365 matches
-
corpul, păcălit, o lua într-o parte, iar eu puteam să-mi văd liniștit de treburi. Dacă voiam să adorm, rosteam: "Important ar fi să citesc!" și astfel prezentate lucrurile, în aproximativ trei-cinci minute, reușeam să întind peste mine o pojghiță subțire de somn. Trebuia să mă tund, dacă voiam să mă încalț, trebuia să-mi trag ghetele peste mâini și să le leg, dacă doream să dau telefon. Mă apropiam de aparat ca un hoț, fluieram indiferent și deodată, brusc
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
De la cimitir se mai auzea rar clopotele, bătând fără noimă: 222 -Bang! - Bang! -Bang! Rudele plângeau sfâșietor, rătăcite între muierile, și bărbații îndirjiți. Cei ce purtau sicriul se opriră lângă o podișcă mișcătoare ce spmzura deasupra Colentinei. Râul avea o pojghiță subțire verde si părea nemișcat. Pe malurile albe de zăpadă rămăsese mulțimea mspaimintată parcă de judecata care avea să urmeze, privind fără milă la bărbații care îl duceau pe cămătar. Numai milogii cântau la nesfârșit, în speranța unei pomeni: " Primește
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
putea să le acopere; dar observați-le cu atenție, diametrul lor se mărește pe zi ce trece: sunt ca niște Conuri scobite ce urcă clocotind din Adâncul nesfârșit, peste care solidul vostru pământ nu este decât o crustă sau o pojghiță subțire! Pământul intermediar se fărâmă În fiecare zi, se extinde imperiul celor două Buchan-Buller2; așa Încât acum nu le mai separă decât un picior, o biată peliculă de Pământ care va fi În curând și ea străpunsă: și atunci vom avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
datorită canalelor sale dezgustătoare. Sufeream teribil de frig, deși nu este adevărat ceea ce susțin unii și anume că temperatura polară din dormitoarele de la Cambridge făcea să Înghețe apa În cana de la lavoar. Ca să fiu sincer, nu se forma decât o pojghiță subțire de gheață la suprafață, care putea fi spartă ușor cu periuța de dinți, În multe ace, producând un clinchet, care, retrospectiv, are pentru auzul meu americanizat un farmec festiv. Altminteri, nu era nici o bucurie să te trezești. Simt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
al meu, mărunt, e drept, dar adevărat, purificator, în cele ce se întâmplau în țară în acei ani. Cuvântul meu credeam că are rezonanțe, străbate mulțimile, stârnește conștiințele, provoacă zguduiri. Aproape vedeam cum ghioceii noii societăți scoteau, surâzători, capetele printre pojghițele crustei de până nu demult. La a cincea, a șasea halbă, mai ales dacă se întâmpla să mai intru în discuție cu câte unul care se așeza la masa mea, începeam să cred că mi-am greșit cariera, că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și văzu în dreptul Școlii Centrale de Fete o trăsură a poliției, de culoarea vișinelor din sticla din care mai trăgea mamă-sa câte-o dușcă. Își înfipse iar ochii în zăpada care, după ce se topise la amiază, începea să prindă pojghiță, ca pielița de caimac de pe oala cu lapte, după ce dă-n fiert. Cum se face că arsura laptelui și-a gheții, dac-o ții în mână, seamănă așa de bine, și pielea ți se înroșește la fel? Nicu mergea cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
lovi iar palmele lui mari și stângace una de cealaltă. — Atenție, Îi șopti prietenul lui și amândoi bărbații se Îndreptară și rămaseră „pe loc repaus“, Într-o atitudine țeapănă, căci pe drumul spre gară apăru brusc un automobil ce spărgea pojghița Înghețată și făcea apa să Împroaște. Cine naiba-i? șopti prietenul lui aproape fără să miște din buze, dar Ninici era mândru că el știa. Știa că ofițerul Înalt, garnisit cu trese, era șeful poliției, și știa chiar și numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În sîmbăta aceea trebuia să vin la tine. Bine că ai reușit și azi. Cezar începe să cînte. Izbucniri vocale țîșnite spre ceruri se sting în unduiri blînde de vînt primăvăratic. Jeturi de lavă care revin reci în lava cu pojghița neagră. Jumătăți de revoltă, resemnare de drum spre veșnicie. Cîntecul se oprește și insatisface foamea de a înșela construcția lumii acesteia. Vezi, coane, mi-au ucis trupul, dar nu-s supărat pe nimeni. Știu, Cezar. Dacă... Dacă, ne-dacă, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lumini, aceasta reconstitui din întuneric marginile bibliotecii, ale stativului pentru reviste și-ale spatelui televizorului răsturnat. M-am concentrat asupra acestui cerc și-a respirației mele. Deși aveam nevoie de cea mai mult timp de adaptare, până și acea slabă pojghiță polenică de lumină avea să-mi fie de-ajuns ca să văd. Și odată ce reușeam să văd și să zăresc ușa, aveam să fiu în stare să-mi silesc picioarele să iasă din amorțeala lor adâncă și să fug. Ceva violent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
clătină dintr-o parte în alta pe baza ei rotundă, lată, întinzând cercul de lumină într-un oval galben, legănat - înainte și înapoi și din nou înainte și înapoi. Dalele albe se înroșiră o clipă, ca o baltă de sub o pojghiță de gheață. Culoarea se împrăștie în rotocoale și dispăru. Lampa își încetini mișcarea - înapoi și înainte și din nou înapoi și înainte. Cercul de lumină nu se mai mișcă. Totul era neclintit. Eram singur. Mi-am recăpătat ochii - Mark Richardson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sincer, biata Vera avea mare nevoie de-o baie și de-o revopsire. Demiurgul era un om tare răzbunător și misogin. În câteva minute, În albul de sub noi au apărut câteva irizații fine, ca și cum ne-am fi aflat pe o pojghiță de gheață care se fisura. Acestea au prins treptat culoare, transformându-se Într-un fel de cârcei de culoarea șofranului, care se Încârligau și se Întindeau peste tot. — Vera, privește! A reînceput să scrie. Am sărit amândoi În picioare, urmărind
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Cupidon, plimbînd printre bețivii de la mese o tavă de argint plină cu rodii în care, simbol al inimilor înamorate, erau înfipte săgeți. Pe umeri aveam aripioare de ceară iar trupul îmi fusese poleit cu aur. Doar albul ochilor scăpase de pojghița strălucitoare. Cu glăscior subțire cîntam cuplete obscene, oferind perechilor singuratice o rodie străpunsă de săgeată. Deodată am început să tremur: poleiala îmi otrăvise pielea. Cuprins de convulsii, muream. Mi-am adus aminte că citisem asta undeva și, căutînd să mă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
spus nimic! Femeia așteaptă. Cine ești tu? o întreabă părintele. Și se apleacă puțin înainte, ca și cum ar vrea să fie sigur că va auzi bine răspunsul. Femeia îl privește așa cum o privește și părintele. Ochiul său limpede n-a prins pojghiță, cum se întâmplă multor oameni în vârstă. Strălucește senin și fără fund. În lumina acelei priviri care-i radiografiază fără părtinire și fără emoție, oamenii se zăpăcesc și mulți uită ce au de spus. Doar și-au pregătit de acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
zice Mihaela. După-amiaza de februarie se îngustează. Azi-noapte a nins din nou, nu prea tare, dar tot s-au pus câțiva centimetri de zăpadă, mai ales pe nasurile și brațele statuilor. Soarele se apleacă spre Militari și formele capătă o pojghiță care le face translucide. Mai târziu, după ce va cădea întunericul, vor fi și mai albe, niște hieroglife pe fața unei mări îmghețate. Străbătând orașul cu troleibuzul pe care-l ia de la Universitate, va urmări felul în care se reflectă luminile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
făcut. Iată că a coborât, fără să alunece. Face câțiva pași mărunți pe gheață, bodogănind. Ce spune? Ce spune? Dar șoptește atât de încet și nedeslușit încât nu se poate înțelege. Mai face un pas și galoșii crănțăne trecând prin pojghița subțire de gheață ce acoperă câmpul de zăpadă. Și picioarele i se afundă în zăpadă, se afundă și parcă n-are fund, stratul de zăpadă. Și? Și? Și gata. Părinte, cred că bărbatu-meu a murit, spune femeia. Părintele Ieronim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
vie. * * * Au trecut ani mulți de când bucuriile s-au desprins de undeva de sus, de undeva de jos, până mi-a venit ideea să mă întreb: de unde vin și de ce pentru mine? Ca un chist hidatic străin și rece în pojghița de calciu așteaptă să fie chemat afară de câinele sau de pisica ce își mai spală o gheară. În lumea lui din spațiul acvatic devine apatic, astmatic, dramatic, dacă îl scoți din găoacea lui rotundă înecată în calciu ca un flăcău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cum intrai. Asta Îl făcea să se simtă mai sigur pe sine decît la The Index, unde erau Împrăștiate, pentru că era mai mult spațiu. În noaptea aceea era foarte frig și, cînd intră, avea țurțuri agățați de mustață și niște pojghițe mici pe gene și n-arăta prea bine. PÎnă și mirosul Îi era Înghețat, Însă asta n-a ținut prea mult - cum a Închis ușa, a și Început să se simtă. De obicei mi-era greu să mă uit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
scaunul, acolo oglinda; dar toate acestea nu sunt decât abstracțiuni. Ce este masa? Ce este scaunul? Ce este oglinda? Iată Întrebări subconștiente, pe care nu le pot rezolva fără percepția vizuală nemijlocită. Senzația de plutire pe care mi-o dă pojghița de beznă a somnului mă aduce la o stare de liniște totală; Întârzii totdeauna la hotarul dintre existența mea nocturnă și existența mea diurnă: sunt fericit cât nu ajung Încă să individualizez o formă precisă, un corp clar, un obiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mănânce porția galițelor și porni spre uliță, chemând mai prelung: ― Păsărelele mamii, păsărele, păsări, păsă... Când deschise portița, auzi din sus un uruit zgomotos și o trâmbiță care tutuia amenințător. Zări în marginea cealaltă a uliței găinile scăldîndu-se într-o pojghiță de pulbere, cu cocoșul lângă ele. Strigă necăjită: ― Păsărelele mamei... Automobilul se apropia în goana mare și găinile nici nu se sinchiseau. Desperată brusc că o să dea mașina peste ele, baba se repezi să treacă, să le ferească de primejdie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înțelegi ce va să zică asta? Cu luminile Bucureștilor ne înșelăm pe noi înșine. Nu ne aruncăm privirea dincolo, fiindcă știm că dincolo e prăpastia și numai privind în ea ne-am cutremura... Nu lux, nu automobile și castele, puiule! Astea-s pojghița care acoperă un vulcan de dureri. Ca mâine se sparge pojghița și atunci!... Titu se obișnuise deja cu catastrofismul. Nu era om să nu lăcrimeze, de îndată ce venea vorba de stările generale, asupra durerilor țărănimii, completîndu-le cu profețiile crâncene de rigoare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înșine. Nu ne aruncăm privirea dincolo, fiindcă știm că dincolo e prăpastia și numai privind în ea ne-am cutremura... Nu lux, nu automobile și castele, puiule! Astea-s pojghița care acoperă un vulcan de dureri. Ca mâine se sparge pojghița și atunci!... Titu se obișnuise deja cu catastrofismul. Nu era om să nu lăcrimeze, de îndată ce venea vorba de stările generale, asupra durerilor țărănimii, completîndu-le cu profețiile crâncene de rigoare. Așa a fost probabil totdeauna și va fi totdeauna. Orășenii, care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
adunându-le într-un stâlp orbitor. Apoi, la fel de brusc cum izbucniseră, limbile de foc se traseră înapoi între buzele cenușii. Petrache stătuse atât de aproape de rug, încât acum fața lui strălucea. Nu știa că obrajii păstraseră dogoarea ca pe o pojghiță, atâta doar că, dintr-odată, înțelese mai multe lucruri care i s-ar fi părut de necrezut cu câteva clipe mai înainte. În loc să coboare spre oraș, urcă din nou spre castel. Cum trecuse de al șaselea ceas, Petrache se opri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ți-e frică să te întorci noaptea în somn... Bătrânul se ridică într-un braț și se înfipse cu călcâiele în podea. Întunericul îl împresură cu toate plăsmuirile lui, șoptind, sâsâind, respirând hârâit și țâșnindu-i din gât, ca o pojghiță spartă. Ridică brațul drept, cu degetele desfăcute, să se apere, dar șoaptele fumegau printre degetele lui, de neoprit. Acum ar fi fost clipa, gândi omul iluminat, care asculta, peste drum, tăcerile. Acum ar fi trebuit să te găsească învățăceii porniți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
toate erau amintiri de demult. Asta pe care o stârnea mirosul de portocală de sub pernă era atât de aproape, de parcă nici nu se întâmplase încă. O aștepta să vină, cu ochii ei care mistuiau lumina, cu pielea albă ca o pojghiță de marmură și cu pasul săltat, asupra căruia pământul nu avea nicio putere... Închise ochii, în somn se putea apropia de ușă și, trăgând zăvoarele, putea s-o deschidă... Privită de la poalele dealului, mulțimea forfotea, dar nu puteai spune că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca un ghem de lumină. Melania se așeză pe podea, rezemată de marginea patului, luă portocala în poală și plânse. Era prima ninsoare. Poate tocmai de aceea subțire, silindu-se să ajungă până la pământ. Crengile negre luceau, învelite încă în pojghița nopții. Melania ațâțase focul în sobă, plita răspândea o căldură înecăcioasă. Golea dădu perdelele la o parte și se așeză. — Mi-e foame ! spuse, după ce nu-i veni în minte nimic altceva. Avem ceva de mâncare ? — A mai rămas un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]