359 matches
-
călătoria asta a lui. - Adică, nu se grăbește. - Nu se grăbește. Dar nici n-o să stea locului. Runa rămăsese iarăși pe gânduri. Apoi se vârâse În culcuș. - E bine că nu se grăbește. E foarte bine, șoptise ea și o podidiră lacrimile. Vino lângă mine, Enkim. Ca prima oară. Vreau mult. Se bucuraseră unul de celălalt, of, of. Apoi, Runa plânsese din nou. - Nici Vinas, nici celelalte, nu vor să audă Încă de vorbe. Cică să așteptăm. Să vedem ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
profesorul și pictorul Dorel Zaica, În 1978, de la copilul Cristian Mustață care avea atunci 4 (patru) ani.] A. Plăceri minore, catastrofe, glume Își mai amintea de curtea unei case la țară, o curte uriașî, un maidan aproape. Vara, bălăriile o podideau și o transformau Întro pădure de nepătruns (totul redus la scară, firește, dar și el era mic pe atunci), traversată de câteva drumuri bătătorite, poteci de lățimea a două tălpi desculțe puse una lângă cealaltă. Dacă În curtea aia creștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
indispus. Știi devin din ce în ce mai nervos! Ea îngăimă revoltată, - Dar nici nu vă cunosc! Imediat bărbatul îi răspunse cu un zâmbet cinic și răutăcios, - Nici eu dar mă atragi! Repet pentru ultima dată, dezbracă-te mai repede! Devenise amenințător. Lacrimile o podidiră, deodată îi veni o idee salvatoare, - Eu sunt purtătoare de virusul HIV și n-aș vrea să vă îmbolnăvesc! Să nu spuneți că nu v-am prevenit! O apucase mila de el dar l-ar fi ucis! - Mă voi proteja
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
descoperi că pe lângă că în el era încă îngrămădit echipamentul de bodybuilding al lui Darren, se mai produsese și un accident cu una din ganterele lui, care spărsese sticla neprețuitei sale reproduceri după Kandinsky, se prăbuși pe pat și o podidiră lacrimile: lacrimi năvalnice, purificatoare și sărate, alimentate de ură. Peste câteva zile, îl sună pe Mortimer și îi spuse că se rezgândise în privința ofertei lui. El a fost atât de încântat, încât i-a majorat pe loc salariul cu încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în timp ce încerca să facă un documentar despre Mark Winshaw, nu mi-a provocat nici râsul nici indignarea. Pur și simplu am adăugat ca pe încă un punct la răbojul deja încărcat al familiei. I-am spus despre Fiona și au podidit-o dat lacrimile. A dat să mă îmbrățișeze din nou și să-mi spună ce rău îi pare, dar nu mai aveam nici un chef. Trebuia să mai țin lucrurile în frâu un timp. Așa că am început în schimb să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ne duserăm, mama Anei, Ana și eu, acasă la soția lui Lung. O Îmbrățișai și spunîndu-i că am venit special, acum, În săptămîna mare să mă Închin la mormîntul celui care-i fusese soț și al Învățătorului de altădată, o podidi plînsul. - Vai, domnule judecător! Și peste o jumătate de oră amestecai, amestecarăm timpii, Îngenunchind pe rînd la cele două morminte, cel de-al doilea al lui Lung, din Întîmplare apropiate. Și toți patru, În preamurgul din Vinerea Mare a acelui an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
reinvesti și re-reinvesti, de a avea profit cât mai mare cu taxe cât mai mici, ei bine, acești sărmani rătăciți în labirintul fără ieșire al îmbogățirii abia mai reușesc să aibă timp să și respire. Și dacă nu v-au podidit lacrimile milei, ale compasiunii, priviți-i cât de neajutorați sunt: coboară scările unei hardughii de case gata-gata să se dărâme sub greutatea seifurilor, ridicați și susținuți de brațele unor bodyguarzi, semn indubitabil că suferă de o ușoară paralizie a picioarelor
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
Caraion era informator, și pe urmă scrie, pe-asta am ținut-o minte pe dinafară: „Și iată că s-au dus anii!” N-am mai văzut nimic din restul articolului, era așa trist că se duseseră anii de m-a podidit lacrimile cu totu’ și-am udat ziarul care-i de la colecție, o să mă certe iarăși președintele nostru general și secretara, că ei nu iubește oamenii ca domnu’ Păunescu. Așa că dau și-o declarație. DECLARAȚIE Subsemnatul Harcea P., de profesie angajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Bine că v-ați venit în fire. Desperasem. Ar trebui să telefonez d-lui Carr. Bietul băiat a întrebat în fiecare zi de d-stră.... Gândul că Harold s-a interesat de mine m-a mișcat atât de profund, încît mă podidiră lacrimile. Mi se părea că sunt singur, părăsit undeva fără prieteni și fără cunoscuți, și mi-era teamă de moarte. Mă vedeam mort aici, la cinci săptămâni depărtare de țara mea, și gândul acesta mă paraliza, frica îmi înghețase obrajii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ca să se desprindă de pleoape. ― De ce plîngi? o întrebai brusc, încercînd să par mai emoționat decât eram. (Și totuși, o iubeam, Doamne, o iubeam nebunește! Atunci de ce nu puteam suferi alături de ea? De ce mi-era foame, iar pe ea o podideau lacrimile?) Nu-mi răspunse nimic, și, după ce mă ridicai de la masă ca să o mângâi pe păr, mă reîntorsei, ca să beau apă, să mănânc o banană, în sfârșit, să iau ceva ca s-o pot apoi săruta. (Aveam încă superstiția și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de scene dezgustătoare, îmi aminteam atâtea episoade din romanele citite, în care șofeurii ajung amanții femeilor de lume, atâtea reflecții asupra necredinței femeilor, asupra minciunei totale care dospește în sufletul lor. O sumă de mici detalii, nebăgate în seamă, îmi podidiră atunci mintea. O dată, Mantu închisese ușa cu bara, în camera Maitreyiei, și îi auzeam de jos cum se luptă și zbiară, căci, chipurile, era o luptă corp la corp, dar când au ieșit, Mantu era roșu și zăpăcit, iar Maitreyi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
rămas singuri, Maitreyi mi-a șoptit mușcîndu-și buzele ca să-și stăpânească emoția: ― Chabù a spus tot mamei, dar eu am tăgăduit. Să n-ai nici o teamă, rămân a ta. Dacă te întreabă, să nu mărturisești nimic, altminteri, cine știe... Au podidit-o lacrimile și a vrut să-mi apuce brațul, după obiceiul ei, dar se cobora d-na Sen pe scară, și atunci mi-a șoptit printre dinți: ― Vino mâine înainte de zori în bibliotecă... Acestea au fost ultimele cuvinte pe care
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lucrurile din camera ta, Maitreyi a fugit jos și a început să le îmbrățișeze, să țipe. A trebuit s-o ia cu forța înapoi. D-l Sen, care e o brută, a lovit-o peste față cu pumnii până a podidit-o sângele. A leșinat în odaia ei... Ascultam lăcrămând, dar fără ca durerea să-mi crească, Ce ne putea face mai mult decât să ne despartă? Dacă m-ar bate oricât, dacă m-ar pălmui, aș suferi oare mai mult? O
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
până atunci, și când ecoul ultimei note se stinse, sări brusc în picioare, se apropie de fată, o sărută pe amândoi obrajii, apoi îi sărută mâinile. - Ai avut dreptate, Maria, începu emoționat. Degetele astea... Îi fu teamă că-l vor podidi lacrimile, și atunci se dădu câțiva pași înapoi și începu să-și descheie nasturii de la pardesiu, ca și cum s-ar fi hotărât, brusc, să și-l scoată. - Să nu răciți, Maestre, spuse Maria. Că aici, în salon, e mai frig ca
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
accidental, soldatul apăsă pe trăgaci. Evident, focul de armă se auzi în toată unitatea. Apăru maiorul, roșu la față. Înțelesese într-o clipă ce se întâmplase și fără nici o vorbă, începu să-l plesnească peste cap cu cravașa, până-l podidi sângele. Soldatul continua să stea în poziție de drepți. Am aflat că mai târziu, în timpul luptelor, maiorul a fost rănit. Se târa pe pământ, gemând: “Măi băieți, ajutați-mă și pe mine!“ Nimeni n-a vrut să-l audă. După
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
ă. Când a văzut, la mijlocul celei de-a treia zi, că nu reușesc să găsesc magazinul, Emily mi-a dat, În sfârșit, permisiunea de a veni la birou și de a o ruga pe Miranda să clarifice problema. M-a podidit sudoarea În momentul În care mașina a tras În fața clădirii. Am amenințat că sparg ușile turnante dacă Eduardo nu mă lasă să trec fără spectacol. Când am ajuns la etajul nostru, transpirația Îmi trecuse deja prin bluză. Mâinile au Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
blocheze la timp, iar eu am rămas acolo În timp ce el dădea drumul Înăuntru tuturor Tocătorilor, unul după altul, pe prima ușă pe care o Încercasem eu. Șase inși În total, iar eu stăteam tot acolo, atât de frustrată, Încât mă podidea plânsul. Eduardo nu era câtuși de puțin Înțelegător. — Prietenă dragă, nu fi atât de tristă, chestia asta nu e o tortură, e ceva amuzant. Te rog. Și acum, fii atentă aici, pentru că... „I think we’re alone now. There doesn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
În viteza a cincea. — Și oricum... ea vrea să mergi tu cu ea. — Vrea să merg eu cu ea, da? Foarte drăguț. Dar ce a spus? Te‑a amenințat că te dă afară fiindcă te‑ai Îmbolnăvit? — Andrea, vorbesc... A podidit‑o din senin o tuse profundă, expectorantă, și am avut impresia că avea să moară exact În clipa aceea, vorbind la telefon cu mine. —... serios. Absolut, cât se poate de serios. A zis ceva de genul că asistentele care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
strânsoarea lui Boiangiu și o luă la goană, după ceilalți, având totuși și el pe fața stâlcită de lovituri același râs uluit; numai când se șterse cu mâneca, din pricina unei dureri ce-i stăruia în falcă, crezând că l-a podidit sângele, îi dispăru râsul. Scuipă cu sânge, își mușcase limba în zăpăceala pumnilor. În ciuda supărării, văzând pe țărani râzând, plutonierul răcni aproape cu veselie: ― Stai, Pantelimoane!... De ce fugi, măi Pantelimoane? Își reveni îndată, se mohorî mai tare și se întoarse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și-l sărută, lăcrimând și bolborosind necontenit. Flăcăul îi cuprinse mijlocul cu un braț, șoptind blînd: ― Taci, mamă, taci și nu mai plînge! Smaranda, vestejită înainte de vreme, își șterse lacrimile cu colțul basmalei, și zâmbi fericită un moment. Plânsul o podidi iarăși îndată ce deschise gura să-l întrebe cum a venit, spăimântată la gândul c-o fi umblat tot pe jos ori o fi flămând. Feciorul o liniști că nu e ostenit deloc, fiindcă în gara Burdea, când a coborât din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dumnealui crede că e o nebunie ce vrei să faci... Nu-ți mai spun de Jenny, care știi cât te iubește. Nu-i așa, iubirea mea? Eugenia avea ochii plini de lacrimi. Vru să spuie ceva. Când deschise gura o podidi plânsul. Gogu se sperie: ― Iubirea mea, sufletul meu, ce-i asta? Se poate? ― Numai tu ești de vină, Gogule, că alarmezi lumea fără nici un motiv! protestă Nadina. Să mă ierți, Jenny dragă, te rog! Dacă știam că voi face atâta
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
e, arată-mi-l ! Aici ? indică cu degetul, tremurând, pe scaun. Aici ? mută degetul puțin mai încolo. Arată-mi- l, te rog... Știi că nu pot să ți-l arăt... spuse Coltuc. Pe Costică, îmbujorat după o sticlă de bere, îl podidi plânsul. — Piciorul meu, hohoti, piciorușul meu drag... Hai, spune-mi... Cum e îmbrăcat ? Cum e încălțat ? Îmi șade bine cu el ? — E... altfel, răspunse Coltuc, temându-se să nu-l dezamăgească. Uneori e mai mic și mai subțire, cum era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să stai cu ochii pe ei, să nu se pișe în pantaloni și să nu se sufoce în bale, de-atâta plâns. Lui Isaia îi dădură lacrimile de emoție. Când săltă capul până ajunse cu fruntea între sânii Marchizei, îl podidi plânsul de-a binelea, iar mângâierile femeii nu făcură decât să i-l întețească. După ce adulmecă aerul cu botul lui lung, Calu spuse, pe limba lui : — S-a oprit vântu’... N-o să plouă la noapte. Apoi către Pârnaie : Auzi, ia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șansa mea. Tata a fost taotai înainte să moară. Dacă familia mea n-ar avea mari datorii și dacă n-aș fi forțată să mă mărit cu retardatul meu văr Ping, eu nu aș... Trebuie să mă opresc, pentru că mă podidește plânsul. Nuharoo bagă o mână în buzunar și scoate o batistă din dantelă: — Îmi pare rău. Îmi dă batista. Povestea ta sună teribil. Nu vreau să-i stric batista, așa că îmi șterg lacrimile cu dosul palmelor. — Spune-mi mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Vocea îmi cere să o eliberez: Sunt aici pentru a fi iubita Majestății Voastre. Am plătit scump pentru acest moment. M-a costat nu doar ruyi-ul și acul meu de păr, dar m-a și luat de lângă familia mea. Mă podidesc lacrimile și nu am nici o dorință să le țin în frâu: Nu mi-am dat voie să-mi fie dor de mama și de frații mei, dar acum îmi este, și încă foarte mult! Nu am plâns, în ciuda faptului că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]