908 matches
-
ce făceau parte din comuna Vulpeni - raion Balș. Comună Mischii datorită așezării sale geografice are și a avut o economie înfloritoare. În anul 1892, comuna avea o suprafață de 5010 pogoane, din care 4512 pogoane arabile, 210 pogoane fânețuri, 100 pogoane vie. În anul 1912 în comuna se găseau o Bancă Populară "Alexandru Nicolaide" înființată în anul 1911, Obștea de Arendare "Izvorul țăranului" înființată în anul 1911, o moară pe benzină, 2 biserici, școala primară, primărie, post telefonic, post de jandarmi
Comuna Mischii, Dolj () [Corola-website/Science/300407_a_301736]
-
de Sus. La 1864 satul făcea parte tot din comuna Popești-Palanga și avea 56 de familii de clăcași, dintre care 6 familii fruntașe care au fost înproprietărite cu câte 11 poboane fiecare, 44 de familii mijlocașe, împroprietărite cu câte 7 pogoane și 19 prăjini, iar 6 pălmași cu câte 498 de stânjeni pătrați. La fiecare li s-a dat loc de casă și de grădină, iar satul a fost dat la linie 1, toate gospodăriile fiind mutate pe o parte și
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
Teleorman; 13. Mihalache Stancu Popescu din comuna Tecuci-Calinderu, jud. Teleorman; 14. Delimitații din 1864 în moșia Tătărăștii de Sus, domiciliați în cătunul Porcărești din comuna Bucov-Adunați. În satul Purcărești, la 1864 s-au împroprietărit 6 locuitori fruntași cu câte 11 pogoane și 66 de prăjini; 44 de locuitori mijlocași cu câte 7 pogoane și 19 prăjini și 6 locuitori pălmaș cu câte 4 pogoane și 15 prăjini. S-au dat 56 de locuri de casă și un total de 458 de
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
din 1864 în moșia Tătărăștii de Sus, domiciliați în cătunul Porcărești din comuna Bucov-Adunați. În satul Purcărești, la 1864 s-au împroprietărit 6 locuitori fruntași cu câte 11 pogoane și 66 de prăjini; 44 de locuitori mijlocași cu câte 7 pogoane și 19 prăjini și 6 locuitori pălmaș cu câte 4 pogoane și 15 prăjini. S-au dat 56 de locuri de casă și un total de 458 de pogoane și două prăjini și jumătate. <Locuitorii din cătunul Purcărești care fac
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
din comuna Bucov-Adunați. În satul Purcărești, la 1864 s-au împroprietărit 6 locuitori fruntași cu câte 11 pogoane și 66 de prăjini; 44 de locuitori mijlocași cu câte 7 pogoane și 19 prăjini și 6 locuitori pălmaș cu câte 4 pogoane și 15 prăjini. S-au dat 56 de locuri de casă și un total de 458 de pogoane și două prăjini și jumătate. <Locuitorii din cătunul Purcărești care fac hotărnicia actuală se învecinează cu proprietatea Tătărăști a doamnei Câmpineanu pe
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
și 66 de prăjini; 44 de locuitori mijlocași cu câte 7 pogoane și 19 prăjini și 6 locuitori pălmaș cu câte 4 pogoane și 15 prăjini. S-au dat 56 de locuri de casă și un total de 458 de pogoane și două prăjini și jumătate. <Locuitorii din cătunul Purcărești care fac hotărnicia actuală se învecinează cu proprietatea Tătărăști a doamnei Câmpineanu pe latura despre miază noapte și pe latura despre miază zi a terenurilor de hrană ale locuitorilor. Noi am
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
colț dintre drumuri de unde urmând aceeași direcție la depărtare de 123 metri și 50 cm. Ajunge în măgurița făcută de noi acum în malul stâng al gârlei Bucov pe plan nr. 9. (În această parcelă s-a găsit lipsă 34 pogoane <cutropite> de arendașii d-nei Proprietărese.) În legătură cu vecinătatea locului bisericii din Bucov, de față cu epitropii bisericii, Gheorghe Nicolau și Gheorghe Ionescu, primul învățător și al doilea comeciant, s-a trasat următorul hotar: <începând din măgura mare din malul stâng al
Bucov, Argeș () [Corola-website/Science/300608_a_301937]
-
României, sunt emblematice. Până la un punct, ctitoriile surori ale căpitanului Mănăilă, Bordești și Recea, au avut un destin similar: au fost închinate altor mănăstiri, exploatate, distruse și părăsite de monahi. Mănăstirea Bordești, înzestrată de căpitanul Mănăilă cu peste 40 de pogoane de vie, a fost închinată de fii acestuia Episcopiei Buzăului, iar către sfârșitul secolului XVIII, Episcopia a închinat-o Schitului Băbeni, care a exploatat bogățiile moșiei și a ignorat necesitățile monahilor și ale construcțiilor. La sfârșitul secolului XIX, totul era
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
de idealul că natura părea a avea intenția de a crea confort și fericire umanității". Zona preriilor din centrul vestic era amplă, argiloasă și era deținută de guvern. Din 1841 a fost vândut intrușilor la un preț de 1,25$/pogon, urmarind Preemption Act din 1841(mai târziu înlocuit de Documentul Homestead). Terenul ieftin și fertil al Illinos, Iowa, Minnesota și Wisconsin era irezistibil pentru cei care nu dețineau un pământ și țăranii săraci europeni. De asemenea atrăgea și fermieri mai
Emigrarea suedezilor către Statele Unite () [Corola-website/Science/311822_a_313151]
-
frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren. Celor
Castelul Peleș () [Corola-website/Science/302059_a_303388]
-
1847 și a murit, din cauza complicațiilor avute la naștere, la câteva zile după nașterea lui Constantin. Ulterior, Radu Poppescu s-a recăsătorit cu Ecaterina Cernăianu, cu care a avut nouă copii. Averea mamei, moșia din Butoiești, măsurând aproximativ 300 de pogoane, administrată de bunicul matern al lui Constantin, Ion Butoi, care a fost și proprietarul acesteia, va reveni ca moștenire copilului, slujindu-i ca suport material constant în viață. Radu Poppescu a fost, printre altele, secretar al tatălui său, ierarhul Eufrosin
Constantin Rădulescu-Motru () [Corola-website/Science/299448_a_300777]
-
(în trecut și "Țuguiatu-Pământeni") este un oraș în județul Buzău, Muntenia, România, format din localitățile componente Căldărăști și (reședința). Are o populație de de locuitori (2011). Economia locală este predominant agricolă. Orașul Pogoanele este așezat în Câmpia Română, în partea central-sudică a județului Buzău, în cadrul Câmpiei Bărăganului de Mijloc. Orașul este așezat la intersecția drumurilor Urziceni-Brăila (drum ce face legătura între DN2 și DN2B) și DN2C care leagă Buzău de Slobozia. Orașul este
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
legătura între DN2 și DN2B) și DN2C care leagă Buzău de Slobozia. Orașul este situat la aproximativ de municipiul Buzău, iar partea sa sudică este străbătută de linia ferată ce leagă localitățile Urziceni și Făurei, aici fiind amplasată și gara Pogoanele (la de oraș). Clima orașului Pogoanele este temperat-continentală, specifică zonei de câmpie. Temperatura medie anuală a aerului este de 10,5 °C iar a solului de 12,5 °C. Temperatura medie a aerului în luna ianuarie este de -4 °C
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
DN2C care leagă Buzău de Slobozia. Orașul este situat la aproximativ de municipiul Buzău, iar partea sa sudică este străbătută de linia ferată ce leagă localitățile Urziceni și Făurei, aici fiind amplasată și gara Pogoanele (la de oraș). Clima orașului Pogoanele este temperat-continentală, specifică zonei de câmpie. Temperatura medie anuală a aerului este de 10,5 °C iar a solului de 12,5 °C. Temperatura medie a aerului în luna ianuarie este de -4 °C iar în luna iulie este de
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
sol. Localitatea se caracterizează din punct de vedere geomorfologic ca fiind amplasată conform hărții geologice pe formațiuni cuaternare, predominant fiind nisipul de dună, acoperite cu o pătură de loess cu o grosime de . Din punct de vedere al reliefului, orașul Pogoanele este situat în totalitate în zona de câmpie. Relieful zonei face parte din Câmpia Bărăganului, subunitatea Câmpul Pogoanele, întinzându-se până la Valea Călmățui. Suprafața câmpiei este relativ plană, cu zone foarte largi, ridicate sau coborâte, rezultate în special în urma acumulărilor
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
predominant fiind nisipul de dună, acoperite cu o pătură de loess cu o grosime de . Din punct de vedere al reliefului, orașul Pogoanele este situat în totalitate în zona de câmpie. Relieful zonei face parte din Câmpia Bărăganului, subunitatea Câmpul Pogoanele, întinzându-se până la Valea Călmățui. Suprafața câmpiei este relativ plană, cu zone foarte largi, ridicate sau coborâte, rezultate în special în urma acumulărilor eoliene. Din loc în loc pe suprafața câmpiei au apărut mici crovuri formate prin prăbușiri locale ale unor pachete
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
au apărut mici crovuri formate prin prăbușiri locale ale unor pachete de loess. În această zonă câmpia este situată pe interfluviul Călmățui-Ialomița, având înclinare pe direcția sud-est. Altitudinea absolută este cuprinsă între în vest și în est. Vegetația corespunzătoare arealului Pogoanele este formată din stepă și silvostepă. Stepa este reprezentată prin plante ierboase ca păius, negară, pir crestat, colilie, șofran, maturi trifoi, măzăriche, tufisuri de porumbari, vișini de stepă, migdal pitic, răsură etc. Silvostepa este formată din stejarul pufos, stejarul brumariu
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
pedunculat, ulm, păr, păducel, măceș, lemn câinesc, porumbar, smiger, soc, mur. Fauna este reprezentată prin șoarece de câmp, popândău, iepure, prepeliță, potârniche, graur, ciocârlie, dumbrăveancă, cioară de semănătură, porumbel, prigorie, vrabie, guguștiuc, lăcustă, cosași, greieri. Solurile predominante în zona localității Pogoanele sunt cernoziomurile, acestea fiind cele mai fertile soluri din România. Cele mai răspândite sunt cernoziomurile levigate, urmate spre sudul zonei de cernoziomurile ciocolatii și castanii. Ca resurse ale subsolului, amplasat în Câmpia Bărăganului, orașul Pogoanele dispune de structură de gaze
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
Solurile predominante în zona localității Pogoanele sunt cernoziomurile, acestea fiind cele mai fertile soluri din România. Cele mai răspândite sunt cernoziomurile levigate, urmate spre sudul zonei de cernoziomurile ciocolatii și castanii. Ca resurse ale subsolului, amplasat în Câmpia Bărăganului, orașul Pogoanele dispune de structură de gaze în orizontul geologic C. Satul Pogoanele s-a înființat în anul 1853, după ce Costea Musceleanu, proprietarul moșiilor Caragele și Țuguiatu a început să vândă țăranilor clăcași de pe moșie câte 5 pogoane de pământ în zona
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
mai fertile soluri din România. Cele mai răspândite sunt cernoziomurile levigate, urmate spre sudul zonei de cernoziomurile ciocolatii și castanii. Ca resurse ale subsolului, amplasat în Câmpia Bărăganului, orașul Pogoanele dispune de structură de gaze în orizontul geologic C. Satul Pogoanele s-a înființat în anul 1853, după ce Costea Musceleanu, proprietarul moșiilor Caragele și Țuguiatu a început să vândă țăranilor clăcași de pe moșie câte 5 pogoane de pământ în zona actualului oraș. Imediat, pe acele pogoane de pământ s-au stabilit
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
în Câmpia Bărăganului, orașul Pogoanele dispune de structură de gaze în orizontul geologic C. Satul Pogoanele s-a înființat în anul 1853, după ce Costea Musceleanu, proprietarul moșiilor Caragele și Țuguiatu a început să vândă țăranilor clăcași de pe moșie câte 5 pogoane de pământ în zona actualului oraș. Imediat, pe acele pogoane de pământ s-au stabilit 370 de familii, inclusiv venite din alte zone, înființând satul Pogoanele. Împroprietărirea din 1864 nu a mai dat nimic acestor țărani care erau deja proprietari
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
în orizontul geologic C. Satul Pogoanele s-a înființat în anul 1853, după ce Costea Musceleanu, proprietarul moșiilor Caragele și Țuguiatu a început să vândă țăranilor clăcași de pe moșie câte 5 pogoane de pământ în zona actualului oraș. Imediat, pe acele pogoane de pământ s-au stabilit 370 de familii, inclusiv venite din alte zone, înființând satul Pogoanele. Împroprietărirea din 1864 nu a mai dat nimic acestor țărani care erau deja proprietari, dar satul lor a devenit în curând unul dintre cele
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
moșiilor Caragele și Țuguiatu a început să vândă țăranilor clăcași de pe moșie câte 5 pogoane de pământ în zona actualului oraș. Imediat, pe acele pogoane de pământ s-au stabilit 370 de familii, inclusiv venite din alte zone, înființând satul Pogoanele. Împroprietărirea din 1864 nu a mai dat nimic acestor țărani care erau deja proprietari, dar satul lor a devenit în curând unul dintre cele mai prospere din județ. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pogoanele era o comună rurală arondată
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
din alte zone, înființând satul Pogoanele. Împroprietărirea din 1864 nu a mai dat nimic acestor țărani care erau deja proprietari, dar satul lor a devenit în curând unul dintre cele mai prospere din județ. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Pogoanele era o comună rurală arondată plășii Câmpul din județul Buzău, fiind formată doar din cătunul de reședință, cu o populație de 4200 de locuitori. În comună funcționau două mori cu aburi, o școală mixtă cu 260 de elevi și 4
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]
-
aceeași plasă, cu o populație de 870 de locuitori; satul a fost grav afectat de un incendiu în 1880, dar în 1899 el avea o școală cu 47 de elevi (din care 2 fete) și o biserică. În 1925, comuna Pogoanele avea 4812 locuitori, fiind reședința plășii Câmpul, în vreme ce comuna Căldărești avea 1385 de locuitori. În 1950, Pogoanele a devenit pentru scurt timp reședința raionului Pogoanele din regiunea Buzău, în care a fost inclusă și comuna Căldărăști; în 1952, ele au
Pogoanele () [Corola-website/Science/297097_a_298426]