598 matches
-
în luptă. Cei mai mulți atacatori ai primului val au fost uciși de forțele aliate în imediata apropiere a aeroportului și a orașului. Numeroase planoare au fost distruse imediat după aterizare de focul mortierelor. Germanii care au reușit totuși să iasă din planoarele distruse au fost uciși aproape până la unul de apărătorii britanici și eleni. O parte a forțelor germane a aterizat mai departe de zonele desemnate de parașutare, organizându-și poziții defensive la vest de aeroportul Maleme și în "Prison Valley" din
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
raidul capitalelor europene, în lungime de 12 015 km. Tot în cadrul acestui club s-a organizat la data de 28 octombrie 1931 saltul de la 6000 m al Smarandei Brăescu, record mondial feminin de altitudine. Aeroclubul Albastru a organizat producerea unor planoare și a înființat o șoală de zbor fără motor la Sibiu. Înființată la Cernăuți în 1929, "Asociația Bucovineană" dispunea inițial de un planor de tip Zögling, înmatriculat YR-ACO (1). În 1932 a mai primit un planor pentru faza I, fabricat
Asociația Română pentru Propaganda Aviației () [Corola-website/Science/329676_a_331005]
-
de la 6000 m al Smarandei Brăescu, record mondial feminin de altitudine. Aeroclubul Albastru a organizat producerea unor planoare și a înființat o șoală de zbor fără motor la Sibiu. Înființată la Cernăuți în 1929, "Asociația Bucovineană" dispunea inițial de un planor de tip Zögling, înmatriculat YR-ACO (1). În 1932 a mai primit un planor pentru faza I, fabricat la IAR Brașov. Cu aceste planoare s-au făcut lansări cu sandoul și prin remorcare cu automobilul. În 1934 asociația fuzionează cu ARPA
Asociația Română pentru Propaganda Aviației () [Corola-website/Science/329676_a_331005]
-
a organizat producerea unor planoare și a înființat o șoală de zbor fără motor la Sibiu. Înființată la Cernăuți în 1929, "Asociația Bucovineană" dispunea inițial de un planor de tip Zögling, înmatriculat YR-ACO (1). În 1932 a mai primit un planor pentru faza I, fabricat la IAR Brașov. Cu aceste planoare s-au făcut lansări cu sandoul și prin remorcare cu automobilul. În 1934 asociația fuzionează cu ARPA, școala de planorism continuând să funcționeaze. Aici a fost brevetată în 1935 prima
Asociația Română pentru Propaganda Aviației () [Corola-website/Science/329676_a_331005]
-
de zbor fără motor la Sibiu. Înființată la Cernăuți în 1929, "Asociația Bucovineană" dispunea inițial de un planor de tip Zögling, înmatriculat YR-ACO (1). În 1932 a mai primit un planor pentru faza I, fabricat la IAR Brașov. Cu aceste planoare s-au făcut lansări cu sandoul și prin remorcare cu automobilul. În 1934 asociația fuzionează cu ARPA, școala de planorism continuând să funcționeaze. Aici a fost brevetată în 1935 prima femeie planorist din România, Felicia Bădăliță. "Asociația „Cultul Aeronautic”" a
Asociația Română pentru Propaganda Aviației () [Corola-website/Science/329676_a_331005]
-
fost brevetată în 1935 prima femeie planorist din România, Felicia Bădăliță. "Asociația „Cultul Aeronautic”" a luat ființă la București în 1933, având filiale la Găești, Lugoj, Deta și Fălticeni. În 1934 a deschis o școală de zbor fără motor cu planoare de fabricație proprie pe terenul actualului complex sportiv din șoseaua Ștefan cel Mare, București. "Aeroclubul Brașov" a fost creat în 1934 în cadrul IAR. Președintele clubului a fost Andrei Popovici, iar secretar general Vladimir Timoșcenco. Aeroclubul a organizat școli de zbor
Asociația Română pentru Propaganda Aviației () [Corola-website/Science/329676_a_331005]
-
dar a fost reluat după război, în anul 1958 realizându-se o variantă meteorologică, mult modernizată. Vehiculele din seria RAK, rodul colaborării dintre Fritz von Opel, Max Valier și Friedrich Wilhelm Sander include: două automobile (RAK. 1, RAK. 2), două planoare (Lippisch-Ente, Opel-Sander RAK.1 ), două vehicule pe șine (RAK. 3, RAK. IV), precum și o motocicletă echipată cu rachete propulsoare). La baza conceperii, a stat un model anterior de motocicletă, Motoclub 500 SS, al cărei motor OHV a fost adus de la
Verein für Raumschiffahrt () [Corola-website/Science/335651_a_336980]
-
studiat ingineria la École centrale de Paris. și a pus bazele unei reușite afaceri cu faruri cu acetilenă, care i-a adus o mică avere. Blériot și-a folosit banii din această afacere pentru a experimenta pe Râul Sena cu planoare remorcate, învățând despre aeronave și dinamica zborului. Interesul său față de aviație s-a manifestat și în 1900, când a construit un ornitopter care nu a reușit să decoleze. Blériot și colaboratorul său Gabriel Voisin au format compania Blériot-Voisin. Activă între
Louis Blériot () [Corola-website/Science/322615_a_323944]
-
soldații Armatei a 8-a au înaintat 550 km spre Salerno fără să întâmpine o opoziție serioasă. Au fost făcute mai multe planuri pentru folosirea trupelor aeropurtate, care au fost cu toate anulate. Planul inițial de transport a trupelor cu planoarele lângă Salerno a fost abandonat în favoarea transportului în regiunea râului Volturno în vederea cuceririi și apărării podurilor din regiune. S-a ajuns la concluzia că această operațiune nu poate fi susținută din punct de vedere logistic. Următorul plan prevedea parașutarea Diviziei
Operațiunea Avalanșa () [Corola-website/Science/310850_a_312179]
-
pentru a le proteja de contraatacurile belgineilor, până când în zonă ar fi ajuns forțele terestre ale Armatei a 18-a a Wehrmachtului. Cucerirea fortului a fost o victorie decisivă pentru germani. Trupele aeropurtate au aterizat direct pe acorperișurile fortificațiilor cu planoare militare. defensiva belgiană a fost distrusă cu explosivi și aruncătoare de flăcări. După ce subunitățile de "Fallschirmjäger" au intrat în fortăreață ucigând mai mulți apărători, i-au blocat pe restul militarilor garnizoanei în sectoarele inferioare ale fortificațiilor. Simultan, restul forței germane
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
compusă din două regimente de infanterie aeropurtată și un batalion de parașutiști, avea sarcina cuceririi mai multor aeroporturi din apropierea orașului Haga (Valkenburg, Ockenburg și Ypenburg). După securizarea celor trei aeroporturi de către batalionul de parașutiști, restul diviziei avea să aterizeze cu planoarele și să pornească atacul pentru ocuparea capitalei olandeze, arestarea guvernului olandez, a comandanților militari și capturarea familiei regale. Divizia trebuia de asemenea să împiedice deplasarea pe șosele și căile ferate ale oricăror trupe olandeze. Intenția OKW era să folosească cele
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
rapidă a Armatei a 18-a. 400 de avioane de transport Junkers Ju 52 urmau să fie folosite la transportarea și lansarea parașutiștilor, precum și la transportul până pe pistă a soldaților germani care nu urmau să fie parașutați sau debarcați din planoare. Forțele destinate atacării fortului și cuceririi celor trei poduri au fost formate din elemente ale Divziei a 7-a aeropurtată și a 22-a de debarcare aeriană și a fost numită „Detașamentul de Asalt Koch”, după numele comandantului grupului, Hauptmann
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
mic de piloți Luftwaffe. Deși detașamentul era compus în principal din parașutiști, s-a decis ca primele trupe să fie transportate la obiectiv cu palnoarele. Adolf Hitler, care a fost extrem de interesat de această operațiune, a ordonat ca să fie folosite planoarele pentru primul val de debarcare după ce a primit această sugestie de la pilotul său personal, Hanna Reitsch. Principalul argument al lui Reitsch era faptul că planoarele zburau fără să facă zgomot. Se credea că, de vreme ce apărarea antiaeriană belgiană folosea locatoarele de
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Adolf Hitler, care a fost extrem de interesat de această operațiune, a ordonat ca să fie folosite planoarele pentru primul val de debarcare după ce a primit această sugestie de la pilotul său personal, Hanna Reitsch. Principalul argument al lui Reitsch era faptul că planoarele zburau fără să facă zgomot. Se credea că, de vreme ce apărarea antiaeriană belgiană folosea locatoarele de sunet pentru detectarea țintelor, nu instalațiile radar, germanii puteau să beneficieze de efectul surpriză dacă ar fi remorcat planoarele până în apropierea graniței cu Olanda, de unde
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
al lui Reitsch era faptul că planoarele zburau fără să facă zgomot. Se credea că, de vreme ce apărarea antiaeriană belgiană folosea locatoarele de sunet pentru detectarea țintelor, nu instalațiile radar, germanii puteau să beneficieze de efectul surpriză dacă ar fi remorcat planoarele până în apropierea graniței cu Olanda, de unde acestea să fie eliberate, urmând să zboare până la țintă fără să fie detectate. Pentru organizarea acestei operațiuni au fost repartizate 50 de planoare de transport DFS 230, iar militarii au fost supuși unui program
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
germanii puteau să beneficieze de efectul surpriză dacă ar fi remorcat planoarele până în apropierea graniței cu Olanda, de unde acestea să fie eliberate, urmând să zboare până la țintă fără să fie detectate. Pentru organizarea acestei operațiuni au fost repartizate 50 de planoare de transport DFS 230, iar militarii au fost supuși unui program intensiv de antrenamente. Planficatorii germani au efectuat studii detaliate ale fortului, podurilor și a regiunii înconjurătoare, totul fiind reconstituit într-o tabără militară de pregătire. Au fost derulate exerciții
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
derulate exerciții comune ale parașutiștilor și piloților de palnoare în primăvara anului 1940. În urma acestor exerciții au fost identificate mai multe probleme, pentru rezolvarea cărora au fost îmbunătățite tacticile și echipamentele. De exemplu, au fost modificate saniile de aterizare ale planoarelor pentru scurtarea distanței de rulare, iar dotarea militarilor a fost completată cu aruncătoare de flăcări și încărcături explozive specializate. Cele din urmă erau considerate dispozitive atât de secrete, încât testele au fost folosite doar pe teritoriul Germaniei, nu și în
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
erau considerate dispozitive atât de secrete, încât testele au fost folosite doar pe teritoriul Germaniei, nu și în Cehia, unde existau fortificații similare cu Eben Emael. Secretul operațiunilor a fost menținut prin adoptarea unui complex de măsuri. La finalizarea exercițiilor, planoarele și echipamentele au fost demontate și încărcate în camioane pentru transportul mobilei. Subunităților forței de asalt le-a fost schimbat numele de câteva ori, iar oamenii au fost transferați în mai multe rânduri în diferite locații. Tresele și insignele unităților
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
au fost îndepărtate de pe uniforme, iar militarii au fost consemnați în unitățile lor. Hauptmann Koch și-a împărțit unitate în patru grupuri de asalt. Grupul „Granit”, comandat de Oberleutnant Rudolf Witzig, cu efective de 85 de oameni tranportați în 11 planoare a primit sarcina cuceririi Fortului Eben Emael> Grupul „Oțel”, comandat de Oberleutnant Gustav Altmann, cu efective de 92 de oameni transportați de 9 planoare, trebuia să cucerească podul Veldwezelt. Gupul „Beton”, comandat de Leutnant Gerhard Schacht, cu efective de 96
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Grupul „Granit”, comandat de Oberleutnant Rudolf Witzig, cu efective de 85 de oameni tranportați în 11 planoare a primit sarcina cuceririi Fortului Eben Emael> Grupul „Oțel”, comandat de Oberleutnant Gustav Altmann, cu efective de 92 de oameni transportați de 9 planoare, trebuia să cucerească podul Veldwezelt. Gupul „Beton”, comandat de Leutnant Gerhard Schacht, cu efective de 96 de oameni transportați în 11 planoare trebuia să cucerească podul Vroenhoven. Grupul „Fier”, comandat de Leutnant Martin Schächter, cu efective de 90 de oameni
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Eben Emael> Grupul „Oțel”, comandat de Oberleutnant Gustav Altmann, cu efective de 92 de oameni transportați de 9 planoare, trebuia să cucerească podul Veldwezelt. Gupul „Beton”, comandat de Leutnant Gerhard Schacht, cu efective de 96 de oameni transportați în 11 planoare trebuia să cucerească podul Vroenhoven. Grupul „Fier”, comandat de Leutnant Martin Schächter, cu efective de 90 de oameni transportați în 10 planoare, trebuia să cucerească podul Canne. Elementul cel mai important al forței de asalt, în special al grupului „Granit
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
podul Veldwezelt. Gupul „Beton”, comandat de Leutnant Gerhard Schacht, cu efective de 96 de oameni transportați în 11 planoare trebuia să cucerească podul Vroenhoven. Grupul „Fier”, comandat de Leutnant Martin Schächter, cu efective de 90 de oameni transportați în 10 planoare, trebuia să cucerească podul Canne. Elementul cel mai important al forței de asalt, în special al grupului „Granit”, era timpul. Geramanii consideratu că apropierea de țintă fără zgomot cu ajutorul planoarelor combinată cu nedeclararea oficială a războiului de către guvernul german avea
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Schächter, cu efective de 90 de oameni transportați în 10 planoare, trebuia să cucerească podul Canne. Elementul cel mai important al forței de asalt, în special al grupului „Granit”, era timpul. Geramanii consideratu că apropierea de țintă fără zgomot cu ajutorul planoarelor combinată cu nedeclararea oficială a războiului de către guvernul german avea să asigure atacatorilor elementul surpriză necesar obținerii unei victorii rapide. Planificatorii germani au considerat că belgienii aveau să își revină din șocul atacului după aproximativ o oră. După aceasta, superioritatea
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
li s-a cerut ca, indiferent de pierderi, să distrugă tunurile cu rază lungă de acțiune, care asigurau acoperirea de artilerie a podurilor. Distrugerea acestor tunuri trebuia executată în zece minute. În acest scurt interval, parașutiștii trebuiau să iasă din planoare, să ajungă în dreptul tunurilor, să monteze încărcăturile explosive pe țevile tunurilor, să le detoneze și toate aceste acțiuni să fie executate cu succes sub focul inamicului. Planurile finale de asalt luau în considerație folosirea a nouă - unsprezece planoare, care să
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
iasă din planoare, să ajungă în dreptul tunurilor, să monteze încărcăturile explosive pe țevile tunurilor, să le detoneze și toate aceste acțiuni să fie executate cu succes sub focul inamicului. Planurile finale de asalt luau în considerație folosirea a nouă - unsprezece planoare, care să aterizeze pe malul de vest al Canalului Albert, în dreptul tuturor celor poduri la ora 05:30 pe 10 mai, ora la care era programată declanșarea operațiunii Fall Gelb. Grupurile desemnate pentru atacarea podurilor urmau să copleșească apărătorii belgieni
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]