349 matches
-
arborat o expresie stoică, începe brusc să-l provoace prin gîfîieli excitate ? Singurul sens al comportamentului ei e un pornosens : șerbănescu se înfierbîntă scriind despre gagici torturate de comuniști. Sigur că n-ajunge niciodată prea departe din cealaltă direcție îl podidește mereu literatura. De ce s-a sinucis marinarul ?, zbiară Vișan, referindu-se la un personaj din cartea Milenei. Cum Milena ne-a regalat la începutul filmului cu un pasaj din cartea ei, din care reieșea clar că marinarul s-a sinucis
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
îl mai supără, nici azi nu prea mai are nădejde în această mână. Dar Mihăiță care s-a ridicat îi este de mare ajutor, deși nici nu a împlinit zece ani iar cu vremea se va ridica și Gheorghiță. O podidiră din nou lacrimile când își aminti de cei patru copii pe care i-a pierdut tot în vremea războiului, răpuși de boli, pe vremea aceea neputând să primească îngrijiri medicale, asistența sanitară fiind aproape inexistentă la sate. îi pare rău
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Costache, cred că n-am uitat ceva...ia să văd...pânză albită este, ceară de albine pentru lumânări mari și toiag am pus. Am luat și zahăr și bomboane și busuioc și tămâie...tot ce trebuie la o înmormântare... O podidiră iar lacrimile acestea scurgându-se pe obrajii crestați de riduri, parcă mai adâncite de durerea mare ce o îndura acum. își șterse lacrimile cu amândouă palmele și apoi își zvântă mâinile cu șorțul cel nou, cusut de Emilia la atelierul
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
-i mai pară rău. Dimineață toți din familie s-au răspândit fiecare la treburile lor. Pe la amiază când copiii sau întors de la școală Maria privi spre ei și își aminti de spusele lui Costache și de visele ei și o podidi din nou plânsul. Maricica se apropie de dânsa și își aminti de o poezioară pe care o învățase la școală, recitând în gând : De ce plângi, maică, de ce plângi/ îți curg p e față în broboane/ Atâtea lacrimi, să le strângi
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
unde îi lăsase pe Roibu și Steluța la păscut, Cuța se opri. Privind spre fundul râpei, Dumitru îl vede pe Roibu culcat, cu capul într-o parte. Privind cu atenție, vede și urme de sânge, coboară în râpă și-l podidesc lacrimile, când vede carnea sfâșiată la crupa calului și la gât. îi pare rău că i-a lăsat singuri de dimineață, dar așa i-a spus taică-su să se întoarcă și să-și facă lecțiile. Dar unde o fi
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
de mine și mi-a luat simțirile. Eram fericită să mor... Țamblac, sleit, gâtuit, o mângâie, cu durere: Gata... A trecut, fetițo... A trecut... Maria, necruțătoare, rece: ...Toți... toți au trecut prin mine, încearcă ea să continue, dar, deodată, o podidesc lacrimile și îngână printre hohote de plâns: Și ... și n-aveam decât paisprezece ani, unchiule... paisprezece ani... Țamblac plânge: Gata fetițo... Gata... S-a sfârșit... A trecut, încearcă el s-o liniștească și o mângâie ca pe un copil, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
încremenită, speriată, se lipise de perete. Uitase de ea. O ia de mână și-i spune oftând: Voichiță, vezi și tu...Aiasta-i... Voichița se prăbușește la pieptul lui, se agață de gâtul lui, își mușcă buzele să n-o podidească plânsul -Ște... Ștefane , Măria ta!... Ai grijă!... Ai grijă! N-ai teamă, o mângâie Ștefan. Am "Îngerul" cu mine. O să fie bine. Tu să fii cuminte. Ai grijă de tine, îi spune cu blândețe, își îngroapă fața în părul ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dar unde-i ușor? Și te-ai întors... Nu ți-a fost ție teamă c-o să-ți tai capul pentru că ne-ați bălăcărit cu vârf și îndesat, cu mult spor? Teamă?! râde Stanciu încetișor. Și încă ce spaimă!... Dar te podidește de-odată, te mistuie un dor de țară... Un dor neostoit ce te cheamă: Acasă!... Acasă!... E greu de explicat. Probabil e în firea omului și nu numai, toate ființele au dorul aiesta. Trebuie să-l trăiești ca să-l înțelegi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cal... M-au fugărit o noapte întreagă, dar mi-au pierdut urma. Taica făcuse din mine un călăreț neîntrecut. Când se crăpa de ziuă, calul a poticnit, s-a culcat cuminte în frunzele ruginite era toamnă târzie și l-a podidit sângele și pe gură și pe nări. Mă privea blând și ochii i se abureau încet... I-am încolăcit grumazul, mi-am ascuns fața în coama lui și am izbucnit în hohote de plâns. Urlam, mă tăvăleam prin frunzele ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vodă-Petru, aici, chiar în ăst paraclis în timp ce se ruga. Se ruga, poate, să-l ierte Domnul pentru păcatul de moarte: "uciderea de frate"... Cu pumnalul împlântat în spate, Petru s-a prăvălit peste ucigaș, să-l sugrume, dar, l-a podidit sângele pe gură și s-a prăbușit, acolo, lângă ușă. De te uiți bine, se vede încă o pată cenușie. Nimeni nu s-a-ncumetat s-o șteargă. Sângele închegat era blăstămat cu moarte... Blăstămul l-a urmărit însă și pe Alexăndrel-Vodă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe fătucă la bolnița mănăstirii Neamțului. Ce-or fi găsind muierile la el, se întreabă Cupcici scobindu-se în nas, de unde scoate un muc pe care îl face cocoloș între degete. Are pe vino-n-coa'... Dracu' să-l ia! explică Alexa podidit de invidie. Muieri, poale lungi și minte scurtă, scuipă Cupcici cu dispreț. Ți-ai luat nevestică tinerică, frumușică. Te-ai băgat cioban la turmă de iepuri... Să-ți târgui și o pereche de coarne, îl înțeapă Alexa din invidie. Du
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mea, mândria mea, voința mea? Mai presus de... de... I se pune un nod în gât și vocea i se curmă. Bea, bea "să stingă focul"... Dacă... dacă nu se poate altfel, bolborosește Alexandru, cu dinții încleștați să nu-l podidească plânsul, mă duc... "Fie numele tău binecuvântat", șoptește Vlaicu și întoarce capul spre fereastră, să nu se vadă că-și șterge pe furiș o lacrimă strecurată. Boierii tac, nu suflă. Ștefan privește în gol, undeva, departe... Privește în amurg colinele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de tine! E o poruncă! "Să am grijă!", se dezlănțuie ea. Cine vorbește! Cel ce se aruncă în luptă cu moartea! Promite-mi că n-ai să... să mori, Ștefane, se roagă ea și își mușcă buzele să n-o podidească plânsul, dar i s-au înrourat ochii și o lacrimă se sparge șiroind pe obraz. Ștefan zâmbește trist: Care oștean ar putea promite... Doar lașii! Bine, bine, o să am! o împacă el văzând că zăgazul lacrimilor s-a rupt. Îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
teamă... Stinsul stelelor e aproape... Cucoșii stau să cânte... Voichițo, să ne despărțim ca doi oșteni; acu, doar, ești într-un fel -, ești oștean în oastea lui Ștefan Vodă. Să ne cerem iertare... Voichița își mușcă buzele să n-o podidească iarăși, plânsul... Ște... Ștefane, Măria ta! Să te întorci sănătos, victorios! O să te apăr cu rugăciunile mele. O să te ocrotesc cu... cu dragostea mea... Știu de la maica... știu un descântec pe care îl știe de la bunica, care îl știe de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
care să lucrez? De ce nu insiști să ți-o repare mecanicul? Mi-a spus că mașina este defectă de mai mulți ani! Nu-i adevărat. Mașina e bună. Învață să o folosești. Când venea ora de mers la serviciu mă podidea plânsul și ajungeam cu un nod în gât la noul loc de muncă. Încercam să pornesc mașina uriașă, dar aceasta rămânea nepăsătoare la încercările mele. Cele opt ore în care nu făceam nimic și eram supravegheată continuu, erau cumplite și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
acest suspin al lui și-n aceste cuvinte sinteza întregei lui vieți, și poate c-o ultimă străfulgerare de conștiință a străbătut în clipa aceea lanțul tuturor suferințelor lui, din copilărie și până în ceasul în care se afla. M a podidit plânsul și-am plecat. De-atunci nu l-am mai putut vedea...” (Curentul Eminescu, 1892; în Al. Vlahuță, Opere alese, Ediție critică de Valeriu Râpeanu, Vol.II, p.383 384) Luată în sine, această amintire este emoționantă, și abia dacă
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Mesagiul este scris în stilul cronicarilor, place mult și face o adâncă impresiune. Scena este emoționantă și mișcătoare. Ion Brătianu, când citește rândurile din mesagiu în care se vorbea despre vitejia armatei române și reînvierea vechilor virtuți ale neamului, este podidit de lacrămi. Nemaiputând continua trece mesagiul lui Kogălniceanu care, după câteva rânduri, este silit să se oprească la rândul său înecat de emoțiune. Citirea mesagiului este sfârșită de Gheorghe Chițu, ministrul Instrucțiunii.32 (Id., ibid.) 32. Corpurile legiuitoare s-au
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Căpitan, strigând: „Cănel, Cănel!”. Căpitanul s-a oprit și cu un genunchi în pământ a așteptat o cu brațele deschise ridicându-se cu ea în brațe, a acoperit-o cu sărutări, în timp ce fetița țipa bucuroasă: „Cănel. Cănelul nostru!”. M-au podidit de-a binelea lacrimile, căci bănuiam furtuna de sentimente ce bătea în acel moment în sufletul Căpitanului, la vederea familiei sale. Numaidecât au fost invitați de un ofițer să intre în Corpul Gărzii, unde a decurs întrevederea. Am așteptat cu
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
că peste tot ploua, iar eu nu eram capabilă să înțeleg nici măcar ploaia. În vecii vecilor. O să mor și n-o să fiu în stare să înțeleg un singur camfor, o singură ploaie. Bineînțeles că m-am întristat și m-au podidit lacrimile. În timp ce plângeam, mi-aș fi dorit să mă îmbrățișeze cineva. Dar n-avea cine. Mă simțeam singură pe lume. De aceea stăteam în pat și plângeam. Între timp s-a înseninat, apoi s-a întunecat și n-am mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în alboare-mi zidărea obrazul,/ ochii mei sporea fără nici un adaos,/ a uimirii la fel, bălană suflare spăla străveziu/ schimbarea la față, învelimea de violoncel înăuntru,/ ca pe o cetate uitată mă dezgropa din gorganul până-n tavan,/ oseminte de lacrimi podideau în ivire -/ singur sigiliul tău - singură Inmem.” SCRIERI: Non possumus, București, 1972; Miraria, București, 1977; Adică, București, 1982; Șaizeci poeme, București, 1986. Traduceri: Serghei Mihalkov, Ilia Golovin, București, 1950; I. S. Turgheniev, Rudin, București, 1950 (în colaborare cu Violeta Jianu
GAFTON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287127_a_288456]
-
poeziile în vers alb (Poezii în vers alb, 1983). Un ton neașteptat de aspru, răbufnind în sarcasme și blesteme, zvâcnește în Balade și strofe răzlețe (1943). Cu toată jalea pe care o lasă în urmă, războiul, „stihie” devastatoare, insuflă bucovineanului podidit de patriotice simțiri impulsuri de energie combativă. O antologie din versurile lui C., Scrieri lirice, s-a editat în 1970. Respirând o seninătate ce îngăduie și câte o inflexiune de umor, sonetele - înmănuncheate în Scrieri lirice, 1973 - întrețes îngândurări de
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
minute, Deși ar mai avea atâta timp. "Cum trece vremea", spune ea, Turnând în ceașcă limonadă. "Sunt ocupat" se scuză el Privind uitatele tablouri În care pomii mai dansează. Obrazul ei sub raza lămpii Are paloarea unei fresce, Și-l podidește amintirea Înfricoșatei lor iubiri. "Am devenit ateu", rostește Cu-o ezitare. "Tu mai crezi?" "De ce m-aș îndoi" tresare Alături glasul din penumbre Tocmai acum când ești aici?" Atunci îi pare că de-o viață Stă pe peronul unei gări
POEZIE by Monica Pillat () [Corola-website/Imaginative/14014_a_15339]
-
mai emoționante triluri de dragoste care au putut fi auzite vreodată pe pământ, însă semețul trandafir rămase neclintit. Zdrobită de durere, privighetoarea se retrase în ascunzișul ei. Peste noapte trandafirul fu cuprins de remușcări pentru purtarea sa crudă și îl podidiră lacrimile. În zori, când privighetoarea îl văzu plin de lacrimi, se repezi și-l îmbrățișă. Atunci un spin îi străpunse inima, ucigând-o, iar sângele său coloră trandafirul în roșu...” , În secolul al XIII-lea, poetul reprezentativ și devenit, de
Poezia persană () [Corola-website/Science/333718_a_335047]
-
nu pot face socoteala pe măgari și pe boi, că tata n-are decât cai... la cai m-aș pricepe... Eu știam că tata cumpărase un cal, pe Micul, cu 200 de lei. Domnul râse, școlarii pufniră, pe mine mă podidiră lăcrâmile. - Fie și pe cai! Ei, acum să te văz! Mă duc la tablă; iau tibișirul; îl scap de vro trei ori din mână și încep să socotesc măgarii și boii în cai, pe prețul Micului, adică pe 200 de
Barbu Ștefănescu- Delavrancea- ”Cât fac 25 de măgari și cu 15 boi?” ”8000” - File de istorie () [Corola-website/Journalistic/102124_a_103416]