500 matches
-
-n loc, uitându-se la reflexia sa Într-o oglindă imaginară, deși evitase cu Îndemânare oglinda reală din spatele salatelor organice proaspete. Cu inima strânsă și-a privit coapsele Îngroșate și fundul imens, dar a reușit totuși să zâmbească văzându-și pomeții Înalți, părul de un blond auriu, ochii de un albastru cețos și urechile alea perfecte ale ei! Urechea era o parte a corpului atât de demnă de Încredere. Oricât de mult te-ai fi Îngrășat, urechile rămâneau neschimbate, Întotdeauna fidele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a spus Caricaturistul Alcoolic, nedându-și seama de compasiunea pe care le-o trezea celorlalți și un pic surprins să vadă atâta interes din partea publicului său - chiar și a soției sale. Era un bărbat masiv, cu un nas de patrician, pomeți Înalți, ochi de un albastru intens și un zâmbet amar pe buze. Fusese de mult obișnuit cu nefericirea și melancolia. Totuși, după ce se Îndrăgostise În secret de o femeie extrem de inaccesibilă, tristețea lui se dublase. Privindu-l, era greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Îndreptățește temerile, creând lucruri care-i dovedesc că acestea sunt justificate. — Vasăzică, acest calmar există ca să-i justifice frica? — Da, ceva de genul ăsta. — Nu știu ce să zic, replică Beth. Se lăsă pe coate, ridicându-și capul; lumina Îi cădea pe pomeții obrajilor. Arăta ca un manechin: elegantă, frumoasă și puternică. — Eu sunt zoolog, Norman. Vreau să pipăi lucrurile, să le ating cu mâinile mele și să mă conving că sunt reale. Toate teoriile astea despre manifestări, pur și simplu... Sunt atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
patetică profeție a unui etaj. Mi-a deschis ușa chiar Bonavena. Ochelarii fumurii, care apar În cea mai popularizată fotografie a sa și care au corespuns, după cât se pare, unei boli pasagere, nu-i Împodobeau pe atunci chipul cu enormi pomeți albi, pe care i se pierdeau trăsăturile. După atâția ani, cred că-mi mai amintesc halatul de in și papucii turcești. Politețea lui naturală nu izbutea să ascundă o oarecare reticență; la Început, am atribuit-o modestiei, dar imediat am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am vrut să-i prind vorba din zbor, nu cumva să se răzgândească, și am hotărât să desfășor colaborarea cu propria-mi mână, ca să evit clasicele Întârzieri care se pot reproșa poștei noastre**. țeasta pleșuvă, privirea pierdută În zarea rurală, pomeții lătăreți, părul cenușiu, gura Îndeobște prevăzută cu bombilla și mate, batista fină sub bărbie, torsul de taur și un costum ușor din in doar pe jumătate călcat mi-au fost primul instantaneu. Din balasoarul de răchită, ansamblul atrăgător al amfitrionului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
dorește ceva. Iar ceea ce dorea el nu avea nici un scop anume, era un scop în sine. Să-i facă fericiți nu pentru anume ceva, ci pentru fericire în sine. De parcă i-ar fi ghicit gîndurile, domnișoara K. F. tuși ușurel, pomeții obrajilor nițel ridicați se roșiseră, de parcă ar fi fost emoționată sau i s-a făcut cald. Dar tot atît de bine putea fi din cauza ceaiului, ceaiul este la fel de tare, poate chiar mai tare decît cafeaua și asta ridică tensiunea. "Hm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de ce scotea pe gură delicata și înghețata domnișoară K. F. Vorbea ca un plutonier fără să fie în nici un fel un plutonier. Adică nu se agita, nu ridica vocea, nu se strîmba. Dacă nu luai în seamă ușoara roșeață a pomeților, n-ai fi descoperit niciodată ce se afla în sufletul ei. "Trebuie să le propunem să fie fericiți, domnule Popianu. Să atingă fericirea, să creadă în ea și mai ales să creadă că o vor cunoaște. Că nu este ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Gabriel Corvino de la Arsenal, care tălmăcea cu o voce la fel de înflăcărată, dar mai subțire și de aceea ușor de auzit. Țiuia ca un țînțar, așa și arăta, subțirel, fercheș, cu părul des și creț, cu o paloare subliniată de roșeața pomeților, provocată desigur și de zăduful din salonul lui Basarab Cantacuzino, dar și de paharul niciodată gol pe care îl ținea în căușul palmei. "Ca să fii fericit trebuie să fii liber, iar ca să fii liber trebuie să ai curaj. Curajul, domnilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ființă pe care o văzusem cu ei fusese ea și mi se păruse mai bătrână, cu accentuate riduri la coada ochilor. Dar de-atunci am observat că toți avem, chiar și cei tineri, acest început de labă de gâscă deasupra pomeților și opticiană, gândeam în clipa aceea, abia dacă putea fi mai mare decât mine cu doi-trei ani. Am intrat înăuntru. Eram liniștit, știam de ce veneam și asemeni lui Julien Sorel aveam în cap un plan pe care să-l pun
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cu cruzime, un jet de apă rece și îl înfășură într-un turban. Își zări chipul, lipsit de artificii, redus la puritatea naturală, în oglinda băii. Așa, fără machiaj, asemănarea cu tatăl ei era izbitoare. Aveau amândoi fețe ovale și pomeții înalți, de reminiscență slavă - oare vreun tătar chipeș siluise cândva femeile strămoșilor ei? Puțin probabil dat fiind că, din câte știa, se trăgeau din Surrey, un ținut din acelea în care până și tătarii aveau Jaguare. Avea nasul ușor cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
inutil, nici măcar nu voia să discute de asta. A înțeles singură și l-a vizitat mai rar. Multă vreme l-a apăsat povara nereușitei. Cu Adriana Negru se întâmplase altfel. Nu era deosebit de frumoasă, ba chiar urâtă după gustul meu, pomeți proeminenți, gură prea mare, ochi prea scufundați în cap, dar era inteligentă și plină de vervă. O cunoscuse când era student, se plimbau nopți întregi pe sub arbori și streșini ce nu reușeau să-i ferească de ploi, în îmbrățișări adolescentine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
iar pânteceul îi era ușor proeminent. Părul scurt, foarte rar și îngălbenit, i se lipise de transpirație de cap și de ceafă. Nasul părea că i se subțiase, ochii adânciți în orbite erau înconjurați de cearcăne foarte conturate, iar deasupra pomeților, chiar în dreptul cearcănelor, se formaseră două pungi atârnânde. Cămașa toată udă i se lipise de spatele subțire în două rotocoale mari, ca niște pete uleioase. Andrei Vlădescu și fiica ei s-au privit pe deasupra capului cu păr îngălbenit, în timp ce bătrâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încercat să-și așeze altfel perna în care i se îngropa capul, a renunțat. Șuvițele de păr rar și îngălbenit în ultima vreme i se lipeau de pielea capului, transparentă ca un pergament. Pielea feței i se zbârcise, era străvezie. Pomeții și oasele capului i se conturau foarte limpede, părea un craniu învelit într-o pânză subțire, ușor colorată. Mâinile îi tremurau, deasupra oaselor mici se încrucișau dezordonat venele umflate, de un albastru pământiu, cu bulbucături din loc în loc, ca mușuroaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din ele fiind o individualitate. Îl atrăgeau craniile acelea cu orbitele goale și dinții strîmbi, care păreau să-l privească pe furiș. În multe privințe, aceste schelete erau mai vii decît țăranii cărora le aparținuseră În viață. Jim Își pipăi pomeții și maxilarul, Încercînd să-și imagineze propriul său schelet În soare, zăcînd aici, pe acest cîmp liniștit, aproape de aerodromul abandonat. Părăsind movila mortuară cu familia ei de oase, Jim traversă cîmpul pînă la un șir de plopi piperniciți. Trecu peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
în ligheanul de tinichea, ca din beregata unui porc înjunghiat. Era fercheș bărbierul. Cam mărunțel la trup, dar mereu proaspăt bărbierit și dat cu pudră multă. Avea o mustață galbenă, adusă covrig, cu vârfurile unse cu cosmetic și lipite de pomeți, până lângă aripile nărilor. Buza de sus descoperită, părea umflată de o permanentă durere de dinți. Niște ochi mobili, mari și albaștri, sprâncene vagi și părul acajù isprăvit cu un moț pe sprânceana dreaptă, desăvârșea fizionomia lui Marcu Fișic, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o femeie bătrână greblând frunzele căzute pe peluza la fel de îngălbenită de vreme ca și clădirea. Ieși din mașină și se apropie de ea. De aproape femeia se dovedi a fi o adevărată frumusețe apusă: cu o piele palidă, aproape transparentă, pomeți înalți și cel mai frumos păr castaniu-argintiu pe care îl văzuse vreodată. Numai ochii nu se potriveau cu restul - erau prea vii și ieșiți din orbite. Buzz zise: — Doamnă? Fata bătrână se sprijini de greblă. Între dinții uneltei era prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ultima lui hârtie de zece dolari. — Doamnă, dumneavoastră ziceți că băiatul a dispărut în toamna lui ’42? — Da, exact. Iar sora Aimee vă mulțumește. — De ce a șters-o? Unde s-a dus? Delores păru speriată. Pielea i se înfundă peste pomeți, iar ochii ei ieșiră în afară încă vreo trei centimetri. — Coleman s-a dus să-și caute tatăl, oricine-o fi fost individul. Un bărbat scârbos, cu un accent scârbos, a trecut pe-aici și-a întrebat de el, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
albit de zăpadă. A sosit unchiul dumneavoastră. Samuraiul încuviință din cap, își dădu jos legătura de lemne de pe umeri și o așeză la picioarele lui Yozō. Ca toți țăranii de prin aceste locuri, și el avea ochii duși în fundul capului, pomeții ieșiți în afară și mirosea a pământ. Ca toți țăranii, și el era scump la vorbă și rareori își arăta sentimentele. Era el capul familiei, dar când auzi de venirea bătrânului său unchi, parcă i se puse un nod în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
locuri sterpe, cu toate regretele după Kurokawa ale tatălui și ale unchiului său. Acesta era primul domeniu pe care îl stăpânea de când devenise capul familiei la moartea tatălui său. Țăranii de aici, cu ochii lor duși în fundul capului și cu pomeții lor ieșiți în afară ca și ai lui, munceau tăcuți ca niște vite, de dimineață până seara, fără vrajbă și fără răzmerițe. Lucrau pământurile neroditoare și își plăteau birul la vreme, deși pentru aceasta mai dădeau și din bucatele ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
încetară dintr-o dată când samuraiul și unchiul său se iviră din încăperea din spate însoțiți de Yozō. Așezat pe locul de lângă vatră, samuraiul îi privi pe țărani. Chipurile lor, la fel ca și al său, aveau ochii duși în fundul capului, pomeții ieșiți în afară și miroseau a pământ. Erau chipuri care vreme de ani de zile înduraseră viscole, foamete și trudă. Erau chipuri mult obișnuite să îndure și să renunțe. Dintre acești țărani samuraiul trebuia să-și aleagă însoțitorii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
să se poarte cu caii sau cum să întindă capcane pentru iepuri. Tot acest servitor al său îi dăduse și primele lecții de înot și îi pusese prima oară pușca în mână. Yozō cel cu ochi duși în fundul capului, cu pomeți ascuțiți și mirosind a pământ la fel ca toți țăranii îl însoțise pe samurai, învățându-l mereu câte ceva, pe când erau copii sau pe când coseau iarba împreună ori tăiau lemne pentru iarnă. — Tot nu pricep de ce am fost eu ales ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tine dintre soli pe Hasekura Rokuemon. Pe seniorul Hasekura? În clipa aceea, misionarul își aduse aminte de chipul unuia dintre solii cu care se întâlnise atunci în grădina interioară a castelului. Un chip cu ochii duși în fundul capului și cu pomeții puțin ieșiți în afară cum au țăranii, un chip ce putea să îndure orice, să renunțe la tot și să-și primească soarta. Ceva îi spunea că omul acela era Hasekura Rokuemon. Ca să-și arate și mai bine curtenia față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pudel nu mi-a plăcut. Prefer părul lung la femei. Această preferință e de înțeles. Dar am ajuns să mă obișnuiesc cu această coafură de fetișcană. Era numită după un câine, dar dădea un aer felin ochilor ei alungiți și pomeților înalți. Părea în același timp vigilentă și mulțumită, deși se putea să fie doar din cauza sarcinii. Ce este? Un articol despre soțul meu faimos. — Într-un ziar newyorkez? Asta era mai mult decât îmi dorisem eu. Cu siguranță o să îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
sunt mulțumit de vesta ta de salvare. Ar trebui plutească mai bine. Le schimbăm. Jinei au început să-i clănțănească dinții în gură; frigul i se răspândea prin trup. Durerea a început să-i invadeze maxilarul și-a urcat către pomeți. S-a aplecat înspre în față și și-a lipit capul de pieptul lui Zach. Și el era ud. Plin de apa râului și cea a ploii. Jina, a șoptit el. Mamei ei își privise rareori soțul în ochi, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
s-a îndreptat de spate. Da. Vreau un tablou perfect al trupului acestui bărbat. Mary a râs, iar IRene a observat că prietena ei slăbise în timpul excursiei. Pierduse destule kilograme cât să-și sculpteze câte-un gol sub fiecare dintre pomeți și-o curbă în formă de S în dreptul taliei. Tot nu-mi vine să cred, a declarat Mary. Toată excursia asta a fost suprarealistă. Vă zic, râul ăsta pune laba pe tine și te duce unde vrea el.V-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]