1,160 matches
-
Profetului Muhammad. Această parte este finalizată cu o improvizație ("taksim") realizată la flautul ("ney") care simbolizează separarea de Dumnezeu. Devr-i Veled - În timpul acestei părți, derviții se înclină fiecare în fața celuilalt și realizează o procesiune impunătoare în șir indian în jurul sălii. Plecăciunea se spune că reprezintă confirmarea suflului divin prezent în fiecare. După ce toți dervișii fac acest lucru, îngenunchează și își scot mantiile negre. Cele patru stări de pace (salam)/ Cele patru saluturi - Acestea reprezintă partea centrală a sama-ei. Dervișii rotitori simbolizează
Ordinul Mevlevi () [Corola-website/Science/333579_a_334908]
-
-i splendoarea."" La rândul său Tiberiu Cosovan în articolul său „Botezul unui altar al Bucovinei” din cotidianul "Monitorul de Suceava" consemnează cu aceeași ocazie: ""Maestra Elena Greculesi („măiastra Bucovinei” cum a numit-o unul dintre vorbitorii care i-au făcut plecăciune la vernisaj) a revenit la Suceava pentru a-și împlini gestul de donație cu încă trei pânze, între care una de mari dimensiuni intitulată „Călător spre uitare”, care, în noua panotare, a devenit piesa centrală a expoziției." "Emoționată de momentul
Elena Greculesi () [Corola-website/Science/306438_a_307767]
-
data de 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei. Majoritatea criticilor au remarcat ecranizarea fidelă de către regizorul Iulian Mihu a romanului lui Marin Preda. În acest sens, Eva Sârbu scria următoarele: "„«Marele singuratic» este, fără îndoială, o adâncă plecăciune pe care cinematograful o face în fața literaturii. Ca film, el poate să placă, să displacă, să încânte sau să nedumerească, în nici un fel și în nici un chip nu poate trăi indiferența. Pentru că literatura în fața căreia se înclină poartă semnătura lui
Marele singuratic (film) () [Corola-website/Science/325973_a_327302]
-
el poate să placă, să displacă, să încânte sau să nedumerească, în nici un fel și în nici un chip nu poate trăi indiferența. Pentru că literatura în fața căreia se înclină poartă semnătura lui Marin Preda, dar și pentru că cel care face această plecăciune este Iulian Mihu. Un regizor cu ale cărui filme poți fi sau nu de acord, le poți accepta sau respinge, în nici un caz nu le poți ignora”". Analizând acest film, criticul Călin Căliman remarcă faptul că "Marele singuratic" este un
Marele singuratic (film) () [Corola-website/Science/325973_a_327302]
-
criticul Călin Căliman remarcă faptul că "Marele singuratic" este un film atipic pentru regizorul Iulian Mihu, "„un cineast cu personalitate agresivă”", care s-a dovedit aici a fi un „umil” supus al romancierului și scenaristului Marin Preda, filmul fiind "„o „plecăciune” în fața literaturii lui Marin Preda”". Alți critici au evidențiat însă simplismul și banalitatea ecranizării, considerând că valoarea filmului este mult scăzută de neînțelegerea spiritului cărții. Printre aceștia este și criticul Florian Potra care a făcut filmului o recenzie acidă: "„Vrând
Marele singuratic (film) () [Corola-website/Science/325973_a_327302]
-
un moment anume din evoluția Relațiilor Porții cu Țara Românească, Moldova sau Transilvania, respectiv „momentul inițial”. Din punct de vedere terminologic, cuvantul există din perioada bizantina, proskynesis. În limba română, „închinarea” apare cu termenul de „ a se închină”, „ a face plecăciune”. În istoriografia românească, închinarea are două înțelesuri: fie acceptarea plății unui tribut către Poartă, fie că „supunere” sau „capitulațiune” în fața sultanului. În izvoarele vremii, „închinarea” Țărilor Române față de Poartă era asociată cu cel puțin una din următoarele acțiuni politico-diplomatice: prezentarea
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
mod limpede, autorul, actorii și spectatorii credeau cu toții că libertatea gândirii se acordă de sus. Deși totul se petrecea în timpul unui regim politic lipsit de maniere, nu e mai puțin adevărat că libertatea de gândire nu prea e compatibilă cu plecăciunile și cu reverențele. Această libertate, nimeni nu ți-o va dărui în veci; n-o vei avea decât dacă ți-o iei cu de la tine putere, nesocotind propria- ți chibzuință și, cu atât mai mult, prejudecățile celor care, mai șireți
Arta posibilului și inconștientul politic by Andrei Vieru () [Corola-journal/Journalistic/3837_a_5162]
-
puțin. — Maimuțoiule, când intri la templu, trebuie să-ți schimbi starea și să fii mai disciplinat, îi spuse el băiatului. Învață și să citești puțintel și să te vedem curând preot uns. Hiyoshi mormăi scurt a încuviințare și făcu o plecăciune. Ajuns dincolo de gard, seuită de mai multe ori în urmă spre silueta mamei sale, care îl privea dispărând în depărtare. Micul templu se afla în vârful unei ridicături numite Yabuyama, la o oarecare distanță de sat. Templu buddhist al sectei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
olarii din Seto, familiile clenților favoriți din Nagoya și Kiyosu, membri ai clanurilor de samurai, chiar și cunoștințe ale rudelor. Din acea seară începând, avea să vină un iureș îngrozitor de oameni. În ziua aceea, Sutejiro era deosebit de bine dispus. Cu plecăciuni adânci, își întâmpina personal musafirii, scuzându-se că-i neglijase în anul trecut. În camera ceaiului, care era decorată cu o floare splendidă, aleasă cu multă grijă, frumoasa soție a lui Sutejiro servea invitații cu ceai. Toate ustensilele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
trăit încă zece zile, sau douăzeci? Deschide! Plângând, Oetsu se supuse, spunându-i lui Hiyoshi: — Nu poți decât să-l faci să se simtă și mai rău. Salută-l și pe urmă pleacă. Hiyoshi se opri în fața camerei, cu o plecăciune. Danjo stătea rezemat de niște perne, plin de sânge. — Hiyoshi, ai fost alungat de la olărie? — Da, domnule. — Hm. Foarte bine. — Cum? făcu Hiyoshi, nedumerit. Nu e nici o rușine să fii concediat, dacă n-ai fost necredincios sau nedrept. — Înțeleg. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Mamă, am aici două măsuri de sare pe care mi le-a plătit olăria. Le-am câștigat din munca pe doi ani. Surioară, pune-le în bucătărie, lăsă Hiyoshi jos săculețul cu sare. — Îți mulțumesc, spuse mama lui, făcând o plecăciune spre săculeț. Asta-i sarea pe care ai câștigat-o din prima ta ieșire în lume. Hiyoshi era satisfăcut. Privind fața fericită a mamei sale, era și el atât de fericit încât i se părea că plutea. Jură că, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
rău stomacul. Altceva nu pot face. Voi merge până-n zori. — Dacă vrei, vino cu mine. — Încotro? — La Hachisuka. Așează-te la casa mea. Îți vom da te mâncare și-o să te-ngrijim până te însănătoșești. — Mulțumesc, făcu Hiyoshi o mică plecăciune umilă; privindu-și picioarele, păru să cugete ce avea de făcut mai departe. Înseamnă că mă vei lăsa să locuiesc acolo și să lucrez pentru dumneata? Îmi place felul tău de-a fi. Ai cuvântul meu. Dacă vrei să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mult pe Sutejiro și soția lui, încât nici nu erau siguri că nu visau. Se grăbiră să-i aranjeze vizitatorului lor sandalele pentru a le putea încălța cu ușurință, apoi porniră grăbiți înaintea lui spre poartă, unde făcură mai multe plecăciuni. Ofuku, care veni și el, fu uimit să-l vadă pe Hiyoshi. — Vom încercam să ne găsim timp pentru a veni la Hachisuka să ne aducem omagiile în persoană, spuse Sutejiro. Te rog, transmite-i Domniei Sale cele mai alese salutări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
afla în fața oamenilor săi, dar era un lucru comun ca un ronin să nu se arate umil înaintea unui samurai care servea un senior sau un războinic de rang mai înalt. Deși era înarmat cu o lance, Mitsuhide făcu o plecăciune și vorbi politicos: — E o plăcere să te cunosc. Am mai auzit de numele dumitale, precum și de respectabilul nume al Stăpânului Koroku. Eu sunt Akechi Mitsuhide, vasal al Seniorului Saito Dosan. Politețea salutărilor îl făcu pe Shichinai să se simtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
problema asta în particular, de către Maestrul Shohaku, e ca și cum încă n-aș fi auzit și te-aș fi trimis într-o misiune. Înțelegi? — Înțeleg foarte bine. Mi-am întipărit-o în inimă. Lui Hiyoshi i se înfundase nasul. Făcu o plecăciune în fața lui Kahei, apoi încă una, și încă una. În noaptea aceea, părăsi casa Matsushita. Întorcându-se să privească în urmă, jură: „N-am să uit. N-am să uit.” Învăluit în marea bunătate a acelui om, Hiyoshi se întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ace. Doku, găsind tensiunea insuportabilă, trecu lângă Nobunaga și se aplecă până la tatami. — Domnul așezat acolo e Seniorul Saito Dosan. Binevoiți să-l salutați, doamne? — Așa? replică Nobunaga și se desprinse de coloană, îndreptându-se, pentru a face o singură plecăciune. Sunt Oda Nobunaga. Încântat de cunoștință. Odată cu schimbarea de poziție și salutul lui Nobunaga, Dosan se mai îmblânzi și el. — Demult nădăjduiam să ne întâlnim. Mă bucur că azi mi-am putut împlini această scumpă dorință. — E un lucru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de la intrare. Frații se dădură la o parte, aruncându-se pe podea. — A! Sado și Mimasaka. Sunteți bine amândoi? Mă gândeam să mă duc până la Moriyama, dar m-am hotărât să trec mai întâi pe la Nagoya, la un ceai. Toate plecăciunile și temenelele astea sunt mult prea serioase. Dați-le încolo de formalisme. Repede, aduceți-mi un ceai. Spunând aceste cuvinte, trecu pe lângă ei și se așeză pe platforma din sala mare a castelului pe care-l cunoștea atât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
face decât să adauge, pe lângă jignire, și insulta. — Despre asta voiai să-mi vorbești? — Da, și îți sunt foarte recunoscător pentru ceea ce ai spus. Te rog să nu uiți promisiunea pe care tocmai mi-ai făcut-o. Tokichiro făcu o plecăciune dar, când înălță capul, Inuchiyo plecase. Peste câteva zile, Tokichiro sosi în vizită la Mataemon. În legătură cu cele discutate deunăzi, spuse el pe un ton formal. M-am întâlnit cu Domnul Inuchiyo și i-am explicat cu băgare de seamă nemulțumirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nici o vină. În clipa când ai ajuns la această înțelegere, ai devenit cel mai loial cetățean al provinciei. Haide, să bem. Apoi, după puțină odhină, să ne apucăm iarăși de treabă. Maistrul primi ceașca în ambele mâini și făcu o plecăciune din tot sufletul. Dar nu bău. — Ascultați! Toată lumea! strigă el, sărind dintr-o dată în picioare și ridicând ceașca sus. Vom face întocmai cum spune Domnul Kinoshita. După un rând de sake, ne întoarcem la lucru. Ar trebui să ne fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
sunt, Tokichiro! ridică el și mai mult vocea, luând-o la fugă spre ea. Iartă-mă că te-am neglijat. Am fost ocupat cu treburile. Nene stătea pe jumătate ascunsă după poartă dar, întrucât Tokichiro o salutase deja, făcu o plecăciune grațioasă, de nevoie. Sănătatea trebuie să fie pe primul lor, spuse ea. — Tatăl tău e acasă? Nu, e plecat. În loc să-l invite înăuntru, făcu doar un mic pas înapoi. — Ei, dacă Domnul Mataemon lipsește... Tokichiro își dădu repede seama cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
până când o altă servitoare veni să-și șoptească ceva la ureche. Doamna de onoare nu mai putea face nimic altceva. Îi întrerupse din nou: — Scuzați-mă, stăpâne... Îmi pare nespus de rău, însă Domnia Ei e foarte agitată. Cu o plecăciune în fața lui Ieyasu, îi aminti încă odată, timidă, să se grăbească. Ieyasu știa că personalul soției sale era mai tulburat decât oricine de această situație, iar el, unul, era un om răbdător. A, da, spuse, întorcându-se, spoi adăugă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
umbra brazilor. Dumbrava largă de brazi care șerpuia în lungul castelului era, în timp de război, un ansamblu militar, dar pe timp de pace cărările sale prelungi și late erau folosite ca teren de călărie. Ieyasu descălecă grăbit, făcând o plecăciune respectuoasă în fața lui Sessai: — Vă mulțumesc că v-ați sacrificat timpul pentru a veni aici astă seară, Sfinția Voastră. — Mesajele acestea sosesc întotdeauna pe neașteptate. Fără îndoială, te-a deranjat. — Câtuși de puțin. Sessai era singur. Umbla încălțat cu niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
lui Yoshimoto foșneau sonor în tăcerea care se lăsase. Se așeză, neînsoțit nici de paji, nici de servitori. Singurii slujitori prezenți se țineau mai în spate, la doi, trei metri distanță. — Scuzați-mă pentru întârziere, spuse Yoshimoto, ca răspuns la plecăciunile statului său major de campanie; apoi, învrednicindu-l cu o atenție deosebită pe Sessai, adăugă: Sfinția Voastră, mă tem că v-am deranjat. În ultima vreme, Yoshimoto avea obiceiul de a se interesa cu ocazia fiecărei întâlniri de sănătatea călugărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
din lămpi era aproape consumat, iar feștilele gata să se stingă sfârâiau încet. Deodată, Nobunaga săltă capul și strigă: — Sai! Sai! E cineva aici? SENIORUL CU DINȚII ÎNNEGRIȚI Ușa din lemn de cedru se deschise fără zgomot. Sai făcu o plecăciune reverențioasă în fața lui Nobunaga și închise încet ușa în urma ei. — V-ați trezit, stăpâne? — Ce oră e? — Ora Boului. — Bine. — Ce porunci dați? Adu-mi armura și pune să-mi înșăueze calul. Și pregătește-mi ceva la micul dejun. Sai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
totuși să sădesc câteva crizanteme. Poate că, mai târziu, îmi faci onoarea de a le privi. Mataemon era tratat galant dar, întrucât gazda sa era o rudă apropiată a lui Nobunaga, se așeză la o distanță respectuoasă și făcu o plecăciune adâncă. Oare care era scopul invitației? se întrebă el, cam neliniștit. — Mataemon, fă-te mai comod. Ia-ți o pernă. Poți vedea și de aici crizantemele. A te uita la crizanteme nu înseamnă numai să privești niște flori, să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]