482 matches
-
aveam ce spune. — E un restaurant destul de drăguț pe lângă mine. Îți arăt eu cum să ajungem acolo dacă te ocupi tu de transport. — Nici că se putea mai bine, zisei eu, voioasă. Osatura lui Hugo, cu nasul acvilin și cu pomeții înalți, era foarte fotogenică și putea părea mult prea masivă sau extrem de frumoasă, în funcție de unghiul din care îl priveai. În acel moment, lumina pica bine, iar el era pur și simplu uimitor. Totuși, n-aveam de gând să-i spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Bună! Bine-ai venit! Ai întârziat puțin, dar nu contează. Apoi s-a precipitat ca să repete faza cu ecusoanele. —A trebuit să așteptăm autobuzul, a explicat bărbatul oarecum defensiv. Hugo a realizat că nou-venitul era extravagant de frumos. Începând cu pomeții în gen Cherokee și părul întunecat care îi cădea în niște bucle neglijente până la mușchii puternici ai gâtului. Tipul avea o frumusețe de erou de film care stârnea resentimente chiar și în rândul celor mai relaxați bărbați. Iar Hugo, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și un zâmbet larg, cu niște dinți foarte albi. Când tipul și-a mișcat capul, lumina soarelui a căzut asupra lui dintr-un alt unghi. Revelând un chip ca desprins dintr-o pânză de Botticelli: un nas fin, buze pline, pomeți proeminenți. — Bună, a reușit să emită Alice din gâtul dintr-odată uscat. Ochii lui, mărginiți de gene dese și negre, erau înguști, verzi și pătrunzători. Alice s-a simțit țintuită de privirea lor, care mătura fundul oceanului din sufletul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
atunci nu mai fusese văzută pe nicăieri. Circulau zvonuri conform cărora femeia plecase într-o stare de isterie. Alte zvonuri, mai dramatice, pretindeau că mătușa Frances rămăsese în cort. Alice și-a dat seama că Jake se uita la ea. Pomeții lui reflectau lumina pâlpâitoare a focului. Iar ochii îi străluceau ca la lupi. Nu te-ai gândit niciodată să renunți la New York? a întrebat-o el cu blândețe. Nu te-ai gândit să te întorci acasă? De ce ești așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
corului fecioarelor. Căldura din adâncuri îl dogorea, îl sufoca. Vru să se trezească, dar nu putea, se simțea legat fedeleș și cu căluș în gură. Trupul parcă nu era al lui... fața lui, nu era a lui, nu avea barbă, pomeții nu-i ieșeau afară, îi veni să strige prin somn: Asta, nu-i fața mea! Asta, nu-i fața mea!”, dar glasul nu-l asculta... a vrut să o atingă... nici mâna nu-l asculta. Il trec toți fiorii, inima
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
elegant, scot în evidență ochii negrucăprui, mari și luminoși, înconjurați de gene lungi uniform arcuite. Nasul drept, acvilin..., uite... pornește de sus într-o perfectă prelungire a liniei sprâncenelor, inspirând oricărui privitor respect prin armonia liniilor și hotărârea accentuată de pomeții obrajilor. Mda! Îmi dă o notă de încrezută... Gura... Ce zici de ea? Este chiar... senzuală, iar buzele perfect conturate par a fi permanent în așteptarea unui sărut. Hm! dacă nu mă laud eu...cine... cine altcineva?” Tainicele cărări ale
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
fie clar! Această fetiță este tot ce poate fi mai frumos în viața mea. Și să nu uităm că trăsăturile ei, chipul ei, al fetiței mele, sunt copia fidelă a chipului... tatălui său. Fruntea, linia sprâncenelor, nasul, formatul gurii, urechile, pomeții..., toate, absolut toate, sunt identice, dacă vrei... - Da, nu contest..., dar azi mai mergi la serviciu? - Wow! Cum trece timpul! M-ai ținut atâta de vorbă și... nici nu mai am timp să mă fac frumoasă... Asta-i culmea! Mai
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
reținut, Aurica, dimpotrivă, arăta față de Felix din ce în ce mai multă familiaritate. În fiece zi după orele cinci, Aurica se îmbrăca pretențios în bluze albe și foi negre, minuțios plisate, și se pudra pe față în chip bătător la ochi, carminîndu-și prea tare pomeții slabi ai obrajilor, ceea ce în acea epocă se socotea încă scandalos. Mergea pe Calea Victoriei străbătând mereu cu repeziciune și cu repetiție același itinerariu, care cuprindea circular amândouă trotuarele. Ea spera în acest chip o aventură, care însă întîrzia să se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
128 DANIEL BĂNULESCU Sub tenul ei arămiu plutea, ca sub o crustă de gheață, o colonie de pistrui, c-o demografie abundentă. Aliniamentele trăsăturilor erau savant șifonate. Ochi aurii, cu totul speciali, mongolizați, picurând un șic de mirare peste pielea pomeților, îmblînzind cumva linia subțiratecă, scremută, a buzelor și torța brutală, din sârmă de alamă, a părului proaspăt tuns, dar dezvăluind, din pricina neglijenței, și o bordură albită, cam de un centimetru, la rădăcină, nemaiscufundată în colorant. Vorbi, c-o bună dispoziție
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și Franța va deveni tot mai mare. Regele nu se întristă, ba chiar păru că se leapădă de o povară. Tommaso se concentră din nou și înfățișarea micului viitor copil i se arătă identică cu a sa: obraji, sprâncene, nas, pomeți, bărbie, privire. Se sperie, alungă acea vedenie și revenindu-și scoase din sutană o batistă cât o basma ca să-și șteargă sudoarea de pe gât și frunte. Era ispitit să-i relateze Regelui ceea ce văzuse cu o clipă în urmă, dar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
purtat de furie și pentru a se apăra, mărturisi acelui călugăr cărunt că-l citise mai demult pe autorul acela, precum și pe mulți alții, cum ar fi Tales și Pitagora, Euclid, Ennius, Lucanus, Lucrețiu, Ovid, Cicero și, firește pe Aristotel. Pomeții bătrânului luară parcă foc, ochii i se tumefiară, părea că va exploda dintr-o clipă-ntr-alta. Așadar, e-adevărat! Diavolul se ascunde în degetul mic al mâinii tale, vade retro. De altfel ar fi imposibil pentru un băiat ca
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ori sub bărbie, avea o față care parcă te privea dintr-un cerc decupat în zid. Nasul mic, cu vârful bont, parcă neterminat, buzele rotunde care, puțin strânse, ar fi încăput în conturul unui inel, ochii pieziși și verzui, irizând pomeții săltați, fruntea netedă, de copil, decupată la jumătate de sprâncenele neîndemânatic subțiate cu penseta, șuvițele blonde care, strecurându-se din strânsoarea basmalei, își cereau întruna dreptul la viață, toate astea erau cam nepotrivite cu hainele grele, cenușii. Abia după câteva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mi-am dat seama câtă dreptate avusesem. Îmi atingeam obrajii, pielea foșnea ca o foaie de ziar, nasul mi se ascuțise și buzele se subțiaseră. Nu mai recunoșteam nimic din mine, dar puneam asta pe seama degetelor care tremurau, nu pe seama pomeților care se ascuțiseră ori a pielii care se căznea să mă acopere, de parcă oasele crescuseră pe dedesubt. Când m-am zărit în vitrina lucioasă a unui magazin, mi-a venit să-mi dau binețe ca unui străin și mi-am
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
greu să creadă că o aștepta în fiecare noapte, chiar și atunci când gerul sticlea, doar ca s-o vadă. Dar nu-i vorbise niciodată așa. De fapt, dacă n-ar fi arătat atât de neobișnuit, cu barba crescându-i de sub pomeții scobiți, cu părul lung strâns călugărește și cu hainele fluturând jerpelite, nici n-ar fi fost sigură că era el. Vorbi mai departe : — O cântare a treptelor. Profunzimile nu îți cer totdeauna să cobori ; uneori, poți să te sui în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar fi trebuit să-l caute. Tânărul amintea de apostolii zugrăviți pe fresce, părul și barba îi erau de culoarea mătăsii porumbului, fața prelungă și ochii îngropați în găvane. Chipul avea o paloare de parcă zugrăveala nu adăugase nimic, iar de sub pomeții care înce peau să se albăs trească, sângele părea că plecase de mult. Îi cursese gros din țeasta crăpată, părul se năclăise, contrastul dintre fața curată și palidă, ca spălată cu năframa, și sângele lipit ca nămolul pe creștet și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bărbăție adunată fără folos și scăpată din hățuri. Rada era zveltă, chiar dacă mijlocul îi era puțin îngroșat. Avea un aer adolescentin, cu șoldurile înguste, cu sânii mici, cât să umple o cupă de șampanie, cu bretonul prins, școlărește, sub bentiță. Pomeții îi ridicau coada ochilor, încât culoarea verde, luminoasă, umbrele genelor întoarse și nasul cârn îi dădeau înfățișarea unei feline mici și iscoditoare. Era îmbrăcată cu un tricou larg peste umeri și blugi, semnele feminității păreau nedezmeticite, ar fi trebuit s-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lui Pârnaie, cum îi veni, după înălțime, la îndemână : — Șefu’... șopti. Rușii ăia nu erau mai blonzi ? Întrebare nu lipsită de temei, căci arătarea părea plămădită din funingine, cu părul ca niște ghemotoace de câlți, cu ochi negri, scăpărători, cu pomeți trași și tuciurii, sprijinindu-se pe două buze lăbărțate și vinete. Vocea, ca o drujbă îndesată în gâtlej, era pe măsură : — Kali benga, socares ? Iadeș, care se ghemuise, făcându-se una cu moșu-su, nu- și putea lua ochii de la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
chipul ei palid, semnele bolii se vedeau cu o limpezime tulburătoare. Avea părul negru și întins, de parcă îl netezise cu o bidinea uleioasă. Ochii îi erau uscați și scăpărători, clipea des și zadarnic, căci privirile îi rămâneau foșnitoare ca iasca. Pomeții ascuțiți erau palizi și pielea se subțiase într-atât, încât crăpa, ca varul întins. Frigul părea s-o însoțească fără leac, își strângea brațele de la un umăr la altul și așa se putea vedea cât de subțire îi era trupul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care ei se dăduseră înapoi : Vă e frică de moarte, nenorociților ? strigă iar, însă răspunsul fu doar cercul care se lărgi cu doi coți. Vreți să știți cum arată moartea ? Își apăsă batista peste obraji. Cârpa însângerată lăsă dâre pe pomeții secătuiți și pe maxilarele care îi clănțăneau mărunt, din cauza febrei. Marchiza își duse, fără să vrea, palma spre fardurile de pe obraji, atât de groase, că stăteau să crape. — Uite-așa arată moartea ! șuieră Magdalena printre dinții subțiați. De ce vă e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nimic. Personajul din oglindă nu îi părea familiar și, după privirile cercetătoare ale aceluia, nici el nu-i părea din caleafară de cunoscut celuilalt. Se uitau unul la altul cu o anumită dezamăgire. Ea venea de la obrajii moi, pe care pomeții nu mai reușeau să-i susțină, de la cutele arcuind gura în jos, ca pe o semilună, de la bărbia dublată până la mărul lui Adam, de la părul rărit în creștetul capului, căzând peste urechile clăpăuge. Se frecă îndelung cu săpun, își ascunse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
abia aștept să plec. Era neliniștită și ăsta părea singurul lucru neobișnuit. În rest, totul era ca de obicei. Ochii și-i conturase cu un creion cu vârful tocit. Înspre colțuri, acolo unde se adunau ridurile, culoarea începuse să curgă. Pomeții erau tencuiți cu fond de ten, care dădea zâmbetului o înțepeneală nefirească. Buzele, rujate în grabă, lăsaseră pe vârfurile dinților urmele sângerii ale unor cuvinte spuse pe jumătate. Părul se sufoca sub culoarea roșie, evident, nu a lui. Gâtul era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rătăcirea celui ce știe că nu poate găsi. Dintr-odată, în colțul stâng al catapetesmei îi întâlni privirile cu atâta putere, încât simți că el este celălalt. Își duse mâinile la obraz, își mângâie părul sârmos, barba cățărându-se pe pomeți, ochii sticlind de o lumină întunecată. Dar celălalt chip al său îl privea într-un fel straniu. Capul stătea bine înfipt între umerii osoși, acoperiți cu o tunică sălbăticită. Dar brațul ținea în mână o tipsie pe care se afla
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
își caută și un partener social și un bărbat care are voința de a se implica în educația copiilor. Chipul bărbaților... Putem recunoaște după fizic un bărbat mustind de testosteron față de altul „mai feminin”. Într-adevăr, testosteronul influențează numeroase trăsături (pomeți proeminenți, maxilare late, bărbie pătrată, conturul pronunțat al arcadelor oculare etc.). El influențează de asemenea culoarea pielii care va fi mai închisă la bărbații mai „masculini”. Frost a demonstrat de altfel în 1994 că femeile au preferințe pentru culoarea pielii
150 de experimente pentru cunoașterea sexului opus. Psihologia feminină și psihologia masculină by Serge Ciccotti () [Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
jumătate de secol de izolare pe o insulă în Pacific. Acești oameni nu sunt neapărat niște lumpeni sociali; adesea ei ocupă importante funcții în stat, sunt deputați, miniștri, șefi de partide. Întâmplător, cei mai „taciturni” dintre ei au frunți teșite, pomeții obrajilor proeminenți, o lucire sticloasă în priviri. O audiență la aceste primate, înalt îndrituite, unei persoane cultivate i se va părea un coșmar, o excursie în „Jurasic-Park”. Totuși, cred că aria subiectului propus de Dilema nu poate fi redusă la
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
Deschise gura încleștată fetiței cu lama lată a baionetei, apoi turnă câteva picături de apă călduță, sălcie și stătută, din bidon. Mai turnă puțin și deoadată fetița strănută împroșcând apa în stropi mărunți. Deschise niște ochi negri, adânciți în niște pomeți proeminenți. Văzu cele două chipuri de militari străini care se uitau mirați la ea și strânse iar ochii, încercând să spună ceva într-o limbă necunoscută, dar gura n-o asculta. Renunță. Întinse mâinile slabe după bidon, îl duse la
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]