2,275 matches
-
poezie ale lui Ștefan Aug. Doinaș se regăsește o atitudine de comprehensiune latentă, de deschidere empatică spre cele mai diverse modalități poetice ale modernității. "Conștiința pluralității valorilor" (Gh. Grigurcu) e însoțită, în cazul lui Doinaș, de o perfectă racordare la poeticile modernității, înțelese în spiritul lor originar, prin intermediul unei voințe de rigoare care e constitutivă spiritului reflexiv al poetului și teoreticianului cerchist. Viziunea asupra limbajului este una orfică, eseistul atribuind cuvântului o amplitudine vizionară și o finalitate mitopoetică: Când la întrebarea
Eseistica lui Ștefan Aug. Doinaș by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/7176_a_8501]
-
modern este chemat să Ťcedeze inițiativa cuvintelorť. În felul acesta, poetul nu mai este decât ocazia de a se manifesta a Poeziei". Eseistul este, de asemenea, înclinat să focalizeze trăsăturile fundamentale ale modernismului poetic, pe care îl distinge net de poeticile romantice sau clasiciste. Trăsătura esențială a poeziei moderne e aflată în procesul de autonomizare pe care limbajul poetic și-l apropriază: "Aceasta ar fi, așadar, caracteristica esențială a poeziei moderne: angajată într-un dramatic proces de autarhizare a Limbajului poetic
Eseistica lui Ștefan Aug. Doinaș by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/7176_a_8501]
-
îi simte, însă, valența expresivă, și construiește, spre a defini acest „stil”, un întreg model teoretic, bazat pe patru categorii ideologice (nihilocentrismul; gândirea slabă, ontologia mortalității; teroarea somaticului; omul amputat, starea de cvasi) și pe patru estetice (extazul schimbării, hipermodernitatea; poetica jocului; de la simbol la semn, textul; literatura cu riscuri, cvasiliteratura). E evident, pentru orice cititor de bună credință, că între definiția infinit de generoasă (dar memorabilă) dată de Mincu conceptului de experimentalism și eșafodajul extrem de documentat la care recurge Soviany
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
un discipol, via Mazilescu, al lui Kavafis) scriu poeme scurte, concentrate, autoreferențiale, asemenea unor hieroglife indescifrabile” (p. 387); pe alt palier, Liviu Ioan Stoiciu, e purtătorul unui foarte original „discurs epileptoid” (p. 390); în sfârșit, Ion Mureșan „a împrumutat de la poetica optzecistă forma amplă a poemului, suficient de largă și de retorică pentru a putea adăposti un suflu profetic” (p. 391). Sigur că, scoase din context, aceste caracterizări pot părea mai aspre decât sunt în realitate. Leam evidențiat pentru că toate denotă
Big is not beautiful by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5942_a_7267]
-
al vremii încă impus de stilemele dannunziene, cât și de cele pascoliene, fructificând din mers experiența simbolistă și expresionistă europeană, Montale revizitează modelul dantesc, inclusiv procedurile alegorice, lexicale și prozodice ale divinului florentin. Dacă vom adăuga și empatica admirație pentru poetica lui T.S. Eliot, ne explicăm gradul sporit de dificultate al poeziei lui Montale în comparație cu poezia unui Saba sau Ungaretti, mai „umană”, mai respirabilă, parcă. După ce i s-a decernat Premiul Nobel (1975), Montale renunță la structurile articulate tematic, oferind culegeri
Eugenio Montale () [Corola-journal/Journalistic/5733_a_7058]
-
mai tîrziu. În 1960, în luna august, a avut loc, la Varșovia, primul congres internațional de poetică, noua disciplină creată de Roman Jakobson (care vizitase, adus de Al. Rosetti, de mai multe ori, România și îl cunoscuse pe Tudor Vianu). Poetica era o metodologie formalistă (cu origini în „formalismul rusesc" dinaintea instaurării comunismului) care unea structura gramaticală a unei poezii cu efectele sale estetico-poetice. Jakobson însuși scrisese un memorabil studiu, Gramatica poeziei și poezia gramaticii (publicat, în traducere, și la noi
Vianu și Vianu (II) by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/6047_a_7372]
-
ca avataruri plurale și multiple ale poeticității. Nu se poate discuta despre un singur simbolism, de pildă, tocmai datorită modalităților cu totul diverse și eterogene în care s-a manifestat la noi simbolismul. În volumele trei și patru este circumscrisă poetica modernismului, accentul fiind plasat asupra poeziei lui Arghezi, Blaga și Barbu. În volumul patru, de altfel, secțiunile au titluri semnificative: Dezideratul diferențierii, Revigorarea concepției clasicizante și Tradiționalismul programatic. Ultimul volum antum al lui Mircea Scarlat este George Bacovia (1987), carte
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
iar nu din sărăcie. Impresia de austeritate oferită de poezia bacoviană sporește enorm în cazul unei raportări la contemporanul său Minulescu - un mare «risipitor» în materie de podoabe sclipitoare și zornăitoare". Spațiul imaginar bacovian este examinat prin punerea sa în raport cu poetica lui Alecsandri sau cu aceea a lui Eminescu. Aserțiunile critice sunt pertinente, argumentate și pregnante, nu lipsite de o anume plasticitate. „Bacovianismul este una din expresiile individualizate ale neoromantismului din prima jumătate a secolului nostru, apă-rându-ne drept un simbol «ruinat
„Uitatul“ Mircea Scarlat by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/6167_a_7492]
-
e datată expresia izolării, a retragerii din „universalul reportaj” care e literatura burgheză. Merită să ne oprim aici. Ar fi fost bine ca Adina Dinițoiu nu doar să ajungă la aceste observații, ci să pornească de la ele pentru a încadra poetica optzecistă altfel decît prin simpla constatare a unei apetențe teoretice. Foarte corect, ea scrie că, la începutul anilor 1970, accesul la publicații occidentale este relativ ușor - pînă la un punct - și explică astfel cum de „Noii” se constituiseră și într-
Best of 80’s, remasterizat by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4895_a_6220]
-
cu câtă seninătate s-a despărțit prietena altui laureat al Premiului Nobel, Czesław Miłosz, de veacul în care a debutat și în care personal s-a impus. A făcut-o cu modestia celui care cunoștea și stăpânea ca nimeni altul poeticile clasice și moderne. În vremurile noastre, pentru că am fost contemporanii ei, Szymborska șiar fi dorit ca adevărul să ajungă la țintă mai repede decât minciuna. A fost mereu tristă că acest lucru nu s-a petrecut, în secolul ei și
Ne-a părăsit Wisława Szymborska by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/4903_a_6228]
-
poetului, anumite manuscrise drept suvenir (boală cronică a istoriei noastre literare!), iar pe de altă parte, pentru ca, în absența certitudinii că dispune de textul complet și definitiv, editorul a preferat să ne furnizeze un segment coerent și definitoriu, atât pentru poetica jurnalului, cât și pentru universul spiritual al lui Aurel Dumitrașcu. Este o alegere înțeleaptă: oricât de precoce ar fi fost acesta, cu siguranță că în 1975, când începe să țină însemnări zilnice, va fi fost mult mai naiv și lipsit
Jurnalul risipitorului de iubire by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4840_a_6165]
-
cu titlul schimbat, cu structura alterată și cu nenumărate intervenții în text, desi câștigase concursul de debut al Editurii Albatros. Nici cea de-a doua carte, Bibliotecă din Nord (1986) nu va apărea în condiții mai bune, deși, pe lângă miza poetica - Bibliotecă fiind arhetipul literaturii sale -, poetul se bucurase inițial nu numai de „firma” Editurii Cartea Românească, ci și de faptul că-l avea redactor pe Florin Mugur. Succesiv, cele două epopei îl determină să se privească în ochi și să
Jurnalul risipitorului de iubire by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4840_a_6165]
-
rezultat al parcurgerii unei bibliografii care există la nivel internațional. Jurnalul Constanței Buzea, Creștetul ghețarului. Jurnal 1969-1971, oferă un nou material de analiză, alăturându-se celorlalte jurnale feminine românești, prin specificitate și simț al nuanței. Autoarea ne avertizează chiar prin poetica titlului despre o voită discreție în dezvăluirea trăirilor intime ale eului feminin și/ sau despre o anume imposibilitate de a da cortina cu totul la o parte. Operă de poetă, notația diaristică este întreruptă de pasaje poetice care sublimează și
Jurnal de femeie by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/5284_a_6609]
-
poeticesc. „Contimporan cu fluturii, cu Dumnezeu”, pe urmele genialului precursor, George Drăghescu contemplă palpitul fragilelor zburătoare, grația lor stîngace: „Doi fluturi se întînesc - stîngaci se salută”. Ori raportează zbenguiala lor la eternitate: „Fluturii în grădină se joacă sau caută timpul?”. Poetica lui George Drăghescu are simplitatea și transparența unui izvor ce țîșnește în miez de codru. Dacă litera versului se compune dintr-un mozaic percepțional, frecvent de inspirație silvatică, spiritul care îl animă e o transcendență. O obiectivitate angelică, incantatorie: „Pe
Vîrsta edenică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5469_a_6794]
-
e un poet ardelean nu prin localism, ci printr-o spiritualitate percepută ca determinare istorică, ca o rîvnă a devenirii la lumina Bibliotecii și a Muzeului. O vizită într-un muzeu apare vălurită de o fină senzualitate (În Muzeul Czartoryski). Poetica devine într-o tot mai largă măsură un proces de distilare. Aduse la vedere, mecanismele creației se substituie reprezentației afectelor. Conștiința e încă ingenuă prin „mirare” (Zi de noiembrie). De ziua sa, autorul, obiectivat prin faptul că-și examinează „cîntul
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
studiind romanele, Nicolae Manolescu spune esențialul și despre romancieri: oricum, chiar dacă cele trei tipuri definite de Nicolae Manolescu (ionic, doric și corintic) nu pot constitui „instrumente de lucru”, de felul acelora pe care ni le pun la dispoziție naratologia sau poetica, eseul său despre romanul românesc rămâne cea mai importantă sinteză asupra genului epic din câte s-au făcut (prin istorii literare, mai ales), până azi, la noi. Calitățile de portretist ale lui Mircea Iorgulescu se răsfrâng și asupra analizei critice
Cele două ipostaze ale criticului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5399_a_6724]
-
în asentimentul dumneavoastră”, notează doamna Trestieni. Aurel Stroe și Nichita Stănescu definesc lumi ce se află aici - iată! - într-o uimitoare interferență. O uimitoare aplecare a privirii unuia îndreptată spre celalalt. Intuiția de o rară suplețe a lui Nichita, întâlnește poetica sublimată a unui spirit intelectual de supremă altitudine... Măreția artistului, frumusețea gândirii, „conștiință care fărâmă limita trecătoare a secundei” sunt aspecte care ne-au mișcat pe noi toți cei care am avut privilegiul de a-l cunoaște pe Aurel Stroe
Aurel Stroe pe „Calea Lactee“, scrisă pentru el de Nichita Stănescu – pagini de jurnal prezentate de Ana Trestieni – by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5406_a_6731]
-
un sugestiv descriptivism și filon narativ. Este ușor de perceput de ce modelele lor principale vor fi Giovanni Pascoli și crepuscularii, dar cu deosebire Umberto Saba. Revenind la specificul poeziei lui Penna, se observă monosemantismul și montematismul. Tema recurentă, obsesivă în poetica lui Penna este aleanul homoerotic, Poezia trăită ca echivalent al dorinței și principiului plăcerii nu exclude întâlnirea cu principiul realității, poetul având tăria să le armonizeze în chipul cel mai fericit. Transgresiune permisă care totuși nu-i suficientă pentru a
Sandro Penna, poetul aleanului homoerotic () [Corola-journal/Journalistic/5422_a_6747]
-
personaj nu l-am resimțit niciodată ca anormal, el este pe de-a-ntregul eu însămi. Bănuiesc că aceste personaje sunt proiecții ale propriei mele persoane. L-am citit pe Bahtin, care a scris o carte despre Dostoievski, un studiu despre poetica acestuia, care avansa ideea că toată scrierea este poezie; Bahtin nu recunoaște existența prozei, toată literatura fiind polifonică. Toate dezbaterile se derulează mereu asupra identificării autorului cu eroul, o persoană, purtând simpatia și identificarea, celelalte fiind considerate ca opozante. Atunci
Birgitta Trotzig: „Mă identific atât cu binele, cât și cu răul, cu negrul, ca și cu albul“ () [Corola-journal/Journalistic/5421_a_6746]
-
Caprices poétiques, celebrele Il lamento, La leggierezza, Un sospiro, cea de a 3-a Rapsodie ungară cu iz balcanic, românesc, și un final emblematic, Jocurile de apă la Villa d’Este. Sunt cele câteva orientări reprezentative pentru pianistica lisztiană, pentru poetica muzicală a artistului, primul care instituie adresarea muzicianului performer de la nivelul recitalului. Ce fel de muzică a compus Liszt? Cu siguranță o muzică de largă adresare. Este motivul pentru care Clara Schumann și Johannes Brahms nu l-au simpatizat. Liszt
Muzică de larg consum și muzică by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5102_a_6427]
-
poți să înțelegi/ în captivitatea confuziei/ unei false creații/ sau boala de care te plîngi (...) cum poți să crezi dacă ești bun de murit/ sau dacă poți să-ți dorești/ să învii?” (45). Să mai observăm o netă deosebire între poetica ilustrată de Theodor Damian și cea cu care, istoricește, ar putea fi pusă în relație, aparținînd poeziei noastre mistic-religioase din interbelic. Pe cînd gîndiriștii exploatau cu fervoare stratul tradiției, etalau cu mîndrie specificul etnic, își ornau lexicul cu arhaisme și
Între credință și simbolism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5120_a_6445]
-
face cunoscute adevărurile de profunzime ale ființei umane. De aceea truda sa nu are legătură cu șlefuirea cuvintelor, ci cu scrutarea sentimentelor și reproducerea gândurilor și meditațiilor care îl obsedează. O spune singur într-un fragment cu rol de ars poetica: "Așa sar eu din literatură în viață./ Așa abordez eu realitatea. Cu mijloacele vieții/ nu ale literaturii. Îmi las cuvintele libere./ Absolut libere. Într-o deplină intimitate a spunerii./ Mă las în voia cuvintelor. Ca la o consultație neurologică./ Valoarea
Poetul cetățean by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6693_a_8018]
-
să aibă în vedere, cu necesitate, alături de problema gândirii duale, problema metaforei, căci, zice Tudor Vianu în Problemele metaforei, "Metafora este poezia însăși": Este, de bună seamă, în cazul poeziei lirice, o specie necunoscută secole la rând, chiar dacă Aristotel, în Poetica, se ocupă de metaforă, definind-o ca pe "transferul unui termen, fie de la gen la speță, fie de la speță la gen, fie de la o speță la o altă speță, fie transferul prin analogie" (dar, firește, nu metafora era figura nr.
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
o altă soluție, și anume supradimensiopnarea, ieșirea din scară ca procedeu de subminare a realului. Înlocuind frumosul cu realul, avem în proiectul lui Paciurea ilustrarea cea mai fidelă a unei observații pe care Aristotel o făcuse de multă vreme în Poetica. Anume aceea care privește justa organizare a elementelor și dimensiunea potrivită. Spunea Aristotel: Ființă sau lucru de orice fel, alcătuit din părți, frumosul, ca să-și merite numele, trebuie nu numai să-și aibă părțile în rînduială, dar să fie și
Statuarul românesc între Occident și Orient by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6603_a_7928]
-
timp imperceptibil, viziunea ar fi nedeslușită), - dar nici una din cale afară de mare ( în cazul căreia viziunea nu s-ar realiza dintr-o dată, iar privitorul ar pierde sentimentul unității și al integrității obiectului, ca înaintea unei lighioane de zece mii de stadii” (Poetica, Ed. Academiei, Buc., 1965, pag. 63, 35). Giganții lui Paciurea tocmai acestea sunt, adică o ficționalizare a realului, o perturbare a percepției, cu alte cuvinte ,,o lighioană de zece mii de stadii”. În cel de-al treilea moment, revolta în fața figurativului
Statuarul românesc între Occident și Orient by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6603_a_7928]