2,948 matches
-
ținut cu multă voie bună, a trecut ea și luna aceea, s-a făcut cununia legiuită, s-au Întocmit și s-au Înaintat hîrtiile trebuitoare, aproape că a trecut și anul. Cu voioșia, frumusețea și hărnicia ei, mica noră devenise podoaba casei primarului care nu prididea s-o laude tuturor. Numai bărbatul ei mîrÎia, auzind-o pe nevastă-sa că-l strigă cînd Gheorghe, cînd Gyuri. Ea Încerca să-l convingă că nu poate altfel, fiindcă lumea-i atît de plină
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mănânce oameni, animale, ba chiar să se devoreze între ei. Pe de o parte, îngerii le învață pe femei „leacurile, farmecele și botanica” (7,1); pe de altă parte, le arată bărbaților „metalele și modul de a le prelucra”, precum și podoabele, vrăjitoria, astrologia etc. (8). Aceste învățături perfide umplu pământul de sânge, de dezmăț și de vicii 151. Ca pedeapsă, Dumnezeu îi va arunca pe îngerii rebeli „în străfundurile pământului”, pregătind în același timp lichidarea uriașilor, ale căror suflete vor continua
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
s-a jucat o clipă-n pragul casei, în frunzele copacilor, ne-a dat ocol și ne-a ciufulit părul, a scuturat câteva flori albe-amărui din zarzărul nostru și s-a înălțat, așa, spre cerul senin, care-și purta alene podoaba de nori albi și mici, știți voi, norii aceia cărora bunicul le spunea "îngerași" nu c-ar fi fost îngerași de-adevărat, dar cum să ni-i arate el pe îngerași când vroiam noi ?! Mi s-au umplut ochii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în ciudă celorlalți... Și se duse. Când intră înăuntru, Sfânta Liturghie începuse deja... Era cald, mirosea a tămâie, a ceară proaspătă, a fagure, a soare... Era lumină... Lumina venea parcă nu din candelabru, ci din bradul care strălucea plin de podoabe... podoabe sărace, făcute din nuci poleite, din mere, din bomboane... ici și colo lucea câte un glob... Era mult mai sărac decât bradul ei, dar strălucea... iar jos, sub ramurile lui, pe niște lemne și paie care închipuiau o covată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ciudă celorlalți... Și se duse. Când intră înăuntru, Sfânta Liturghie începuse deja... Era cald, mirosea a tămâie, a ceară proaspătă, a fagure, a soare... Era lumină... Lumina venea parcă nu din candelabru, ci din bradul care strălucea plin de podoabe... podoabe sărace, făcute din nuci poleite, din mere, din bomboane... ici și colo lucea câte un glob... Era mult mai sărac decât bradul ei, dar strălucea... iar jos, sub ramurile lui, pe niște lemne și paie care închipuiau o covată sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
al bărbierului din Sevilla imprimat pe capacul cutiei. Atins la coarda sensibilă și clintit momentan din scepticismul său obișnuit, Ticu își luă în primire darurile, mulțumind pentru generozitate, apoi îi propuse cumnatului său să probeze toate acele scule perfecționate pe podoaba lui capilară. A, nu, cumnate dragă, nu e nevoie, mille grazie! Poate, cu altă ocazie..., îl refuză Nando râzând. Ticu nu insistă, iar Nando închise și al doilea geamantan și-l puse pe jos lângă celălalt. Apoi se așezară cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
tunși și ei chilug, privirile mele speriate nu au găsit-o pe Minodora, de la care nu îmi puteam lua gândul. Am avut îngăduința să o caut în grupul de copii abia peste două zile. Abia am recunoscut-o, minunata ei podoabă de păr auriu buclat nu îi mai înconjura fețișoara palidă. Aici primeam mâncare caldă, pe lângă bucata de pâine. O supă limpede în care pluteau câteva foi de varză ; ar fi fost bună și ea numai că nu aveau nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
datoare să îmi spună rușinată că plânge de bucurie și mulțumește cerului că primise o veste atât de bună. Trăiau ! Avea speranța că Cel de Sus îi proteja pe copiii și bărbații lor. Bradul nostru de Crăciun nu avea alte podoabe decât o stea albă din hârtie ruptă din caietul lui Vasili. În schimb masa era un mic "ospăț" față de restul zilelor, dar un ospăț care trebuia împărțit cu încă două guri ! Carnea de iepure era cam neagră și tare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
avem cât mai mulți urmași ca să ne înveșnicim neamul. Pe mine bunica m-a învățat cum să fac să rămân groasă... Pe fătucile aistea de-amu doctorița le învață ce să facă să nu rămână... Ne moare neamul, Paraschivo! Că podoabele de fătuci nu știu ce-nseamnă înfrânarea de timpuriu și așa, după măritiș, nu mai pot face copii! Ptiu, Doamne, iartă-mă! Că nu-ți mai spune nimeni nici mamă și nici bunică. Așa te povățuiesc să le îndemni și tu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cu fundu pe jăratec. Că prea tare de virtute n-am fost, asta-i drept... Dar cinstit și drept am fost întotdeauna! Eu mă zbat pentru un ban de internat și muncesc de mă spetesc din noapte-n noapte iar podoaba trândăvește și pe deasupra îmi spune că are două carogențe, așa, sub formă de laudă... Și parcă aștepta să-l mângâi pe creștet ori să-l strâng în brațe pe dragul mamei de fecioraș! Că întotdeauna i-ai luat apărarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
când femeia credea că l-a îmbunat cât de cât, Silvestru al ei a fost cuprins de un nou val de furie, de parcă a turbat de-a binelea. Stai să vezi! Nu te zori, Savetă! Ca să știi și tu ce podoabă am crescut... Îl întreb eu cum îi cu școala de la Cluj și el îmi răspunde că la Cluj îi cât se poate de bine... Am două carogențe, tată! Două! Înțelegi dumneata?! Da' mai multe nu se putea?.. Nu! Îmi răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
el, că dumneata ai prea mare încredere în el, zici că-i mare specialist în dobitoace, că va fi ceva mare și cu moț prin minister... Da' el, după ce se ospătează cum scrie la carte, râde până la lacrimi cu alte podoabe de teapa lui pentru potlogăriile săvârșite... Îi dau eu lacrimi, părinte!.. Să le verse cu găleata! Vangheau! Și grijania! Și vascrisu! Ptiu, Doamne iartă-mă! Și și-a strâns pumnii sub formă de măciuci și buzdugane, și a plecat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Domniile lor au alte preocupări... Ei distrug case în timp ce alții construiesc baraje și galerii pentru centrale... Nu o dată m-am gândit cât de nimerită ar fi acum o lege care să reglementeze cu strictețe obligațiile de muncă ale tinerilor... Că podoabele astea de bani gata au invadat până la refuz Capitala de nu mai încapi de ei prin localuri, la cinematograf și, mai nou, în propria casă... Ăștia încet-încet vor duce țara de râpă!.. Și cu mama ce-ai de gând? Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Intră domnișoara de chimie. Coafura de marchiz chiar o avantaja; pe bune. Eu chiar o stimam. Cu formula aceea complicată a apei, ca întrebare de baraj, am scăpat de multe ori de nota patru. Directorul, triumfător, îi arată partea din podoaba mea capilară care odihnea pe biroul său, ca trofeu. Ea nu schițează nimic. Directorul face alți pași. E marfă de marfă. Îl admir... Zi mă, așa, de curiozitate, ce înseamnă fată mare?... Eu, nimic. Adevărul este că-l credeam așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ca și cum se aștepta să-l măture uraganul Donna, cu doi de n, a respirat lung, așa cum făceam noi la ora de gimnastică, după ce profesorul ne alerga ca pe niște iepuri. Detectivul și-a luat încă o porție de pradă din podoaba capilară și s-a repezit către Tony: " Ieși afară, nemernicule!"... Apoi s-a întâmplat ceva foarte curios: a trebuit să învăț încă două formule la chimie. Altfel, nu știu de ce, domnișoara nu mă avea deloc la inimă... Eram, în schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
al nostru, dar are o problemă cu etajul sau joacă tare" și continuă: "Atunci ce e? Kaft"... Mă hotărăsc să părăsesc orizontul ambiguității: "Nu"... Bă, zice unu, nu cumva e vorba de viol? Pirpiriu, pirpiriu, dar până nu-i vezi podoaba. Ce-ați zice de-un control la bijuterii?... Nu eram chiar prostul satului, ca să mă uit dacă port ghiuluri. Arunc un nu foarte hotărât și le dau de înțeles că ne pierdem vremea cu nimicuri. Mă prinsesem: băieții voiau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
vrei Indesit; lux Viteză. Viteza. Din ce în ce mai repede. Peisaj. Fiare sălbatice "Pisicuță, pis-pis-pis, te-am visat azi noapte-n vis te spălai, te pieptănai, fundă roșie-ți puneai". Ador orașul înstelat. Partea a II-a Pășește ușor Unde mi-am lăsat podoaba, unde mi-a căzut podoaba Unde mi-am pierdut eu crucea, traista și merinda Mi-a căzut din mână foamea, mi-a căzut din ochi ruina, Unde mi-am lăsat podoaba, unde mi-am pierdut merinda? Unde duce mutul capra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Din ce în ce mai repede. Peisaj. Fiare sălbatice "Pisicuță, pis-pis-pis, te-am visat azi noapte-n vis te spălai, te pieptănai, fundă roșie-ți puneai". Ador orașul înstelat. Partea a II-a Pășește ușor Unde mi-am lăsat podoaba, unde mi-a căzut podoaba Unde mi-am pierdut eu crucea, traista și merinda Mi-a căzut din mână foamea, mi-a căzut din ochi ruina, Unde mi-am lăsat podoaba, unde mi-am pierdut merinda? Unde duce mutul capra, unde s-a pierdut insecta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
a II-a Pășește ușor Unde mi-am lăsat podoaba, unde mi-a căzut podoaba Unde mi-am pierdut eu crucea, traista și merinda Mi-a căzut din mână foamea, mi-a căzut din ochi ruina, Unde mi-am lăsat podoaba, unde mi-am pierdut merinda? Unde duce mutul capra, unde s-a pierdut insecta, Arde creanga, arde luna, arde troscul sub picior, Unde mi-am lăsat podoaba, cine mi-a furat cununa, Cum de s-au furat pe cer Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
din mână foamea, mi-a căzut din ochi ruina, Unde mi-am lăsat podoaba, unde mi-am pierdut merinda? Unde duce mutul capra, unde s-a pierdut insecta, Arde creanga, arde luna, arde troscul sub picior, Unde mi-am lăsat podoaba, cine mi-a furat cununa, Cum de s-au furat pe cer Soarele și Luna? Vine ziua Trece noaptea Singurătatea cade lin, Curcubeul strălucește Dincolo de cer senin, Soba arde lemne domol Și căldura răbufnește, Cerul mi-a furat cununa, Piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Trece noaptea Singurătatea cade lin, Curcubeul strălucește Dincolo de cer senin, Soba arde lemne domol Și căldura răbufnește, Cerul mi-a furat cununa, Piatra rece s-a închis, Creanga mi-a furat cununa. Cine oare, cine oare Cine mi-a văzut podoaba? Să pătrund aerul de mister ce te înconjoară ca un fum de țigară ofilit. Mă rog la rugul crucii tale. Aerul își schimbase mirosul și în textura sa era impregnată boală. Copacii erau în rânduri, sinistru de ordonați, de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
într-o clipită acoperă totul în alb, într-o linște desăvârșită în care percepi nu numai vizual ci și auditiv alunecarea lor prin aer. Rămâi încântat de frumusețea pomilor încărcați de ninsoare, asemuindu-i cu starea lor din primăvară sub podoaba florilor. Dacă un zbor grăbit de vrabie le-atinge creanga, aceasta se scutură de povara zăpezii care cade ca petalele albe ale florilor de cireș. Și ninge, ninge, ninge până totul se îmbracă într-o mantie albă, strălucitoare ziua, cu
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
deși În meseria lui Diego Alatriste, un om putea fi totodată și una, și alta. — Nu vreau morți, zise mascatul cel Înalt. Era puternic, lat În spate, singurul rămas cu capul acoperit de o pălărie fără pană, panglică ori alte podoabe. De sub masca ascunzându-i toată fața ieșea doar vârful unei bărbi negre și dese. Purta haine Întunecate, de calitate, cu manșete și guler din dantele fine flamande, iar sub capa ținută pe umeri luceau un lanț de aur și pomoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Le mai furnizase ceva, și anume cea mai recentă descriere a călătorilor, pentru a preîntâmpina orice greșeală: jupân Thomas Smith, tânărul mai blond și mai mare ca vârstă, călărea un cal pag și purta o haină de călătorie gri cu podoabe discrete de argint, cizme Înalte de piele vopsită tot În gri și o pălărie cu panglica de aceeași culoare. Cât despre jupân John Smith, cel mai tânăr din ei, acesta venea călare pe un șarg. Haina lui era castanie; avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cu ea crosa unui pistol pe care și-l vârâse În partea din spate a cingătorii, lângă pumnalul cel lung - daga - și spadă. Contrar celor mai mulți soldați veterani din vremea aceea, Diego Alatriste nu se dădea În vânt după haine sau podoabe țipătoare, nici măcar viu colorate, Încât singura notă oarecum stridentă a Îmbrăcăminții sale o constituia pana roșie ce-i Împodobea pălăria cu boruri largi. Dar chiar și așa, aspectul lui distona cu sobrietatea Întunecată a hainei negre a lui don Francisco
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]