, în loc de a prezenta lucrurile în înfățișarea lor reală, se mulțumesc doar să indice care este semnificația lor. Schlegel n-a tradus această parte a episodului, ci povestește cum
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
137]. Aceluiași gen de teogonii ca și cele índice îi aparțin și alte teogonii, de exemplu cele scandinave și cele elene. În toate, categoria principală este procrearea și a fi procreat, dar nici una nu se avîntă atît de sălbatic în plăsmuirile sale, și în mare parte atît de arbitrar și de necuviincios în născocirile ei. Teogonia lui Hesiod îndeosebi este mult mai limpede și mai precisă, încît știi întotdeauna unde te afli și recunoști clar semnificația, fiindcă ea scoate în evidență
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
formă de idealism există deci în India, dar este numai un idealism lipsit de conceptualitate, un idealism bazat pe imaginație, pentru care, într-adevăr, existența formează punctul de plecare și materialul, dar care transformă totul în întruchipare a fanteziei; chiar dacă plăsmuirea pare a fi pătrunsă și de concept, și chiar dacă întîlnim gîndul strecurat în ea, este vorba doar de îngemănare întîmplătoare [37 td]. Moralitate, rațiune, subiectivitate, toate acestea sînt desființate, iar extremele în care indianul trăiește sînt pe de o parte
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
deșarte, ele nu sînt un joc al imaginației, în cadrul cărora spiritul și-ar îngădui capricii [195]; cufundat în ele și zvîrlit încoace și încolo de aceste visări ca de ceea ce constituie realitatea și fondul său propriu, el cade pradă acestor plăsmuiri mărginite, care îi sînt stăpîni și zei. Astfel, totul Soarele, Luna, stelele, Gangele, Indusul, animalele, florile -, totul este pentru spirit un Dumnezeu și, întrucît tocmai în acest caracter de divinitate finitul își pierde ființa și consistența, orice înțeles al său
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
a discutat pe larg în paginile precedente. Dar mai este ceva. Hegel personal se însărcinează să ne lămurească, în cîteva fragmente cît se poate de concludente, maniera în care își construiește celebra sa doctrină dialectică. Putem asista și aici la plăsmuirea, sub ochii noștri, a doctrinei dialectice hegeliene în strînsă legătură tocmai cu ideile gîndirii indiene pe care filozoful din Stuttgart o expunea. Redăm doar cîteva fragmente pentru simpla exemplificare: "... interesantele gîndiri din cărțile indiene se limitează la momentele cele mai
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
acestei viziuni triadice (indiană) asupra întregului, chiar dacă apoi Hegel va emite cîteva rezerve asupra unor aspecte, mai precis asupra interpretării celui de-al treilea moment. Ni se pare că o recunoaștere mai explicită a ceea ce a constituit sursa fundamentală de plăsmuire a doctrinei sale dialectice nu i se putea pretinde filozofului din Stuttgart! * * * Se înțelege că analiza influenței pe care a avut-o gîndirea indiană asupra întregii doctrine filozofice hegeliene nu se reduce la aceste două aspecte, fie ele fundamentale pentru
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
să aibă fiu. Numai într-un sens larg se vorbește despre Tatăl că este Tată al făpturilor<footnote Ibidem, II, 41 PG, XXVI, col. 233 AC; III, 6 PG, col. 353 C. footnote>. El (Fiul) nu este o făptură, nici o plăsmuire, ci naștere proprie a ființei Tatălui. De aceea este El adevărat Dumnezeu și deoființă cu adevăratul Părinte. Toți ceilalți însă, cărora s-a zis: „am spus: voi sunteți dumnezei” (Psalm 81, 6), au acest har de la Tatăl numai prin participarea
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
ale intertextualității, exploatate de puțini scriitori, rezidă în utilizarea pistelor furnizate de romane clasice ca punct de plecare pentru o nouă carte. Un exemplu în acest sens este oferit de Raymond Jean, autor al romanului Mademoiselle Bovary (Actes Sud, 1991), plăsmuire despre viața fiicei Emmei lui Flaubert. În Dictionnaire des genres et notions littéraires (Nourissier et all., 2001), Pierre-Marc de Biasi realizează o periodizare a evoluției noționale a intertextualității, într-un (extins) articol de dicționar. Funcția intertextualității ar fi consideră cercetătorul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]