1,084 matches
-
Această întrebare o puneam mereu frumoasei mele prietene Sânziana (Pop), când eram foarte tinere și bântuiam coclaurii țării natale în lung și în lat, umplându-ne secret de sublimele peisaje ale Moldovei. Atunci începusem să cred din ce în ce mai mult în iubirea platonică, descrisă de Platon în Banchetul, din care ne spuneam citate la fiecare pas. O iubire-filozofie în forme pure. În afară de ceea ce francezii numesc „amitiée amoureuse” mai exista în practica noastră și o altă formă de iubire, manifestată față de ființele cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
aprilie. Agneta Pleijel și mama ei, Sonia, în vizită la mine. Am vorbit mult despre tirania iubirii, de teroarea în iubire: de a controla sentimentele și gândurile celuilalt. Am vorbit și despre „iubirea care nu trece”, un fel de iubire platonică, și despre iubirea pentru Cel de Sus. Sonia era revoltată contra creatorului nostru, atribuindu-i toate catastrofele din lumea oamenilor. Totuși, am reușit s-o împac și chiar s-o fac să cânte Chopin la pian, ca în tinerețe, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
ținuta Angliei ni se pare cea mai hotărâtoare în aceste împrejurări, vom spune că John Bull s-a lansat deja la meetinguri de inimă albastră, în care până și Gladstone și Bright, șefii partidului liberal, vor încerca să verse lacrimi platonice asupra cruzimelor comise în Bulgaria. Toți promit cu religiozitate publicului că vor face impresia nemuritoriului Sir John, admirabilul Sir John Falstaff, cum îl descrise Shak[e]speare divinul, Sir John care de o mulțime de ani nu și-a mai
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
genul intelectual și înclinat spre visare. Dar poate că are suflet bun. Nu vreau să o desființez fără motiv. Dar ce, Arthur se gândește deja să se recăsătorească? Ce să spun, eu o admir pe Mimi foarte mult. La modul platonic? Am râs, dar m-am și îmbufnat pentru că mi se părea că Einhorn nu dorea ca Arthur să aibă succes în postura de iubit al lui Mimi, ori al oricărei altei fete. I-am spus: Dar de ce nu discutați direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
vreau să fii lucid. Pari contrariat; de ce? Nu înțeleg ce caut aici. Doina tace și-și impune tăcerea pînă termină de așezat mîncarea pe masă. Poftim! Te afli aici răspunde ea la întrebare ca prieten al meu, prieten în înțelesul platonic al cuvîntului, nu?, așa am fost întotdeauna. Mihai își dă seama că a roșit tot, pînă în vîrful urechilor. Tace, preocupat de mîncare. Nu și-ar fi închipuit vreodată că fetița cunoscută la teatru, o savarină în compania unei femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lăsa privirea slobodă în gol. Ascultă, Mihai, spune el încet o iubești pe Doinița? Adică, între voi doi s-a stabilit...? Nu, nea Toadere, răspunde Mihai simplu noi am început prin a fi și sîntem încă prieteni buni, în sensul platonic... Nu prea înțeleg eu sensul, că, dacă se referă la Platon, nu l-am citit, dar mi-nchipui că-i ce-mi doream. Vezi; la un moment dat m-am temut că ea, copilă, ar putea să se îndrăgostească de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
reacționa cu scepticism, a te comporta într-un mod cinic sau chiar senzualist, pragmatic ori utilitarist, ca să nu mai vorbim de a te plimba ca un peripatetician sau a fi socratizat îceea ce corespunde exact contrariului unei povești de iubire platonică): iată tot atâtea ocazii de a da naștere la judecăți greșite, contradicții și interpretări eronate. Pentru cei mai mulți - de altfel, chiar în virtutea uneia dintre accepțiile din dicționar -, termenul sofist îl califică pe amatorul de argumente insidioase; sofisticarea ar fi o operațiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
urma urmelor, în afară de faptul că-i mărturisise dragoste lui de elev? În zilele următoare, a început să se gândească la un posibil compromis în ceea ce ea numea „problema Connolly“. Avea să îl lase s-o viziteze, într-un fel strict platonic, o dată pe săptămână. Nu, o dată la două săptămâni. Poate că nu trebuia să fie o limită la numărul de vizite, dar conversația avea să se restrângă la subiecte legate de artă. Apoi, într-o zi - nu pot să spun data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
apropiat conspirativ de mine pe coridor într-o zi și mi-a propus să-l acompaniez la prânz sâmbătă. Într-un restaurant. Ceea ce era ciudat. Nu-mi imaginam că Bangs avea porniri romantice către mine. Dar chiar și un interes platonic din partea lui era o surpriză. Bangs era deja de patru ani la St George și niciodată nu manifestase nici cel mai mic entuziasm de a-mi cultiva prezența în afara școlii. Acum știu că ar fi trebuit să refuz invitația. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
și instalării tandemului Joseph-Friedrich la conducerea Ungariei, politica oficială a guvernului de la București a fost aceea de a limita pe cât se putea implicarea românească în afacerile politice interne ale Ungariei. Astfel, Diamandy, în afara faptului că el considera, într-un mod platonic totuși, că doar personalitățile politice maghiare de centru stânga ar putea fi favorabile României, a evitat, conform ordinelor lui Brătianu, să încline balanța luptelor politice care se derulau la Budapesta în favoarea vreunuia dintre grupurile politice ce-i solicitau „asistența“. În
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Pragmatismul lui Brătianu nu putea fi înlăturat cu niște simple iluzii deșarte, iar românii ardeleni știau mult prea bine cât de dificilă era coabitarea cu ungurii, pentru a se lăsa antrenați în aventuri cu final imprevizibil. Practic, cu mențiunea simpatiei „platonice“ pe care familia regală din România se pare că a manifestat-o față de planul unei uniuni „dinastice“ sau „personale“ româno-maghiare, documentația existentă astăzi indică faptul că singura persoană din partea românească care a susținut deschis ideea unei uniuni între România și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
adoptarea pe arii tot mai largi a creștinismului, cu pătrunderea acestuia și preocupările sau reflexele de cultură, Dumnezeu și-a găsit tot mai mult locul și În filosofie, cumulând semnificații dintre cele mai diferite, Începând chiar cu conceptele de proveniență platonică „Unu”, „Bine absolut”, „Adevăr absolut”; iar ceva mai târziu, asimilându-le și pe cele aristotelice „Prim Motor”, „Substanță”, „Intelect”, și mai ales „Ființă”. Întreaga gândire și filosofie a Evului Mediu a recunoscut În Dumnezeu ființa perfectă, care nu conține nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
spirit critic neîntrecut. Nu înmagazina pur și simplu cunoștințele. Studia, cerceta, aprecia și judeca totul. De aceea gândirea filosofica nu numai că nu i-a slăbit credință, ci, indirect, i-a întărit-o și confirmat-o”{\cîte 67}. Din filosofia platonica și neoplatonica ei au împrumutat termeni și expresii pe care leau încreștinat, punându-le în conformitate cu doctrina Bisericii. De aceea, Vladimir Lossky afirmă că „în secolul IV Capadocia este o vatra de gandire teologica în care se urmărește conștient marea misiune
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
al barocului). Străinul „ce nu mai sosea” infiltrează în toți porii narațiunii spaima, prin dilatarea fricii obscure. Umbra Trimisului, inițial așteptat, devine o amenințare, o promisiune a pedepsei. De fapt, frica este o temă obsesivă a prozei „barbiste”, iar „dialogurile platonice despre putere” ating culminația în Princepele, punând față în față un conducător crud și pervers și pe inițiatul Messer Ottaviano, chiromant și cabalist, ce întrupează demonismul istoriei. Acesta din urmă primește replica lui Ioan Valahul, imaginat ca un simbol de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285622_a_286951]
-
cel furnizat de Anselm. Într-un articol intitulat "The Ontological Argument in Plato", Johnson Prescott consideră că unele expuneri ale lui Platon din Republica sunt niște dovezi indirecte ale unui argument ontologic pentru existența lui Dumnezeu. Johnson Prescott recunoaște principiul platonic: verificarea vine de sus și nu de jos, ajungând la un argument ontologic al existenței necesare a formei binelui, acesta fiind în efect un argument pentru existența necesară a lui Dumnezeu. În interpretarea lui Johnson, realitatea supremă nu trebuie tratată
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
Deac, Editura IRI, București, 2000. Rene Descartes, Expunere despre metodă, traducere de Dan Negrescu, Editura Paideia, București, 1995. Descartes, Rene, Reguli de îndrumare a minții; Meditații despre filosofia primă, traducere de Constantin Noica, Editura Humanitas, București, 2004. Dombrovki, Daniel, A platonic philosophy of religion, State University of New York Press, Albany, 2005. Dombrowski, Daniel, "Oppy, infinity, and the neoclassical concept of God", în InternationalJournal for Philosophy of Religion, nr. 61, 2007. Dombrowski, Daniel, Rethinking the Ontological Argument, Cambridge University Press, New York, 2006
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
Connecticut, 1964, p. 104. 363 Charles Hartshorne, Man Vision of God and the Logic of Theism, Connecticut, 1964, p. 98. 364 John C. Moskop, Divine Omniscience and Human Freedom, Mercer University Press, Macon, 1984, p. 72. 365 Daniel Dombrovki, A platonic philosophy of religion, State University of New York Press, Albany, 2005, p. 59. 366 Charles Hartshorne, Omnipotence and Other Theological Mistakes, State University of New York Press, New York, 1984, pp. 69-71. 367 Charles Hartshorne, The Logic of Perfection and Other Essays in
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
civilizație contemporană”; în definitiv, onorabil sau nu, el e pe viață și pe moarte și țintește lichidarea dușmanului. Polemica literară sau de idei, dusă în public, nu urmărește, desigur, lichidarea fizică a potrivnicului, dar urmărește mai mult sau mai puțin platonic tot un fel de „lichidare”, adică o discreditare publică. Efectul acestei „lichidări” poate fi definitiv sau de o durată oarecare, mai mare sau mai mică, după capacitatea de „refacere” a învinsului. Polemica nu presupune neapărat respectarea adversarului, dar implică anumită
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
franceză din vremea Restaurației și pe care V. Hugo l-a pus ca refren într-un cântec al lui Gavroche ironiza resentimentele mentalității bien-pensante a epocii. Exasperați de urmările Revoluției și de spiritul noii societăți, oamenii vechiului regim găsiseră, măcar platonic, acești țapi ispășitori. Înciudarea lor nu era, desigur, cu totul lipsită de îndreptățire, dar ea exprimă mai cu seamă antipatia unui anumit soi de oameni față de „intelectuali” în genere și în special față de „filozofi”. N-am rezistat tentației, într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
nu se poate stăpâni de a-și exprima, sub tonul său de generalitate, pornirile subiective, pledoariile pro-domo, obsesiile polemice și idiosincraziile, nu mi se pare deloc un defect, ci dimpotrivă un farmec al acestei opere. Asemenea porniri pasionale, asemenea vindicte platonice și asemenea aluzii revendicative găsim și la Iorga. Ele au, la amândoi, ceva debonar și naiv, dezarmant, simpatic, lipsit de acrimonie (chiar dacă nu și de ranchiună). Bineînțeles că Marino nu are dreptate să disprețuiască în bloc cronica literară, foiletonismul, faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
La Boătie, Montaigne revelează ceea ce este cel mai puțin montaignian în el: de regulă atât de preocupat de realitate, de concret, atât de sever ca moralist bun cunoscător al tarelor și al mecanismelor sufletului omenesc, el ficționează o istorie platoniciană - platonică? - și, plasând foarte sus ștacheta, face imposibilă exercitarea unei prietenii reale, viabile și mai puțin ideale. în privința acestui subiect, el platonizează, creează un mit, idealizează, lansează o perdea de fum: adică procedează exact invers față de metoda în care excela în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Gournay î6 octombrie 1565-13 iulie 1645) a făcut să curgă multă cerneală. Fiică adoptivă, susțin amândoi pentru a califica relația lor și a o înscrie într-o perspectivă familială care, excluzând incestul, presupune un registru filial, patern, afectuos desigur, dar platonic. Marie, descoperă primele două cărți ale Eseurilor pe la vârsta de optsprezece ani. O pasiune intelectuală la prima vedere. Nu se cunoșteau, ea nu-i scrie autorului pentru că îl credea mort - cartea îi apropie. Cinci ani mai târziu ea află de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
face cunoștință cu văduva și cu fiica filosofului. Stă acolo cincisprezece luni și pare să se înțeleagă bine cu cele două femei. 51. Temperamentul Mariei de Gournay. Natura relației filosofului cu Marie va rămâne pentru totdeauna sub pecetea tainei. Iubire platonică, prietenie amoroasă, afecțiune filială, erotism sublimat, relație carnală, sau câte un pic din toate acestea? Nu se va mai ști... Dar tradiția e nedreaptă cu această femeie. Primul care vorbește și lansează o mojicie dă adesea tonul altora: Marie de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
reacționa cu scepticism, a te comporta într-un mod cinic sau chiar senzualist, pragmatic ori utilitarist, ca să nu mai vorbim de a te plimba ca un peripatetician sau a fi socratizat îceea ce corespunde exact contrariului unei povești de iubire platonică): iată tot atâtea ocazii de a da naștere la judecăți greșite, contradicții și interpretări eronate. Pentru cei mai mulți - de altfel, chiar în virtutea uneia dintre accepțiile din dicționar -, termenul sofist îl califică pe amatorul de argumente insidioase; sofisticarea ar fi o operațiune
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
umbra a mii de arbori înfrunziți, în haină gingașă și nobilă, cu ochi mângâietori și vorbe de femei, ea întinde lanțuri>>586. Este femeia grațioasă și cochetă a vieții obișnuite, și îndrăgostitul distrat, care ba scoate suspine profane în forme platonice și tradiționale, ba își părăsește pe neașteptate îngerașul și izbucnește în insulte contra dușmanilor săi, sau discută despre moarte și destin, pentru ca mai departe să se ridice împotriva femeilor: Elle donne non son, ma doglia altrui, / Senza pieta, senza fè
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]