2,966 matches
-
mă trezesc văd o corolă de chipuri bărbătești și simt cum sunt stropit cu apă, În timp ce blițurile Îmi ciugulesc retina. Naufragiasem Într-una dintre fundăturile rețelei care unea toate calculatoarele din lume implicate În VirtualEve. Se aflau aici mulți navigatori plecați să vâneze sirene În realitatea care nu exista, fiecare după dotare, dorință și conexiune. Unii fuseseră aduși aici de o furtună care distrusese servere, altora li se blocase calculatorul În plină călătorie, rămânând suspendați undeva Într-un spațiu intermediar. Câțiva
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
după ce Kiki fu În sfîrșit Împachetat pentru expediere și, cu un aer resemnat, Își luă rămas-bun de la părinții săi, și după ce Marychka Îi asigură Încă o dată că va avea grijă de el ca de ochii din cap, odată cei doi plecați, confuzia și tensiunea mocnită de pînă atunci dispăru ca prin farmec, În locul lor făcîndu-și loc armonia și buna Înțelegere. Dureros pentru Christina era să constate că asta se datora În primul rînd absenței lui Kiki. Într-un elan generat de
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
puțoiu ăsta de Toal? Ar fi trebuit să citesc scenariul. Împuțita de Carole! Vacă Împuțită și sonată. Morții măsii. Ar fi trebuit să citesc scenariul ăla. Informațiile Înseamnă putere, sau așa se spune. Dar n morții măsii. Ține-ți capul plecat, Împietrește-ți inima și o să fii ok. Respiră lent. Respiră lent. Ușor de făcut. Inimile noastre sînt Împietrite În meseria asta. Trebuie să fie la fel de Împietrite ca și capetele sponsorilor noștri și asta ne distruge pe noi. Ei Își pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
aspiră din punga de plastic, substanța toxică ce-i Întunecă mințile și Începe să ragă tâmp și să se lovească peste fațăi. Nici un trecător nu se sinchisește, nu-i dă atenție, toți trec pe lângă el cu fețe Încruntate și capetele plecate, de parcă ar căuta ceva ce tocmai au pierdut. O bătrânică sfioasă, cu alură de copil de 11-12 ani, stă ghemuită pe prima treaptă ce duce În hăul metroului, dând tot timpul din cap ca o păpușă mecanică, și privind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Ierusalim pe asinul legendar, la mulțimea de iudei care l-a Întâmpinat cu flori.... O zi În care este decis să nu se ducă la gura metroului și să-i citească lui Kawabata, ce a scris cât a fost el plecat. Aseară, a Încălzit apă și l-a ajutat pe bătrânul tovarăș de sărăcie, să se spele În ligheanul hârbiut, ia aruncat la gunoi hainele de pe el și l-a Îmbrăcat cu haine curate, primite de pomană de la o asociație de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
au scânteiat pentru o clipă în luciul lamei. Honor Klein puse teaca pe masă și lăsă sabia încet în jos până ce aceasta ajunse lângă piciorul ei. Lama lustruită se evidenția pe fundalul închis al rochiei ei iar ea, cu capul plecat, privea în jos spre lama ușor curbată. Începu să vorbească pe un ton sec, de parcă ar fi ținut un curs. În Japonia aceste săbii sunt privite aproape ca niște obiecte de cult. Sunt făcute nu numai cu multă grijă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
descuiată. Am înaintat pe o potecă făcută din cărămizi acoperite de mușchi, care separa casele una de cealaltă, și astfel am ajuns într-o grădină. Am făcut un pas înapoi. Mai sus de conturul întunecat al unui copac cu ramuri plecate, lumina lunii cădea pe zidul din spate al casei cufundate în întuneric. Două uși mari cu geam dădeau din grădină spre o încăpere de la parter. Am pășit încet prin iarbă și am pus mâna pe ușă. A trebuit să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
whisky și m-am pregătit să plec. Mânat de un imbold spontan, m-am înclinat politicos în fața lui Palmer. El și-a plecat capul și, pe când ieșeam din cameră, l-am văzut cu privirea ațintită asupra focului și capul tot plecat. Mângâie grilajul căminului cu piciorul gol. Pe când închideam ușa de la intrare l-am auzit ieșind din salon și îndreptându-se spre scări. M-am oprit și m-am uitat o clipă la fereastra luminată, întrebându-mă ce discuție îngrozitoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
jos paharul cu whisky, ținându-și încă batista la ochi, și s-a căutat prin buzunare. Mi-a dat o monedă și i-am dat-o Antoniei prin ușă. Am auzit muncitorii plecând. Îmi doream să-l văd pe Palmer plecat. — Am să cobor cu tine, i-am spus. O să oprim un taxi în stradă. A acceptat dând din cap. Mi-am tras pantalonii și sacoul peste pijama și am ieșit. Antonia dispăruse. În lift Palmer își tot tampona ochiul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
rochie de mătase sau un halat. Avea brațele dezgolite de la cot în jos. Rămase în picioare în spatele lui Palmer al cărui trup relaxat parcă iradia, arătând limpede că percepe prezența ei; amândoi mă studiau cu atenție, Honor își ținea capul plecat iar bretonul lucios îi cădea peste frunte încadrându-i ochii. Cum ea stătea în spatele lui Palmer ca un învingător, trupul lui relaxat voluptuos parcă purta eticheta „victimă”. Am simțit că trebuie să-mi feresc privirea. — L-am invitat pe Martin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cap. M-am înfiorat. Când m-am lăsat în genunchi de partea cealaltă a trupului lui Georgie mi-am dat seama că cele două femei alcătuiau pentru mine, pentru o clipă, o pietà nespus de stranie: Honor ținându-și capul plecat, arătând deodată blândețe și grijă, și Georgie, răpusă, străină, adormită. Honor ținea încă mâna pe umărul lui Georgie. Ca și cum acest gest o recompunea logic pe fata cufundată în somn, am simțit că acum pot să o ating și eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am putut suporta liniștea care se așternuse și, ca să nu-l mai aud încă o dată, am deschis ușa. Honor Klein stătea în semiîntunericul de pe palier. Ne-am privit în tăcere, eu încremenit cu mâna pe ușă, ea ținându-și capul plecat și privindu-mă pe sub sprâncene. Pe buzele roșii, arcuite, stăruia un zâmbet crispat abia perceptibil. M-am întors, permițându-i astfel să înainteze spre lumină în urma mea. Am intrat în salon și m-am oprit lângă fereastră, astfel încât patul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
De ce-ar fi fost goliciunea o condiție umană mai autentică decât alta? Dora traversă strada. Șchiopătând cu douăzeci de metri mai În spate, priveam haina ei sclipind printre copaci și mașinile parcate. Dar cum Își ținea capul, ridicat, sau plecat? Ridicat. Plecat. Nu, ridicat. (Juca cumva șotron?) Deodată mi-am dat seama că bocancii mei chițăie ca niște animale prinse În capcană. Sprijinind piciorul damblagit de celălalt genunchi, am inspectat talpa: cusăturile erau pleznite, plăcuța de metal dispăruse. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ar fi fost goliciunea o condiție umană mai autentică decât alta? Dora traversă strada. Șchiopătând cu douăzeci de metri mai În spate, priveam haina ei sclipind printre copaci și mașinile parcate. Dar cum Își ținea capul, ridicat, sau plecat? Ridicat. Plecat. Nu, ridicat. (Juca cumva șotron?) Deodată mi-am dat seama că bocancii mei chițăie ca niște animale prinse În capcană. Sprijinind piciorul damblagit de celălalt genunchi, am inspectat talpa: cusăturile erau pleznite, plăcuța de metal dispăruse. Trebuia să pun altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o doză de bun simț? O doză de decență? Să-mi fi venit mintea la cap, cum se zice? Ei bine, unde mi-or fi fost mințile în după-amiaza când, venind acasă de la școală, am găsit-o pe maică-mea plecată și frigiderul aprovizionat cu o bucată zdravănă, purpurie, de ficat crud? Cred că ți-am mărturisit deja chestia cu ficatul pe care l-am cumpărat de la măcelărie și pe care l-am cordit în spatele în spatele unui panou publicitar în drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
șiksele după felul perdelelor pe care le pun mamele lor la geamuri. Și-apoi, goimii pun la fereastra din față și o bucată mică de pânză albă cu o stea brodată pe ea, în cinstea lor și a băieților lor plecați în armată - o stea albastră dacă băiatul e în viață, una aurie dacă e mort. „Iată o măicuță cu stea aurie“, zice Ralph Edwards pe un ton solemn, prezentând o participantă la concursul radiofonic Adevărul sau consecințele, care în două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Se gândi dacă făcuse bine sau nu să pună această Întrebare. Nu era obișnuit ca pericolul să aibă Înfățișarea unei englezoaice, fată bătrână, puțin beată de gin - putea simți mirosul. Riscurile pe care le Înfruntase până acum ceruseră doar capul plecat, degetul ager, minciuna pregătită. Domnișoara Warren ezită și ea, iar ezitarea ei i-a fost bărbatului ca o gură de aer pentru un pușcăriaș. — Am crezut că v-am văzut la Belgrad, spuse ea. — N-am fost niciodată acolo. Ieșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu două fețe, o zeitate care-i consola pe cei săraci În supărarea lor când Își ridicau ochii spre pogorârea lui printre coloane și o zeitate care-i convinsese, În numele unui viitor nesigur, să-și Îndure durerile stând cu capul plecat, În timp ce valul coriștilor și al preoților, cu tot cu cântece, trecea pe lângă ei. Stinsese lumânarea aceea cu propria lui suflare, spunându-și că Dumnezeu nu era decât o ficțiune inventată de cei bogați pentru a-i ține fericiți pe cei săraci. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
el obligat să repete ceva mai tare, pentru că trenul trecea pe sub un pod. Ce spune despre asta specialistul În medicină? Privirea lor politicoasă, relaxată și atentă Îl făcu pe dr. Czinner să-și piardă șirul gândurilor. Stătea cu capul puțin plecat, incapabil să-și aducă frazele sceptice din minte până pe buze. Era pentru a doua oară În seara aceasta că-și pierdea capacitate de exprimare. Cum să se bazeze pe ea când va ajunge la Belgrad? Și pe urmă, spuse domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
posesivă, el va obosi curând. Era riscant să-i faci probleme unui bărbat. Fericirea ei nu era atât de sigură Încât să Îndrăznească să-și asume cel mai mic risc În privința asta. Privi În urmă: Myatt stătea cu capul puțin plecat, mângâind cu degetele o tabacheră de aur. Mai târziu Îi păru bine că aruncase această ultimă privire. Urma să-i folosească ca o emblemă a fidelității, o imagine pe care s-o poarte cu sine, astfel Încât să poată spune: „Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Țăranii dădură Înapoi și trecură iar dincolo de linii, dar reveniră fără veste, Încăpățânați, stupizi și incorigibili. În sala de așteptare tăcere dura de destulă vreme. Dr. Czinner se Întorsese la sobă. Fata stătea cu degetele mari Împreunate și capul puțin plecat. Știa ce făcea - se ruga ca iubitul ei să se Întoarcă după ea cât mai curând și, din fereala cu care o făcea, Își dădu seama că nu era obișnuită să se roage. Era foarte speriată și, cu o simpatie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
traversat ultima jumătate de secol ca un cal nărăvaș cu frâul cenzurii însângerându-l adesea, aștept romanul Cristina, sau morile de vânt ale vremurilor ca pe un finis coronat opus, sperând că va aduce la cheiul prezentului corabia cu cei plecați cândva la drum, să vedem câți au mai ajuns, dacă au atins țărmul visat și ce bagaje poartă cu ei... Și, revenind la cartea în chestiune, Cursa rapidă, plecată iarăși din rada marelui port Editura Junimea, către noi, cititorii, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
opus, sperând că va aduce la cheiul prezentului corabia cu cei plecați cândva la drum, să vedem câți au mai ajuns, dacă au atins țărmul visat și ce bagaje poartă cu ei... Și, revenind la cartea în chestiune, Cursa rapidă, plecată iarăși din rada marelui port Editura Junimea, către noi, cititorii, îmi place s-o evoc pentru că mi-a rămas în amintire ideea centrală o dorință etern-umană (sau vanitate?!) care ne umflă pânzele corăbiilor; visăm să urcăm într-o cursă rapidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
bate discret cu tocul în mocheta de sub picioare, din ce în ce bătăile se amplifică, se stabilesc într-un ritm anume, brațul stîng descrie nervos un arc de chemare, oprindu-se întins, parcă ar sta sprijinit pe umărul vecinului, capul plecat al lui Săteanu se scutură prompt, părul îi flutură prin aer, fruntea rămîne în sus iar brațul drept, cu paharul strîns între degete, se duce la spate, lipind puternic dosul palmei de șale; călcîiul stîng zvîcnește de două ori lovind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ce-aș fi? clătină din cap femeia, privind aiurea. Profesorul continuă să stea în picioare lîngă masă, fascinat de gîndul că regăsește în bătrîna din fața sa multe din trăsăturile doamnei de odinioară, care, trecînd maiestuos pe lîngă țăranul cu capul plecat, l-a întîmpinat cu mîna întinsă, ieșită grațios prin mîneca largă. "Uite așa va fi și fiică-sa peste ani" își amintește că și-a spus. Pot să iau loc? A? Poftim, poftim! Scuză-mă, eram cu gîndul... dezvelește bătrîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]