357 matches
-
subsumează sub numele lui Orfeu curentele idealiste în filosofie, pe care le combate ca „apolinice”. Socrate își găsește sfârșitul ca un „nou Orfeu” datorită forțelor dionisiace cărora li se împotrivise. Aceste forțe au dat naștere în perioada de supremație a platonismului la diverse culte secrete, printre altele și orfismului. Ca simulacre ale forței vitale, acestea au putut fi integrate în idealismul metafizic. Nu Orfeu, ci Dionis este de aceea la Nietzsche reprezentantul muzicii. Atitudinea depreciativă față de Orfeu și orfism devine evidentă
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
special de muzicalitatea versurilor, folosind aliterația și un ritm bazat pe cele trei axe accentuale ale endecasilabului. Folosește într-un mod asiduu epitetul, cu intenția de a crea o lume idealizată, în care obiectele sunt arhetipizate și stilizate, la modul platonismului. Pe de altă parte, este foarte abil în descrierea a ceea ce este fugitiv și fugace; lirica sa produce o senzație vivace a timpului și este impregnată de melancolia datorată trecerii timpului, pe care el a numit-o „dureroasa simțire” : <poem
Garcilaso de la Vega () [Corola-website/Science/308002_a_309331]
-
husserlian de reducție fenomenologică, Scheler a distins esențele a ceea ce este tangibil, real sau existent, ceea ce a dus la afirmarea independenței valorilor, eterne și imortale, față de bunuri, care sunt doar purtătoarele lor circumstanțiale (pentru aceasta Scheler a fost acuzat de platonism). Ca importanță, acestei opere îi urmează „"Formalismul în etică și etica materială a valorilor"” (1913-1916), un tratat în două volume în care încearcă să fundamenteze o etică personalistă, criticând etica doar formală a lui Kant, pe care o înlocuiește cu
Max Scheler () [Corola-website/Science/308189_a_309518]
-
potrivite pentru exprimarea ideilor Analizează poezia de dragoste a lui Eminescu, afirmând că poetul a văzut în femeie doar copia imperfectă a unui prototip irealizabil. În mod greșit, arată că erotica eminesciană are o dimensiune pur instinctuală, refuzându-i deci platonismul. Remarcă bogăția și varietatea rimelor din lirica eminesciană. Potrivit criticului, originalitatea acestor rime este indiscutabilă. El însuși identifică trei tipurti de rime: a) rime noi , rezultate din rimarea unui cuvânt întreg cu altul prescurtat; sine-mi”/ „inemi” /„suie” cu „nu
Eminescu și poeziile sale () [Corola-website/Science/306921_a_308250]
-
Acest articol este despre Dialogul Theaitetos scris de Platon. Pentru matematicianul grec vezi Theaetetus (matematician). „Theaitetos” sau „Teetet” (în ) este un dialog scris de Platon. Dialogul aparține perioadei de bătrânețe a evoluției platonismului alături de Parmenide, Sofistul, Omul politic, Timaios, Critias, Philebos, Legile. Se poate afirma că odată cu acest dialog, Platon trece de la gândirea de tip matematic la gândirea de tip dialectic. În Theaitetos Platon cercetează procesul subiectiv al cunoașterii, la care se ajunge
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
Prima sa convingere, totuși, este aceea că Logica constituie instrumentul indispensabil al Teologiei. Acest lucru trebuie însă înțeles numai ținând cont de cultura și textele la care avusese acces Abélard; el nu alege nominalismul și logica sau dialectica în detrimentul unui platonism sau al unui realism per se. Prin educație, Abélard este un dialectician care se opune realiștilor contemporani cu el și de aceea, în măsura în care respinge realismul, o face cu scopul de a respinge pozițiile unor oponenți ca Guillelmus din Champeaux sau
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
lui Plotin cu Platon. Un admirator respectuos, dar cu păreri personale. Mai relevant, totuși, ar fi să răspundem la întrebarea dacă această originalitate și contribuție deosebită a sa la teologie poate fi canalizată în încercarea sa de a-și remodela platonismul moștenit pentru a-l transforma într-un vehicul pentru exprimarea unei viziuni creștine. Sfântul Grigorie credea că acestea sunt probleme importante, demne de o atenție sporită. A-l trata doar ca pe un simplu scriitor spiritual înseamnă a uita că
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
continuare a cunoscutei lupte dintre "ziloți" și "politici" sau a celei dintre călugări și clerul secular, cu câștig pentru primii. S-a mai spus, după opinia lui F. I. Uspenski, că "explozia" isihastă este și o continuare a luptei dintre Platonism și aristotelism. Conflictul fundamental a fost însă alimentat de disputa înverșunată dintre "palamiți" și "varlamiți". Două ipostaze l-au făcut celebru pe Varlaam: cea de inamic al lui Palamas și cea de profesor de greacă al lui Petrarca. Un gânditor
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
Yedidia Ha'alexandroni"), (n. 15/10 î.Hr. - d. c. 54 d.Hr.) a fost un filozof mistic evreu de limbă greacă din Egipt, unul dintre cei mai mari filozofi elenistici din rândul evreilor. A încercat să combine religia iudaică cu platonismul, pitagorismul și stoicismul. A recurs în acest scop la interpretări alegorice ale dogmelor religioase tradiționale în spiritul acestor concepții filozofice. Concepțiile sale au avut un rol important în formarea teologiei creștine. Detaliile biografice sunt în număr mic și le regăsim
Philon din Alexandria () [Corola-website/Science/312564_a_313893]
-
împiedica ducerea până la ultimele consecințe a eliminării răului? Schnädelbach lasă oarecum în suspensie răspunsul la această importantă întrebare, dar se-nțelege din text că el este negativ. Al șaselea defect al creștinismului, după Schnädelbach, este rodul efortului de a integra platonismul. Ca urmare a acestei infuzii de filosofie platonică, a fost introdusă o separare radicală între suflet și corp, între lumea de aici și lumea de dincolo. Rezultatul este un dispreț pentru lumea pământească. Al șaptelea defect originar al creștinismului ține
Herbert Schnädelbach () [Corola-website/Science/309876_a_311205]
-
episcop al Cezareei și Leon al VI-lea Filozoful (sau Înțeleptul) (866 - 912). Fotie a elaborat doctrina Trinității, în cadrul unei dispute privind purcederea Duhului Sfânt, folosindu-se de teoria substanței a lui Aristotel. Fotie era interesat de aristotelism și respingea platonismul. Arethas a scris lucrări de logică, ontologie și psihologie, realizând și importante ediții din Aristotel și Platon. În secolele XI și XII, studiile de filosofie s-au dezvoltat și datorită întemeierii Universității din Constantinopol. Dintre profesorii cunoscuți ai acestei Universități
Filozofia bizantină () [Corola-website/Science/305598_a_306927]
-
românești în context comparat), în general metamorfozele sistemelor de semnificații umane. În autorul eseurilor conviețuiesc fertil medicul, psihologul, psihanalistul, omul de cultură, poetul, omul politic și publicistul. Dragomir are o perspectivă enciclopedista integratoare a dualismelor, o viziune care îmbină psihanaliza, platonismul și conștiința evoluției, a degradărilor și a scindării identității umane din diversele spații ale culturii și civilizației, propunând, de fiecare dată, un model soteriologic, o posibilă terapie.
Caius-Traian Dragomir () [Corola-website/Science/305322_a_306651]
-
Iustinian. Termenul de „neoplatonism” nu reprezintă o invenție a neoplatonicilor ci este mult mai târziu, din secolul al XVIII-lea. El a fost aplicat de către istorici pentru a indica existența unei anumite dezvoltări în istoria a ceea ce, tradițional, se numea „platonism” în mod indistinct. Este prin urmare un termen metodologic sau didactic, un instrument modern de delimitare între platonismul precreștin și cel de după Hristos. Astăzi termenul este utilizat pentru a desemna, în consecință, acel segment al tradiției „platonice” care s-a
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
XVIII-lea. El a fost aplicat de către istorici pentru a indica existența unei anumite dezvoltări în istoria a ceea ce, tradițional, se numea „platonism” în mod indistinct. Este prin urmare un termen metodologic sau didactic, un instrument modern de delimitare între platonismul precreștin și cel de după Hristos. Astăzi termenul este utilizat pentru a desemna, în consecință, acel segment al tradiției „platonice” care s-a dezvoltat în cultura păgână a Greciei elenistice în primele secole după Hristos, o tradiție spirituală esențialmente mistică dar
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
dezvoltat în cultura păgână a Greciei elenistice în primele secole după Hristos, o tradiție spirituală esențialmente mistică dar distinctă de creștinism. Reprezentanții acestei tradiții se considerau ei înșiși platonicieni, asumându-și însă o învățătură diferită de ceea ce înțelegem azi prin „platonism” și, mai ales, dezvoltând nucleul filosofiei platoniciene până la atingerea unui grad maxim de originalitate. Multe dintre textele pe care le utilizau, de altfel, crezându-le platoniciene, erau de fapt inautentice. Ei nici nu se fereau, în fapt, să apeleze chiar
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
lumea filosofică elenistică eșuase în a prescrie la modul convingător ceea ce Epicureanismul și Stoicismul speraseră: a-i face pe oameni fericiți. Creștinismul părea să aibă un succes crescând, deci intelectualii păgâni de limbă greacă au fost nevoiți să apeleze la platonism, o filosofie respectată de creștini, pentru a-și putea menține un statut demn. După moartea lui Platon, în 347 î.Hr., conducerea Academiei a fost preluată de către nepotul acestuia, Speusip (407-339), apoi, din 339, de către Xenocrates. Aceștia au fost, într-un
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
menține un statut demn. După moartea lui Platon, în 347 î.Hr., conducerea Academiei a fost preluată de către nepotul acestuia, Speusip (407-339), apoi, din 339, de către Xenocrates. Aceștia au fost, într-un anumit sens, primii platonicieni. Ceea ce au făcut însă, în numele platonismului, într-un efort de sistematizare, poate sta sub acoperirea unui program mai puțin vizibil în dialogurile lui Platon. Ei au încercat o reducere a Formelor la două principii, Unul și Diada. Xenocrates (396-314 î.Hr) va fi cel care va
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
Platon. Ei au încercat o reducere a Formelor la două principii, Unul și Diada. Xenocrates (396-314 î.Hr) va fi cel care va încerca să răspundă unor critici aristotelice, motiv pentru care poate fi considerat ca al doilea întemeietor al platonismului. Învățăturile lui Platon ajung până la neoplatonicieni mai ales în forma lăsată de el. Printre altele, Xenocrate va redefini noțiunea de Idee, pentru a evita celebra dificultate a „firului de păr” din dialogul Parmenide: Ideile sunt, în noua lui definiție, „cauze
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
va redefini noțiunea de Idee, pentru a evita celebra dificultate a „firului de păr” din dialogul Parmenide: Ideile sunt, în noua lui definiție, „cauze paradigmatice ale fenomenelor naturale firești” . Succesorul lui Xenocrate a fost Polemon (350-267 î.Hr), care împinge platonismul spre o sinteză cu influențe stoice. Acestora le urmează reprezentanții așa-numitului Platonism Mediu, o perioadă de vreo cinci secole, caracterizată de sincretism filosofico-mistic, susținut de doctrine în esență platonice dar cu serioase infuzii stoice, aristotelice, orientale, neopitagoreice. Este vorba
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
păr” din dialogul Parmenide: Ideile sunt, în noua lui definiție, „cauze paradigmatice ale fenomenelor naturale firești” . Succesorul lui Xenocrate a fost Polemon (350-267 î.Hr), care împinge platonismul spre o sinteză cu influențe stoice. Acestora le urmează reprezentanții așa-numitului Platonism Mediu, o perioadă de vreo cinci secole, caracterizată de sincretism filosofico-mistic, susținut de doctrine în esență platonice dar cu serioase infuzii stoice, aristotelice, orientale, neopitagoreice. Este vorba de personaje destul de puțin cunoscute ca Arcesilaus, Carneades, Antiochus din Ascalon (130-68 î
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
vorba de personaje destul de puțin cunoscute ca Arcesilaus, Carneades, Antiochus din Ascalon (130-68 î.Hr, în perioada activității sale Academia fiind deja pustiită, în urma căderii Atenei din anul 88, astfel încât Antiochus, la un moment dat singura autoritate în materie de platonism, predă lecții într-un gimnasium, el încercând să apropie platonismul de aristotelism și de stoicism), Aristus (fratele lui Antiochus, conducătorul școlii până în anul 55 î. Hr), Posidonius din Apameia (135-50 î.Hr.), apoi Theomnestus din Naucratis (activ în anul 44 î
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
din Ascalon (130-68 î.Hr, în perioada activității sale Academia fiind deja pustiită, în urma căderii Atenei din anul 88, astfel încât Antiochus, la un moment dat singura autoritate în materie de platonism, predă lecții într-un gimnasium, el încercând să apropie platonismul de aristotelism și de stoicism), Aristus (fratele lui Antiochus, conducătorul școlii până în anul 55 î. Hr), Posidonius din Apameia (135-50 î.Hr.), apoi Theomnestus din Naucratis (activ în anul 44 î. Hr), după moartea căruia centrul filosofiei platonice se mută la
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
activează nume ca Eudorus, cel împreună cu care asistăm la completarea amalgamului de doctrine existent deja în Academia Medie cu infuzii neopitagoreice. Tot aici, filosoful evreu Filon din Alexandria (20 î.Hr. - 45 d.Hr.) propune, la rândul lui, ideea conform căreia platonismul și stoicismul reprezintă cheia înțelegerii Vechiului Testament. Tot din Alexandria provine și Trasyllos, filosoful de curte al împăratului Tiberius, celebrul editor al textelor platoniciene, cel care propune și împărțirea corpus-ului platonician în nouă tetralogii (clasificare păstrată până azi). Asistăm
Neoplatonism () [Corola-website/Science/305392_a_306721]
-
multe puncte de vedere. Ei aveau un sistem de gândire care a rivalizat cu creștinismul, motiv pentru care ei pot fi considerați reprezentanți ai unui curent independent. Mai trebuie spus și că doctrinele gnostice se dezvoltă în același context cu platonismul mediu, apelând la surse compatibile și rivalizând adesea. Gânditorii la care creștinii se raportau cu apelativul „eretici” puteau include la fel de bine platonicieni (în sensul platonismului mediu și chiar neoplatonismului) sau gnostici, fără ca cele două curente să se confunde. Miezul filosofiilor
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
curent independent. Mai trebuie spus și că doctrinele gnostice se dezvoltă în același context cu platonismul mediu, apelând la surse compatibile și rivalizând adesea. Gânditorii la care creștinii se raportau cu apelativul „eretici” puteau include la fel de bine platonicieni (în sensul platonismului mediu și chiar neoplatonismului) sau gnostici, fără ca cele două curente să se confunde. Miezul filosofiilor neoplatonice stătea pe doctrina emanației (indiferent de particularitățile acesteia, de la Plotin la Proclus, de pildă), în vreme ce gnosticii trebuie reperați prin cosmologia lor dualistă. Cu toate
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]