1,060 matches
-
vorbim în contra sistemului de liber-schimb absolut, această cauză unică a decăderii industriei și meseriilor, și alți șarlatani, neînțelegînd nici cauzele, nici natura lucrului, se leagă de niște simptome exterioare ale răului și vor să le lecuiască prin cataplasme de circulare platonice. Oameni pe cari nu-i durea nici capul de soarta țăranului, de soarta meseriilor sau. a industriei, văzând că alții se ocupă cu asemenea lucruri fără nici un folos personal oblicesc momentul în care ideile devin populare, le escamotează fără a
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
a vieții noastre economice. Vorbim de industria națională? Numaidecât trezim circularomania cuiva, care nici habar n-are de condițiile de existență ale unei asemenea industrii și care crede a spune același lucru pe care l-am spus noi, înșirînd sfaturi platonice pe hârtie. Non idem est si duo dicunt idem. Altfel înțelegem noi un lucru pe care-l pricepem și altfel cei ce aud numai vorba, fără a avea idee de ceea ce ea însemnează. [30 iulie 1882] ["ANTON PANN NE SPUNE
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
grad încît românul ajunge a se simți străin în țara sa proprie. Ne temem deci că interesul pe care din nou și pe neașteptate îl arată "Romînul" pentru stările de lucruri de dincolo de munți va avea un caracter cu totul platonic, de vreme ce toată viața politică a roșiilor ne dovedește incapacitatea lor înnăscută de-a înțelege ideea naționalității și lipsa de pietate pentru toate elementele cîte-o constituie. [14 august 1882] [""NAȚIUNEA" NE CAM IA... "] "Națiunea" ne cam ia a nume de rău
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
mărginită la gura Sulinei, va fi redusă la rolul chietist de-a privi cele ce se petrec din splendidul său palat. Ba i se dă României sfatul de-a face acelaș lucru ca Rusia, pentru ca Comisiunea dunăreană să piardă (spre platonica noastră părere de rău) toată însemnătatea. Ne pare îndealtmintrelea bine că, prin observațiunile noastre, am făcut pe foaia liberală să se 'ntoarcă de pe calea pe care pornise. Apucătura de-a zice că noi ne-am înșelat asupra celor enunțate de
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
mare din cauză că în el partidul roșu își vede urâciunea proprie, enormă, își cunoaște trăsăturile insuportabile pentru ochii lui chiar. Ei, ceea ce Delfinul sfătuiește pe Catargiu să facă Brătianu a făcut de mult și va face-o pururea. Între un sfat platonic de-a face și între realitatea "s-a făcut" deosebirea e cât cerul de pământ. [23 octombrie 1882] 208 {EminescuOpXIII 209} ["CÎND ANTISEMITISMUL E LA ORDINEA ZILEI ÎN GERMANIA... Când antisemitismul e la ordinea zilei în Germania, Austro-Ungaria și Rusia
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Nici nu vreau să mă gândesc cum e să te pomenești că îți împărți mintea și sufletul cu un soldat grosolan și cu o femeie blazată, când, cu doar câteva ore înainte, ai fost o copilă inocentă, la vârsta iubirilor platonice. - Ai timp de sentimentalisme ieftine, gândi N' Gai Loon cu nepăsare. Crezi că-i pasă cuiva ce simțim cu adevărat? Ce importanță mai are astăzi ce a simțit Bella când a constatat că a făcut o prostie imensă provocând Abația
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
omului este de a produce ceea ce celelalte regnuri n’o pot face, adică fluid sufletesc și ceea ce se produce mai puțin, doar de către mamifere, fluidul intelectual. De aceea, e mai utilă Universului iubirea (producătoare de fluid intelectual) care, dacă e platonică, produce fluid sufletesc, decât stricta activitate sexuală. </footnote> (întrucât “plăcerile senzoriale nelimitate în condiții corporale sunt o cale spre ignoranță și moarte ”, este preferabil, în contextul celor discutate acum, platonismul). Sau, cum spune : “Iubirea sa, degajată de pasiunea vulgară și
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
dorința carnală, se înalță și se idealizează, inteligența sa este pusă în serviciul ideilor noi, într’un sens universal”. Și astfel, se poate ajunge la optim, dacă se pleacă de la ideea comportării ca un carrier uman perfect, deci care iubește platonic; dacă aceasta stressează, se trece de la sine mai jos, echilibrarea − deci stabilitatea − putându-se realiza doar la treapta corespunzătoare nivelului evolutiv al individului în cauză. Dacă există vreo rezervă privind perpetuarea regnului uman, ne permitem s’o combatem arătând că
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
Xenofon se mulțumește să raporteze faptele. Socrate creat de Xenofon a fost "un burghez de treabă" cam "prăfuit și palavragiu". Xenofon ar fi realizat un portret "cinematografic", omul real, protagonist al unor întâmplări reale și banale și nu Socrate filosoful platonic. Xenofon a redat învățătura lui Socrate așa cum a fost ea expusă de Socrate însuși, Platon raportându-se la ea în concept pur, așa cum este filosofia însăși (G. Vlăduțescu). Xenofon a văzut aparențele de prim plan, omul moral, detaliile simple, gândurile
Datoria împlinită by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1391_a_2633]
-
zidi”, nici acestea nu constituie o alegere fericită în anumite contexte: de pildă, exemplul dat la numele următor, unde citatul din Zah 12,1 îl include și pe YoțQr cu traducerea „Care zidește duhul omului înăuntrul sau”, trimite la imaginea platonica a trupului că închisoare a spiritului, ori trezește analogia cu faptă meșterului Manole... Semnificații de bază: făuritor, dătător de forma (+ analogie antropomorfizantă). 3.1.10.3. YÄsQd: „au întemeiat” (SC, Blaj); „a întemeiat” (BVA, C); „a întemeiat”, „așterne temeliile” (G-R
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
sa și arta sau știința pe care o posedă. Ideea indistincției între individul angajat în guvernare, ca entitate biologică și sociologică, funcția de guvernare pe care o exercită acesta și știința politică pe care o posedă ține de specificul idealismului platonic. Ea permite toate diviziunile, chiar dacă, cel puțin aparent, sau terminologic, obiectul nu este același. În primul rând, omul politic se distinge de celelalte realități ca individ biologic, ca om. Apoi, dintre oameni, pe baza diviziunii științelor sau a artelor, este
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și pentru a construi, nu doar a identifica un bun om politic. Pentru a depăși impasul, Platon recurge la un procedeu educativ preferat: mitul. Mitul generației de aur sau al mișcării ciclice retrograde este, probabil, unul dintre cele mai puțin platonice (a fost și unicul motiv pentru care dialogul a fost considerat, pentru scurt timp, inautentic), cel puțin pentru poziția care i-o atribuie zeului, de conducător activ și absolut al lumii. Putem pune însă aceasta pe seama preferinței spre privilegiere a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
într-una dintre primele fraze ale textului: „Reflecția filosofică ar trebui să ne ajute în disperarea noastră; ea ar trebui să fie un fel de acțiune interioară în situația în care ne aflăm”. Dar ne putem întreba dacă, recuperând gândirea platonică (în special prin cel mai consacrat text al acesteia, Republica) drept fundament al „proiectului Europa”, Patočka nu riscă să eludeze problematica pe care o pusese în evidență în textul despre Antigona? Căci, în bună măsură, proiectul Cetății, așa cum îl schițează
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și condamnat de rațiunea Cetății (rațiune care, de data aceasta, nu mai e obiectivată în persoana unui conducător, ci e diseminată democratic la scara adunării care dă verdictul). În fine, e și acesta un lucru știut, întreaga tradiție a interpretării platonice consideră Republica drept textul cel mai puțin socratic și cel mai personal platonic. Astfel că ne găsim, dintru început, în fața unei mulțimi de întrebări: ce rol (la propriu) joacă Socrate în marea reprezentație pe care o pune în scenă Platon
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
obiectivată în persoana unui conducător, ci e diseminată democratic la scara adunării care dă verdictul). În fine, e și acesta un lucru știut, întreaga tradiție a interpretării platonice consideră Republica drept textul cel mai puțin socratic și cel mai personal platonic. Astfel că ne găsim, dintru început, în fața unei mulțimi de întrebări: ce rol (la propriu) joacă Socrate în marea reprezentație pe care o pune în scenă Platon? Care e raportul dintre nomos-ul tradițional (al mitului) și cel modern (al filosofiei
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
găsim, dintru început, în fața unei mulțimi de întrebări: ce rol (la propriu) joacă Socrate în marea reprezentație pe care o pune în scenă Platon? Care e raportul dintre nomos-ul tradițional (al mitului) și cel modern (al filosofiei) în proiectul Statului platonic? Cum poate acest proiect să întemeieze ideea de Europa? Înainte de-a prezenta argumentarea lui Patočka, se cuvine să menționăm două obiecții consacrate care pot fi aduse (și au fost aduse) considerării lui Platon ca reper al tradiției gândirii politice
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a lui Platon și destinul Europei: pe de-o parte, deoarece filosofia politică a lui Platon are ca țel configurarea unui stat totalitar (Popper), pe de alta pentru că la baza Europei se află alte opțiuni, în dezacord marcant cu ideile platonice (de Rougement). Cum poate fi, în fața unor astfel de obiecții, susținut statutul de inspirator al „proiectului Europa” pe care Patočka îl revendică pentru Platon? Răspunsul lui Patočka este pe cât de simplu pe atât de enigmatic: Platon fundamentează „marele proiect filosofic
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
multiple, în funcție de experiența noastră, ni se dă (și în același timp ni se ascunde - rămânând tainic) și sub specia unicității. Un ocol matematic ne poate ajuta să vedem ceea ce Platon înțelegea prin Idei. Ne amintim că pragul intrării în Academia platonică îl reprezenta cunoașterea geometriei, iar în gândirea sa tardivă Platon asimilează ideile numerelor (care, pentru omul acelor vremi aveau o încărcătură mai mare decât ne permite să sesizăm formalismul matematicilor moderne). De ce? Pentru geometria epocii lui Platon problema centrală era
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lui Platon) vor marca sursa iudaică a creștinismului dându-i o dimensiune universală. Caracterul de precursor al „proiectului Europa” cu care e investit Platon de către Patočka devine parțial vizibil. Dar este limpede că, până la realizarea lor în istoria europeană, temele platonice vor suferi succesive mutații. Cea asupra căreia insistă filosoful ceh în mod particular este aceea pe care o realizează Aristotel. Propriu lui Platon este faptul de-a considera că „filosofia începe acolo unde ceva începe a fi văzut, acolo unde
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sa de a acționa tocmai în concret. Pentru cel dintâi, viziunea deplină pe care o conferă perspectiva Unului reprezenta realizarea efectivă a binelui; pentru cel de-al doilea, ceea ce e decisiv e acțiunea în direcția binelui. În această manieră, verticala platonică a ascensiunii sufletului e proiectată de Aristotel pe orizontala acțiunii care tinde către binele realizabil în concret. Acesta, la rândul său, devine o finalitate care presupune parcurgerea unor etape intermediare (scopuri proxime), a căror fixare și ierarhizare antrenează decizia și
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ce decurge din teoria Ideilor și care, aflându-se sub constrângerea unei scheme unice, ar contura un stat „ideal” sau „totalitar”. De asemenea, nu e vorba de a trata politica drept un „capitol”, o „secțiune” sau o „etapă” a gândirii platonice. Pentru Platon, aventura sufletului traversează și formează (și - sau poate în primul rând) comunitatea. Exigența politică a lui Platon este aceea a unei comunități în care și prin care sufletul să își poată urma mișcarea sa proprie. În acest sens
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
traversează și formează (și - sau poate în primul rând) comunitatea. Exigența politică a lui Platon este aceea a unei comunități în care și prin care sufletul să își poată urma mișcarea sa proprie. În acest sens, tema centrală a gândirii platonice - grija față de suflet - articulează istoria Europei: statul dreptății, cel în care filosoful nu mai trebuie să moară, ci poate să trăiască tocmai ca filosof, statul modelat de exigența filosofică a grijii față de suflet este moștenirea pe care eșecul polis-ului
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un contact homosexual numai din dorința de experiențe plăcute și considerate normale printre atâtea altele. Ne-am obișnuit prost să legăm pe Platon de Socrate. Prost, spun, pentru că Platon „n-a fost nicidecum socratic; mai degrabă, avant la lettre, Socrate platonic”. Și, prin parafrază, propun ca pe mormântul lui Platon să scrie un epigrafist, într-un fel ironic, să scrie, zic: „aici doarme un arhitect fără noroc, care i-a omorât pe cei pe care trebuia să-i apere”. 7. Sfârșitul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Păltiniș, București, Humanitas, 2004. Mureșan, Valentin, Comentariu la Republica lui Platon, ed. Metropol, București, 2000. Muscă, Vasile, Introducere în filosofia lui Platon, ed. Polirom, Iași, 2002. Muscă, Vasile, Filosofia în cetate, ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1999. O’Meara, Dominic, Platonopolis. Platonic Political Philosophy in Late Antiquity, Oxford: Claredon Press, 2003. Klosko, George, The Development of Plato’s Political Theory, London: Methuen, 1986. Vanhoutte, Maurice, La philosophie politique de Platon dans les Lois, Louvain,1954. Goldschmidt, V., Platonisme et pensée contemporaine, Paris
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
1951). Luccioni, Jean, La pensée politique de Platon, Paris, PUF, 1958. Morrow, R. Glenn, Plato’s Cretan City. A Historical Interpretation of the Laws, Princeton, New-Jersey, Princeton University Press, 1960. Mara, M. Gerald, Socrates’Discursive Democracy: logos and ergon in Platonic political Philosophy, Albany, N.Y., State University of New York Press, 1997. Blössner, Norbert, Dialogform und Argument. Studien zu Platons „Politeia” (Abhandlungen der Geistesund Sozialwissenschaftlichen Klasse/Akademie der Wisenschaften und der Literatur, Mainz; Jg. 1997, Nr. 1), Frans Steiner Verlag, Stuttgart
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]